Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 144/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(253/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.144
Ședința publică de la 3 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată apelantul - contestator, împotriva sentinței civile nr.1437 din 06.11.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr- (5767/2005), în contradictoriu cu intimatul SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE.
are ca obiect - contestație Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei se prezintă avocat -, în calitate de reprezentant al apelantului - contestator, în baza delegației de substituire pentru Cabinet de avocat nr.66 din 02.03.2009, pe care o depune la dosar, lipsind intimatul Serviciul de Informații Externe.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocatul apelantului contestator apreciază că pentru termenul de azi este lipsă de procedură cu intimatul Serviciul de Informații Externe, întrucât pe dovada de citare nu există nicio mențiune a factorului poștal cu privire la îndeplinirea procedurii de citare.
Curtea apreciază că procedura cu intimatul Serviciul de Informații Externe este îndeplinită, întrucât pe citație se face mențiune despre persoana care a primit actul procedural; reține dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al apelantului - contestator, și consilier juridic, în calitate de reprezentant al intimatului Serviciul de Informații Externe, în baza delegației pe care o depune la dosar.
Părțile declară că nu mai au cereri de formulat și probe de administrat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea
constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocatul apelantului, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea sentinței civile apelate și anularea Deciziei nr.24487/28.10.2005 a Serviciului de Informații Externe, prin care s-a respins notificarea formulată de contestator în baza Legii nr.10/2002 și să se constate dreptul apelantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, preluat abuziv de stat, conform titlului VII din Legea nr.247/2005, iar, în subsidiar, obligarea intimatului la emiterea unei noi decizii de acordare de despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu, fără cheltuieli de judecată.
De asemenea, solicită a se lua act de dispozițiile titlului VII din Legea nr.247/2005 și de considerentele deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, considerând că nimic nu impietează dreptul său de a primi despăgubiri în acest mod.
Reprezentantul intimatului Serviciul de Informații Externe arată că, față de modificările aduse Legii nr.10/2001, având în vedere considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și situația de fapt, lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului.
În subsidiar, apreciază că cererea este inadmisibilă.
Precizează că nu intră în sarcina instituției pe care o reprezintă să acorda măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de către stat, astfel că hotărârea emisă de Serviciul de Informații Externe își păstrează valabilitatea.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele;
Prin acțiunea formulată la 02.12.2005, la Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Serviciul de Informații Externe și a solicitat să fie anulată Deciziei nr.2448 din 28 octombrie 2005, emisă de Serviciul de Informații Externe, de respingere a notificării nr.2235 din 30 iulie 2001, cu obligarea pârâților de a restitui către reclamant în natură imobilul situat în B,-, sector 3, în suprafață de 181,68 mp.
În motivarea acțiunii a arătat că, la data de 30 iulie 2001, expediat o notificare la Primăria Municipiului B, solicitând restituirea unui teren în suprafață de 181,68 mp, imobil aflat în proprietatea Ministerului Apărării Naționale, dar administrat de Serviciul de Informații Externe.
Reclamantul a susținut că în mod greșit a fost respinsă notificarea de către Serviciul de Informații Externe, în condițiile în care, potrivit Legii nr.10/2001, nu avea obligația de a face dovada preluării abuzive a imobilului, ci doar de a depune înscrisuri pentru a evidenția calitatea de persoană îndreptățită, conform art.3 alin.1 din lege, obligația pe care a îndeplinit-
De asemenea, este eronată susținerea pârâtului Serviciul de Informații Externe, potrivit căreia reclamantul ar fi beneficiat de măsuri reparatorii pentru imobilul demolat, acestuia dându-i-se doar posibilitatea de a închiria apartamentul situat în B,-, sector 2.
La dosarul cauzei au fost anexate decizia contestată, precum și actele ce au stat la baza emiterii acesteia.
Prin încheierea din 10 aprilie 2006, tribunalul a admis excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Apărării Naționale.
Pentru considerentele expuse în continuare, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin sentința civilă nr.1437 din 06 noiembrie 2006, pronunțată în dosarul nr.5767/2005, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Serviciul de Informații Externe.
