Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 14
Ședința publică de la 12 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Buliga
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1696 din 28 octombrie 2009 Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru apelant și consilier juridic pentru intimata Universitatea Al. I, lipsă fiind reprezentantul intimatului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor- Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la al doilea termen de judecată, la dosar s-a depus prin serviciul de registratură întâmpinare, într-un exemplar.
Instanța constată că întâmpinarea este depusă la dosar de intimatul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor- Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cu depășirea termenului procedural și va fi păstrată la dosar drept concluzii scrise.
Avocat solicită admiterea probei cu expertiza evaluatorie referitoare la despăgubiri, având în vedere valoarea de circulație.
Consilier juridic se opune admiterii probei, competența de a stabili valoarea terenului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri intră în competența Comisiei de Stabilire a despăgubirilor.
Instanța respinge proba solicitată, având în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001 incidente în speță, ca nefiind utilă cauzei.
, avocat și consilier juridic arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat solicită admiterea apelului, conform susținerilor scrise, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic solicită respingerea apelului formulat împotriva sentinței Tribunalului Iași și menținerea acesteia ca legală și temeinică. Solicită a se reține că instanța de fond a rejudecat pricina ca urmare a dispoziției Înaltei Curți de Casație și Justiție B, iar singura soluție este acordarea despăgubirilor pentru suprafața de 4325 mp. Depune la dosar concluzii scrise.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1696 din 28 octombrie 2009 Tribunalului Iașis -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
S-a admis excepția prematurității în capătul de cerere având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei privind emiterea titlurilor de despăgubire.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul -, domiciliat în B,-, sect. 2 în contradictoriu cu Statul Român- Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor.
S-a respins plângerea formulată de reclamantul - împotriva Deciziei nr. 2/ 20.04.2006 emisă de Universitatea "Al. "
S-a luat act că pârâta Universitatea "Al. "I, nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:
În litigiul adus spre soluționare Tribunalului Iași pretențiile reclamantului s-au circumscris, raportat la disp. Legii nr. 10/ 2001 îndreptățiri sale la aplicarea art. 7 alin. 1 din actul normativ pentru parte din suprafața de teren de 4916. p. situată în-, suprafață de teren cărei întindere reală rezultă din actele depuse la dosar, dovada dreptului de proprietate fiind făcută în accepțiunea acestuia, astfel cum legislativ se arată prin art. 23.
În concret 2 puncte au fost divergente în aplicarea de către pârâta, " " Legii 10/2001 în cadrul deciziei nr. 2/20.04.2006 și anume:
1. . suprafeței de teren deținută de autorii reclamantului în I,-
2. Aplicarea în privința a parte din această suprafață, a regulii statornicite de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv.
Tribunalul constată că asupra ambelor aspecte J s-a pronunțat prin mijlocirea deciziei civile nr. 7378 din data de 25.11.2008.
Astfel, se reține în expunerea de motive a acestei hotărâri judecătorești că în scop de utilitate publică a fost expropriată suprafața de 4255. iar p. nu suprafața de 4916. teren p. situată în I,-.
Cele reținute s-au fundamentat pe aplicarea art. 22 /1 din Legea nr. 10/2001, testemoniilor administrate în cauză.
În același timp Jas tatuat și asupra imposibilității restituirii în natură a terenului în suprafață de 4255. reținândp. că în prezent că terenul în litigiu este ocupat parțial de noi construcții, iar parțial de Parcul al Complexului " "- Gradina - inclus în domeniul public al municipiului I prin hotărârea nr. 8 din 14.06. 1994 Consiliului Județean Face trimitere J la disp. art. 1 alin. 4 din Legea 10/2001 republicată și completată.
Tribunalul constată că litigiului trimis spre rejudecare în privința ambelor puncte divergente îi sunt aplicabile disp. art. 315 din Codul procedură civilă.
