Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 106/

Ședința publică din 21 octombrie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în C N,-,.5-6, județul C, împotriva sentinței civile nr.881 din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, cauza fiind luată la a doua strigare, a răspuns reprezentantul pârâtului-intimat Primarul comunei de Câmpie, av., lipsă fiind reclamantul-apelant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Neformulându-se alte cereri de probațiune, instanța acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.

Reprezentantul pârâtului-intimat solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, apreciind că instanța de fond în mod corect a respins ca tardivă contestație, reținând împrejurarea că reclamantul nu respectat termenul de declarare a contestației la Legea nr.10/2001, ceea ce a dus la pierderea dreptului de a exercita o cale de atac Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.881 din 23.06.2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr- s-a respins ca tardivă contestația formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei de Câmpie.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că din adresa nr.742 din data de 16 martie 2005 coroborat cu copia condicii de corespondență rezultă că dispozițiile nr.40 și nr.41 din 16 martie 2005 au fost comunicate reclamantului. De asemenea, instanța a reținut că cele două dispoziții au fost transmise reprezentantului reclamantului și prin fax, astfel că finalitatea comunicării celor două dispoziții cu reclamantul a fost realizată cu mult timp înainte de formularea acestei contestații.

Prima instanță a constatat că la data formulării cererii de chemare în judecată, 24 aprilie 2008, termenul de formulare a contestației era împlinit, atrăgând decăderea reclamantului din dreptul de a ataca cele două dispoziții.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul, a formulat apel, solicitând schimbarea sentinței atacate, respingerea excepției tardivității și admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea apelului s-a arătat că dispozițiile emise de pârât nu i-au fost niciodată comunicate, iar termenul de a le ataca nu a început să curgă atâta timp cât nu a primit conținutul integral al celor două acte.

În drept, apelantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.296 din Codul d e procedură civilă și art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând hotărârea atacată în raport de efectul devolutiv al căi de atac, consacrat de art. 292, art. 295.pr.civ. precum și în raport de susținerile părților și probele administrate, Curtea reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 24 aprilie 2008 reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilelor cu privire la care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.

La data de 16 martie 2005 Primarul comunei de Câmpie a emis dispozițiile nr.40 și nr.41 prin care s-au respins notificările formulate de reclamant, respectiv nr.2050/2001 și nr.2051/2001.

Chiar dacă prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a înțeles să atace aceste dispoziții, ci o serie de adrese ce fac parte din corespondența purtată cu pârâtul din prezenta cauză, după emiterea celor două dispoziții, în concret nemulțumirile reclamantului apelant pot face obiectul controlului judecătoresc numai în cadrul contestației reglementată de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.

Textul legal menționat prevede posibilitatea persoanei interesate de a contesta decizia sau dispoziția de respingere a notificării în termen de 30 de zile de la comunicare.

Comunicarea poate fi făcută, potrivit dispozițiilor art.86 alin.3 din Codul d e procedură civilă prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire sau prin alte mijloace care asigură transmiterea actului și confirmarea primirii acestuia.

Din cuprinsul celor două notificări nr.2050/2001 și nr. 2051/2001 (filele 73-74 în dosarul primei instanțe) reclamantul a indicat ca domiciliu ales Cabinetul Individual de Avocatură, cu sediul în C-N,-,. 4,. 3,. 101, jud.

Pârâtul intimat, cu adresa nr.742 din data de 16 martie 2005 (fila 80) a comunicat cele două dispoziții emise către cabinetul de avocatură indicat de reclamant, iar din copia condicii de corespondență aflată la fila 82 în dosarul primei instanțe, rezultă că aceste dispoziții au fost predate la oficiul poștal de Câmpie, în vederea transmiterii cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la domiciliul ales al apelantului.

De asemenea, din adresa aflată în copie la fila 81 în dosarul primei instanțe, coroborat cu copia condicii de corespondență de la fila 82, rezultă că aceleași dispoziții au fost comunicate și la Cabinetul individual de Avocatură, cu sediul în B,-. 22, sector 5, un alt domiciliu ales al reclamantului.

Intimatul a mai comunicat conținutul celor două dispoziții de respingere a notificărilor reprezentantului reclamantului și prin fax, conform adresei nr.686 din 11 aprilie 2007 (filele 13-14) care a fost depusă la dosarul cauzei chiar de către apelantul reclamant.

Prin urmare, este evident, astfel cum corect a reținut și prima instanță, că apelantul, prin reprezentantul ales, a luat cunoștință de cele două dispoziții de respingere a notificărilor cel mai târziu la data de 11 aprilie 2007, data comunicării prin fax. Or, de la această dată și până la momentul formulării cererii de chemare în judecată, 24 aprilie 2008, fost cu mult depășit termenul de 30 de zile prevăzut de art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001.

Cum nu au fost invocate de către apelantul reclamant nici aspecte de natură a determina o repunere în termenul de formulare a contestației în condițiile art.103 din Codul d e procedură civilă, în mod legal prima instanță a constatat tardivitatea formulării contestației.

Prin aceasta nu se poate aprecia că s-ar fi încălcat dreptul apelantului la un proces echitabil, din perspectiva efectivității accesului la justiție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că instituirea unor termene, fie de prescripție, fie de decădere, pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă, și nu este incompatibilă cu dispozițiile Convenției fiind o trăsătură comună a tuturor statelor europene și corespunde unei finalități importante, respectiv garantarea securității juridice.

În speță, pierderea termenului de a contesta cele două dispoziții nu s-a datorat instituțiilor statului, care, astfel cum am arătat, au efectuat toate demersurile legale pentru a comunica cele două acte reprezentanților aleși ai reclamantului atât prin poștă cât și prin fax. Împrejurarea că reprezentanții aleși de reclamant nu au procedat în conformitate cu mandatul pe care l-au avut nu este imputabilă reprezentanților statului, ci mandatarului, care poate răspunde față de apelant în limitele mandatului pe care l-a avut.

Din această perspectivă nu s-a încălcat nici dreptul apelantului la un recurs efectiv, drept prevăzut de art.13 din CEDO, întrucât posibilitatea de a ataca actele emise prin care s-a încheiat procedura administrativă este prevăzut într-o lege care îndeplinește criteriile de accesibilitate și predictibilitate.

Prin urmare, instanța, în temeiul prevederilor art.296 pr.civ. va respinge ca nefondat apelul promovat de apelantul împotriva sentinței civile nr.881 din 23 iunie 2009 Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul, cu sediul procesual ales la Cabine Avocat, C-N,-,.5-6, județul C, împotriva sentinței civile nr.881 din data de 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 exp.

03.11.2009

Jud.fond:

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Tg Mures