Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 121/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(1976/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 121
Ședința publică de la 23.02.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 746 din 20.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr-, formulate de intimata reclamantă, în contradictoriu cu apelantă - pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic pentru apelanta - pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în baza delegației depuse la dosar, lipsind intimata - reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul apelantei pârâte, având cuvântul, arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii.
Reprezentantul apelantei - pârâte Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului solicită respingerea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 746/20.10.2008, deoarece consideră că nu este parte căzută în pretenții, pentru a putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor legale menționate în Codul d e procedură civilă, iar pe de altă parte, această cerere nu poate face obiectul apelului formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de completare a dispozitivului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 24.03.2007 sub nr-, contestatoarea a formulat, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, contestație împotriva Deciziei nr.69/12.03.2008 emise de intimată, solicitând ca prin hotărâre a ce se va pronunța să se dispună modificarea deciziei în sensul consemnării faptului că a făcut dovada calității de moștenitor de pe urma fostului acționar la societatea " de și Domeniile din Reșița A", pentru un total de 10.000 de acțiuni (3.300 de acțiuni în numele propriu al antecesorului său și 6.700 de acțiuni prin moștenire de la mama sa, Ruhala), și nu pentru un total de numai 6.650 de acțiuni (3.300 în numele antecesorului său și doar 3.350 prin moștenire de la mama sa); modificarea cuantumului măsurilor reparatorii, de la 1.115.597 lei (cât stabilește în mod eronat Decizia care ia în calcul numai 6.650 de acțiuni) la 1.677.589 lei, ținând cont de numărul total de acțiuni care au aparținut antecesorului contestatoarei și mamei sale; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.1091/19.06.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,
a modificat Decizia nr. 69/12.03.2008 emisă de intimată, în sensul că propunerea de acordare a măsurilor reparatorii se face pentru un număr total de 10.000 de acțiuni deținute de autorii contestatoarei, și Ruhala la fosta societate " de și Domeniile din Reșița SA", a obligat intimata la 900 lei cheltuieli de judecată parțiale către contestatoare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pe baza înscrisurilor depuse odată cu cererea de chemare în judecată că pretențiile contestatoarei sunt întemeiate, în sensul că aceasta a făcut dovada că este moștenitoarea defunctului.
Instanța nu a reținut apărarea formulată de intimată în sensul că nu pot fi luate în considerare înscrisurile administrate de către contestatoare în faza judiciară, motivat de faptul că termenul stabilit de Legea nr.10/2001 pentru depunerea actelor doveditoare ar fi unul de decădere.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 04.08.2008 a declarat apel Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI la data de 12.08.2008.
În motivarea apelului s-a arătat, în esență, că instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii apelate că termenul instituit prin această normă legală are un caracter de recomandare.
Un alt motiv de apel se referă la stabilirea în mod nejustificat și nelegal în sarcina apelantei pârâte a cheltuielilor de judecată.
Așa cum rezultă din probele cauzei, se poate constata ca aceasta a fost obligată nelegal la plata acestora, deoarece nu se poate reține rea credință sau comportare neglijentă pricinuită prin apărarea sa în acest proces.
Mai mult decât atât, apelanta pârâtă și-a executat obligațiile legale, iar cheltuielile de judecată sunt arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare, ca fiind conforme în raport de costurile reale ale procesului.
Prin decizia civilă nr. 746 A/20.12.2008 pronunțată în dosarul nr- (1976/2008), Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a înlăturat dispoziția de obligare a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că nu este o culpă a apelantei-intimate Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a nedepunerii unui certificat de moștenitor de către contestatoare într-un termen util în dosarul de notificare, ci a însăși contestatoarei care nu a depus toate diligențele de o obține certificatul prin decizia administrativă, aceasta determinând necesitatea formulării unei contestații în instanță pentru a-i fi clarificată calitatea și nu apelanta, care nu poate avea vreo culpă în faptul sesizării instanței.
La data de 12.11.2008, intimata reclamantă a formulat o cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 746 din 20.10.2008.
În motivare, a arătat că, în fapt, prin decizia civilă nr. 746 A/20.10.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins apelul formulat de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, apel formulat împotriva sentinței civile nr. 1091/19.06.2008 pronunțată de Tribunalul București.
Prin decizia menționată, instanța a omis să se pronunțe asupra solicitării sale de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de cererea de apel, solicitare inserată atât în concluziile scrise, cât și susținută în fața instanței, susținută de documentele pe care le-a anexat; factura, chitanța, copia contractului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 281 alin. 2.pr.civ.
Analizând cererea formulată, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 2812alin.1 pr.civ. dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii, în același termen în care se poate exercita calea de atac.
Deși în cadrul dezbaterilor asupra fondului cauzei intimata reclamantă a solicitat și obligarea apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, prin decizia civilă nr. 746A/20.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr- (1976/2008), instanța a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, fără a se pronunța și asupra solicitării respective, astfel încât cererea de completare a dispozitivului apare ca fiind întemeiată.
Examinând cererea de obligare a apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, se constată caracterul său nefondat, față de dispozițiile art. 274.pr.civ. întrucât apelul a fost admis, ceea ce înseamnă că aceasta nu se află în culpă procesuală; din contră, este partea care a câștigat în faza procesuală respectivă.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să admită cererea și să dispună completarea dispozitivului deciziei civile nr. 746A/20.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr- (1976/2008) în sensul că va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 746A/20.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr- (1976/2008), formulată de intimata reclamantă, domiciliată în B,-,. 1,. 1, sector 3, în contradictoriu cu apelanta pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,- - 11, sector 1.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /. /
4 ex./3.04.2009
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica