Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 150/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 150/A/2008

Ședința publică de la 09 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție

JUDECĂTOR 2: Monica Farcaș

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de reclamanții și, precum și pârâtul PRIMARUL MUN. A I, împotriva sentinței civile nr. 350/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-, având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanții reclamanți și asistați de avocat, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Intrucât unul dintre membrii titulari ai completului de judecată C 4 - apel civil, special, respectiv d-na judecător Carla, lipsește din instanță, fiind în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, completul de judecată s-a complinit, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 6 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, prin participarea d-nei judecător - -, desemnată din lista de permanență pentru soluționarea incidentelor procedurale ivite la acest termen de judecată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței întâmpinare formulată de reclamanții apelanți la apelul promovat de pârâtul Primarul Municipiului A

Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul apelanților reclamanți - avocat, solicită admiterea apelului formulat de reclamanții, așa cum a fost formulat, și în consecință, respingerea apelului formulat de pârâtul Primarul Municipiului A I, pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar.

Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Alba, reclamanții și, au chemat în judecată pârâții Primarul Municipiului A I, Municipiul AIp rin Primar și Consiliul Local al Municipiului A I, solicitând:

-anularea dispoziției nr. 454/16.05.2007 emisă de Municipiul AIp rin Primar;

-obligarea pârâților să le restituie în natură suprafața de 790 mp teren înscris în CF 3146 A I, top. 2639/2/6/1;

-să se dispună OCPI AIî ntabularea reclamanților asupra terenului în litigiu.

In motivarea acțiunii reclamanții susțin că terenul în litigiu a constituit proprietatea lor și a fost expropriat în anul 1983. Pe acest teren s-a construit o centrală termică, care este în prezent dezafectată, și este posibilă retrocedarea în natură a terenului.

Prin sentința civilă nr. 350/26.03.2008, Tribunalul Albaa admis contestația, a dispus anularea Dispoziției nr. 454/16.05.2007 și a obligat intimatul să emită o dispoziție în condițiile art. 10 pct. 5 din Legea 10/2001 Republicată, de restituire a suprafeței de 339,87 mp identificată prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert A fost respinsă contestația formulată față de intimații Municipiul A I și Consiliul Local A

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost înscris în CF 3146 A I, top. 2639/2/6, în suprafață de 1496 mp, a aparținut antecesorilor contestatorilor, și a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 213/1980, cu titlu expropriere, fiind dezmembrat în două parcele. Parcela cu nr. top. nou 2639/2/6/1 în suprafață de CF 790 mp și reală de 734,53 mp care constituie terenul în litigiu a fost transcrisă în CF 10980 A I în favoarea Statului Român, iar parcela identificată sub nr. top. 2638/2/6/2 casă și loc de casă în suprafață de 706 mp, și reală de 698,10 mp a rămas pe vechii proprietari.

Prin notificarea nr. 11665/2001 petenții au solicitat restituirea în natură a imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii. Prin Dispoziția nr. 454/16.05.2007 s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reținându-se faptul că terenul este în întregime ocupat de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, respectiv alei de acces, zone verzi, bloc de locuințe și centrală în prezent dezafectată.

In instanță s-a efectuat un raport de expertiză tehnică de către expert tehnic G, care a concluzionat că terenul care poate fi restituit se compune din terenul dintre limita actuală a proprietății petenților și centrala dezafectată în suprafață de 28, 67 mp, terenul de sub centrală în suprafață de 222, 14 mp și terenul dintre centrală și bordura aleii, în suprafață de 89,06 mp, deci un total de 339,87 mp. Pentru acest teren, s-a și făcut o parcelare.

Instanța a apreciat că este întemeiată contestația de față și în raport de dispozițiile art. 10 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 modificată, a admis contestația față de Primarul Municipiului A I, și l-a obligat la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a terenului în suprafață de 339,87 mp identificat prin raportul de expertiză tehnică menționat.

A fost reținută lipsa calității procesual pasive a pârâților Municipiul A I și Consiliul Local A I, față de care a fost respinsă contestația.

Impotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâtul Primarul Municipiului A

Reclamanții au solicitat desființarea parțială a hotărârii instanței de fond și obligarea Primarului Municipiului A I să emită dispoziție de restituire prin măsuri echivalente pentru diferența de 450,13 mp.

In motivarea apelului, reclamanții au arătat că suprafața de teren ce le-a fost preluată de Statul Român în mod nelegal, este de 790 mp, iar instanța s-a pronunțat pentru suprafața de 339,87 mp care poate fi restituită în natură, însă nu a dispus obligarea pârâtului să emită dispoziție de acordare a măsurilor echivalente pentru diferența de 450,13 mp.

Primarul Municipiului AIa solicitat modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii.

In expunerea criticilor se arată că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea Dispoziției nr. 454/2007, pentru că nu rezultă vreun motiv de nulitate a acesteia, și s-ar impune doar modificarea acestei dispoziții, în sensul că restituirea în natură operează doar parțial. Prin dispoziția atacată, contestatorii beneficiază de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru întreaga suprafață de 790 mp.

Un al doilea motiv de critică, vizează greșita restituire în natură a suprafeței de 340 mp, întrucât scopul pentru care a operat exproprierea s-a materializat, prin construirea obiectivelor preconizate și care ocupă funcțional întregul teren afectat. De altfel, terenul aparține domeniului public local conform HG 974/2002.

In al treilea rând, apelantul susține că instanța de fond trebuia să oblige intimații la restituirea sumei primite ca despăgubire, conform adresei nr. 1725/1982 a LA, pentru suprafața de 340 mp.

In drept se invocă art. 11 alin. 4 și art. 12 din Legea nr. 10/2001 Republicată și art. 287 alin. 3 cod procedură civilă.

Reclamanții au depus întâmpinare față de apelul Primarului Municipiului A I și au solicitat respingerea acestuia, susținând că în mod corect s-a dispus anularea dispoziției atacate, prin care li s-a respins cererea de restituire în natură, deși pentru o parte din terenul expropriat care este liber de construcții, este obligatorie restituirea în natură.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de apel, Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții au investit instanța cu analiza Dispoziției nr. 454/2007 emisă de Primarul Municipiului A I și obligarea acestuia la restituirea în natură a suprafeței de 790 mp, teren înscris în CF 3146 A I, nr. top. 2639/2/6/1.

Instanța, deși a analizat dispoziția atacată, s-a pronunțat în privința restituirii în natură doar pentru suprafața de 339,87 mp, lăsând nesoluționată acțiunea pentru diferența de 450.13 mp.

Procedând în acest fel, instanța de fond a lăsat nesoluționată o parte din acțiune, nu a analizat fondul litigiului, astfel încât potrivit art. 297 cod procedură civilă, urmează a fi admis apelul reclamanților și al pârâtului Primarul Municipiului A I, desființată sentința atacată și trimisă cauza pentru rejudecare.

In rejudecare, se va analiza situația juridică a diferenței de teren, în raport de situația reținută prin expertiza tehnică efectuată în cauză, soluția dată urmând a se referi la întregul teren menționat în acțiunea introductivă de instanță. Totodată se vor avea în vedere criticile formulate și în apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului A I, pentru o judecată unitară a cauzei.

Pentru aceste motive:

In numele legii

DECIDE

Admite apelurile formulate de reclamanții și și de pârâtul Primarul Mun. AIî mpotriva sentinței civile nr. 350/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

Desființează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță de fond - Tribunalul Alba.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 09.10. 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

.

Tehn.

6 EX/15.10.2008

-

Președinte:Anca Neamțiu
Judecători:Anca Neamțiu, Monica Farcaș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 150/2008. Curtea de Apel Alba Iulia