Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 111/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A IX-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 111
Ședința publică de la 2 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Mihaela Paraschiv
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-contestator împotriva deciziei civile nr.1725/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, G, cauza având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-contestator prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 64915/05.02.2009, intimatul, reprezentat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 92311/24.09.2008, aflată la fila 34 din dosarul de fond și intimatul MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, prin consilier juridic, care depune în ședință publică delegație, lipsind intimații,
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente, prin reprezentanți, învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Reprezentantul apelantului-contestator solicită admiterea apelului formulat împotriva deciziei civile nr. 1725/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, schimbarea în tot a hotărârii apelate, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv admiterea contestației, modificarea în parte a Dispoziției nr. 6373/05.10.2006, în sensul recunoașterii calității de persoană îndreptățită a apelantul-contestator. Precizează că declarația nu cuprinde manifestarea expresă de voință în sensul renunțării la succesiune, ci cuprinde doar declarația conform căreia nu au fost săvârșite acte de acceptare expresă sau tacită a succesiunii. De asemenea, susține că declarația nu poate fi considerată o renunțare la succesiune, având în vedere faptul că a fost dată după împlinirea termenului de opțiune succesorală, în condițiile în care renunțarea, ca și acceptarea succesiunii sunt acte de manifestare expresă a voinței și pot fi exercitate numai în cadrul termenului de 6 luni de opțiune succesorală. Mai arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.3,4 din Legea nr. 10/2001. Fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise și practică judiciară.
Reprezentantul intimatului MUNICIPIUL B solicită respingerea apelului formulat împotriva deciziei civile nr.1725/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă și arată că repunerea în termenul de acceptare a succesiunii prin formularea notificării până la data de 14.02.2002 a operat numai pentru cei care nu au acceptat succesiunea și nu și pentru cei care au renunțat la succesiunea autorilor lor.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului formulat împotriva deciziei civile nr.1725/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, ca nefondat. Susține că declarația a fost dată în fața unui notar, iar din aceasta rezultă intenția de renunțare la succesiune. Totodată, arată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.3 și 4 din Legea nr.10/2001. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III a Civilă la data de 03.10.2008, sub nr-, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimații Municipiul B prin Primarul General, și G, modificarea în parte a dispoziției nr.6373/5.10.2006 dată de Primarul General în soluționarea notificărilor nr. 1874/31.07.2001 și nr. 1876/31.07.2001 în sensul constatării calității sale de persoană îndreptățită și acordării către acesta a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent asupra imobilului situat în B,- - 10, sector 5, format din teren în suprafață de 760. și construcții demolate.
În motivarea contestației, s-a arătat că prin notificările arătate contestatorul a solicitat, împreună cu intimații persoane fizice, acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii 10/2001, iar prin dispoziția contestată s-a reținut că nu are calitate de persoană îndreptățită, având în vedere că autoarea contestatorului, ar fi renunțat la succesiunea de pe urma tatălui său.
Contestatorul susține că dispoziția nr. 6373/2006 este nelegală în ceea ce privește respingerea notificărilor prin care acesta a solicitat măsuri reparatorii, întrucât autoarea contestatorului nu a renunțat la succesiunea tatălui său, cum greșit s-a menționat în dispoziția contestată.
Prin declarația autentică nr.1079/9.05.1963, alături de pârâta, a declarat că nu a acceptat sub nici o formă succesiunea de pe urma defunctului său tată - - în termenul legal de opțiune succesorală. În opinia contestatorului, această declarație nu întrunește condițiile unei renunțări la succesiune, întrucât potrivit dispozițiilor art.695 și următoarele Cod Civil, renunțarea la succesiune este un drept ce poate fi exercitat numai în cadrul termenului de opțiune succesorală și se manifestă sub forma unui act juridic solemn, care trebuie să cuprindă în mod expres și neechivoc opțiunea de a renunța la succesiune.
Or, din cuprinsul declarației nr. 1079/9.05.1963, nu rezultă voința neechivocă a autoarei contestatorului de a renunța la succesiune, ci doar faptul că aceasta nu a acceptat succesiunea în mod tacit sau expres, în termenul legal de opțiune prevăzut de art. 700.civ. declarație care a fost dată cu mult după împlinirea termenului de opțiune succesorală.
