Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 122/A/2008

Ședința publică din data de 9 mai 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Ștețca

JUDECĂTOR 2: Valentin Mitea vicepreședinte al Curții de Apel Cluj

Grefier: - -

-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 808/12.12.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- privind și pe pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C- N, I, BISERICII, NR.IV C - N, CONSILIUL LOCAL C - N, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamanților apelanți, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâții intimați.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că a fost depus la dosar și înregistrat prin serviciul de registratură al instanței, răspunsul Primarului Municipiului C N la adresa efectuată în cauză, prin care precizează că Primăria nu dispune de imobile sau alte bunuri și servicii care pot fi oferite în conpensare pentru imobilele revendicate în baza Legii nr. 10/2001, care nu pot fi restituite revendicatorilor.

Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Reprezentantul reclamanților apelanți solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra apelului declarat reține:

Prin sentința civilă nr. 808/12.12.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- s-a respins ca neîntemeiată contestația extinsă și precizată formulată de petenții, împotriva pârâților Primarul municipiului C-N și Consiliul Local al Municipiului C-N, și, I, Eparhia Bisericii Reformate C, Reformata nr.IV C, cu privire la Dispoziția nr. 686/11.01.2007.

Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că excepția tardivității cererii privind nulitatea contractelor de vânzare cumpărare, cât și excepția autorității lucrului judecat au fost soluționate prin încheierea de ședință de la termenul din 5.12.2007.

Prin notificarea din 07.06.2001 petentul, în nume propriu și in numele fraților săi, și a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în C-N str. G-ral - nr. 90 (fost nr. 74a), construcții și teren în suprafață de 2787 mp.

Solicitarea petenților a fost soluționată prin Dispoziția 686/11.01.2007 în sensul că s-a restituit în natură apartamentul nr. 3 din imobil cu terenul aferent în cotă de 28/203 parte, precum și terenul curte în suprafață de 1782 mp.

Pentru apartamentele 1 și 2 si pentru terenul construit aferent acestora, dar și pentru restul terenului în suprafață de 802 mp au fost propuse despăgubiri în condițiile legii speciale.

Imobilul înscris in 6641 C,nr. top. 10172 - casă cu 7 camere, dependințe și 775 stj.p teren a fost proprietatea Dr. și soția, dobândit prin cumpărare in 1939, imobilul fiind preluat în proprietate a statului, in temeiul Decretului 92/1950 conform încheierii 7189/14.11.1957.

Ulterior, în baza deciziei 183/25.04.1975 a Consiliului Popular Cluj-N imobilul A + 1 s-a împărțit în nr. top nou 10172/1 - casă în-, cu teren în suprafață de 2028 mp și nr. top nou 10172/2 - teren în suprafață de 759 mp în-a, imobile reînscrise sub -3, apoi s-a transcris în 7324 C, în favoarea Comunității Bisericii Reformate C cu titlu de schimb.

La 19.03.1997 aceiași reclamanți au înregistrat o acțiune la Judecătoria Cluj -N - dosar nr. 4494/1997 - contra pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local C-N și C pentru a se constata inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 și restituirea imobilului către succesorii proprietarilor.

Prin sentința civilă nr. 7312/03.06.1997, acțiunea a fost respinsă, iar apelul reclamanților a fost soluționat prin Decizia nr. 239/16.02.1998 a Tribunalului Cluj - dosar nr. 5963/1997 în sensul respingerii, pârâtă fiind și

Recursul declarat de reclamanți a făcut obiectul dosarului nr. 2275/1998 al Curții de Apel Cluj, iar prin Decizia 1563/27.10.1998 recursul a fost admis, sentința și decizia nr. 239/1998 au fost casate cu retrimiterea cauzei la instanța de fond pentru judecată cu proprietarii tabulari.

În rejudecare, cauza a primit nr. dosar 1610/1999.

Aceiași reclamanți au înregistrat o altă acțiune la Judecătoria Cluj -N, la data de 28.01.1999, în dosar nr. 1052/1999, pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de Consiliul Local C-N cu pârâții și soția, și soția, I și cu privire la apartamentele din același imobil revendicat.

