Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 109/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA Nr. 109/A/2008

Ședința publică de la 05 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carla Maria Cojocaru

JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI A, împotriva sentinței civile nr. 1336/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-, având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic, cu împuternicire în reprezentarea apelantului pârât Primarul Municipiului A și a Consiliului Local A, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus prin serviciul registratură întâmpinare formulată de intimații reclamanți și împuternicire avocațială de redactare.

Consilier juridic declară că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Consilier juridic, având cuvântul, solicită instanței admiterea apelului așa cum a fost formulat având în vedere aspectul cu privire la faptul că instanța de fond, deși în motivare reține în mod corect că este deținătorul imobilului revendicat spre a fi restituit în natură, greșit prin dispozitiv obligă pârâtul Primarul Municipiului A să emită dispoziție de restituire în natură. Astfel, în fapt și în drept, solicită instanței să aibă în vedere că pârâții recunosc calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților și imobilul se poate restitui în natură, însă atât Primarul Municipiului A, cât și Consiliul Local A nu au calitatea de a emite o dispoziție de restituire în natură atât timp că unitatea deținătoare este, care trebuie obligată în acest sens, prin organele sale de conducere, în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 10/2001, conducerea acestei societăți va trebui să emită decizia de restituire a imobilului în litigiu, sens în care se solicită admiterea apelului de față, modificarea sentinței atacate și exonerarea pârâtului Primarul Municipiului A de la obligația de emitere a deciziei de restituire în natură a imobilului în litigiu. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului și cele expuse de reprezentanta apelantului pârât, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 1336/2007 Tribunalul Albaa admis contestația formulată de reclamanții -, împotriva dispoziției nr. 1061/28.- emisă de Primarul Mun. A, a modificat dispoziția atacată în sensul că a constatat posibilă restituirea în natură a imobilelor cu nr. top 977/1/VII/a, 978/1/VII/a, 979/1/VII/a, 980/1/1/VII/a și 984/2/1/VII/a transcris în CF 10059 de 43 mp și cu nr. top 977/2/II, 978/2/II, 979/2/II, 980/1/2/II, 984/2/2/II transcris în CF 10057 A de 37 mp, teren și construcții. Prin aceeași sentință Primarul Mun. A și SC SA au fost obligați să emită dispoziție de retrocedare în natură a imobilelor identificate anterior.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că pe terenurile revendicate de reclamanți există construcții ce au fost atribuite SC SA, imobilul are suprafața de 94 mp și, conform schiței se găsește situat între parcelele și imobilele retrocedate reclamanților prin Dispoziția nr. 1417/2003 emisă de Primarul Mun. SC SA al cărui unic acționar este Consiliul Local Aap rimit dreptul de administrare asupra terenurilor și drept de proprietate asupra construcțiilor din partea acționarului unic în anul 1999.

Acest aspect nu are relevanță asupra restituirii în natură a imobilului revendicat conform art. 20 alin. 1 din Legea 10/2001, obligația de emitere a dispoziției de retrocedare în natură revenind organelor de conducere a unității deținătoare, în cazul de față SC SA Au fost înlăturate susținerile Primarului cu privire la exceptarea de la restituirea în natură a imobilelor în litigiu întrucât pârâta SC a devenit proprietara construcțiilor prin atribuire de către Consiliul Local A, situație incidentă dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea 10/2001, iar potrivit art. 2 alin. 2 reclamanții și-au păstrat calitatea de proprietari asupra imobilelor revendicate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul Mun. A care a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul înlăturării obligației Primarului la emiterea dispoziției de restituire în natură a imobilelor în litigiu, această obligație revenind în sarcina SC SA.

În expunerea de motive s-a arătat că imobilele se află în patrimoniul SC SA, această societate exercitând un drept de administrare asupra terenului în discuție și un drept de proprietate asupra construcțiilor, astfel că, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea 10/2001, imobilele deținute de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organului de conducere a unității deținătoare. În acest sens sunt și prevederile pct. 21.2 și pct. 21.3 lit. b din HG 250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 10/2001.

Intimata SC SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de Primarul Mun. A, întrucât această societate a fost înființată prin HCL 44/31.03.1999, cu capital integral deținut de Municipiul A, iar potrivit art. 7 "Interesele acționarului unic al SC SA vor fi exercitate de Consiliul Local A, iar pe de altă parte, potrivit Statutului, conducerea societății prin Consiliul de Administrație are atribuții restrânse, doar de execuție a Hotărârilor date de AGA.

Intimații reclamanți -, au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului Primarului, considerând că în mod corect au fost obligate ambele pârâte la restituirea în natură a imobilelor revendicate.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate Curtea constată că prezentul apel este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din probele dosarului imobilele deduse judecății sunt în patrimoniul SC SA, această societate exercitând un drept de administrare asupra terenului în litigiu și un drept de proprietate asupra construcțiilor, conform încheierilor de întabulare nr. 1637/1999 din CF 10059 și CF 10057.

Pârâta SC este o societate comercială înființată printr-un act administrativ al Consiliului Local A, respectiv HCL 44/1999, fiind persoană juridică cu capital integral deținut de Municipiul

În speță sunt aplicabile disp. art. 21 alin. 1 din Legea 10/2001, potrivit cărora imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, care sunt deținute de o regie autonomă. societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Așadar în mod corect a dispus instanța de fond restituirea în natură a imobilelor în litigiu, însă în mod greșit obligația de restituire în natură a fost stabilită atât în sarcina unității deținătoare cât și în sarcina Primarului Mun.

Potrivit tezei finale a art. 21 alin. 1 și art. 21.2 din HG 250/2007 estituirea în natură se face în toate cazurile prin decizie/dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. În speță unitatea deținătoare este SC SA, așa încât obligația de restituire în natură trebuia stabilită numai în sarcina acestei societăți.

Potrivit art. 21 alin. 4 din Legea 10/2001 și art. 21.5 din HG 250/2007 în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziția motivată a primarilor. În cazul în care entitatea obligată la restituire este unitatea administrativ-teritorială, organul de conducere abilitat expres de lege [alin. (4) al art. 21 din lege] este primarul, respectiv primarul general al municipiului B, ori, după caz, președintele consiliului județean. Această situație nu este incidentă în speță întrucât unitatea deținătoare nu este Primăria Mun. A, ci SC SA.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 296 cod pr. civilă Curtea va admite apelul declarat de intimatul Primarul Municipiului A împotriva sentinței civile 1336/2007 a Tribunalului Alba, și în consecință va schimba în parte sentința atacată în sensul că va exonera apelantul de obligația de emitere a dispoziției de retrocedare în natură a imobilului. Se vor menține în rest dispozițiile sentinței.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite apelul declarat de intimatul Primarul Municipiului A împotriva sentinței civile 1336/2007 a Tribunalului Alba, și în consecință:

Schimbă în parte sentința atacată în sensul că exonerează apelantul de obligația de emitere a dispoziției de retrocedare în natură a imobilului. Menține în rest sentința.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 5.06.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - -(CO)

Semn. Vicepreședinte

GREFIER,

- -

Red.

Tehnored.

8 ex. /1.07.2008

Jud. fond:

Președinte:Carla Maria Cojocaru
Judecători:Carla Maria Cojocaru, Anca Neamțiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 109/2008. Curtea de Apel Alba Iulia