Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ -. 136/A/2008
Ședința publică de la 25 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ioan Truță
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâta "CONSTRUCȚII " S, împotriva sentinței civile nr. 622/23 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr. -/2006, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul reclamant asistat de avocat cu delegație la dosar în substituirea av., lipsă fiidn restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, note de ședință formulate de pârâta apelantă.
Mandatarul intimaților reclamanți declară că nu are obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul intimaților reclamanți, în substituirea avocatului titular - avocat, solicită respingerea apelului formulat de pârâtă, și în consecință, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru următoarele considerente:
Un prim aspect îl reprezintă faptul că pârâta nu a făcut dovada faptului că a dobândit imobilul revendicat de reclamant după privatizare, astfel că motivarea în drept a instanței de fond, respectiv aplicabilitatea art. 21 lit. "e" din Legea 10/2001, este una corectă.
De asemenea, față de faptul că notificarea reclamanților nu a fost soluționată de către unitatea deținătoare, respectiv faptul că nu au fost respectate prevederile art. 25 din Legea 10/2001, în mod justificat s-a dispus de către instanța de fond emiterea deciziei de soluționare. Consideră că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură, însă instanța de apel ținând cont de raportul de expertiză efectuat în cauză, și observând faptul că imobilul a fost comasat, contestatorul a solicitat acordarea măsurilor reparatorii cuvenite. Totodată, solicită a se ține seama de constatarea calității procesuale pasive a intimaților pârâți Consiliul Local Sibiu și Primăria Sibiu.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Sibiu, reclamantul - în contradictoriu cu pârâții SC SA Sibiu și SBa solicitat ca prin sentință:
-să se constate că imobilul teren și construcții înscris în CF 15351 Sibiu, top. 4159/1/1/2/2/3 transcris în CF - a fost preluat abuziv de stat,
-obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului său, acordarea de despăgubiri bănești la valoarea de circulație a imobilului.
-obligarea la cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantul arată că imobilul a aparținut părinților săi, și în anul 1971 prin Decizia nr. 130, fost preluat abuziv de Statul Român și dat în administrare operativă Inspectoratului de Montaj Sibiu. După apariția Legii nr. 15/1995, întreprinderea și-a schimbat denumirea în SC SA și a inclus în patrimoniul său și imobilul din litigiu. Reclamantul a formulat notificare, conform Legii 10/2001 însă pârâtele nu i-au comunicat nici un răspuns.
In drept s-au invocat prevederile Legii 10/2001 și art. 274 cod procedură civilă.
Prin precizarea de acțiune formulată, reclamantul a chemat în judecată în calitate de pârâți Primăria și Primarul Municipiului Sibiu.
Pârâta SBa depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând lipsa calității procesuale pasive, față de prevederile art. 20,21 din Legea nr. 10/2001.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta SC SA Sibiu a solicitat respingerea acțiunii deoarece nu este proprietara imobilului revendicat.
Prin sentința civilă nr. 622/23.04.2007, Tribunalul Sibiu - Secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SB și excepția lipsei capacității procesuale a Primăriei Municipiului Sibiu, respingând contestația reclamantului formulată în contradictoriu cu aceste pârâte. Totodată, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC SA Sibiu, și a fost obligată pârâta să emită dispoziție cu privire la imobilul înscris în CF 18873 Sibiu, nr. top. 4160/2/2 pentru cota de 1/2. A fost respinsă în rest acțiunea reclamantului față de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, imobilul înscris în CF 15351 Sibiu, nr. top. 4159/1/1/2/2/3 a fost proprietatea lui - și în cotă de părți, și în urma exproprierii a fost transcris în CF 18873 Sibiu și întabulat în favoarea Statului Român. -. top. 4159/1/1/2/2/3 a fost comasat cu alte numere top. și s-a reținut nr. top. 4160/2/2 de 35.860 mp care a fost dat în administrare operativă Intreprinderii de - Montaj Sibiu, și înscris în CF 18873. Prin încheierea nr. 1396/1993 s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea SC SA. In consecință, imobilul reclamantului se află în prezent în patrimoniul acestei societăți. Reclamantul - este succesorul foștilor proprietari tabulari - și, conform certificatului de naștere - și are calitate de persoană îndreptățită conform art. 4 din Legea nr. 10/2001. Imobilul în litigiu a fost coproprietatea lui - și pentru părți, și pentru 1/2 părți, suprafața acestuia era de 500 mp, astfel că reclamantul este îndreptățit a cere restituirea a 250 mp, cât au avut antecesorii lui.
Imobilul a fost expropriat, astfel că a fost preluat abuziv conform art. 2 din Legea nr. 10/2001, și potrivit art. 21 din Legea 10/2001 s-a considerat că s-ar impune fie restituirea în natură, fie măsuri reparatorii de către unitatea deținătoare SC SA. Intrucât SC SA are capital privat, instanța a admis lipsa calității procesuale pasive pentru S B, și a respins acțiunea față de aceasta.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel SC SA, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii. In motivarea apelului, se susține că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, care se aplică doar în cazul imobilelor deținute la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar. Deși instanța a reținut că SC SA Sibiu este societate comercială cu capital privat, a obligat-o în temeiul art. 21 din Legea 10/2001 să răspundă la notificare și să emită dispoziție motivată asupra restituirii în natură sau a acordării de măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat. In același sens se invocă pct. 21.1 lit. "e" din HG 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Se mai arată că potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri, în condițiile legii speciale. In această situație, măsurile reparatorii în echivalent, se propun de instituția pârâtă care a efectuat privatizarea, și sunt aplicabile prevederile art. 26 alin. 1 din lege.