Contestatorul a invocat dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr.10/2001 și a susținut că prin formularea în termenul legal a celor două notificări, a dobândit calitatea de moștenitor acceptant al defunctului, astfel încât are dreptul, potrivit Legii 10/2001, la acordarea măsurilor reparatorii alături de ceilalți moștenitori.
Mai mult, prin Dispoziția Primarului General nr. 6373/2006, s-a acordat măsuri reparatorii pârâtei, fiica defunctului, care a dat aceeași declarație ca și autoarea contestatorului, astfel că din acest punct de vedere dispoziția contestată este și discriminatorie și exprimă părtinirea nejustificată a pârâtului persoană juridică.
În drept s-au invocat dispozițiile art.4 alin.3, art.26 și următoarele ale Legii nr. 10/2001/R, art. 695 și următoarele civ.
Intimatul Municipiul B prin Primarul General, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că terenul nu a putut fi restituit în natură, întrucât este afectat de detalii de sistematizare, fiind incidente dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001, intimatul a arătat că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât notificarea formulată în condițiile Legii nr.10/2001, în astfel de cazuri, nu suplinește renunțării exprese făcute de autori și reclamantul nu poate veni la succesiune pentru un bun la care s-a renunțat expres de către autorul lui, fiind străin de succesiune.
Intimatul apreciază că în cazul în care legiuitorul ar fi dorit acest lucru, ar fi prevăzut în mod expres că beneficiază de prevederile Legii nr.10/2001, atât succesibilii neacceptanți ai moștenirii, cât și renunțătorii, față de caracterul reparator al legii, însă nu a prevăzut decât prima situație.
Intimatul a depus de asemenea întâmpinare la dosar, însă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 1141alin.2 pr.civ. instanța reținând-o ca cerere de concluzii scrise la dosar.
Prin sentința civilă nr.1725/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 6373/5.10.2006, emisă de Primarul General al Municipiului B, s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în B,- - 10, sector 5, format din teren în suprafață de 760. și construcție demolată, imposibil de restituit persoanelor îndreptățite și, fiind respinsă cererea privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru același imobil, formulată de și G, în calitate de moștenitori ai numitei, care este renunțătoare după.
Contestatorul a contestat această dispoziție, pe de o parte sub aspectul efectelor pe care le produce declarația autentică nr. 1079/9.05.1963 dată de autoarea acestuia, iar pe de altă parte, pentru faptul că prin aceeași dispoziție au fost acordate măsuri reparatorii unei persoane ( ) care ar fi avut aceeași calitate ca și autoarea contestatorului.
În ceea ce privește declarația autentică nr. 1079/9.05.1963 dată de autoarea contestatorului, în calitate de fiică a defunctului, tribunalul a constatat că prin aceasta s-a declarat în mod expres că nu s-a acceptat sub nici o formă succesiunea defunctului, până la data declarației, și în conformitate cu dispozițiile art.700 civ. urmează a fi considerată străină de succesiune. Tot prin această declarație, a solicitat înregistrarea acestui act juridic în registrul de renunțări la succesiuni.
Tribunalul a reținut dispozițiile art.4 alin.2 și 3 din Legea 10/2001, republicată, precum și ale art.4.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, potrivit cărora prima teză a alin. 3 al art. 4 din lege este de strictă interpretare și vizează numai ipoteza în care cu privire la succesiunea fostului proprietar al imobilului solicitat în procedura administrativă a avut loc o dezbatere succesorală finalizată printr-un certificat de moștenitor. Pentru succesibilii neacceptanți noul termen de acceptare pentru care a operat repunerea de drept este cel rezultat în urma prelungirii termenelor inițiale, respectiv până la 14.02.2002.
Având în vedere că textul legal face referire numai la succesibili neacceptanți,per a contrario, rezultă că succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii, urmând ca de cota de a făcut obiectul renunțării exprese să profite succesibilii acceptanți notificatori împreună cu cei neacceptanți notificatori, care au fost repuși de drept în termen.
Contestatorul a susținut că declarația autentificată sub nr. 1079/9.05.1963 că nu întrunește condițiile unei renunțării la succesiune, întrucât nu a fost exercitată în cadrul termenului de opțiune succesorală și nu a fost manifestată sub forma unui act juridic solemn care să cuprindă expres și neechivoc opțiunea de a renunța la succesiune.
