Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 131/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 131

Ședința publică de la 18 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu

JUDECĂTOR 2: Petrina Manuela Aștefănesei

GREFIER - - -

La ordine a venit spre soluționare apelul civil declarat de reclamanta - FIICA împotriva sentinței civile nr. 135/C/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru apelantă, lipsă fiind părțile.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- procedura de citare legal îndeplinită;

Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat, având cuvântul pentru apelantă, arată că în notificare s-a precizat că este vorba despre doi moștenitori și respectiv, aceasta din urmă având ca moștenitor pe apelanta . Dispoziția emisă a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru unul dintre moștenitori, respectiv pentru. Față de aceste considerente solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și a se dispune modificarea dispoziției emise în sensul reconstituirii cotei de din total și pentru apelanta . Nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 135 din 24.02.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei și s-a respins plângerea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- la data de 11.12.2008, contestatoarea a formulat în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului PNp lângere împotriva dispoziției nr. 7130/27.11.2007 de admitere în parte a notificării formulate în temeiul Legii 10/2001, solicitând modificarea art. 2 din menționata dispoziție, în sensul restituirii întregii cote, de 1/1 din imobilele 320. teren și 149,52. construcții expropriate.

În motivare, a arătat că prin decretul nr. 142/23.07.1985 au fost expropriate de terenul în suprafață de 320. și casa de locuit. Notificarea a fost admisă în parte, pentru o cotă de din imobilele menționate, pe considerentul că notificarea a fost semnată de sa. Din conținutul notificării rezultă însă cu certitudine că defuncta, bunica sa, a avut două fiice, respectiv mama contestatoarei și sora acesteia, contestatoarei. În motivarea dispoziției se precizează că din notificare rezultă că alături de sa are și dânsa calitate de moștenitoare, însă nu a formulat notificare. Cum pentru imobile nu pot fi formulate mai multe notificări ci una singură care îi cuprinde pe toți moștenitorii și poate fi semnată de unul și însușită de toți, a solicitat admiterea contestației și constatarea că le revine în proprietate cota de 1/1 din imobile, dânsa are calitate de moștenitoare a mamei sale, iar notificarea a fost formulată în numele defunctei bunici și nu în nume propriu.

De emiterea dispoziției a aflat de la sa, nici până la această dată nefiindu-i comunicată și dânsei dispoziția contestată.

Intimatul, în întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei, întrucât potrivit dispozițiilor art. 26 al. 3 din Legea 10/2001, dispoziția poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită. În speță, notificatoarea a formulat contestație în dosarul nr- al Tribunalului Neamț, soluționată prin sentința civilă nr. 589C/7.10.2008, potrivit căreia s-a respins ca tardiv introdusă contestația. Soluția a fost menținută în apel d e către Curtea de APEL BACĂU.

În dovedire, a depus în copie dispoziția contestată și întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia.

Din analiza probatoriului administrat și a contestației formulate, tribunalul a reținut că excepția invocată de intimat este întemeiată și a admis-o pentru următoarele considerente:

Prin dispoziția nr. 7130/27.11.2007, Primarul municipiului PNa soluționat notificarea nr. 529/2001 formulată, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 de notificatoarea, și a dispus admiterea în parte a cererii de restituire a imobilului compus din teren în suprafață de 320. și construcții în suprafață de 149,52. dispunând acordarea în compensare, ca măsură reparatorie, a unei suprafețe de teren echivalente valorii cotei de din imobilul teren solicitat, iar pentru cota de din imobilul construcție notificat, s-a propus acordarea de despăgubiri, respingându-se cererea de restituire în natură a imobilului, ca nefiind posibilă.

S-a reținut că numita are calitate de persoană îndreptățită, face dovada dreptului de proprietate, a calității de moștenitor și a preluării abuzive a imobilului, iar alături de aceasta și contestatoarea are calitate de moștenitor legal, însă nu a formulat întâmpinare, nu a semnat notificarea și nici nu se face dovada unui mandat special din care să reiasă că notificatoarea ar fi făcut demersuri și în numele acesteia. Faptul că, în notificarea formulată, numita explică proveniența bunului solicitat a fi retrocedat și detaliază relațiile de rudenie pentru a-și dovedi calitatea de moștenitor, precizând și faptul că nu este unică moștenitoare ci că mai există un moștenitor, în persoana contestatoarei, nu poate fi interpretat ca o manifestare de voință din partea acesteia din urmă, care i-ar conferi calitate de persoană notificatoare, în condițiile în care nu a semnat notificarea și nici numita nu a invocat vreun mandat din partea acesteia, ori să fi precizat că ar fi înțeles să formuleze notificarea și în numele ei.

Mai mult decât atât, notificatoarea a contestat dispoziția emisă, plângere ce a fost soluționată prin sentința civilă nr. 589/C din 7.10.2008 a Tribunalului Neamț, în motivarea contestației sale menționând că emitentul dispoziției avea obligația de a reține că dânsa are calitate de moștenitoare a persoanelor îndreptățite, în cota legală de 1/1, în condițiile în care sora sa (de fapt moștenitoarea surorii sale decedate), nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001. Chiar dacă ulterior, văzând soluția de respingere a contestației ca tardiv introdusă, în apelul formulat și-a schimbat susținerile, precizând că deși în cauză sunt două moștenitoare, instanța nu a exercitat rol activ pentru aoi ntroduce în cauză și aoc ita și pe aceasta, Curtea de APEL BACĂU nu a reținut această critică, motivând în cuprinsul deciziei civile nr. 1/7.01.2009 că atât notificarea cât și plângerea au fost formulate doar de către.

Ca urmare, în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreunui mandat dat de contestatoare pentru formularea notificării, astfel că dispoziția emisă nu putea fi atacată în instanță, potrivit dispozițiilor art. 26 al. 3 din Legea 10/2001, decât de persoana îndreptățită, prin aceasta înțelegându-se persoana care a formulat notificarea și a urmat procedura administrativă prealabilă reglementată de lege.

Împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat apel contestatoarea, invocând nelegalitatea și netemeinicia sentinței Tribunalului Neamț.

Analizând sentința civilă apelată sub aspectul motivelor de apel, dar și din oficiu, în temeiul art. 295 Cod pr. civilă, Curtea reține următoarele:

Prin dispoziția nr. 7130/27.11.2007, Primarul municipiului PNa soluționat notificarea nr. 529/2001 formulată, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 de notificatoarea, și a dispus admiterea în parte a cererii de restituire a imobilului compus din teren în suprafață de 320. și construcții în suprafață de 149,52. dispunând acordarea în compensare, ca măsură reparatorie, a unei suprafețe de teren echivalente valorii cotei de din imobilul teren solicitat, iar pentru cota de din imobilul construcție notificat, s-a propus acordarea de despăgubiri, respingându-se cererea de restituire în natură a imobilului, ca nefiind posibilă.

Din notificarea adresată Prefecturii N ( fl. 11 dosar fond ), reiese că, contestatoare, a formulat notificarea în numele său dar și în numele nepoatei sale, contestatoarea, " imobilul a aparținutmamei noastre-, ulteriornouă, mie și defunctei mele surori, care are ca unică moștenitoare pe fiica acesteia ", " considerăm că suntem îndreptățite să solicităm".

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.

Așa fiind, calitatea cerută pentru a putea exercita acțiunea în justiție, trebuind să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discută - deoarece acțiunea are ca obiect protecția dreptului subiectiv, iar contestatoarea a făcut această dovadă prin notificarea adresată Prefecturii N, prin Biroul executor Judecătoresc, nr. 529 Nt/2001.

Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea - prin una din formele sale - cererea de chemare în judecată va trebui să justifice calitatea procesuală activă și pasivă a părților. Potrivit art. 112 pct. 3 Cod pr. civilă - reclamantul trebuie să indice obiectul cererii, iar pct. 4 Cod pr. civilă - arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea - iar prin aceste elemente reclamantul justifică îndreptățirea sa de a introduce cererea împotriva pârâtului.

Întrucât contestatoarea a justificat dreptul său de a sta în judecată - calitatea procesuală activă, prima instanță greșit a admis această excepție, motiv pentru care Curtea de Apel, în temeiul art. 297 Cod pr. civilă, va admite apelul potrivit dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil declarat de reclamanta - FIICA împotriva sentinței civile nr. 135/C/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Desființează sentința apelată, trimite cauza spre rejudecare pe fond la prima instanță - Tribunalul Neamț.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 18.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

red.sent.

red.dec. /18.12.

tehnored. /5 ex./06.01.

Președinte:Valerica Niculina Grosu
Judecători:Valerica Niculina Grosu, Petrina Manuela Aștefănesei

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 131/2009. Curtea de Apel Bacau