Potrivit acestora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În aceste condiții, Tribunalul Iași, ca instanță de trimitere, nu este îndreptățit sub imperiul art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă să repună în discuție nici problema întinderii suprafeței de teren preluate în mod abuziv de către stat și nici problema îndreptățirii reclamantului la restituirea în natură a parte din suprafața în litigiu dat, fiind că ambele probleme de drept au fost rezolvate irevocabil prin decizia de casare pronunțată de rezumată anterior.
Plecând de la aceste probleme de drept dezlegate, Tribunalul are a se pronunța asupra excepțiilor invocate precum și asupra legalității deciziei nr. 2/ 20.04.2006 emisă de. " I "
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisa Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în primele 3 capete de cerere este întemeiată.
Aceasta întrucât aceste cereri sunt în legătură de interdependență cu decizia nr. 2/ 20.04.2006 emisă de pârâta. " " I, și vizează strict aspecte asupra cărora este chemată a se pronunța, astfel cum dispune art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, persoana juridică deținătoare.
Or, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, identitate ce există în litigiu doar în raport de. " "
Ca atare, excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi primita de Tribunalul Iași.
În cea de a doua excepție invocată, a prematurității cererii având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei prin care să se dispună emiterea titlurilor de despăgubire este întemeiată.
Emiterea deciziilor conținând titlul de despăgubire are loc, astfel cum rezultă din titlul VII din Legea 247/ 2005 (titlu ce reglementează procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001) numai după finalizarea procedurilor administrative prev. de Legea nr.10/2001 și a procedurilor administrative prev. de titlul VII al Legii nr.247/ 2005 aprobate prin nr.HG 1095/ 27.10.2005.
În soluționarea acestei excepții Tribunalul retine si pct.16.5 alin. ultim din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Potrivit acestuia, deciziile, dispozițiile sau după caz, ordinele judecătorilor administrației centrale, prev. la pct. 16.1 - 16.3 obiect al unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești, vor fi predate după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârilor judecătorești.
Obiect al litigiului fiind decizia nr. 2/ 20.04.2006 emisă de pârâta. " I " I, solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlurilor de despăgubire este prematură în absența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, Tribunalul reține, grevat de cele statuate irevocabil de, legalitatea deciziei nr. 2/ 20.04.2006 emisă de pârâta. " ".
Aceasta întrucât potrivit art. 1 alin.2 din Legea nr. 10/2001 republicată în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatori prin echivalent.
Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
La rândul lor, disp. art. 11 alin. 4 din același act normativ, arată că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren aferent, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Or, prin decizia nr. 2/ 20.04.2006, în acord cu normele legale redate, pârâta. " " I a dispus prin art. 5 acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către stat pentru suprafața de teren de 4255.
p.Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul pentru următoarele motive:
- cauza a parcurs un prim ciclu procesual, iar în recurs prin decizia civilă nr. 501 din 27.10.2001 Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis din nou cauza spre rejudecare instanței de fond pentru a se pronunța asupra fondului cauzei.
După întoarcerea cauzei la instanța de fond a solicitat instanței în mod expres prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, obligarea pârâtului Statul Român la acordarea de despăgubiri bănești, la valoarea stabilită prin expertiza evaluatorie la valoarea de circulație internațională a imobilului revendicat, solicitând în acest sens repunerea pe rol a cauzei și administrarea acestei probe cu expertiză.
Asupra acestei solicitări, instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un mod.
Această solicitare a avut ca temei juridic ultimele evoluții din cursul anului 2008 ale practicii Curții Europene de la Strasbourg. De asemenea apelantul a avut în vedere Decizia nr. 33 din 9.06.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit în esență că în procesele având ca obiect revendicarea bunurilor imobile preluate abuziv de regimul comunist, care nu se mai pot restitui în natură, instanța de judecată constatând neconcordanțele dintre dreptul intern și prevederile Convenției Europene poate să dea prioritate dispozițiilor convenției care au prioritate față de legea română, și atunci când despăgubirile instituite de legea specială română sunt încă iluzorii se vor acorda reclamatului despăgubiri bănești;
- prin hotărâre instanța de fond omis să se pronunțe pe această chestiune și a respins plângerea apelantului, admițând excepția prematurității și lipsei calității procesuale pasive a Statului Român;
- greșit a stabilit instanța de fond că întinderea fostei proprietăți a fost stabilită în mod obligatoriu de către Înalta Curte având în vedere dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă.