Pe baza ansamblului dovezilor administrate în cauză, tribunalul a constatat că imobilul situat în B,-, sector 3, ce a format obiectul notificării nr.2235 din 30 iulie 2001, fost dobândit în proprietate de către reclamant în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2798 din 27 iunie 1974 la notariatul de Stat al Municipiului B, însă, ulterior, construcția a fost demolată ca urmare a sistematizării zonei în anul 1987; reclamantului i s-a atribuit, la data de 08 februarie 1987, apartamentul nr.79 din-, sector 2, ce reprezintă actualul domiciliu al contestatorului.
Imobilul în cauză, obiect al notificării, a trecut cu plată în proprietatea Regiei Autonome de Investiții și Administrație Locativă "Imobiliara", apoi în proprietatea Ministerului Apărării Naționale, conform Deciziei nr.582/17.07.1991 a Primăriei Municipiului B și, ulterior, în administrarea Serviciului de Informații Externe.
În cauză a fost efectuată, la cererea reclamantului, o expertiză în specialitatea topografie, prin care se concluzionează că imobilul revendicat este inclus în totalitate în incinta Serviciului de Informații Externe.
Coroborând acest raport de expertiză cu înscrisurile anexate la dosar, tribunalul a constatat că imobilul revendicat de reclamant este ocupat de o instituție publică, este parte componentă a unui complex unitar cu destinație specială, terenul respectiv fiind necesar în vederea continuării activităților de interes public, așa încât, dacă s-ar realiza restituirea în natură a suprafeței specificată în notificare, s-ar ajunge la o imposibilitate pentru instituție de a mai utiliza sediul actual.
Legea nr.1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe, republicată, stabilește prin art.22 alin.2 că terenurile și clădirile unde își desfășoară activitatea această instituție sunt bunuri proprietate publică a statului.
Pe de altă parte, Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică prevede, la art.3 alin.2, că domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art.135 pct.4 din Constituție, din cele prevăzute la pct.1 din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau interes public național, declarate ca atare prin lege, la aceste prevederi legale adăugându-se și dispozițiile art.4 alin.4 din Legea fondului funciar nr.18/1991.
Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu, la data de 26.03.2006, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de către petentul Ministerul Apărării, dispunând rectificarea dispozitivului sentinței civile nr.1437 din 06.11.2006 pronunțată de aceeași instanță, în sensul că acțiunea promovată de contestatorul se respinge în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Informații Externe, intimatul Ministerul Apărării (fost Ministerul Apărării Naționale) fiind scos anterior din cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul, solicitând desființarea sentinței primei instanțe, anularea Deciziei nr.24487/28.10.2005 a Serviciului de Informații Externe, prin care a fost respinsă notificarea nr.2235/30.07.2001, să se constate dreptul apelantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul preluat abuziv de stat, situat în B,-, sector 3 (teren în suprafață de 181,68 mp.), conform titlului VII din Legea nr.247/2005, iar, în subsidiar, în cazul în care Fondul Proprietatea nu funcționează efectiv și actual la data executării hotărârii, să fie obligată unitatea deținătoare la emiterea unei decizii de acordare de despăgubiri bănești pentru imobilul preluat abuziv.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că instanța de fond a respins în mod netemeinic acțiunea sa, reținând că imobilul a trecut cu plată în proprietatea Regiei Autonome de Investiții și Administrație Locativă "Imobiliara", că acesta aparține domeniului public, neputând fi așadar restituit.
Cât privește trecerea imobilului în proprietatea statului, apelantul a precizat că acest fapt nu este real, deoarece a beneficiat doar de dreptul de a-i fi închiriat un alt imobil, respectiv un apartament, fără plata despăgubirilor aferente construcției în urma demolării acesteia, aspect ce rezultă din adresa nr.947/20.03.2006 emisă de SC "" SA și contractul de vânzare-cumpărare nr.8861/21.11.1991. Apelantul a deținut cu contract de închiriere apartamentul nr.79 din blocul 105 D aflat pe-, sector 2, până la data de 21.11.1991, când s-a încheiat actul de vânzare-cumpărare menționat.