Față de aceste dispoziții verbale, apelanta consideră că soluționarea notificării reclamantului trebuie făcută de entitatea care a efectuat privatizarea, respectiv S
Un al doilea motiv de apel vizează terenul pentru care s-a dispus emiterea dispoziției, respectiv cel înscris în CF 18873 top.4160/2/2, deși prin acțiune s-a solicitat emiterea dispoziției de restituire în natură pentru terenul înscris în CF 11531 nr. top. 4159/1/1/2/2/3 - teren în suprafață de 500 mp. Procedând în acest fel, instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut și a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât cota de din imobilul înscris în CF 18873 Sibiu, top. 4160/2/2 reprezintă 17.930 mp, și nu 250 mp cât s-a reținut în considerentele sentinței, la care are dreptul reclamantul.
-. top. 4159/1/1/2/2/3 - teren de 500 mp, a fost comasat împreună cu alte suprafețe de teren sub nr. top. 4160/2/2, apoi a fost sistat și apoi transcris în CF 37494 Sibiu, și nu în CF - cât menționează reclamantul în acțiune.
In drept se invocă art. 21, 29 din Legea nr. 10/2001, HG 250/2007, art. 295 - 296 cod procedură civilă.
Intimatul contestator - a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, susținând că apelanta nu a făcut dovada faptului că avea capital integral privat la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, iar pe de altă parte, printr-o precizare de acțiune, a solicitat instanței să soluționeze notificarea depusă prin executor judecătoresc.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de apel, Curtea reține următoarele:
Din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 33/21.05.1999, încheiat între S și Asociația "" Sibiu, rezultă că fondul a vândut acțiunile pe care le avea la data de 21.05.1999 ceea ce înseamnă că Statul nu mai avea nici o cotă de participare la SC SA Sibiu. Societatea comercială era proprietara terenului în suprafață de 457.565 mp potrivit Certificatului de Atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Consiliul Local Sibiu la data de 10.04.1995 și asupra suprafeței de 5832 mp, potrivit Certificatului de Atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Consiliul Local Sibiu la data de 8 aprilie 1998.
Potrivit Certificatului constatator nr. 17698/04.04.2008 emis de C de pe lângă Tribunalul Sibiu ( aflat la fila 78 din dosar), la data de 14.02.2001 când a apărut Legea nr.10/2001, erau acționari la SC SA, Transilvania SA, Asociația și alte persoane fizice. Așadar Statul nu avea nici o cotă de participare la societatea apelantă, care era integral privatizată. Față de aceste aspecte, instanța apreciază că tribunalul a soluționat corect excepția lipsei calității procesual pasive a B, și că sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 Republicată, în sensul că societatea comercială este entitatea obligată să răspundă notificării formulată de reclamantul -.
Acest prim motiv din apelul pârâtei este nefondat și urmează a fi respins.
Pe parcursul soluționării cauzei în apel, contestatorul - a, iar procesul a fost continuat de soția supraviețuitoare și fiul său, care au calitatea de moștenitori potrivit certificatului de moștenitor nr. 26/7.12.2007 eliberat de P.
Din verificarea acțiunii înregistrate la 27.11.2006 pe rolul Tribunalului Sibiu de către reclamant, și a precizării depuse la fila 22 în dosarul instanței de fond, rezultă că obiectul acesteia îl constituie restituirea în natură a imobilului înscris în CF 15351 Sibiu, nr. top. 4159/1/1/2/2/3, imobil transcris în CF 377.494 Sibiu.
In apel a fost efectuat un raport de expertiză tehnică, care a avut ca obiectiv, identificarea imobilului teren înscris în CF 15351 Sibiu, nr. top. 4159/1/1/2/2/3, expertiză care a stabilit că acest teren se află în incinta SC SA, și că din studiul cărții funciare și compararea cu situația actuală de CF, rezultă că imobilul revendicat este înscris sub nr. top. comasat 4162/3/2 - teren de construcții, de 113.860 mp înscris sub, în CF 15351 Sibiu, aflat în proprietatea SC SA Sibiu. Zona unde se află terenul revendicat este ocupată cu amenajările pentru sortarea și depozitarea nisipului și nu este liberă. Nu poate fi restituită în natură și datorită amplasării sale, în interiorul societății.
Așadar, față de obiectul cererii reclamantului, rezultă că al doilea motiv din apelul pârâtei este fondat, în sensul că Tribunalul s-a pronunțat, în dispozitiv, cu privire la un imobil cu care nu a fost sesizat, deși în considerente a fost analizată și situația imobilului înscris sub nr. top. 4159/1/1/2/2/3. Din acest imobil, antecesorii reclamantului - și, au avut în proprietate cota de părți, înscrisă în CF 15351 Sibiu, sub B +1, 2, cotă care a fost preluată cu titlu expropriere de către Statul Român în anul 1975.
Acest motiv din apelul pârâtei este întemeiat și urmează a fi admis în temeiul art. 296 cod procedură civilă, și în consecință, va fi schimbată în parte sentința atacată, în sensul obligării pârâtei să emită dispoziție cu privire la cota de părți din imobilul înscris în CF 15351 Sibiu, top. 4159/1/1/2/2/3 prin acordarea de măsuri reparatorii, potrivit Legii 10/2001 republicată, în condițiile în care nu este posibilă restituirea în natură, așa cum s-a arătat. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru aceste motive:
In numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta SC SA Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 622/23.04.2007 a Tribunalului Sibiu - Secția civilă și în consecință:
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâta să emită dispoziție cu privire la cota de părți din imobilul înscris în CF 15351 Sibiu, top. 4159/1/1/2/2/3, prin acordarea de măsuri reparatorii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25.09.2008
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
.
Tehn.
7 ex/30.10.2008,
-
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță