Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 14/A/2010

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Valentin Mitea președinte al Curții de Apel Cluj

JUDECĂTOR 2: Denisa Băldean vicepreședinte al Curții de Apel Cluj

Grefier: - -

-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 262 din 28.04.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta apelantă asistată de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța invocă excepția tardivității apelului declarat de reclamanta față de faptul că potrivit dovezii de comunicare ( fila 90 din dosarul Tribunalului Cluj ), sentința atacată i-a fost comunicată la data de 27 mai 2009, iar cererea de apel a fost înregistrată la data de 15 octombrie 2009.

Față de excepția invocată, reprezentantul reclamantei apelante solicită respingerea excepției arătând că sunt îndeplinite condițiile repunerii în termenul de apel ținând cont că apelanta nu a avut la dispoziție o locuință permanentă, așa fiind sentința Tribunalului Cluj nu i-a parvenit în fapt.

Pe fond, reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

CURTEA

1. Cererea de chemare în judecată. La data de 16 februarie 2009, reclamanta a sesizat Tribunalul Cluj cu soluționarea prezentei contestații, prin care solicită, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului C-N, anularea dispoziției de respingere a notificării nr. 778/04.02.2008 și restituirea terenului în suprafață de 129 mp. teren.

În motivele contestației, se arată că dispoziția dată de primar este nelegală, întrucât nu i-a fost restituit în natură terenul de 129, situat în- C-N, înscris în CF nr. 8678 C cu nr. top. 2513, obținut prin sentința civilă nr.2755/2007, irevocabilă, total ignorată de primar.

2. Întâmpinarea. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Primarul municipiului C-N a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca tardivă întrucât notificarea formulată de către reclamantă a fost făcut cu depășirea "termenului de depunere a cererilor de retrocedare pentru imobilele care intra sub incidența Legii nr.10/2001".

Prin adoptarea Legii nr. 247/2005 nu a operat o repunere în termenul de formulare și depunere a cererilor de restituire a imobilelor care intră sub incidența legii speciale.

Prin Decizia civilă nr.922/2006 a Curții Constituționale s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001.

Pe fond, acțiunea reclamantei este nefondată, având în vedere faptul că prin Legea nr.247/2005 nu repune partea în termenul de transmitere a notificărilor, care a fost inițial de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, respectiv 14 februarie 2001, iar acesta a fost prelungit succesiv prin G nr.109/2001 si prin G nr.154/2001, ultima data de depunere fiind astfel 14 februarie 2002.

3. Judecata în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 262/28.04.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis excepția tardivității și a fost respinsă plângerea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului Primarul Municipiului C-N, ca tardivă și ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a apreciat că raportat la data comunicării dispoziției, la prima adresă, acțiunea reclamantei înregistrată la 16.02.2009 este tardivă, potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001.

În acțiunea formulată, reclamanta nu a invocat vreunul dintre motivele prevăzute de art. 103.proc.civ. care să justifice repunerea sa în termenul de atacare a dispoziției.

Este irelevantă cea de a treia comunicare de la data de 19.01.2009, întrucât prima comunicare, făcută în conformitate cu dispozițiile legale, este și cea care determină curgerea termenului de formulare a contestației.

Pe fond, s-a reținut că prin Sentința civilă 2755/2007, pronunțată de Judecătoria Cluj -N, s-a statuat că imobilul teren în suprafață de 129 mp. a fost expropriat în baza Decretului nr. 213/1984, astfel că cererea reclamantei intră sub incidența Legii nr.10/2001.

Pentru imobilele care intră sub incidența Legii nr.10/2001, legiuitorul a stabilit un termen de 6 luni pe care l-a prelungit succesiv, ultima dată de depunere a notificărilor fiind 14.02.2002.

Reclamanta a notificat pârâtul pentru restituirea terenului în litigiu la data de 8.09.2005, cu mult după expirarea termenului legal.