În aceste condiții, în lipsa altor probe din care să rezulte încasarea unor despăgubiri de către petent, ca urmare a demolării imobilului proprietate personală, atribuirea apartamentului nu poate echivala cu o justă despăgubire, deoarece acesta a dobândit doar calitatea de chiriaș, până în anul 1991, când a cumpărat respectivul imobil, achitând prețul aferent.
Referitor la respingereade planoa cererii de retrocedare în natură a imobilului, apelantul a arătat că nu a fost avută în vedere notificarea depusă de acesta, ce reprezintă o manifestare de voință generală de a beneficia de dispozițiile de favoare ale Legii nr.10/2001.
A susținut că a urmat procedura instituită de actul normativ sus arătat, solicitând restituirea în natură a bunului litigios, în acest mod conformându-se și dispozițiilor art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001. Deși legea reglementează și situații de excepție în care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, legiuitorul indică drept obiect al notificării doar restituirea în natură a imobilelor, conform textului citat. Astfel, se poate concluziona că obiectul notificării (retrocedarea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent) nu este relevant, unitatea deținătoare urmând să stabilească în ce categorie se încadrează imobilul și modul de reparație cuvenit conform legii. Apelantul nu poate fi sancționat prin respingerea notificării pentru faptul că nu a făcut încadrarea juridică corectă a cererii sale.
În consecință, instanța de fond, constatând calitatea de persoană îndreptățită a apelantului, cel care nu a primit nicio justă despăgubire pentru imobilul său, luând act de voința acestuia de a fi despăgubit conform Legii nr.10/2001, trebuia să anuleze decizia unității deținătoare și să oblige la acordare de despăgubiri prin echivalent.
Prin întâmpinare, Serviciul de Informații Externe a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, pe de o parte, pentru că este vorba de o eroare materială cât privește prima critică formulată de apelant, iar, pe de altă parte, pentru că solicitarea acestuia de a i se constata dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru același imobil reprezintă o cerere nouă, formulată în fața instanței de apel. Intimatul a precizat că notificatorul nu a făcut dovada împrejurărilor concrete care au dus la preluarea imobilului de către stat, deci nu a probat preluarea abuzivă a imobilului. Cu referire la cererea de restituire în natură a imobilului, intimatul a menționat că întreaga zonă aferentă imobilului notificat a fost inclusă într-un complex edilitar unitar cu destinație militară, urmare a sistematizării începute în anul 1987.
Prin decizia civilă nr.83/07.02.2008, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul în contradictoriu cu intimatul Serviciul de Informații Externe, precum și cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că imobilul situat în-, sector 3, ce a format obiectul notificării nr.2235/30.07.2001, a fost dobândit în proprietate de către reclamant în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2798/27.06.1974, însă, ulterior, construcția a fost demolată ca urmare a sistematizării zonei în anul 1987, apelantului atribuindu-se la data de 08.02.1987 apartamentul nr.79 din-, sector 2, ce reprezintă actualul domiciliu al contestatorului.
De asemenea, rezultă din probele administrate că imobilul a trecut cu plată în proprietatea Regiei Autonome de Investiții și Administrație Locativă "Imobiliara", apoi la Ministerul Apărării Naționale conform Deciziei nr.582/17.07.1991 și, ulterior, în administrarea Serviciului de Informații Externe.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate, acestea au fost respinse ca nedovedite, la dosar nefiind depusă chitanța doveditoare.
Prin decizia civilă nr.6027 din 17.10.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de contestatorul, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.
În considerentele hotărârii, instanța de recurs a reținut că reglementarea înscrisă în art.1 din Legea nr.10/2001 reflectă spiritul reparator al legii speciale, instituie, prin coroborarea acestor dispoziții cu prevederile art.7 și 9 din lege, prevalența restituirii în natură a imobilelor pentru care au fost depuse notificări. Numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, textul fiind categoric în această privință.
Prin urmare, imposibilitatea restituirii bunului în natură nu echivalează, cum greșit au reținut instanțele, cu lipsirea reclamantului de dreptul de a beneficia de una dintre măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de lege, concluzie ce ar fi contrară spiritului și finalității legii de reparație.