Prin aceeași acțiune au fost chemate în judecată și nr. IV C și pentru revendicarea aceleiași construcții și aceluiași teren.

Cele două cauze au fost conexate sub nr. 1610/R/1999, competența de soluționare fiind declinată de la Judecătoria Cluj -N la Tribunalul Cluj, unde s-a format dosar nr. 6166/1999.

La 15.05.1999 reclamanții și-au completat acțiunea solicitând anularea Deciziei nr. 183/25.04.1975 a Consiliului Popular C, prin care terenul în suprafață de 759 mp a fost atribuit Bisericii Reformate IV C dar și anularea actelor subsecvente de înstrăinare prin schimb, încheiate de cu pârâții.

Prin Sentința civilă nr. 92/11.02.2000 s-a respins acțiunea, iar prin Decizia civilă nr. 154/11.07.2000 a Curții de Apel Cluj - dosar nr. 2694/2000 - s-a admis apelul reclamanților, sentința a fost schimbată în parte în sensul admiterii în parte a acțiunii și a constatării nelegalității naționalizării imobilului, calitatea reclamanților de succesori - fiii ai defuncților proprietari - și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare al pârâților și, dispunându-se și cuvenitele rectificări de

Au fost respinse cererile privind restituirea în natură a imobilului, anularea Deciziei nr. 183/1975, anularea actului de schimb încheiat între GIGCL C și IV C, iar acțiunea față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Recursul declarat de reclamanți, Consiliul Local C-N, pârâții, și - dosar nr. 5096/2000 al ICCJ - a fost soluționat prin decizia nr. 1633/19.04.2002 în sensul admiterii și a casării deciziei nr. 154 cu retrimiterea dosarului la Curtea de Apel Cluj.

În rejudecarea apelului s-a format dosar nr. 6029/2002, iar prin decizia civilă nr. 30/06.03.2003 a fost admis apelul reclamanților contra Sentinței civile nr. 92/2000 a Tribunalului Cluj care a fost schimbată în sensul admiterii acțiunii, a constatării nelegalității naționalizării, a constatării calității reclamanților de succesori, a constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 30471/1996 și 32935/1997, împreună cu rectificările de

Au fost respinse cererile privind anularea deciziei 183/1975 si a actului de schimb al terenului, acțiunea față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor dar și față de I fiind respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Recursul declarat de reclamanți și de pârâți a fost soluționat prin decizia civilă nr. 1693/2.03.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că a fost admis recursul declarat de Consiliul Local C-N, și și, decizia civilă nr. 30/2003 a Curții de Apel Cluja fost modificată, cu consecința respingerii cererii de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 30471/1996 si 32925/1997 cu privire la apartamentele nr. 1 si 2.

Pârâtul Consiliul Local C-N a fost obligat să restituie reclamanților imobilul situat in C-N str. G-ral - nr. 74, azi 90 și 90A, cu respectarea drepturilor de proprietate ale pârâților si, a rectificării de CF, menținând celelalte dispoziții.

Prin aceeași decizie a fost respins irevocabil recursul reclamanților.

Așadar, prin decizie irevocabilă a fost soluționată situația juridică a imobilului, adică apartamentele 1 și 2 și terenul în suprafață de 759 mp.

Dispoziția nr. 686/2007 a Primarului Municipiului C-N a fost emisă conform celor dispuse prin decizia civilă nr. 1693/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv s-a dispus restituirea în natură a părților din imobil ce se află în proprietate a statului, deoarece prin decizia menționată s-a validat definitiv și irevocabil titlul de proprietate al pârâților și, pentru apartamentele 1 și 2, dar si titlul de proprietate al Bisericii Reformate IV C pentru terenul in suprafață de 759 mp.

Prin cererile formulate în contestație s-a urmărit în fapt repunerea în discuție a problemelor ce au fost soluționate irevocabil.

Față de mențiunile Deciziei nr. 1693/2004 pârâtul Primarul mun. C-N nu putea să dispună restituirea în natură a întregului imobil, așa cum reclamanții au solicitat prin notificare.

Aceasta înseamnă că notificarea a fost soluționată conform art. l alin. 2 si art. 26 alin. l din Legea 10/2001.

Solicitarea petenților privind acordarea unui alt imobil în compensare a fost respinsă și aceasta, cu motivarea Legea nr. 10/2001 nu prevede obligativitatea unei asemenea compensări, iar pârâtul Primarul municipiului C-N nu a convenit la o atare modalitate.

Toate criticile petenților referitoare la modul de preluare a imobilului, la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, au fost formulate după data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.

După anul 1990 petenții aveau multiple posibilități de a-și revendica imobilul moștenit, posibilități de care nu au uzat decât în 1997, în modalitățile mai sus arătate.

Pentru considerentele reținute, tribunalul a respins contestația ca neîntemeiată, prin prisma tuturor capetelor formulate, inclusiv cererea privind cheltuielile de judecată.

Prin apelul înregistrat la 21.01.2008, formulat personal de reclamanți, aceștia invocă faptul că instanța nu a judecat cauza în întregul ei, omițând a constata încălcarea legilor în vigoare la data înstrăinărilor, cu privire la părți din imobilul preluat abuziv în anul 1957, înscris în CF 6641 nr. top. 10172.

Se solicită în apel a se constata preluarea fără titlu a imobilului care nu a fost cuprins în anexa la Decretul nr. 92/1950, unde din proprietatea lui apare ca naționalizat imobilul din C,-.

Vânzarea apartamentelor 1 și 2 din imobilul în litigiu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

În mod greșit nu s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 183/1975 a Consiliului Popular C și nu s-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâților și din CF - C, nr. top. 10172/2, asupra terenului în suprafață de 759 mp.

Primarul municipiului C-N, precum și Consiliul Local al municipiului C-N au încălcat cu rea-credință legea, deoarece deși reclamanții au depus notificări scrise pentru a evita înstrăinarea imobilului din CF 6641 C, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, s-a procedat la vânzarea apartamentelor 1 și 2 din imobil.

Solicită reclamanții ca instanța să constate "infracțiunile" comise de primar, iar Primarul municipiului C-N să fie obligat să emită dispoziție motivată de restituire în natură a întregului imobil ca o consecință a constatării nulităților actelor de înstrăinare.

În motivele de apel formulate prin avocat reclamanții solicită schimbarea sentinței în sensul obligării primarului la emiterea unei dispoziții de atribuire în natură a unui teren echivalent valoric celui preluat de la antecesorul reclamanților, în suprafață de 802 mp, invocându-se ca temei de drept prevederile art. 10 alin. 2 și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

În motivarea acestei cereri se arată că tribunalul nu a analizat cererea reclamanților de atribuire a unui terne în compensare și a respins solicitarea de a se efectua o adresă la Consiliul Local C pentru a comunica bunurile disponibile care pot fi acordate ca măsuri reparatorii persoanelor îndreptățite.

Reclamanții au identificat un teren ce le-ar putea fi atribuit în compensare, situat în C-N,- și solicită efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea acestuia cu date de carte funciară.

Prin întâmpinare, pârâții intimați, și I au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În întâmpinările formulate de Consiliul Local al municipiului C-N și Primarul municipiului C-N, s-a invocat excepția tardivității petitelor având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru apartamentele 1 și 2 din imobil, avându-se în vedere că prezenta acțiune a fost înregistrată la 15 ianuarie 2007 cu depășirea termenului prevăzut de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Pe fondul cauzei se solicită respingerea apelului ca nefondat.

Apelul nu este fondat.

Sentința atacată a soluționat fondul cererilor formulate de reclamanți, apreciindu-le ca neîntemeiate.

Acțiunea înregistrată la 19.02.2007, având ca prim petit plângerea împotriva dispoziției nr. 686/11.01.2007 emisă de Primarul municipiului C-N în soluționarea notificării formulate de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, conține și petitele ce au ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 30471/04.11.1996 încheiat între Statul Român și pârâții, și nr. 32925/05.02.1997 încheiat între Statul Român și numita, a nulității absolute a deciziei nr. 183/1975 a Consiliului Popular C și a contractului de schimb nr. 29463/1993 încheiat între IV C și pârâtul.

