Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 113/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.113/A/2008
Ședința publică din 7 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTOR 2: Andrea Țuluș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de Primarul Orașului Vișeu de, împotriva sentinței civile nr.1172 din 2 noiembrie 2007 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect plângere la legea nr.10/2001.
La apelul nominal se prezintă intimatul reclamant, lipsă fiind apelantul pârât Primarul Orașului Vișeu de.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri în probațiune de formulat, instanța închide faza probatorie, constată prezentul apel în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Intimatul reclamant solicită respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1172 din 2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureșa fost admisă plângerea petentului, în contradictoriu cu intimatul Primarul orașului Vișeu de și în consecință, a fost anulată Dispoziția nr. 35/2005, emisă de intimat la data de 11 ianuarie 2006 și obligat intimatul să trimită cererea petentului, spre soluționare, organului competent.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, primarul orașului Vișeu de, în calitatea sa de intimat și de reprezentant al statului, conform atribuțiilor ce-i revin, în baza prevederilor art. 121 din Constituție, art.61 și urm. din Legea nr. 215/2001, republicată, cât și a prevederilor Legilor nr. 18/1991 și nr. 10/2001, republicate, avea obligația de a soluționa solicitarea petentului sau de aot rimite spre competentă soluționare altui organ.
Constatarea tardivității notificării petentului de către intimat a echivalat cu refuzul restituirii terenului, în situația în care acesta ar fi fost liber, cu acordarea de despăgubiri sau de teren echivalent.
Un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, deoarece nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui ce se consideră persoană nedreptățită de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime, în sensul art. 21 din Constitutie.
Urmare a aderării la Uniunea Europeană, România a devenit stat comunitar, fiindu-i aplicabile reglementările comunitare propriu-zise, cu obligația de a lua, pentru egalitate de tratament, măsurile necesare spre a se conforma ansamblului de reglementări comunitare și de a-și armoniza reglementările interne cu cele comunitare.
În timp, jurisdicția sa, suveranitate, va fi eliminată, comunitară obligatorie. Pe măsură ce unele atribute de suveranitate care aparțin statului român sunt transferate Uniunii, în egală măsură va scădea rolul Curții Constituționale a României în sensul că deciziile sale nu pot fi opuse acquis-ului comunitar.
Uniunea Europeană combate discriminările, promovează justiția și recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000.
În timp, Curtea de Justiție a Comunității Europene a impus supremația normelor comunitare față de cele naționale (C-6/64), prin acceptarea principiului respectării drepturilor fundamentale în cadrul ordinii juridice comunitare, prin acceptarea faptului că drepturile individuale fac parte integrantă a ordinii juridice comunitare (C-ll/70) și a reținut că dreptul de proprietate este garantat de ordinea juridică comunitară în conformitate cu idealurile reflectate în primul Protocol al Convenției europene a drepturilor omului.
Orice cetățean român a devenit, după aderare, cetățean al Uniunii Europene, încât și petentul trebuie să se bucure de drepturile conferite de normele comunitare în ansamblul lor. În acest context, așa cum a statuat și Curtea de Justiție (/77-1978), judecătorului român, indiferent de instanta la care functionează, este obligat de a interpreta normele dreptului intern în lumina normelor comunitare.
În speță, conform celor reținute prin încheierea din 14 aprilie 2006, trebuie să se constate că Legea nr. 247/2005 și respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, conțin prevederi discriminatorii, în sensul că la aceeași categorie de persoane cărora statului le-a luat abuziv imobilele proprietatea lor, se aplică regimuri juridice diferite, excluzându-se, prin o incoerență legislativă nemotivată, egalitatea de tratament.
Reținerea că termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru emiterea notificării este unul de decădere reprezintă o limitarea inacceptabilă a exercitării dreptului de proprietate așa cum este el apărat prin art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2007/C 303/01).
