Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 102/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 102/

Ședința publică din data de 20 mai 2008

PREȘEDINTE: George Popa judecător

JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea Delegație vicepreședintele Curții, cu -,

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de către pârâta SIND ROMÂNIA B, cu sediul în B, Intrarea nr.41, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 197 din 24 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 1419/C/2003, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în P N,-, jud.N, și pârâta PRIMĂRIA COMUNEI SOVEJA, JUDEȚUL V, în acțiune civilă formulată în baza Legii 10/2001, cauză casată cu trimitere spre rejudecare.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Având în vedere că în cauză s-a solicitat judecarea conform art.242 Cod procedură civilă, Curtea rămâne în pronunțare asupra apelului de față, la sfârșitul ședinței de judecată.

CURTEA

Asupra apelului civil de față.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 1419/C/2003 reclamanta a chemat în judecată pe pârâtele SIND România și Primăria comunei Soveja solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 302 mp situat în stațiunea de odihnă Soveja.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că terenul a fost naționalizat în anul 1948 și trecut abuziv în proprietatea statului iar în anul 1968 fost transferat în patrimoniul, actualmente SIND România Reclamanta a mai arătat că deși a formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001 nu a primit nici un răspuns.

Prin sentința civilă nr. 197 din 24.06.2004 a Tribunalului Vranceaa fost admisă acțiunea reclamantei și s-a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu identificat prin indicarea vecinătăților conform schiței anexă la raportul de expertiză. Instanța a reținut că terenul a fost naționalizat în anul 1948 din patrimoniul autorului reclamantei iar prin expertiza efectuată în cauză a fost identificat în posesia pârâtei SIND România liber de construcții și aflat în domeniul privat, contrar susținerilor pârâtei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SIND România, apel care, prin decizia civilă nr. 147/28.01.2005 a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut, sub un prim aspect, că excepția prematurității acțiunii determinată de lipsa dispoziției emise de unitatea deținătoare este nefondată deoarece Legea nr. 10/2001 prevede obligația deținătorului de a răspunde la notificare în termen de 60 de zile de la înregistrare, obligație pe care pârâta nu a respectat- S-a mai reținut că terenul nu face obiectul Legii nr. 18/1991 întrucât este teren pentru construcții, nu a intrat în patrimoniul fostelor CAP-uri și a fost naționalizat.

Susținerea apelantei pârâte în sensul că terenul face parte din domeniul public a fost înlăturată cu motivarea că aceasta nu a depus actul doveditor, că în anexa nr. 49 la Hotărârea nr. 22/1999 privind inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al comunei Soveja nu se regăsește și terenul în litigiu, nu s-a făcut dovada faptului că terenul aparține domeniului public al județului V iar raportul de expertiză la care părțile au participat arată că terenul este particular iar stațiunea Soveja nu figurează în domeniul public.

Pe de altă parte instanța de apel a reținut că pârâta nu a justificat cu ce titlu deține acest teren.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta criticând-o pe motive de nelegalitate în conformitate cu dispozițiile art. 304 punctele 7,8,9 Cod procedură civilă.

Apelanta a susținut în esență că au fost ignorate prevederile Legii nr. 10/2001 care stipulează că numai decizia emisă de către cei care dețin imobilul poate fi atacată în instanță, reclamanta fiind obligată în această situație să solicite mai întâi emiterea deciziei și abia apoi să atace această decizie dacă era nemulțumită. Pe de altă parte apelanta a arătat că terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 18/1991 și deci nu poate fi restituit în procedura Legii nr. 10/2001, că instanța de apel nu a răspuns motivului de apel care viza necitarea apelantei la efectuarea expertizei și necomunicarea unui exemplar al acesteia și că terenul în litigiu face parte din domeniul public al județului V potrivit HG nr. 908/2002, acesta fiind identificat în posesia SIND România și nicidecum în proprietatea acestei societăți.

Prin decizia civilă nr. 9868 din 29.11.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul pârâtei, a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, recursul fiind apreciat ca fondat în raport de ultima critică formulată de pârâtă care a făcut posibilă încadrarea în cazul prevăzut de art. 304 punctul 10 Cod procedură civilă, în vigoare la data pronunțării deciziei atacate.

Instanța de control judiciar a reținut că pentru a aprecia că apelanta pârâtă este unitatea deținătoare a terenului solicitat de reclamantă prin notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, atât instanțele cât și expertul au avut în vedere doar anexa nr. 49 HG nr. 908/2002 anexă privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Soveja.

Instanța de apel a ignorat însă anexa nr. 1 aceluiași act normativ ce cuprinde inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al județului V și în care, la poziția 307,este indicată localitatea Soveja, "teren stațiune-169.266 mp".

Instanța de recurs a reținut că în condițiile în care terenul în litigiu este cuprins în domeniul public al județului V, unitatea deținătoare obligată la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este această unitate administrativ teritorială și nu recurenta pârâtă cu privire la care chiar instanța de apel a reținut că în considerentele deciziei că nu a justificat cu ce titlu deține acest teren aplicând greșit în procedura Legii nr. 10/2001 criterii specifice acțiunii în revendicare.

În aceste împrejurări cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru a se stabili pe baza unui supliment la raportul de expertiză sau pe baza unei noi expertize dacă terenul solicitat de reclamantă este cuprins în suprafața de 169.266 mp reprezentând domeniul public al județului

În rejudecare cauza a fost înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI sub nr-.

Urmând îndrumările deciziei de casare, Curtea a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care a stabilit că terenul în litigiu în suprafață de 302 mp revendicat de reclamantă face parte din suprafața de 16.926,60 mp care reprezintă domeniul public al Consiliului Județean

Expertiza nu a fost contestată de părțile din proces.

Față de concluziile formulate de expert Curtea și de dispozițiile Legii nr. 10/2001, Curtea urmează a constata că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură acesta făcând parte din domeniul public, astfel încât reclamanta este îndreptățită a primi măsuri reparatorii prin echivalent.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va fi admis apelul declarat de pârâtă, va fi schimbată în parte sentința atacată și se va constata că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 302 mp teren situat în comuna Soveja județul V, urmând a se înlătura din sentință dispozițiile contrare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil declarat de către pârâta SIND ROMÂNIA B, cu sediul în B, Intrarea nr.41, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 197 din 24 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 1419/C/2003.

Schimbă în parte sentința civilă nr. 197 din 24.06.2004 a Tribunalului Vrancea, în sensul că:

Constată că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 302. teren.

Înlătură din sentință dispozițiile contrare și menține celelalte dispoziții ale acesteia.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Red. /20.06.2008

5 ex./27.06.2008

Fond: Tribunalul Vrancea - judecător

Apel: Curtea de APEL GALAȚI - judecători + - decizia casată

Președinte:George Popa
Judecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea Delegație

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 102/2008. Curtea de Apel Galati