Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 11/2007. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 11

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2007

PREȘEDINTE: Niculina Țiț Elena Pașcan

- - - - judecător

GREFIER - - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare apelul civil promovat de apelanta-reclamantă, precum și apelul civil promovat de apelantul-pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI B, ambele îndreptate împotriva sentinței civile nr.605 din 21 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă procurator pentru apelanta-reclamantă asistat de av. și consilier juridic pentru apelantul-pârât Primarul Mun. B, lipsă fiind apelanta-reclamantă.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Consilier juridic pentru apelantul-pârât Primarul Mun. B arată că nu mai are alte acte de depus pentru diferența de teren.

Avocat pentru apelanta-reclamantă arată că se impune efectuarea unei expertize, dar pe care nu înțelege să o plătească. Solicită atașarea dosarului prin care s-a pronunțat sentința civilă nr.183/2005 în care s-a anulat schimbul între terenurile de tenis și Grădinița, aceste terenuri de tenis revenind în patrimoniul Primăriei Mun.

Consilier juridic pentru apelantul-pârât Primarul Mun. B arată că terenurile de tenis nu au revenit în patrimoniul Primăriei, raportul de expertiză la fond s-a făcut cu aproximație, nu cunoaște lista și solicită a se face adresă către

Pune în discuția părților ultimul motiv de apel al contestatoarei respectiv nemotivarea hotărârii pronunțate de tribunal, în sensul că nu s-au indicat temeiurile de fapt și de drept, situație ce echivalează cu necercetarea fondului, potrivit dispozițiilor art. 297 (1) Cod procedură civilă.

Avocat având cuvântul pe excepția invocată în petiția de apel pentru apelanta-reclamantă solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate cu trimitere la instanța de fond pentru rejudecare. Nu solicită obligarea apelantului-pârât Primarul Mun. B la plata cheltuielilor de judecată.

Consilier juridic având cuvântul pe excepție pentru apelantul-pârât Primarul Mun. B solicită admiterea apelului formulat de Primarul Mun. B, casarea sentinței apelate cu trimitere la instanța de fond pentru a se cerceta actele ce s-au depus ulterior și precizate la fond, precum și în apel. Cu privire la apelul formulat de apelanta-reclamantă solicită respingerea acestuia deoarece este nelegal, motivat de faptul că sunt două terenuri de tenis în scop utilitar și nu se impune restituirea lor.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelurilor civile de față:

Prin cererea înregistrată sub nr.2404/19.04.2006, reclamanta a formulat contestație împotriva dispoziției nr.558/16.03.2006 emisă de Primarul Municipiului B, privind soluționarea notificării nr.35685/2001.

În motivarea contestației reclamanta arată că inițial pârâta a refuzat restituirea în natură a suprafeței de 4602, apoi prin dispoziția contestată a retrocedat în natură 305, situați în B,-, respingându-se pentru diferența de teren, motivat de faptul că este afectat de detalii de sistematizare și 2 acte translative de proprietate către Universitatea B și.

A motivat că terenul este în mare parte liber și poate fi retrocedat, însă în demersurile sale s-au lovit de poziția ostilă a Primarului, fiind obligată să se judece pentru obligația de a face așa cum rezultă din sentința civilă nr.8/D/2004, pronunțată de Tribunalul Bacău.

Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr.605/21 martie 2007 a admis în parte contestația și în consecință

A modificat art.2 și 4 din Dispoziția nr.558/16.03.2006 emisă de Primarul municipiului B, în sensul că pe lângă suprafața de 305 a restituit în natură și suprafața de 2510,73 teren situat în mun. B, la aceiași adresă identificat conform schiței anexă la raportul de expertiză topo-cadastrală efectuat de expert-inginer - (filele 127-131 dosar fond - delimitat cu culoare galbenă) condiționat de plata de către reclamanta-contestatoare a valorii de despăgubire primită, conform art.11 alin.1 din Legea 10/2001, republicată, urmând ca aceasta să fie despăgubită în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 pentru diferența de teren în suprafață de 1786,27 în loc de 4297

S-au menținut celelalte prevederi ale dispoziției contestate.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei contestatoare suma de 1300 lei, cheltuieli de judecată.

În urma probelor administrate, acte și expertiză topo-cadastrală, tribunalul a reținut următoarele:

În cauză nu a fost contestată calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituire și respectiv asupra terenului în suprafață de 4602,28, ce a aparținut autorilor acesteia și care a fost preluat abuziv de către stat.

Prin Dispoziția contestată din totalul suprafeței de 4602 a fost restituită în natură numai suprafața de 305, ori potrivit expertizei topo-cadastrale efectuată în cauză de expert (filele 128-131 dosar fond) coroborată cu adresa nr.17505/23.01.2007 a - B și adresa nr.8537/20.03.2007 a Primăriei mun. B instanța a reținut că se mai poate restitui în natură și suprafața de 2510,73 deoarece nu sunt impedimente legale la restituire, iar prin modificarea Legii 10/2001, prin Legea 247/2005, restituirea în natură are prioritate.

Împotriva acestei hotărâri, părțile au promovat apel.

Primarul municipiului B critică soluția sub următoarele aspecte:

- greșit s-a dispus restituirea a 2510,73 teren, deoarece deși în expertiză se arată că nu există informații certe despre proprietarii acesteia, primarul a arătat că terenul aparține, situație în care nu poate dispune;

- susține că terenul nu aparține Municipiului B, datorită actelor translative efectuate în favoarea unor persoane juridice, care sunt perfect valabile, opozabile tuturor.

În susținerea apelului a depus contractul de schimb și planul de situație încheiat între B și Consiliul local al municipiului B, pentru terenuri - fila 20-23 apel.

II. Contestatoarea, critică hotărârea pentru următoarele motive:

- în mod greșit nu s-a dispus restituirea și celor două suprafețe de terenuri (terenuri de tenis) care sunt libere de construcții, iar Legea nr.247/2005, restituirea în natură are prioritate față de cea prin echivalent.

- instanța de fond nu a motivat de ce dispune restituirea numai în parte a suprafeței de 2510,73 față de 3702,28 Nu sunt invocate temeiurile de fapt și de drept ce au condus la o astfel de hotărâre.

Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Contestatoarea a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului Primarului Municipiului

Curtea examinând criticile formulate de apelanți, în raport de probele administrate, constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Condițiile procedurale privind motivarea hotărârii sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca, din întregul hotărârii, să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.

Analizând hotărârea apelată prin prisma acestor dispoziții legale și principii de drept civil, se reține ca fondat motivul ce vizează nemotivarea sentinței, situație ce nu permite instanței ierarhice să exercite controlul judiciar, și nici părților să formuleze criticile în exercitarea căilor de apel.

Astfel, din considerentele hotărârii apelate, așa cum au fost redate mai sus, nu se regăsesc motivele de fapt și în drept ce au format convingerea instanței că pot fi retrocedați în natură numai cei 2510,73 așa cum s-a dispus, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile contestatoarei pentru restituirea în întregime a terenului, sau, ale intimatului, că terenul nu-i aparține decât în mică măsură.

Aceasta, în măsura în care, reclamanta contestatoare, susține că terenul este liber, iar Primarul, a susținut că nu-i aparține, deși susține că au făcut obiectul unor acte translative de proprietate.

În dosar se face vorbire de astfel de acte și care se regăsesc la filele 113-117 fond, care însă n-au fost analizate.

Mai mult instanța face adrese la Serviciul de Publicitate imobiliară de la care se primește răspuns cu privire la situația terenurilor identificate de expert (fila 138, 139 fond), însă, cercetarea judecătorească nu se finalizează prin elucidarea întocmai a celor susținute de părți în raport de actele existente.

Mai mult, în apel, apelantul intimat depune contract de schimb - filele 20-22 apel, și care a fost invocat la fond, chestiune însă nelămurită de instanță.

Însăși expertul precizează că identificarea terenului în suprafață de 3702,28, s-a făcut cu aproximație, fiind necesar ca instanța să facă demersuri cu privire la actualii posesori, precum și cei cu numerele cadastrale precizate în expertiză, aspecte care însă nu s-au mai lămurit, și care nu au fost argumentate în nici un mod de către instanță.

Nemotivarea hotărârii, echivalează cu o necercetare a fondului astfel că sub acest aspect, apelul contestatoarei este întemeiat, situație ce atrage desființarea hotărârii și reluarea cercetării judecătorești de către prima instanță.

Și apelul intimatului Primarul municipiului B, vizează în esență tot o nelămurire a fondului vis-a-vis de actele aflate în dosar și necercetate și argumentate și de cel depus în apel, astfel că motivul atrage desființarea hotărârii apelate.

Prin urmare, în raport de argumentele expuse, și în temeiul art.297 (1) Cod procedură civilă, Curtea va admite apelurile, va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bacău.

În rejudecare, tribunalul va avea în vedere și apărările de fond ce nu se mai impun aici a fi analizate, în raport de situația de fapt rezultată din documentația ce a stat la baza emiterii dispoziției, de actele de proprietate deținute de contestatoare, de situația juridică veche și actuală a terenului, dacă este de utilitate publică declarată prin hotărâre de guvern, precum și deținătorii terenului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelurile civile promovate de apelanta-reclamantă, domiciliată în B, str. - B,.13,.B,.6, Jud.B și apelantul-pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, Jud.B, ambele îndreptate împotriva sentinței civile nr.605 din 21 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bacău.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red.

Red.

Tehnored./5 ex.

07/11.02.2008

Președinte:Niculina Țiț Elena Pașcan
Judecători:Niculina Țiț Elena Pașcan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 11/2007. Curtea de Apel Bacau