Cu privire la aceste din urmă petite Primarul municipiului C-N, prin întâmpinare, a invocat excepția tardivității raportat la dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii. Acest termen a fost prelungit cu 3 luni prin nr.OUG 109/2001 și cu încă 3 luni prin nr.OUG 145/2001, astfel de acțiuni putând fi promovate în termenul legal până la 14 august 2002.

Excepția tardivității a fost respinsă prin încheierea ședinței publice din 05.12.2007, cu motivarea că "s-au purtat mai multe procese cu privire la imobilul litigios și în toate au fost invocate aceleași motive de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare".

Această excepție este de fapt aceea a prescripției dreptului la acțiune privind petitele având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.

Astfel cum am arătat, excepția tardivității a fost reiterată în întâmpinările formulate în apel, însă Curtea nu o poate examina, deoarece sentința a fost atacată doar de reclamanți, în mod tacit pârâții achiesând la soluția dată de tribunal acestei excepții.

Fiind vorba de o excepție absolută, care ar face de prisos cercetarea în fond a pricinii, în mod obișnuit instanța o poate analiza chiar din oficiu, conform art. 137 alin. 1.pr.civ. însă, în speță, acest lucru nu este posibil deoarece s-ar încălca principiul neînrăutățirii situației în propria cale de atac, consacrat expres de art. 2961.pr.civ. potrivit căruia apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Examinarea fondului cererii reclamanților de către prima instanță și eventuala admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți ar duce la înrăutățirea situației reclamanților în propria lor cale de atac.

Cu privire la aceleași petite s-a invocat de către pârâți la prima instanță, și excepția autorității de lucru judecat față de dispozițiile deciziei civile nr. 1693/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepție care de asemenea a fost respinsă, apreciindu-se că nu sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 1201. civ.

Tribunalul a recunoscut în prezenta cauză efectul pozitiv al autorității de lucru judecat văzându-se că prin decizia civilă nr. 1693/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție instanța a statuat irevocabil asupra legalității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 30471/1996, nr. 32925/1997, a deciziei nr. 183/1975, a schimbului de teren făcut de Statul Român și a actului de înstrăinare în favoarea pârâtului de IV C-

În realitate operează excepția autorității de lucru judecat, prevăzută de art. 1201. civ. cu privire la o parte din petitele prezentei acțiuni față de dispozițiile deciziei civile nr. 30/06.03.2002 a Curții de Apel Cluj și ale deciziei civile nr. 1693/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin acțiunea înregistrată sub nr- la Tribunalul Cluj, reclamanții, și au învestit instanța cu soluționarea următoarelor petite:

- plângerea împotriva dispoziției nr. 618/11.01.2007 emisă de Primarul municipiului C-N în soluționarea notificării reclamanților privind imobilul situat în C-N, str. G-ral - nr. 74A, înscris în CF 6641 C;

- a se constata preluarea fără titlu a imobilului;

- constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 30471/1996 și nr. 32925/1997;

- constatarea nulității absolute a deciziei nr. 183/1975 a Consiliului Popular

Inițial, acțiunea a fost promovată împotriva Primarului municipiului C-N, fiind ulterior extinsă, conform scriptului de la filele 290-291, și împotriva pârâților Consiliul Local al municipiului C-N, și, I, Eparhia Bisericii Reformate C și nr. IV C-

Cauza acțiunii a fost indicată de către reclamanți în mod generic și anume dispozițiile Legii nr. 10/2001, ale Legii nr. 112/1995, Legii nr. 247/2005, art. 480. civ. iar în privința constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1, 9, 16-19, 22, 24 și art. 41 din Legea nr. 112/1995.

