Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 108/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

decizia civilă nr.108/Ap Dosar nr-

Ședința publică din data de 03 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma jduecător

JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi

Grefier: - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de contestatoarea, de intimații, () și "" și deintervenienții șiîmpotriva sentinței civile nr.68 din data de 28 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr- (dosar nr.vechi 745/C/2006).

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 15 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a formula și depune concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru 22 septembrie 2008, apoi pentru data de 239 septembrie și apoi pentru astăzi 3 octombrie 2008.

CURTEA:

Asupra apelurilor civile de față;

Constată că prin sentința civilă nr.68/S din 26 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr.20439/14.10.1996, nr.23460/20.01.1998, nr.24355/21.10.1999 și nr.1073/22.04.1997 și pe cale de consecință;

A respins cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare mai sus menționate, formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimații "", "", Inspectoratul de Învățământ B, (), și.

A fost admisă în parte contestația formulată în temeiul Legii nr.10/2001 și ulterior precizată și completată de contestatoarea în contradictoriu cu intimații "", Inspectoratul de Învățământ B și ""

A fost anulată în parte Decizia nr.440 emisă la data de 24 martie 2006 de către intimata "", respectiv art.1 din această decizie, care cuprinde mențiunea respingerii ca tardivă a notificării înregistrată de contestatoare la data de 14 martie 2005.

A fost obligată intimata "" să emită o nouă decizie în condițiile reglementate de Legea nr.10/2001 prin care să facă contestatoarei o ofertă de restituire și a diferenței de 401,38. teren situat în B- înscris în CF nr.23783 B sub nr.top. 9354-9356/106 și 9354-9356/107.

Au fost respinse restul pretențiilor.

A fost admisă cererea de intervenție accesorie în interesul intimaților formulată de intervenienții și.

A fost obligată intimata "" B la plata către contestatoare a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

A fost respinsă cererea intervenienților și de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin notificată înregistrată sub nr.86/14.03.2005, contestatoarea a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în B-, înscris în CF nr.23783 B, sub nr.top.9354-9356/106 și 9354-9356/107, notificare care prin Decizia nr.440/24.03.2006 emisă de intimata - SRL a fost respinsă ca tardiv formulată.

De asemenea, a fost respinsă notificarea formulată de aceeași contestatoare la data de 20 aprilie 2001 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului sus identificat, imobil compus din casă și teren de 401,62 mp, întrucât acesta a fost integral înstrăinat în temeiul Legii nr.112/1995, nefiind posibilă restituirea lui în natură.

În temeiul Legii nr.20/2001 republicată, art.1 alin.2 și 3, art.20 alin.2 și 3 și art.26 alin.1, contestatoarei i-a fost făcută o propunere de acordare de despăgubiri, în condițiile reglementate de legea specială privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Împotriva Deciziei nr.440/24.03.2006 emisă de intimata - SRL prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului contestatoarea a formulat contestație, solicitând anularea deciziei menționate.

Contestatoarea și-a precizat ulterior contestația formulată, solicitând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, în apărare intimații și intervenienții invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la care tribunalul a reținut următoarele:

Între intimata - SRL, intimatul și intervenienta a intervenit la data de 14 octombrie 1996 contractul de vânzare-cumpărare nr.20239 ce a avut ca obiect material apartamentul nr.1 din imobilul în litigiu, iar la data de 20 ianuarie 1006 s-a încheiat între - SRL și intimata, contractul de vânzare-cumpărare nr.23460 prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.3 din imobil.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.24355/21.10.1999 intervenienta și intimatul au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.2 din imobilul în litigiu, iar la data de 22 aprilie 1997 între intimații - - și și s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.1073 cu privire la apartamentul nr.4 din același imobil.

Art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 republicată, statuează că, prin derogare de la dreptul comun, dreptul la acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor translative de proprietate încheiate cu privire la imobilele ce formează obiectul de reglementare a acestui act normativ, se prescris în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii. Acest termen a fost prelungit succesiv prin OUG nr.109/2001 și prin OUG nr.145/2001 și a expirat la data de 14.08.2002.

Termenul instituit de dispozițiile legale menționate este un termen de prescripție, astfel că el este supus dispozițiilor de drept comun privitoare la întrerupere, suspendare și repunere în termenul de prescripție.

Prin suspendarea prescripției extinctive se înțelege acea modificare a cursului acesteia ce constă în oprirea de drept a curgerii termenului de prescripție, pe timpul cât durează situațiile, limitativ prevăzute de lege, care îi pun în imposibilitate de a acționa pe titularii dreptului la acțiune.

Potrivit art.13 lit.a din Decretul nr.167/1958, "cursul prescripției se suspendă cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere".

Legea nu definește forța majoră, iar doctrina și jurisprudența admit că forța majoră este un eveniment imprevizibil și insurmontabil. Prin urmare, forța majoră este un eveniment extern, pe care titularul dreptului la acțiune nu l-a putut prevedea și înlătura.

În speță, tribunalul a reținut că împrejurarea relativă la identificarea greșită din punct de vedere administrativ a imobilului asupra căruia a purtat dreptul de proprietate al antecesorului contestatoarei, a pus-o pe aceasta în imposibilitatea de a efectua un demers juridic în sensul celor art.45 din Legea nr.10/2001 republicată și este evident că atâta timp cât imobilul nu a beneficiat de o identificare administrativă corectă nici nu se puteau efectua verificări de natură a stabili dacă el a format obiectul material al unor acte translative de proprietate. Această împrejurare însă a încetat la data la care partea a cunoscut adresa administrativă a imobilului pe care l-a revendicat, respectiv la data de 9 septembrie 2004, când instanțele judecătorești au statuat asupra acestui aspect în mod irevocabil.

Pe de altă parte, contestatoarea la data de 15 septembrie 2004 cunoștea faptul că imobilul în litigiu a format obiectul unor acte translative de proprietate încheiate cu foștii chiriași, iar la data de 20 octombrie 2004 avut confirmarea unității deținătoare a acestui imobil că, construcția ce intră în alcătuirea lui a fost integral vândută foștilor chiriași în condițiile reglementate de Legea nr.112/1995.

Sub acest aspect, prima instanță a înlăturat susținerea contestatoarei făcută în sensul că, cazul de suspendare a termenului de prescripție a încetat doar la data la care a intrat în posesia contractelor de vânzare-cumpărare atacate, deoarece, partea a cunoscut din cursul anului 2004, adresa administrativă a imobilului revendicat și că acesta a format obiectul material al unor acte translative de proprietate și a reținut că cererea relativă la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a formulat formulată după expirarea termenului instituit de art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 republicată și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, respingând pe cale de consecință această cerere.

Referitor la petitul privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu și constatarea nulității încheierii de intabulare a dreptului de proprietate al acestuia, instanța de fond a reținut că din copia CF nr.23783 B rezultă că imobilul înscris sub nr.top.9354-9356/106 și 9354-9356/107, a constituit obiectul dreptului de proprietate al numitului, al cărui succesor în drepturi este contestatoarea în calitate de fiică.

Imobilul sus identificat a fost închiriat de antecesorul său pentru funcționarea unei școli primare de stat, chiria percepută de acesta nemaifiind plătită întrucât imobilul urma să intre în patrimoniul Ministerului Învățământului.

Prin Decretul nr.176/1948, toate bunurile imobile și mobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor, comunităților religioase, asociațiilor particulare, cu sau fără scop lucrativ, și în general particularilor, persoanelor fizice sau juridice ce au servit funcționării școlilor de învățământ, au trecut în proprietatea statului.

Art.II din acest decret statua că "intră în prevederile articolului precedent, toate clădirile care au servit pentru funcționarea școlilor de învățământ, inclusiv cele care au fost folosite pentru locuința corpului didactic sau a personalului administrativ și pentru internate, cămine, cantine".