Ceea ce a statuat instanța superioară este o situație de fapt și nu de drept, astfel că dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă nu se aplică.
Este unanim recunoscut că nu stă în atribuțiile instanței de recurs de a statua asupra problemelor de fapt, ci numai asupra problemelor de drept.
Pe de altă parte, conform probelor aflate la dosar a dovedit cu expertiza topografică efectuată în cauză de expert că întinderea reală a suprafeței de teren a imobilului revendicat este de 5456. iar suprafața construită existentă pe acest teren era de 1082.
Probele administrate în cauză răstoarnă prezumția simplă stabilită de art. 24 din Legea 10/2001 iar atributul statutului exercită o întindere a dreptului de proprietate reprezentând o problemă de fapt care stă în atribuția judecătorului fondului.
Recunoașterea de către instanța de fond a faptului că stabilirea valorii proprietății este atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezintă de fapt o negare a dreptului subsemnatului de acces liber la justiție și plenitudinii de competență a instanței de judecată stabilit de art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană.
Aceasta cu atât mai mult cu cât modul de funcționare al Comisiei Centrale potrivit Legii 247/2005 a fost constatat de instanța europeană a CEDO că a încălcat exigențele art. 6 privitor la termenul rezonabil de realizare a cererilor cât și cele privitoare la executarea deciziilor.
În concluzie solicită admiterea apelului și restituirea în natură a suprafeței de 2993,08 teren identificată ca fiind liberă de construcții de către expertul și stabilind întinderea reală a imobilului revendicat ca fiind deținerea suprafeței de 5456. și construcții în suprafață de 1082. să se dispună obligarea Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca acordarea de despăgubiri bănești stabilite prin expertiză evaluatorie pentru porțiunea de imobil care nu se mai poate restitui în natură iar în subsidiar, dacă se va stabili că imobilul revendicat nu se mai poate restitui în natură solicită despăgubiri bănești la valoarea de circulație internațională a imobilului în suprafață de 5456. și 1082. construcții.
Intimatele au depus întâmpinare prin care au menținut aprecierile de la fond și au solicitat respingerea apelului.
Examinând criticile formulate se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor și excepția prematurității în capătul de cerere vizând obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la limitele deciziei privind emiterea titlurilor de dispoziție.
Astfel, legiuitorul instituit în cadrul procedurii privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv două etape distincte:
O primă procedură este cea instituită de Legea 10/2001, potrivit căreia unitatea deținătoare este obligată să soluționeze notificarea persoanei îndreptățită în sensul de a dispune restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent.
O a doua procedură este cea constituită de titlul VII din Legea 247/2005, procedură în cadrul căreia Comisia Centrului pentru Stabilirea Despăgubirilor au competența de a emite decizii conținând titlul de despăgubire.
Cele două proceduri administrative sunt distincte iar procedura în care are atribuții Comisia Centrală de Stabilire a Drepturilor este declanșată în momentul în care dispoziția prin care i se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent rămâne definitivă.
Or cadrul de investire a instanței este dat de acțiunea reclamantului prin care s-a contestat dispoziția emisă de unitatea deținătoare Universitatea, prin care reclamantului i s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent și, în opinia reclamantului, greșit i s-a stabilit și întinderea dreptului său.
Cum în cadrul acestei proceduri Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are nici o atribuție în mod corect instanța de fond admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții și a prematurității acțiunii.
Instanța de fond s-a pronunțat în cadrul procesual de investire dat de către reclamant prin acțiune, astfel că criticile vizând omisiunea de a se pronunța nu sunt fondate. Textele legale incidente în cauză au fost corect aplicate de către instanța de fond, iar acestea conferă reclamantului o justă și reală acoperire a prejudiciului suferit de acesta prin preluarea abuzivă a imobilului de către stat din proprietatea autorului său.
Măsurile reparatorii prin echivalent stabilite prin Legea 10/2001 și titlul VII din Legea 247/2005 sunt în concordanță cu dispozițiile CEDO și reflectă principiul reparației integrale a prejudiciului suferit de reclamant, astfel că și sub acest aspect criticile reclamantului nu sunt fondate. În ceea ce privește decizia 33, aceasta vizează mijloacele procedurale pe care părțile le au la dispoziție, or în speță reclamantul a ales calea legii speciale, astfel că susținerile acestuia sub acest aspect nu pot fi primite.
În ceea ce privește suprafața de teren ce i se cuvine reclamantului, în mod judicios instanța de fond avut în vedere dispoziției deciziei nr. 7378 din 25.11.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel prin această decizie s- stabilit în mod irevocabil de către că în speță s-a făcut dovada că suprafața de teren ce a fost expropriată în scop de utilitate publică, are o întindere de 4255 și nu suprafața de 4916
Or, instanța de recurs a stabilit întinderea dreptului reclamantului la măsurile reparatorii, astfel că în mod evident aceasta eop roblemă de drept în sensul art. 315 Cod procedură civilă, care este obligatorie pentru instanța de fond ce a primit cauza spre rejudecare.
Așa fiind, în mod corect stabilit instanța de fond că dreptul apelantului de a obține sumele reparatorii este limitat la suprafața de 4255
Drept urmare nici această critică nu este fondată urmând a fi respinsă.
Hotărârea atacată este legală și sub aspectul modului în care prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale privind măsura reparatorie cuvenită reclamantului - apelant, întrucât în mod judicios s-a statuat asupra regimului juridic actual al terenului, ceea ce înlătură posibilitatea restituirii în natură a imobilului respectiv.
Probele administrate în cauză demonstrează că terenul în litigiu este afectat în întregime de amenajări de utilitate publică.
De necontestat este faptul că pe această suprafață de teren se află construite căminele din campusul studențesc " ", terenul fiind străbătut de o cale de acces ce deservește campusul studențesc, iar pe restul terenului este amplasat Parcul dendrologic " " declarat zonă protejată cu statutul de rezervație naturală pe care este construită o fântână arteziană, un grup statuar, subsolul întregului teren fiind afectat de amenajări de utilitate publică constând în conducte de apă și cabluri electrice ce asigură iluminatul aleilor din parc și care deservesc corpul al Universității Al. I și întreg campusul studențesc.
Cum situația reală a terenului denotă că acesta este ocupat de construcții noi autorizate care afectează servituțile legale și a altor amenajări de utilitate publică destinat a deservi nevoilor comunității și anume căile de comunicații, dotări tehnico-edilitare, amenajarea spațiilor verzi, a parcurilor și a aleilor pietonale necesare desfășurării procesului de învățământ și educație conduce indubitabil la concluzia că restituirea în natură a terenului solicitat nu este posibilă.
Întrucât terenul nu are caracterul unui teren liber în sensul Legii nr. 10/2001 pentru a fi posibilă restituirea în natură, în mod judicios instanța de fond a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. 2 și 6 din Legea nr. 10/2001, drept pentru care în raport de situația actuală a terenului litigios sentința instanței de fond prin care s- menținut decizia nr. 2 din 20.04.2006 Universității Al. I, va fi respinsă
Drept pentru care toate criticile fiind nefondate apelul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1696 din 28 octombrie 2009 Tribunalului Iași pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
12.03.2010
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Elena GheorghiuJudecători:Elena Gheorghiu, Georgeta Buliga