Anterior prezentei cauze, între reclamanții, (), și și pârâții Consiliul Local C-N, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și, I, și și IV C s-a purtat procesul soluționat irevocabil prin dispozițiile deciziei civile nr. 30/2003 a Curții de Apel Cluj și ale deciziei civile nr. 1693/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că:

- imobilul casă și teren de 775 stj.p., situat în C-N, str. G-ral - nr. 74 (azi 90-90/A) a fost nelegal naționalizat;

- s-au respins capetele de cerere pentru anularea deciziei administrative nr. 183/1975 și a actului de schimb încheiat în anul 1975 între GIGCL C și C-N;

- s-au respins cererile de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 30741/1996 și nr. 32925/1997.

Din considerentele deciziei nr. 1693/2004 rezultă că instanța supremă a examinat contractele de vânzare-cumpărare atât în privința încheierii acestora cu respectarea dispozițiilor legii, ba chiar mai mult, a reținut încheierea lor cu buna-credință a pârâților cumpărători.

Excepția autorității de lucru judecat operează în cauza prezentă cu privire la petitele având ca obiect preluarea fără titlu a imobilului, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și constatarea nulității absolute a deciziei nr. 183/1975 a Consiliului Popular

Referitor la părți, această excepție este opozabilă reclamanților, Consiliului Local al municipiului C-N, pârâților și, I și nr. IV

Incidența excepției trebuie reținută chiar dacă în prezenta cauză nu mai figurează ca părți numiții și și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, are au avut calitatea de pârâți în procesul anterior.

Pentru soluționarea petitului având ca obiect plângerea împotriva dispoziției nr. 686/2007 emisă de Primarul municipiului C-N, în baza dispozițiilor art. 295 alin. 2.pr.civ. instanța a apreciat utilă administrarea probei care să facă dovada că Municipiul C-N ar avea bunuri disponibile ce ar putea fi oferite în compensare.

Într-adevăr, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, principiul care guvernează procedurile de soluționare a notificărilor este acela al prevalenței restituirii în natură a imobilelor în favoarea foștilor proprietari, iar în subsidiar, pot fi acordate în compensare alte bunuri sau servicii.

Pentru suprafața de 802 mp teren, prin dispoziția primarului s-a propus acordarea de despăgubiri, iar prima instanță nu a verificat dacă ar fi posibilă măsura compensării cu alte bunuri.

Prin adresa nr. 70811/452.1/17.04.2008 emisă de Serviciul Evidență Patrimoniu al Primăriei municipiului C-N s-a arătat că Primăria nu dispune de imobile sau alte bunuri și servicii care pot fi oferite în compensare pentru imobilele revendicate în baza Legii nr. 10/2001 ce nu pot fi restituite în natură ( 95).

În condițiile în care entitatea investită cu soluționarea notificării nu deține astfel de bunuri, instanța nu poate dispune acordarea unor imobile în compensare, în speță a celui identificat de reclamanți.

Art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 stipulează în sarcina primarilor, sau după caz, a conducătorilor entității investite cu soluționarea notificărilor, de a afișa tabelul cu bunurile sau serviciile disponibile, dar această obligație trebuie interpretată, atunci când este notificată primăria, prin coroborare cu dispozițiile Legii nr. 215/2001.

În executare obligației mai sus menționate primarul nu are competența de a hotărî care anume bunuri sau servicii sunt disponibile a fi oferite în compensare persoanelor ce au formulat notificări la Legea nr. 10/2001.

Aceasta deoarece, în sensul dispozițiilor art. 36 alin. 2 lit. c și alin. 5 lit. a și b din Legea nr. 215/2001 republicată, consiliul local este cel care are competența legală a dispune în legătură cu includerea bunurilor din domeniul public sau privat al municipiului în tabelul la care face referire art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată.

În concluzie, primarul, în limita atribuțiilor sale legale, nu poate dispune de bunurile aflate în proprietatea unității administrativ teritoriale și nici instanța nu poate obliga primarul la acordarea unui teren similar ca valoare în condițiile în care acesta nu este disponibil.

Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 296.pr.civ. urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 808 din 12 decembrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 09 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red.SL/dact.

13 ex./28.05.2008

Jud.primă instanță:

Președinte:Lucia Ștețca
Judecători:Lucia Ștețca, Valentin Mitea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Cluj