Acest text de lege a extins sfera de aplicare a prevederilor Decretului nr.176/1948 de la bunurile mobile și imobile care au aparținut bisericilor, congregațiilor, comunităților religioase, asociațiilor particulare, care au servit funcționării școlilor trecute la stat, la toate clădirile în care au funcționat unități de învățământ.

Așa fiind, tribunalul a reținut că preluarea de către stat a imobilului în litigiu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, respectiv a Decretului nr.176/1948 și a respins cererea privind constatarea nevalabilității acestei preluări și a încheierii prin care s-a dispus intabularea în evidențele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate al statului, precum și cererea relativ la rectificarea evidențelor de publicitate imobiliară.

Sub acest aspect, instanța a mai reținut că valabilitatea titlului statului asupra imobilului a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr.11525/6.10.1992 a Judecătoriei Brașov, rămasă irevocabilă prin respingerea căilor de atac exercitate împotriva acesteia.

Titlul în temeiul căruia imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului a fost unui valabil, el fiind emis în conformitate cu prevederile Decretului nr.176/1948, ori aceste statuări, intrând în puterea lucrului judecat, au dobândit valoarea unor prezumții legale absolute, conform art.1200 pct.4 Cod civil.

În legătură cu critica adusă de contestatoare deciziei atacate, sub aspectul modalității de restituire a imobilului, tribunalul a apreciat că este nefondată.

Art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 statuează că: "în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirii aferente imobilelor preluate în mod abuziv", iar art.18 lit.c din același act normativ prevede că "măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, în cazul în care, imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale".

Ca urmare a soluției de respingere a cererii de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate conform Legii nr.112/1995, pentru imobilul în litigiu, s-a reținut că pentru partea de imobil mai sus identificată, contestatoarea nu poate beneficia decât de măsuri reparatorii în echivalent.

În considerentele hotărârii, prima instanță a mai reținut că susținerea contestatoarei în sensul că imobilul nu afectează ambele numere topografice sub care este înscris în evidențele de publicitate imobiliară și că suprafața aferentă construcției este mai mică decât cea arătată, nu este confirmată de materialul probator administrat în cauză, respectiv copia cărții funciare nr.23783 B din care rezultă că imobilul construcție are o curte în suprafață de 401,61. iar pe lângă acest teren mai există o altă suprafață de teren de 401,61. și raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie ce a stat la baza pronunțării deciziei civile nr.846/9.09.2004 a Curții de APEL BRAȘOV din care rezultă că imobilul cu destinația de construcție afectează suprafața ambelor numere topografice.

Contestatoarea a solicitat obligarea intimatei - SRL B la stabilirea unor măsuri reparatorii și pentru suprafața de teren la care decizia atacată nu se referă. Cu privire la această solicitare, tribunalul a reținut că aceasta a formulat două notificări, una la 23.04.2001 înregistrată inițial la Inspectoratul de Învățământ B, care a vizat imobilul casă și teren în suprafață de 401,62. și a doua, înregistrată la data de 14.03.2005 prin care a solicitat a-i fi restituit imobilul situat în B- constând în casă și teren în suprafață de 803.

Cu privire la cea de a doua notificare, tribunalul a reținut că statuarea făcută de intimata - SRL B în sensul că cererea datată 14 martie 2005 este o nouă notificare, este greșită, întrucât prin aceasta contestatoarea nu a făcut decât o precizare a suprafeței imobilului ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al antecesorului său și pentru a cărui restituire a formulat notificare în condițiile reglementate de Legea nr.10/2001.

Având în vedere că s-au admis apărările formulate de intimați în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și că cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientele și a vizat tocmai aceste apărări, tribunalul în temeiul art.49 alin.1 și 3 Cod procedură civilă a admis această cerere.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, au declarat apel contestatoarea, intimații B, (), intervenienții și.

Prin apelul declarat de contestatoare se solicită schimbarea în parte a hotărârii, apreciindu-se că aceasta este rezultatul unei greșite evaluări a probatoriului administrat.

Din perspectiva acestor critici se arată că în mod greșit prima instanță a apreciat că imobilul a fost preluat de statul român cu titlu după cum în mod neîntemeiat a fost respinsă cererea de retrocedare în natură a imobilului înscris în CF nr.23783 B nr.top. 9354-9356/106 și 107, care apare ca fiind deținut de intimatul Inspectoratul Școlar Județean

O altă critică adusă hotărârii vizează respingerea greșită a petitului privind nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de - SRL cu foștii chiriași pe considerentul că aceasta ar fi fost tardiv formulată.

Față de scopul legii de reparație care instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, se arată că prima instanță a obligat intimata - SRL la restituirea unei suprafețe mai mici din terenul disponibil decât cea la care contestatoarea ar fi îndreptățită.

Apelul intimaților și intervenienților - persoane fizice tinde la schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii contestației formulate și precizate de către contestatoare.

În opinia apelanților soluția instanței de restituire în natură a unei suprafețe de 401,38. contravine datelor de identificare ale imobilului restituit, întrucât edificatul care cuprinde apartamentele apelanților este așezat din punct de vedere al evidenței imobiliare pe ambele numere topografice, astfel încât terenul restituit face parte din noțiunea de teren aferent construcției.

Intimata - SRL prin apelul declarat împotriva hotărârii pronunțată de prima instanță, a solicitat schimbarea în parte a acesteia în sensul înlăturării din sentință a dispozițiilor privind admiterea în parte a contestației, cu consecința obligării intimatei să facă contestatoarei o ofertă de restituire pentru diferența de 401,38. Ca rezultat a schimbării hotărârii se solicită respingerea în tot a contestației formulate de către contestatoare.

În dezvoltarea criticilor căii de atac se arată că în mod greșit tribunalul a înlăturat argumentele intimatei din decizia atacată prin care s-a arătat că cea de a doua notificare formulată de contestatoare la data de 14.03.2005 este o nouă notificare, în condițiile în care contestatoarea s-a adresat cu o notificare formulată în termen legal în temeiul Legii nr.10/2001. Prin conținutul primei notificări, contestatoarea deși a indicat eronat adresa administrativă a imobilului solicitat a fi restituit în natură, acesta a fost în mod temeinic individualizat în datele de carte funciară, astfel că intimata s-a pronunțat corect prin decizie asupra obiectului cu care a fost învestită.

Având în vedere împrejurarea că imobilul în litigiu este înscris sub ambele numere topografice 9354-9356/106 și 9354-9356/107 din CF 23783 B, iar construcția este înscrisă pe ambele numere topografice mai sus arătate, soluția exprimată în decizia atacată de contestatoare prin care s-a propus acesteia acordarea de despăgubiri în condițiile regimului de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, prevăzută în Titlul VII din Legea nr.247/2005, este temeinică și legală.

O critică separată adusă de intimata - SRL B hotărârii primei instanțe vizează greșita obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, pe care le consideră nefondate.

Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor invocate, curtea apreciază apelurile ca nefondate.

Relativ la apelul declarat de contestatoarea, prima instanță a examinat temeiul trecerii imobilului în proprietatea statului, arătând că în baza Decretului nr.176/1948, acesta, având destinația unei unități școlare a trecut în proprietatea statului cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării. Mai mult, valabilitatea titlului asupra imobilului în litigiu a fost confirmată prin sentința civilă nr.11525/1992 a Judecătoriei Brașov prin care s-a respins acțiunea promovată de contestatoare având ca obiect rectificarea evidenței de carte funciară, considerentele hotărârii intrate în puterea lucrului judecat reținând caracterul valabil în temeiul căruia imobilul a trecut în proprietatea statului.