În lipsa formulării notificării în termen, aceasta se consideră neavenită, astfel că în mod corect pârâtul nu a mai procedat la soluționarea pe fond.

4. Declarația de apel.Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului formulat în cauză, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivele declarației de apel, se afirmă că instanța de fond "nu a dorit aflarea adevărului și garantarea dreptului meu de proprietate așa cum este consfințit de către Constituția țării".

Apelanta susține că nu are un domiciliu stabil, că locuiește la diferite persoane și de aceea, la data de 22 iunie 2009, solicitat Tribunalului Cluj ca sentința să-i fie comunicată la o altă adresă decât cea menționată în cererea introductivă de instanță, și anume, " din C-N,-. 26 județul C".

Comunicarea sentinței s-a făcut la cea din urmă adresă în data de 2 octombrie 2009, iar apelul s-a depus în data de 15 octombrie 2009.

Cât privește tardivitatea prezentei contestații, recurenta arată că situația este similară celei prezentate mai sus, astfel că a intrat "în posesia dispoziției atacate" la data de 19 ianuarie 2009, dată de la care a început să curgă termenul prescris de lege pentru exercitarea căii de atac.

Instanța de fond nu a dezbătut obiectul cauzei, în opinia apelantei, respectiv solicitarea reclamantei de a fi pusă în posesie cu terenul în suprafață de 129 mp. situat în-, preluat de stat cu titlul de expropriere și fără plata vreunei despăgubiri.

5.Întâmpinarea.Primarul municipiului C-N, în calitate de intimat, și-a exprimat poziția procesuală, prin întâmpinarea depusă la data de 09.11.2009 ( 8 dosar), solicitând respingerea apelului ca tardiv, prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care prevede că decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana îndreptățită în termen de 30 de zile de la comunicare.

6. Judecata în apel.

1. Cu referire la excepția tardivității prezentului apel, Curtea constată următoarele:

Prin înscrisul depus în ședința publică din data de 18 martie 2009, în fața primei instanțe, reclamanta a înștiințat despre schimbarea domiciliului, solicitând ca toate actele de procedură să-i fie comunicate la adresa din-/26, C-N (p. 22 dosar tribunal).

Cu toate acestea, hotărârea primei instanțe a fost comunicată reclamantei la adresa de domiciliu indicată prin cererea de chemare în judecată,-. 45, C-N, (p. 99 dosar tribunal).

La data de 22 iunie 2009, reclamanta a solicitat recomunicarea sentinței la adresa de corespondență indicată în timpul judecății, act de procedură realizat la data de 2 octombrie 2009 (p. 102 dosar).

În raport cu ce din urmă dată a comunicării hotărârii, apelul depus la 15 octombrie 2009 (p. 2 dosar) este în mod evident în termenul procedural de 15 zile reglementat prin art. 284.proc.civ. excepția tardivității urmând a se respinge ca neîntemeiată.

2. Cu privire la tardivitatea contestației formulate de reclamanta împotriva dispoziției de respingere a notificării nr. 778 din 4 februarie 2008, dată de Primarul municipiului C-N, Curtea constată următoarele:

Dispoziția de respingere a notificării, obiect al prezentei contestații, a fost emisă de Primarul municipiului C-N cu nr. 778 din 4 februarie 2008,pentru soluționarea notificării înregistrată cu nr. 844 din 8 septembrie 2005 (p. 5 dosar).

În cuprinsul notificării evocate mai sus, reclamanta și-a indicat adresa de domiciliu, respectiv C-N,--19 -. 45 (p. 13 dosar).

Dispoziția nr. 778/2008 a fost expediată părții la adresa menționată, la data 06.02.2008, corespondența fiind restituită cu mențiunea că a intervenit o schimbare de domiciliu (p. 10 și 28 dosar).

Prin cererea înregistrată cu nr. 77797/45 din 24 aprilie 2008 (p. 48 dosar), reclamanta a solicitat Primăriei municipiului C-N comunicarea răspunsului la notificare la domiciliu ales din "C-N,-. 6".