Aprecierea ulterioară a Curții Constituționale (Decizia nr. 791 din 17 septembrie 2007) că prevederile din Titlul 1 al Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 de a nu conține nici o prevedere cu privire la repunerea în termen a dreptului de notificare ar reprezenta o omisiune de reglementare legislativă, este de fapt o recunoaștere a discriminării.
În raport de prevederile art. 20 și art. 21 din Cartă, repunerea în termenul de a solicita restituirea sau emiterea titlurilor de proprietate pentru imobilele situate în extravilanul localităților doar a unor anumite persoane, cu excluderea celor care au detinut imobile luate abuziv în intravilanul urmare a transferului unor atribute de în măsura în care există o reglementare localităților, reprezintă un act de discriminare ce contravine normelor comunitare.
În vederea excluderii oricărei discriminări, pentru ca egalitatea de tratament să fie efectivă,s-a apreciat că notificarea petentului a fost introdusă în termen.
În situația în care se va adeveri că imobilul face obiectul legii nr. 10/2001, intimatului, ca reprezentant special al Statului Român, îi încumbă obligația de aos oluționa conform legii naționale, cu luarea în considerare a celor de mai.
Față de conținutul sentinței civile nr. 117 din 21 ianuarie 2004 și al încheierii din data de 8 noiembrie 2006, pronunțate de Judecătoria Vișeu d S u s, județul M, opozabile intimatului, ce se bucură de puterea lucrului judecat, acestuia îi încumbă obligația legală de a soluționa cererea petentului conform prevederilor legilor fondului funciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal orașul Vișeu de prin Primar, fără însă arăta motivele pentru care formulat această cale de atac.
Examinând sentința atacată, raportat la disp.art.2922alin.2 Cod proc.civ. curtea apreciază apelul întemeiat și în consecință, urmează să-l admită pentru următoarele considerente:
Prin dispoziția nr.35 din 11.01.2006 emisă de Primarul orașului Vișeu de, fost respinsă notificarea formulată de petentul, cu motivarea că petentul nu depus notificarea în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, cu modificările ulterioare.
Din conținutul dispoziției, cât și a actelor dosarului rezultă că prin notificarea formulată petentul a solicitat restituirea în echivalent suprafeței de 923 mp înscrisă în CF 5315, nr.top 7532/503, notificarea fiind depusă la data de 30 august 2005.
Potrivit prevederilor art.21 alin.1-3 din Legea nr.10/2001, în forma inițială, art.22 după republicare, notificarea pentru obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ se face în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare legii prin executorul judecătoresc de pe lângă Judecătoria în cărei rază teritorială se află imobilul. Termenul de 6 luni fost prelungit succesiv prin OUG nr.109/2001 și OUG nr.145/2001.
Rezultă că legea nu lasă la aprecierea persoanelor îndreptățite termenul în care se depun notificările, ci prevede în mod expres termenul până la care trebuie depuse aceste notificări. Legea nr.247/2005 nu modificat și articolul care prevede termenul în care persoana îndreptățită poate notifica persoana juridică deținătoare pentru obținerea de măsuri reparatorii.
În raport de aceste constatări, problema care se pune este dacă scopul urmărit de legiuitor, pentru care instituit condiția termenului, este de ocroti interesul persoanei îndreptățite sau, dacă interesul ocrotit este unul general.
Rațiunea acestei reglementări rezultă din art.22 alin.4 din Legea nr.10/2001, care prevede că "notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut de alin.1, chiar dacă a fost adresată unei alte unități decât cea care deține "imobilul".
Din această reglementare rezultă că interesul ocrotit este unul general, iar norma este una imperativă, neformularea notificării în termenul prevăzut, atrăgând decăderea din dreptul de solicita măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Instanța de fond a reținut că acceptarea termenului de 6 luni prevăzut de Legea nr.10/2001, pentru depunerea notificării ca un termen de decădere, reprezintă o limitare inacceptabilă exercitării dreptului de proprietate așa cum este el apărat prin art.17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, că repunerea în termenul de a solicita restituirea sau emiterea titlului de proprietate pentru imobilele situate în extravilanul localităților doar a anumitor persoane, cu excluderea celor care au deținut imobilele preluate abuziv în intravilanul localităților reprezintă un act de discriminare, ce contravine normelor comunitare.