Tribunalul a constatat că, într-adevăr, declarația a fost dată după trecerea termenului de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, decedând la data de 17 august 1962, iar declarația a fost dată și autentificată la data de 9 mai 1963, însă a apreciat că acest aspect nu poate fi analizat pe această cale câtă vreme declarația a fost dată în fața unui notar și produce toate efectele de care se bucură un act autentic.
S-a reținut, de asemenea, că din cuprinsul declarației rezultă în mod expres intenția de a renunța la succesiune, față de mențiunile din acest act potrivit cărora declaranta a arătat că urmează a fi considerată străină de succesiune și a solicitat înregistrarea declarației în registrul de renunțări la succesiune, iar orice motiv de nelegalitate din punct de vedere al condițiilor de formă sau de fond ale declarației de renunțare la succesiune autentificate sub nr. 1079/9.05.1963 s-ar putea invoca doar pe calea unei acțiuni de drept comun, de constatare a nulității absolute a acestui act juridic, sancțiune ce se aplică retroactiv și care ar determina constatarea calității de moștenitor a contestatorului.
În lipsa unei hotărâri definitive și irevocabile care să constate nulitatea absolută a acestei declarații, tribunalul a apreciat că reclamantului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.4 alin.2 și 3 din Legea nr.10/2001, întrucât pot beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii doar moștenitorii care nu au acceptat-o, în termenul și condițiile prevăzute de art.700 civ. iar nu și cei care au renunțat la succesiune, în condițiile art. 696.civ.
Tribunalul a reținut dispozițiile art.696 civ. în sensul că eredele care renunță la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, titlul de moștenitor fiind desființat cu efect retroactiv, moștenitorul fiind considerat ca o persoană străină de moștenire. De aceea, cel care renunță la succesiune, nu intră în categoria persoanelor care sunt moștenitori, el neputând dovedi această calitate, întrucât, în acest caz, nu este vorba de neacceptarea succesiunii în condițiile art.700 civ. și care este doar prezumat de lege ca renunțător, ci dimpotrivă se dovedește cu certitudine (declarație notarială) că nu este moștenitor, dat fiind faptul că a renunțat expres la succesiune.
În ceea ce privește faptul că prin aceeași dispoziție contestată s-au acordat măsuri reparatorii pârâtei, fiica defunctului, care la rândul ei este menționată în această declarație de renunțare autentificată sub nr. 1079/9.05.1963, în opinia tribunalului, nu poate constitui un motiv de admitere a cererii contestatorului și de a fi inclus și el în categoria persoanelor îndreptățite, întrucât nu se poate pronunța o soluție legală argumentată pe un motiv de nelegalitate.
Împrejurarea că și pârâta este renunțătoare la succesiune și cu toate acestea a beneficiat de măsuri reparatorii constituie un motiv de nelegalitate care profită doar persoanei care a fost prejudiciată prin această măsură, respectiv celălalt moștenitor, și nu contestatorului, ale cărui drepturi nu pot fi recunoscute decât în baza unor temeiuri și argumente legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și pe fond admiterea contestației și modificarea în parte a dispoziției nr.6373/05.10.2006 în sensul recunoașterii calității de persoană îndreptățită și a apelantului contestator.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece pornește de la interpretarea greșită a Declarației autentificate sub nr. 1079 din 09.05.1963, pe care o califică drept o renunțare la succesiunea defunctului. În primul rând, declarația nu cuprinde manifestarea expresă de voință în sensul renunțării la succesiune, ci cuprinde doar declarația conform căreia nu au fost săvârșite acte de acceptare expresă sau tacită a succesiunii. Efectul juridic al acestei declarații nu poate fi decât dobândirea, de către autoarea reclamantului, a calității de străin de succesiune prin neacceptare.
În al doilea rând, declarația nu poate fi considerată o renunțare la succesiune, având în vedere faptul că a fost dată după împlinirea termenului de opțiune succesorală. Or, renunțarea, ca și acceptarea succesiunii, sunt acte de manifestare expresă a voinței și pot fi exercitate numai în cadrul termenului de 6 luni de opțiune succesorală. Declarația dată de succesibili în afara termenului de opțiune succesorală nu poate avea semnificația unei renunțări sau acceptări la succesiune, pentru că, altfel, nu și-ar mai avea rostul termenul de opțiune succesorală.
Practic, declarația în speță, fiind dată la aproape un an de la data deschiderii succesiunii, nu are semnificația juridică a unei renunțări exprese, ci cuprinde recunoașterea declarației ca autoarea reclamantului nu a făcut, în termenul de opțiune succesorală, nici un act de acceptare expresă, tacită sau forțată a succesiunii. În al treilea rând, declarația de renunțare la succesiune trebuie să fie expresă și neechivocă, având în vedere efectele sale grave. Or, declarația din 09.05.1963 nu cuprinde asemenea mențiuni.
Mai mult, autoarea reclamantului, la momentul la care și-a întocmit propriul testament, la data de 17.06.1999, a înțeles să dispună de bunurile naționalizate care îi vor reveni de pe urma tatălui său, în situația în care acestea vor fi restituite de stat.
Astfel, cu atât mai mult, nu se poate susține că la momentul declarației nr. 1079/09.05.1963 autoarea reclamantului a avut conștiință clară și deplină că ar renunța la succesiunea tatălui său.
Faptul că Declarația autentificată sub nr. 1079 din 09.05.1963 a fost înscrisa în Registrul special de renunțări la succesiune, astfel cum se menționează în Certificatul de moștenitor nr. 230/1963, nu poate conferi automat declarației natura juridică a unei renunțări la succesiune, deoarece calificarea juridică este opera judecătorului care are a aprecia intenția părților la momentul formulării actului juridic dedus judecății.
A susținut apelantul că instanța de fond greșește și atunci când apreciază că pentru orice motiv de nelegalitate privind forma sau fondul declarației persoana interesată ar trebui să se adreseze înaintea instanței de judecată, printr-o acțiune de drept comun. O asemenea opinie echivalează cu o încălcare a dreptului de a avea acces la justiție, tocmai pentru că tinde să refuze părții dreptul de a contesta un act juridic în cadrul procedurii declanșate în temeiul legii speciale de restituire, îngreunând prin aceasta accesul la instanță și la o judecată. Cu toate acestea, instanța de fond a analizat declarația autentificată sub nr. 1079 din 1963 și a apreciat-o ca fiind o declarație de renunțare la succesiune.
Cererea de apel, scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului juridic, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.282 și următoarele Cod Proc.Civ.
Intimații nu au formulat întâmpinare, Municipiul B și prezentându-se în fața curții prin reprezentanți convenționali și solicitând respingerea ca nefondat a apelului.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de critică expuse și în raport de dispozițiile art.295 și art.296 Cod Proc.Civ. curtea constată căapelul este fondat.
Astfel, problema de drept ce se cere a fi dezlegată în cauza de față este valoarea juridică a declarației date de, autoarea apelantului contestator, cu privire la succesiunea după defunctul, declarație dată în fața notarului de stat la 9 mai 1963 și care cuprinde mențiunea că nu a acceptat sub nici o formă succesiunea tatălui său, decedat la 17 august 1962 și că în condițiile art.700 cod civil urmează a fi considerată ca străină de succesiune.
Aceasta întrucât tribunalul a reținut în mod corect (și apelantul nu a contestat această statuare a primei instanțe) că beneficiul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii reglementat de art.4 din Legea nr.10/2001 pentru titularii notificărilor operează numai în cazul celor care nu au acceptat în termen succesiunea și nu în beneficiul celor care au renunțat expres la succesiunea fostului proprietar, caz în care dreptul la măsuri reparatorii nu a luat naștere.
De altfel, o problemă de drept similară, care a primit o aplicare neunitară în materia legilor reparatorii privind fondul funciar, a fost dezlegată de instanța supremă în recurs în interesul legii prin decizia nr. XI din 5 februarie 2007, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr.733 din -, în același sens, dispunându-se: " În aplicarea dispozițiilor art.8 și art.13 alin.(2) din Legea nr.18/1991, republicată, stabilesc: de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu și cei care au renunțat la moștenire."
Unul dintre efectele actului juridic de opțiune succesorală este cel declarativ, astfel că la momentul acceptării succesiunii, efectele acestei operațiuni se produc retroactiv, de la data deschiderii succesiunii.
De asemenea, renunțarea la succesiune (care nu poate fi decât expresă, spre deosebire de actul acceptării) are efecte retroactive, până în momentul deschiderii succesiunii, considerându-se că succesibilul nu a fost niciodată moștenitor.
Atât acceptarea (expresă sau tacită), cât și renunțarea la succesiune se pot face numai în interiorul termenului de prescripție al dreptului de opțiune succesorală de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.
În consecință, dacă la momentul declarației analizate în speță declarantul nu mai putea avea calitatea de moștenitor, pentru motivul că termenul de prescripție se împlinise fără ca el să accepte succesiunea, actul juridic nu putea fi interpretat ca o renunțare, deoarece actul de dispoziție al renunțării nu poate privi un bun (sau un drept) ce nu se află în patrimoniul dispunătorului, declarantul neputând renunța la ceea nu a avut niciodată.
În acest sens curtea constată greșit raționamentul primei instanțe, pe de o parte sub aspectul interpretării valorii juridice a actului în discuție ca fiind renunțare la succesiune, și pe de altă parte în sensul că în cadrul procesual de față nu poate aprecia asupra nelegalității acestei declarații, fiind necesar ca cel interesat să o atace cu acțiune în nulitate într-un proces distinct.
Dimpotrivă, analiza de față are ca scopcalificarea corectăa actului juridic și nu constatarea (expresă sau implicită) a nulității declarației și în acest demers curtea are în vedere că în certificatul de moștenitor întocmit pe baza acestei declarații (nr./1963 - fila 11 dosar fond) notarul de stat a menționat că autoarea apelantului,nu a acceptat în termen succesiuneașinu că a renunțat la succesiune.
Numai în cazul în care certificatul ar fi cuprins mențiunea că autoarea apelantului era renunțătoare se putea pune problema constatării nulității certificatului sub acest aspect, iar simpla împrejurare că notarul public a înscris declarația în registrul de renunțări nu poate duce la o altă concluzie cu privire la efectele juridice ale acestuia.
De asemenea, în legătură intenția declarantului (consemnată de tribunal ca fiind aceea de arenunța la succesiune) se impune a arăta că această intenție a fost consemnată la un moment la care actul juridic la renunțării nu mai era posibil, intenția părții fiind generic, de a nu avea calitatea de moștenitor (nu neapărat în forma particulară a renunțării).
Pentru ansamblul acestor considerente, curtea constată că se impunea ca entitatea notificată și prima instanță să recunoască apelantului contestator calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, acesta dobândind calitatea de moștenitor prin beneficiul reglementat de art.4 din actul normativ citat, respectiv prin formularea notificării în termenul legal, astfel că, în temeiul art.296 Cod Proc.Civ. va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată în sensul că va admite contestația, va anula în parte dispoziția nr.6373/5.10.2006 emisă de Primarul General al Municipiului B, în privința art.1 alin.2, sub aspectul respingerii notificării formulate de contestatorul și va constata îndreptățirea la măsurile reparatorii prin echivalent acordate prin menționata dispoziție și pentru acesta.
Se va lua act de manifestarea procesuală a apelantului în sensul de a nu solicita plata cheltuielilor de judecată.
Văzând și dispozițiile art.299 și ale art.377 alin.1 pct. 3 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul-contestator cu domiciliul în B,-, sector 1,împotriva sentinței civile nr. 1725/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, cu domiciliul în B,-,.1, sector 1, cu domiciliul în B,-, bloc 19,. 1, sector 2 și cu domiciliul în B,-, bloc 34, se. 3,. 4,. 72, sector 3.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite contestația.
Anulează în parte dispoziția nr.6373/5.10.2006 emisă de Primarul General al Municipiului B, în privința art.1 alin.2, sub aspectul respingerii notificării formulate de.
Constată îndreptățirea la măsurile reparatorii prin echivalent acordate prin menționata dispoziție și pentru contestatorul.
Ia act că apelantul nu solicită plata cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
Red. - -
Thred.,
7 ex./09.07.2009
- Secția a III-a Civilă - jud. I
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Mihaela Paraschiv