Dispoziția nr. 778 din 04.02.2008 a fost recomunicată prin adresa nr. 77794/4521/05.05.2008, cu aviz de primire, la noul domiciliu indicat (p. 47 dosar tribunal).

Ulterior, la data de 4 iunie 2008, reclamanta se adresează Primăriei municipiului C-N prin cererea înregistrată cu nr. -/2, indicând o nouă adresă de corespondență, și anume ",- cartier C-N" (p. 52 dosar).

Aceeași adresă este menționată și în nota de audiență înregistrată cu nr. -/21/23.06.2008 (p. 50 dosar).

Urmează recomunicări ale dispoziției Primarului municipiului C-N, la cea din urmă adresă indicată, cu confirmare primire, prin adresele expediate cu nr. -/452.1/13.06.2008, nr. 11387/452.1/03.07.2008 și nr. -/452.1/15.08.2008 (p. 10 și 11 dosar).

Ultima comunicare este datată "18.08.2008" și poartă semnătura primitorului "", proprietar al imobilului (p. 11 dosar).

În raport cu această dată certă a comunicării, contestația depusă de reclamantă la 16 februarie 2009 este situată în afara termenului legal de 30 de zile de la comunicare, reglementat prin art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Neexercitarea căii de atac înăuntrul termenului special de 30 de zile atrage sancțiunea decăderii, astfel cum în mod corect a apreciat și prima instanță.

Schimbarea repetată a domiciliului nu este o împrejurare de natură să justifice repunerea în termen, în temeiul art. 103 alin. 2.proc.civ. în condițiile în care partea avea obligația legală să indice o adresă de corespondență și să înștiințeze entitatea învestită cu soluționarea notificării cu privire la orice modificare de domiciliu. Mai mult, nu este lipsită de relevanță împrejurarea că dispoziția a fost recomunicată la toate adresele precizate, în cel mai scurt timp de la data înregistrării cererii de recomunicare.

Observă Curtea că prin declarația de apel reclamanta precizează data de "19.01.2009" ca fiind aceea la care a intrat "în posesia dispoziției" atacate.

Or, acceptând chiar această dată, legea de procedură civilă, prin dispozițiile alin. 2 al art. 103, obligă partea ca în termen de 15 zile să formuleze o cerere de repunere în termen, iar o astfel de cerere nu a fost depusă. Sancțiunea decăderii este, așadar, operantă în cauză.

Aprecierile primei instanțe cu privire la legalitatea dispoziției de respingere a notificării reclamantei sunt corecte, cererile de restituire depuse după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 fiind tardive în condițiile în care acest act normativ nu a conferit persoanelor îndreptățite dreptul de a depune noi cereri de retrocedare cu privire la imobilele aflate sub incidența Legii nr. 10/2001, așa cum s-a întâmplat în cazul legilor fondului funciar. Nu a operat o repunere în termenul de formulare a notificării, care s-a împlinit la data de 14 februarie 2002, cu consecința stingerii dreptului subiectiv la obținerea măsurilor reparatorii (art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată).

Observă Curtea că prima instanță s-a pronunțat însă, cu prioritate, și în mod corect, asupra unei excepții de procedură, aceea a tardivității acțiunii or, admiterea acestei excepții exclude posibilitatea examinarea pricinii pe fond, pentru că ea operează cu efect peremptoriu, având drept consecință directă respingerea contestației.

Față de cele ce preced, urmărind și dispozițiile art. 296.proc.civ. Curtea va respinge apelul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția tardivității apelului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 262 din 28 aprilie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul civil nr-.

Respinge ca nefondat apelul reclamantei în contra aceleiași sentințe, pe care o menține în tot.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red.BD/dact.MM

4ex./15.02.2010

Jud.fond:

Președinte:Valentin Mitea
Judecători:Valentin Mitea, Denisa Băldean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Cluj