Nu poate fi acceptată nici critica formulată de către contestatoare purtând asupra tardivității formulării contestației. Prima instanță în analiza cererii de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, a făcut aplicarea art.45 alin.5 din Legea nr.-, conform căruia prin derogare de la dreptul comun dreptul la acțiune în constatarea nulității absolute a actelor translative de proprietate încheiate cu privire la imobilele ce formează obiectul de reglementare a acestui act normativ se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii, arătând că prin efectul prelungirii termenului de intrare în vigoare, acesta expirat la 14.08.2002. Au fost înlăturate susținerile contestatoarei purtând asupra suspendării termenului de prescripție instituit de art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 pe considerentul că nu sunt aplicabile prevederile art.13 lit.a din Decretul nr.167/1948 relative la existența unui caz de forță majoră care să atragă suspendarea termenului de prescripție. Astfel cum rezultă din actele dosarului, contestatoarea a cunoscut din anul 2004 că imobilul în litigiu a format obiectul unor acte translative de proprietate încheiate cu foștii chiriași, împrejurare față de care înregistrarea contestației la data de 9 mai 2006 este făcută cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de textul de lege examinat pentru invocarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.

Cât privește motivul de apel invocat de contestatoare prin care se tinde la restituirea întregului teren aferent care nu este afectat de construcții, critică invocată și de apelanții intimați și intervenienți - persoane fizice, precum și de apelanta intimată - SRL B, acesta se dovedește la rândul lui nefondat.

După cum rezultă din CF nr.23783 B, imobilul cu destinație de locuință afectează suprafața ambelor numere topografice 9354-9356/106 și 9354-9356/107, fiind prevăzut cu curte în suprafață de 401,61. precum și o suprafață de teren aferent de 401,61.

Tribunalul a procedat la o corectă apreciere al naturii notificării formulată de contestatoare la data de 14.03.2005, infirmând prin aceasta statuarea intimatei - SRL B în sensul că această notificare este tardivă, întrucât prin conținutul ei ea reprezintă o precizare a notificării inițiale înregistrată la data de 23.04.2001, inițial, pe rolul Inspectoratului de Învățământ Temeinicia unei asemenea aprecieri rezultă din faptul că în notificarea din 2001, imobilul identificat casă și teren în suprafață de 401,61. este precizat ulterior, sub aceleași date topografice, ca fiind constituit din casă și teren în suprafață de 803. Pe această cale, în mod judicios judecătorul primei instanțe, văzând diferența dintre suprafețele aceluiași imobil, prin hotărârea pronunțată a obligat intimata - SRL B la emiterea unei noi decizii prin care să facă contestatoarei o ofertă de restituire pentru această diferență în suprafață de 401,38.

Prin această soluție nu este afectat dreptul dobânditorilor apartamentelor achiziționate în baza Legii nr.112/1995, asupra terenului aferent construcției în care se găsesc aceste apartamente, instanța sesizând existența unei diferențe de suprafață asupra căreia intimata - SRL B nu s-a pronunțat prin decizia contestată.

Referitor la critica adusă de intimata - SRL B hotărârii primei instanțe cu privire la greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată, curtea reține că aceasta respectă dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, întrucât în condițiile admiterii contestației și desființării deciziei emise de intimată, cuantumul acestor cheltuieli stabilite parțial, sunt întemeiate.

Pentru considerentele expuse, curtea în temeiul art. 296 Cod procedură civilă va respinge apelurile declarate și va păstra hotărârea primei instanțe ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelurile declarate de contestatoarea, intimații B, (), intervenienții și împotriva sentinței civile nr.68/S/26.01.2007 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 octombrie 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.DM -/3.11.08

Tehnored. 04.11.2008 -15 ex.

Jud.fond

Președinte:Daniel Marius Cosma
Judecători:Daniel Marius Cosma, Camelia Juravschi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 108/2008. Curtea de Apel Brasov