Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 13/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZI A CIVILĂ Nr. 13/Ap
Ședința publică din 18 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Popa
Judecător G -
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de intimatul Municipiul B prin primar, împotriva sentinței civile nr. 433 din data de 4 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18 februarie 2008.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 433/S/4 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr- a fost admisă în parte contestația formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 de contestatoarea, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL B prin Primar, și în consecință:
A fost anulată Dispoziția nr. 8247/28.02.2007 emisă de Primarul Municipiului
A fost obligat intimatul să emită o nouă dispoziție cu privire la notificarea formulată de contestatoare, înregistrată sub nr. 2553/5.09.2001 la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești " - - ".
Au fost respinse celelalte pretenții ale contestatoarei, referitoare la conținutul noii dispoziții.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin notificarea înregistrată sub nr. 2553/5.09.2001 la.. " - - ", notificatoarea s-a adresat Prefecturii Județului B, solicitând acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în B, str. - nr.26,.2 înscris în 21503 B, nr. top. 8784/1, 8785, 8786/59, totul /II, preluat de Statul Român cu titlul de drept expropriere prin Decretul nr. 302/1987.
Instituția notificată a remis această cerere Primăriei Municipiului B, având în vedere prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Prin Dispoziția nr. 8247/28.02.2007 emisă de Primarul Municipiului B în calitate de reprezentant legal al unității administrativ-teritoriale intimate această cerere a fost respinsă, cu motivarea că notificatoarea nu a depus actele doveditoare în forma prevăzută de lege, acte care au fost solicitate cu adresa nr. 10315/09.02.2007 și care cuprindea mențiunea că, în cazul în care nu completează dosarul cu înscrisurile solicitate, notificarea va fi soluționată în baza actelor depuse la dosar.
În motivarea dispoziției s-a reținut, de asemenea, că această adresă a fost expediată reprezentantei convenționale a notificatoarelor (având calitatea de avocat), care a semnat pentru primirea adresei și nu a dat curs solicitărilor, precum și incidența dispozițiilor art. 22 alin. 2 și 3 din nr.HG 498/2003, potrivit cărora se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor, iar în cazul în care depunerea actelor doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor s-a făcut o dată cu notificarea, iar acestea sunt numai fotocopii ale acestora, se va solicita petenților prezentarea originalelor sau duplicatelor în vederea verificării și certificării acestora de către salariații entității învestite cu soluționarea notificării.
Prin adresele nr. 58408/28.08.2006, nr.71624/16.10.2006 si respectiv nr.79021/10.11.2006 Primăria Municipiului Bas olicitat contestatoarei, prin avocat, să depună la dosar actele menționate și în cuprinsul dispoziției, în original sau în copii legalizate și contractul de asistență juridică, cu mențiunea că în caz contrar notificarea urmează a fi soluționată în baza documentației existente.
Prin adresa nr. 10315/9.02.2007 a fost emisă o nouă adresă către notificatoare, prin același avocat, la sediul profesional al acesteia, cu solicitarea de a depune, în termen de 15 zile de la data primirii adresei, buletin de identitate, certificat de căsătorie și certificat de naștere în original, procură specială pentru avocat, declarație notarială în original, privind despăgubirile primite trecerii imobilului în proprietatea Statului Român, certificat de moștenitor după părinți în original sau în copie legalizată, certificat de moștenitor după în original, cu mențiunea că, în caz contrar, notificarea va fi soluționată în baza documentației existente.
Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, în forma în care aceasta era în vigoare la data emiterii dispoziției atacate, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din această lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Din verificarea actelor depuse de intimat la dosar rezultă că, într-adevăr, notificatoarea a depus odată cu notificarea doar copii simple ale actelor de stare civilă, iar intimatul și-a îndeplinit obligația legală de a solicita prezentarea în original sau în copie legalizată a acestora, singurul act solicitat care nu își găsește justificarea fiind procura specială pentru avocatul care a redactat notificarea, având în vedere că, potrivit legii speciale, avocatul își dovedește calitatea în fața terților cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică.
Din analiza dispozițiilor legale citate mai sus, precum și din ansamblul prevederilor Legii nr. 10/2001, nu rezultă însă nicio sancțiune pentru nedepunerea în termen a actelor doveditoare, iar dispozițiile art. 23.1 și 23.2 din Normele Metodologice, referitoare la comunicarea necesității depunerii și a altor înscrisuri decât cele depuse de notificator are relevanță doar sub aspectul soluționării notificării în termenul de 60 zile prevăzut de lege și cu privire la momentul de la care începe să curgă acest termen, respectivele prevederi legale neputând fi echivalate cu vreo sancțiune aplicabilă persoanelor care nu se conformează, deoarece dispozițiile legale cu caracter sancționator trebuie să fie prevăzute în mod expres.
Totodată, instanța a reținut că reprezentanta convențională a notificatoarelor a făcut dovada că, la data la care i s-a comunicat adresa nr. 10315/9.02.2007, respectiv la data de 13.02.2007, potrivit confirmării de primire de la fila 25 din dosar, nu se afla în țară, iar confirmarea de primire nu cuprinde numele în clar al persoanei care a semnat pentru primirea adresei, împrejurare care, însă, nu avea cum să fie cunoscută de intimat, care nu are nici o culpă sub acest aspect.
Având în vedere, pe de o parte, faptul că legea nu cuprinde vreo sancțiune pentru persoanele care formulează notificări cu privire la nedepunerea în termen a actelor doveditoare (art. 23.1 și 23.2 din Normele Metodologice referindu-se la o altă ipoteză legală), fiind, de altfel, interesul acestora de a se conforma dispozițiilor legii, iar pe de altă parte faptul că notificatoarele nu au avut cunoștință de această din urmă adresă emisă de intimat, datorită motivului menționat mai sus, precum și faptul că contestatoarele au depus în instanță copii legalizate ale actelor de stare civilă ce le-au fost solicitate (în condițiile în care notificarea nu este definitiv soluționată, fiind promovată calea legală de atac împotriva acesteia), instanța a apreciat că se impune anularea dispoziției atacate, în vedere soluționării în fond a pretenției notificatoarelor.
În ceea ce privește solicitarea contestatoarei în sensul ca noua dispoziție care urmează a fi emisă de intimat în modalitatea prevăzută de art. 24 alin. 1 din Legea nr.10/2001 republicată (în realitate, art. 26 alin. 1 din cea de-a doua republicare a legii, întrucât art. 24 alin. 1 din legea republicată se referă la alte aspecte), instanța reține că, atâta timp cât notificarea nu a fost soluționată în fond, ci a fost respinsă din alte considerente, privind forma în care trebuiau depuse actele doveditoare, instanța nu se poate substitui unității deținătoare, aceasta fiind singura în măsură să stabilească natura măsurilor reparatorii, cu atât mai mult cu cât imobilul a cărui restituire prin echivalent se solicită a fost preluat de Stat prin expropriere, iar regimul juridic al imobilelor expropriate este reglementat în mod distinct de Legea nr. 10/2001.
Nu mai puțin, câtă vreme legea prevede principiul prevalenței restituirii în natură ori de câte ori este posibil, restituirea în echivalent fiind excepția, este necesar ca, în prealabil, unitatea deținătoare să stabilească în mod cert că imobilul nu poate fi restituit în natură pentru a propune ulterior acordarea de măsuri reparatorii în echivalent și de a stabili natura acestora.
Față de aceste considerente, în baza art. 23 din Legea nr. 10/2001 și a celorlalte texte de lege menționate mai sus, Tribunalul a admis în parte contestația formulată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Municipiul B prin primar.
În susținerea apelului se învederează că, persoana care a făcut notificarea nu a dovedit că este persoană îndreptățită la restituire, respectiv că este moștenitoarea foștilor proprietari și, având în vedere că a renunțat la moștenire.
Se precizează, de asemenea, că reclamanta nu a depus o copie a actului său de identitate - astfel cum prevede legea și nicio declarație privind despăgubirile pentru imobilul în speță.
Nu s-a depus nicio copie a împuternicirii sau a contractului de asistență avocațială, arată apelantul.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel formulate, instanța reține următoarele:
Reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2002, solicitând despăgubiri bănești pentru apartamentul 2 și părțile de uz comun din imobilul in B str. - nr. 26, înscris în CF 21503 sub nr. top.
Potrivit înscrierilor de CF acest imobil, înscris la + 3, fost proprietatea lui, dobândit cu titlu de donație la 23 martie 1975. (conform celor de sub B4 din susmenționata carte funciară). este actuala (căsătorită în 1990 - fila 81 dosar fond). Imobilul în speță a fost expropriat de la această reclamantă prin nr. 302/8.12.1987. Prin urmare, singurele acte ce trebuiau a fi depuse de reclamantă spre a dovedi îndeplinirea condițiilor Legii nr. 10/2001, vizau actul de identitate, căsătorie și cel de proprietate, precum și declarația că nu a primit alte despăgubiri. Cum aceste înscrisuri au fost depuse, urmează că reclamanta a făcut dovada că este persoana îndreptățită la despăgubiri.
Este de menționat că apelantul a făcut confuzie între apartamentul 2 din CF - despre care face vorbire reclamanta - și apartamentul nr. 1 (din corpul I de clădire) din aceeași carte funciară. Acest de pe urmă apartament, care a constituit proprietatea lui (în cotă de ) și a părinților săi, nu a constituit obiect al notificării de față. Prin urmare, certificatele de moștenitor cerute vizau un alt imobil pentru care nu s-a formulat notificare.
În aceeași ordine de idei, declarația reclamantei purtând asupra faptului că a formulat notificare în numele fiului său, nu prezintă nicio relevanță juridică pentru apartamentul 2 examinat în cauză.
În consecință și față e cele ce preced, instanța va reține că apelul nu este fondat, urmând fi respins, iar hotărârea atacată păstrată. 8art. 296 Cod procedură civilă).
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâtul Municipiul B - prin primar - împotriva sentinței civile nr. 433/S/4 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 februarie 2008.
PREȘEDINTE: Rodica Popa - - | JUDECĂTOR 2: Gheorghe Burdea G - |
Grefier, - - |
Red./18.02.2008
Tehnoredact./20.02.2008/ 4 ex.
Jud. fond
Președinte:Rodica PopaJudecători:Rodica Popa, Gheorghe Burdea