Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 126/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 126/
Ședința publică din 28 mai 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Irina Bondoc
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanții reclamanți și, ambii cu domiciliul în C, la familia, strada - nr. 2, - 2,. 47, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2184, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 06 decembrie 2007, în dosarul civil nr- (număr în format vechi 4695/2006), în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în-, județul C, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru intimatul pârât, avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. - din 25 martie 2008, depusă la dosar, lipsind apelanții reclamanți.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că intimatul pârât nu a depus la dosar lista bunurilor și serviciilor disponibile, pe luna aprilie 2008, ce pot fi atribuite în compensare, conform art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001. Totodată, precizează că, deși la termenul de judecată anterior s-a dispus aplicarea sancțiunii cu amendă judiciară Primarului municipiului C, aceasta nu a fost trimisă, deoarece nu s-a putut afla CNP-ul acestuia. Față de această situație se referă la fila 19 pentru ca instanța să dispună.
Apărătorul intimatului pârât depune la dosar adresa înregistrată la Primăria municipiului C sub nr. 66023/25.04.2008, cu care face dovada că a efectuat demersuri în vederea obținerii listei bunurilor ce se pot acorda în compensare, aferentă lunii mai. Totodată, arată că a mai formulat o adresă în acest sens, însă nu a primit niciun răspuns.
Urmare a documentului prezentat de apărătorul intimatului pârât, care a precizat că este în imposibilitate de a depune relațiile solicitate, instanța, deliberând, revine asupra probei încuviințate, respectiv lista bunurilor și serviciilor disponibile, pe luna aprilie 2008, ce pot fi atribuite în compensare, conform art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, constatând imposibilitatea obținerii relațiilor solicitate ca urmare a refuzului pârâtului de a le depune.
Instanța, constatând încheiată cercetarea judecătorească, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri pe fond.
Apărătorul intimatului pârât, având cuvântul, solicită respingerea apelului, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
Consideră că în cauză restituirea imobilului în litigiu nu se poate face în natură și nici în compensare decât prin acordarea de despăgubiri în procedura Legii nr. 10/2001. În sensul celor susținute invocă și dispozițiile art. 1 pct. 4 lit. "b" din nr.HG 250/2007.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 18.12.2006, reclamanții G și au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului C, ca prin hotărâre judecătorească să anuleze dispoziția nr.3861/25.11.2005 și să le restituie în natură apartamentul nr.36 situat în C,-, -.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin dispoziția contestată pârâtul a respins cererea de restituire în natură formulată de reclamanți pentru imobilul menționat anterior, prin notificarea înregistrată la. sub nr.5247/2001, și că motivele care au întemeiat această soluție - respectiv lipsa unei preluări abuzive a cotei de ce a aparținut reclamantei și necesitatea acordării de despăgubiri bănești pentru cealalată cotă de, ca urmare a faptului că apartamentul a fost vândut - sunt nelegale.
Au susținut reclamanții că imobilul intră în sfera celor reglementate de art.2 lit.h din Legea nr.10/2001 și că înstrăinarea în schimbul prețului stabilit conform art.56 alin.2 din Legea nr.4/1973 a fost impusă reclamantei de autoritățile de la acel moment: totodată, au invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art.14 lit.b din nr.HG498/2003.
Prin încheierea pronunțată în dosarul civil nr- la 22.03.2007 Tribunalul Constanțaa sesizat Curtea de APEL CONSTANȚA - secția contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor capitolului II pct.1.4. din nr.HG489/2003, prin care s-au adoptat Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, și a suspendat cauza până la soluționarea excepției.
Prin sentința civilă nr.424/CA/04.06.2007 Curtea de APEL CONSTANȚA - secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamanți cu motivarea că textul considerat nelegal este în concordanță cu prevederile în raport de care se solicită constatarea nelegalității și concluzionează că imobilele trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974 sunt preluate abuziv, cu excepția situației în care, anterior formalizării intenției de a părăsi definitiv țara, proprietarul a luat hotărârea, neconstrâns de anumite împrejurări, de a înstrăina imobilul către stat, la un preț acceptat de ambele părți.
A mai reținut curtea că judecătorul are rolul de a aprecia dacă la momentul primirii prețului era cristalizată intenția proprietarului de a părăsi țara și dacă înstrăinarea locuinței s-a datorat acestei plecări, urmând ca în funcție de situația concretă să se constate dacă la emiterea dispoziției atacate s-au respectat legile în vigoare.
Recursul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanți a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr.3373/14.08.2007, prin care s-a respins excepția lipsei de obiect invocată de Guvernul României, s-a modificat în tot hotărârea atacată și pe fond s-a admis excepția de nelegalitate. S-a constatat nelegalitatea dispozițiilor capitolului II pct.1.4. lit.B alineat ultim din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin nr.HG498/2003, în raport cu art.2 din Legea nr.10/2001.
Pentru a hotărî în acest sens instanța de recurs contencios a reținut că prevederile pct.1.4. lit.B din Normele aprobate prin nr.HG498/2003 sunt în contradicție cu dispozițiile Decretului nr. 223/1974, modificându-le în mod esențial sensul; conduita persoanei era stabilită în mod imperativ prin dispozițiile decretului, care astfel încălca principiul constituțional al ocrotirii proprietății, consacrat chiar de Constituția din 1965.
Prin urmare, s-a constatat că dispozițiile menționate au un caracter nelegal și sunt în contradicție cu prevederile art.41 și 135 din Constituție și cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Fiind obligată să se conformeze dispozițiilor Decretului nr. 223/1974, persoana care dorea să părăsească definitiv țara nu putea să înstrăineze imobilul anterior formalizării acestei intenții întrucât, potrivit normelor înscrise în decret, actul de vânzare cumpărare ar fi fost considerat nul de drept.
Pe fond, cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 2184/06.12.2007 a Tribunalului Constanța, prin care s-a admis în parte acțiunea, s-a anulat în parte dispoziția nr.3861/25.02.2005 a Primarului municipiului C și s-a dispus înaintarea notificării către Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, conform titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru întreg imobilul situat în C,-, -.A,.8,.36, compus din 4 camere și dependințe, având în vedere că bunul a fost înstrăinat. S-a respins cererea de restituire în natură a imobilului ca nefondată, iar reclamanții au fost obligați la 250 lei cheltuieli de judecată către pârât.
La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că întreg imobilul a fost preluat abuziv în proprietatea statului, cu încălcarea prevederilor constituționale în vigoare la acea vreme și a dispozițiilor art.481 din Codul civil și că pentru cota de ce a aparținut reclamantei caracterul abuziv rezultă din faptul că preluarea proprietății nu s-a realizat pentru o cauză de utilitate publică, iar acesteia i-a fost impusă cedarea proprietății la plecarea din țară.
Totodată, suma plătită cu titlu de despăgubire a fost stabilită în mod unilateral de stat, fără a exista o evaluare a proprietății și fără a se face dovada că, în raport de valoarea reală a bunului, plata reprezenta o dreaptă despăgubire.
Pe cale de consecință, tribunalul a reținut că prin dispoziția atacată s-a reținut în mod greșit că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru cota parte din imobil care i-a aparținut în proprietate și că, deși apartamentul nu mai poate fi restituit în natură ca urmare a înstrăinării lui către chiriași în temeiul Legii nr.112/1995, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent; totodată, a făcut aplicarea art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 și a dispus înaintarea notificării către Secretariatul Comisiei
Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, conform titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru întreg imobilul în litigiu.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și au invocat greșita aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001 și a art.274 din Codul d e procedură civilă.
Sub primul aspect s-a arătat că, în absența oricărei dovezi din care să rezulte că reclamanților le-au fost acordate în compensare bunuri sau servicii, instanța de fond nu era îndreptățită să dispună direct înaintarea notificării către Secretariatul Comisiei Centrale pentru acordarea despăgubirilor, ci trebuia să oblige primarul la emiterea unei alte dispoziții prin care să acorde în compensare bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri, în cazul în care măsura compensării nu era posibilă sau nu a fost acceptată de persoanele îndreptățite.
Referitor la cheltuielile de judecată s-a susținut că obligarea reclamanților la plata cheltuielilor efectuate de pârât nu se impunea câtă vreme dispoziția atacată a fost anulată.
În vederea soluționării apelului instanța a solicitat intimatului depunerea listei cu bunurile și serviciile ce pot fi atribuite în compensare, întocmită conform art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001, dar obligația nu a fost îndeplinită la două termene de judecată consecutive, deși intimatul a fost amendat în acest sens conform art.1081pct.2 lit.f din Codul d e procedură civilă.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport cu criticile formulate instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară republicării, urmare a modificărilor operate prin Legea nr.247/2005 - în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate - măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent atunci când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.
, art. 20 alin. 2 din lege, dispune că în situația în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 "pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuință, trecute în proprietatea statului", cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcție, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, iar alin.3 al textului prevede că, în cazurile prevăzute la alin. 2 măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin urmare, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, entitatea notificată este obligată ca prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului, această obligație nefiind înlăturată de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, din a căror analiză rezultă că evaluarea despăgubirilor de către Comisia centrală aparține unei proceduri ulterioare emiterii deciziilor/dispozițiilor.
Imobilul în litigiu, care a aparținut în proprietate reclamanților și a fost preluat abuziv în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, a fost înstrăinat în temeiul Legii nr.112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.29348/04.09.1998 încheiat de C cu numiții G și, astfel că restituirea lui în natură nu mai este posibilă, iar tribunalul în mod corect a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.
Eroarea instanței de fond vizează aplicarea prevederilor alin.3 al art.20 din Legea nr.10/2001, sub aspectul ordinii în care se acordă măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de text. Astfel, din interpretarea normei legale menționate rezultă în mod evident că prioritară față de celelalte măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 este măsura compensării cu alte bunuri sau servicii și că numai dacă această măsură este refuzată de persoana îndreptățită, se face propunere de acordare de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin urmare, în soluționarea cererii reclamanților, în modalitatea pentru care aceștia au optat, era necesar ca instanța de fond să oblige pârâtul să acorde persoanelor îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii și numai în măsura în care aceasta nu era posibilă sau acceptată de reclamanți, să facă propunere de acordare de despăgubiri; dispunând direct înaintarea notificării către Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, conform titlului VII din Legea nr.247/2005, tribunalul a aplicat greșit prevederile art.20 alin.3 din lege, iar această aplicare greșită a legii are drept consecință admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate pentru că dispozițiile ei sunt lipsite de finalitatea prevăzută de legea de reparație.
Având în vedere că în apel nu a fost posibilă identificarea unor bunuri sau servicii disponibile pentru atribuirea în compensare - deși instanța a solicitat pârâtului depunerea tabelului prevăzut de art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001, care cuprinde bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare, pentru ca în raport de conținutul acestuia să identifice în concret bunurile disponibile și situația lor juridică - curtea va face aplicarea art. 20 alin.3 și art.26 alin.1 din Legea nr. 10/2001 și va obliga Primarul municipiului C să acorde reclamanților, în compensare, bunuri sau servicii conform tabelului prevăzut de art.1 alin.5 din același act normativ, existent la momentul executării prezentei decizii civile sau, în măsura în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamanți, să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Schimbarea soluției instanței de fond va fi dispusă și în ceea ce privește obligația de plată a cheltuielilor de judecată efectuate de pârât, stabilită în sarcina reclamanților cu aplicarea greșită a prevederilor art.274 alin.1 și art.276 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit primului text de lege menționat, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Prin urmare, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare.
În lumina acestor principii, dispozițiile alin.2 al art. 274 din Codul d e procedură civilă trebuie puse în concordanță cu prevederile art. 276 din același cod în sensul că, sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
În consecință, părții ale cărei pretenții sau apărări au fost admise în întregime i se vor acorda integral cheltuielile dovedite ca efectiv făcute, cu excepția cazului prevăzut în art. 275 din cod, când pârâtul care nu fusese pus în întîrziere a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, iar când pretențiile ce formează obiectul acțiunii au fost admise doar parțial, instanța va acorda celui care a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată suportate, proporțional cu pretențiile admise.
În speță, reclamanții au solicitat anularea în tot a dispoziției nr. 3861/25.11.2005 emisă de Primarul municipiului C, iar cererea a fost admisă în parte, în sensul recunoașterii dreptului la acordarea măsurilor reparatorii și pentru reclamanta, cu consecința respingerii solicitării de restituire în natură a imobilului.
Prin urmare, singurii îndreptățiți la acordarea cheltuielilor de judecată erau reclamanții, pentru că pârâtul a căzut în pretenții, iar aplicarea prevederilor art.276 din Codul d e procedură civilă putea avea drept consecință doar reducerea cuantumului acestor cheltuieli în limita admiterii acțiunii, nu obligarea titularilor acțiunii la suportarea parțială a cheltuielilor de judecată efectuate de pârât.
Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 296 din Codul d e procedură civilă instanța va admite apelul și va schimba în parte sentința atacată, în sensul celor menționate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul civil declarat de apelanții reclamanți G și, ambii cu domiciliul în C, la familia, strada - nr. 2, - 2,. 47, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2184, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 06 decembrie 2007, în dosarul civil nr- (număr în format vechi 4695/2006), în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în-, județul
Schimbă în parte sentința civilă atacată în sensul că obligă Primarul Municipiului C să acorde reclamanților, în compensare, bunuri sau servicii conform tabelului prevăzut de art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, existent la momentul executării prezentei decizii civile, sau, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamanți, să propună
acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Respinge ca nefondată cererea de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2008.
Președinte, Judecător,
Pt. Grefier,
- -
aflată în concediu de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează.
Grefier șef secție,
Jud. fond -
Red./dact. dec. jud.
7 ex./7.07.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Data 3 iunie 2008
CĂTRE,
CONSILIUL LOCAL
SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR
BIROUL DE EVIDENȚĂ INFORMATIZATĂ A PERSOANEI
Pe rolul acestei instanțe se află înregistrat dosarul cu numărul mai sus menționat, privind apelul civil declarat de apelanții reclamanți și, ambii cu domiciliul în C, la familia, strada - nr. 2, - 2,. 47, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2184, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 06 decembrie 2007, în dosarul civil nr- (număr în format vechi 4695/2006), în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în-, județul C, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Prin încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2008, s-a dispus amendarea Primarului municipiului C cu suma de 500 lei, pentru nedepunerea la dosar a listei bunurilor și serviciilor disponibile, pe luna aprilie 2008, ce pot fi atribuite în compensare, conform art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
În vederea emiterii scrisorii de debitare, vă solicităm să ne comunicați în timp util Codul Personal al domnului Primar al municipiului C -.
PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,
- - - -
2 ex.
Președinte:Irina BondocJudecători:Irina Bondoc, Mihaela Popoacă