Curtea apreciază că motivarea instanței de fond este eronată, pentru că aplicând principiul subsidiarității, să fie înlăturate normele dreptului intern, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv în cauza Păduraru contra României, sancționând inconsecvența legislativă a Statului Român, recunoaște dreptul acestuia de a adopta propriile sale politici de restituire, cu condiția să le aplice prompt și consecvent, ceea ce s- realizat în cazul reclamantului care formulat cererea de restituire pentru prima dată la 30.08.2005.
A admite soluția instanței de fond ar însemna să înlăturăm din legislația internă orice alte dispoziții, inclusiv cele privind termenele în care pot fi formulate cereri de restituire, ceea ce a însemna o insecuritate circuitului civil.
Prin notificarea înregistrată sub nr.98 din 30 august 2005, formulată în baza Legii nr.10/2001, reclamantul solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 923 mp, teren identificat în CF 5315 Vișeu de, nr.top 7532/503. Acest teren a fost preluat de Statul Român prin expropriere în baza Decretului nr.293/1979.
Prin sentința civilă nr. 117 din 21 ianuarie 2004 Judecătoriei Vișeul de și încheierea civilă din 8 noiembrie 2006, intimatele Comisia Locală pentru Aplicarea Legii Nr.18/1991 Vișeu de și Comisia Județeană M pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, să-i acorde reclamantului despăgubiri pentru suprafața de 553 mp teren intravilan, așa cum de altfel a solicitat chiar reclamantul.
Prin sentința civilă nr. 1396/27 mai 2003 Judecătoriei Vișeu d fost respinsă acțiunea reclamantului Consiliul Local al orașului Vișeu de având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 28 mp din CF 450 nr.top 7531/503/1 și 34 mp din CF 5315, nr.top 7532/503/1. În această hotărâre care se coroborează de altfel cu CF 5315 Vișeu de se reține că antecesoarea reclamantului, este proprietară pe suprafața de 370/923 mp, iar Statul Român pe 553/923 mp. În această hotărâre, care se coroborează de altfel cu CF 5315 Vișeu de este proprietară pe suprafața de 370 mp, iar Statul Român pe 553 /923 mp.
Din conținutul actelor dosarului rezultă că terenul în litigiu fost expropriat și, prin urmare, nu face obiectul Legii nr. 18/1991, ci al Legii nr. 10/2001, așa cum de altfel s- reținut și prin hotărârile judecătorești arătate. De altfel, notificarea formulată de reclamant este întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001 și nu pe cele ale Legii nr. 18/1991, iar decizia nr.296 din 29 martie 2007, prin care s- invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.247/2005 referitoare la termenul de introducere notificărilor, a fost respinsă ca inadmisibilă această excepție.
Prin urmare, excepția nulității absolute dispoziției atacate, în sensul că fost dată cu încălcarea normelor imperative de competență materială, este nefondată.
Urmare admiterii apelului, în baza art.296 alin.1 Cod proc.civ. curtea va schimba sentinței civile nr. 1172/2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în sensul că va respinge plângerea formulată de petentul în contradictoriu cu intimatul Primarul orașului Vișeu de pentru anularea dispoziției nr.35/2005 emisă de intimat la data de 11.01.2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâtul Primarul Orașului Vișeu de împtriva sentinței civile nr.1172 din 2.11.2007 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă, în sensul că respinge plângerea formulată de petentul pentru anularea dispoziției nr.35/2005 emisă de intimat la data de 11.01.2006.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 ziel de la comunicare.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. IA dact.GC
5 ex/19.05.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Andrea Țuluș