Formularea notificării în termenul și condițiile prevăzute de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001 (în actuala reglementare) reprezintă, indubitabil, manifestarea de voință a petentului de a beneficia de măsurile reparatorii instituite de actul normativ menționat, aceasta fiind interpretarea neechivocă a textului enunțat, rezultat al interpretării sale sistematice.
Nu se poate susține cu temei că, optând pentru restituirea în natură a bunului, reclamantul ar fi înțeles să abandoneze vocația și dreptul său conferite de lege de a beneficia de celelalte măsuri reparatorii stabilite de legiuitor.
Instanța supremă a apreciat astfel că, în mod nelegal, instanțele nu au analizat îndreptățirea reclamantului de a beneficia de una din măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr.10/2001, critică ce se constituie și într-un motiv de apel, neanalizat de C, ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra cererii deduse judecății.
După casare cu trimitere, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr-.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, Curtea, având în vedere dispozițiile deciziei de casare, obligatorii sub aspectul dezlegării în drept - din perspectiva art.315 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la data de 30.07.2001, a solicitat, în baza Legii nr.10/2001, restituirea în natră a imobilului preluat în mod abuziv de către stat, constând în teren în suprafață de 181,68 mp. situat în B,-, sector 3, justificând cererea sa prin atașarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2790/27.06.1974 (titlul său de proprietate).
Unitatea deținătoare, respectiv Serviciul de Informații Externe, a emis Decizia nr.24487/28.10.2005 de respingere a notificării nr.2235/30.07.2001 formulată de petentul din prezenta cauză, considerând că notificatorul nu a făcut dovada împrejurărilor concrete care au dus la preluarea imobilului de către stat, deci nu a făcut dovada preluării abuzive, că acesta nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art.3 alin.1 raportat la art.12 din Legea nr.10/2001, republicată, întrucât a beneficiat de măsuri reparatorii odată cu dispunerea de către Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bas istematizării zonei în care se află imobilul notificat, că suprafața notificată se află în incinta unui complex cu destinație specială, ce a trecut cu plată, prin Decizia nr.582/17.07.1991 a Primăriei Municipiului B, în proprietatea Ministerului Apărării Naționale de la Regia Autonomă de Investiții și Administrație Locativă "Imobiliara", fiind administrat în prezent de intimat.
Potrivit Legii nr.10/2001, unitatea deținătoare era obligată să emită, pe baza analizei împrejurărilor de fapt și drept ale situației invocate în notificare, o decizie sau o dispoziție cu privire la cererea formulată de către persoana îndreptățită, verificând, în primul rând, dacă notificatorul îndeplinește cerințele prevăzute de art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001, precum și dacă imobilul solicitat face parte din categoria celor supuse măsurilor legii speciale de reparație, în sensul că este preluat în mod abuziv. Nu era obligația contestatorului de a dovedi faptul că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu sau fără titlu, acesta, conform art.22 (actual 25) din Legea nr.10/2001, urmând a depune dovezi cu privire la proprietate și la calitatea sa de succesor, dacă se impune. Notificarea trebuie să cuprindă denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia, cerințe îndeplinite de contestator.
Intimata era cea care trebuia să analizeze valabilitatea titlului statului față de titlul înfățișat de persoana ce solicită măsuri reparatorii conform Legii nr.10/2001, în raport de care să dispună sau nu, prin decizie motivată, fie restituirea în natură, în cazul în care era posibil, fie măsuri reparatorii prin echivalent, astfel cum prevăd și dispozițiile art.1 din actul normativ amintit.
Din probele administrate în fața instanței de fond, rezultă că reclamantul a deținut imobilul din B,-, sector 3 în baza actului de vânzare-cumpărare nr.2790/1974. Construcția situată pe terenul în suprafață de 181,68 mp. a fost demolată de către stat, situație în care s-a atribuit părții în cauză apartamentul nr.79 din-,.105 D, sector 2, la data de 08.02.1987. Din niciun înscris atașat la dosar nu reiese că pentru construcția demolată ori pentru teren contestatorul din prezenta cauză ar fi încasat despăgubiri la valoarea bunului preluat, ci doar că suprafața notificată, aflată în prezent în administrarea intimatei, a trecut cu plată, prin Decizia nr.582/17.07.1991 a Primăriei Municipiului B, în proprietatea Ministerului Apărării Naționale de la Regia Autonomă de Investiții și Administrație Locativă "Imobiliara". Pe terenul în litigiu, obiect al lucrărilor de sistematizare, își desfășoară activitatea Serviciul de Informații Externe; imobilul face parte din aria de protecție a obiectivului deținut de intimat în zona respectivă, neputând fi restituit în natură.
În speță, preluarea bunului de către stat s-a realizat fără titlu valabil, construcția proprietatea reclamantului fiind demolată în vederea sistematizării zonei în cauză, fără ca proprietarul să încaseze despăgubirile corespunzătoare măsurii de expropriere. Așadar, sunt incidente prevederile art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001. Aprecierea preluării ca fiind abuzivă s-a circumstanțiat în cauză în funcție de situație de fapt dedusă judecății, încadrându-se cazului special prevăzut de acest articol; astfel, când deposedarea s-a făcut prin expropriere, preluarea este considerată a fi aprioric abuzivă în lipsa unor despăgubiri echitabile.
Pe de altă parte, notificatorul a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, depunând în acest sens dovada titlului său de proprietate. Sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art.3 alin.1 lit.a și ale art.23 din lege.
Întrucât pentru imobilul respectiv nu s-a putut face dovada formală a preluării de către stat (nefiind găsit niciun act de preluare), iar terenul se regăsea în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului, soluționarea notificării se face în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.
Constatând imposibilitatea restituirii bunului în materialitatea sa, prima instanță era obligată să dispună ca intimata să se pronunțe asupra dreptului reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, stabilite conform Legii nr.10/2001, iar nu să respingăde planocontestația formulată de contestatorul.
Cererea subsidiară a fost formulată de contestator prin motivele de apel, neanalizate de instanța de apel, în primul ciclu procesual, considerată fiind ca o cerere nouă, pentru care însă instanța de control judiciar a stabilit că trebuia cercetată în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001.
Curtea constată că pretențiile reclamantului, formulate în subsidiar, sunt consecința faptului că imobilul revendicat nu mai poate fi restituit în natură, însă, în spiritul Legii nr.10/2001, cu respectarea dreptului de proprietate garantat de Constituția României și de normele internaționale în materie, contestatorul trebuie să beneficieze de măsuri reparatorii pentru bunul de care a fost privat în mod abuziv.
În procesul de soluționare a notificării depusă de persoana îndreptățită, instituția implicată în executarea Legii nr.10/2001, respectiv Serviciului de Informații Externe, trebuia să aibă în vedere prevalența restituirii în natură, în conformitate cu prevederile art.1 alin.1, art.7 și 9 din lege, a imobilului pentru care s-a depus notificarea. Numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare, cum aste cazul în speța de față, se procedează la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită. Contestatorul a optat pentru măsuri reparatorii prin echivalent potrivit titlului VII din Legea nr.247/2005.
Pentru aceste considerente, văzând și îndrumările deciziei de casare, conform art.296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba sentința apelată, în sensul că va admite contestația formulată de, va anula Decizia nr.24487/28.10.2005 emisă de Serviciul de Informații Externe, iar, drept consecință, va obliga pe intimat să emită o decizie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul din B,-, sector 3 - teren în suprafață de 181,68 mp. conform titlului VII din Legea nr.247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul - contestator, domiciliat în B,-, -.2,.6,.602, sector 3, împotriva sentinței civile nr.1437 din 06 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr- (5767/2005), în contradictoriu cu intimatul Serviciul de Informații Externe, cu sediul în B, Șos. B - P nr.280 - 284, sector 1.
Schimbă sentința apelată, în sensul că:
Admite contestația formulată de contestatorul împotriva Deciziei nr.24487 din 28 octombrie 2005 emisă de Serviciul de Informații Externe.
Anulează Decizia nr.24487 din 28 octombrie 2006 emisă de Serviciul de Informații Externe.
Obligă intimatul Serviciul de Informații Externe să emită decizie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul din B,-, sector 3 - teren în suprafață de 181,68 mp. conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 martie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
.
4ex./07.05.2009
-3.-
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu
