Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 1516/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1516/R/2009

Ședința publică din 12 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop JUDECĂTOR 2: Alina Rodina

JUDECĂTOR 3: Ioan

JUDECĂTOR: -- -

GREFIER:

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta - E & M & L, cu sediul în C-N, împotriva deciziei civile nr. 1112/R din 4 mai 2009 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și, având ca obiect acțiune în baza Legii nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă mandatarul intimatului, domnul, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că cererea de revizuire se află la primul termen de judecată, a fost formulată și motivată în termenul legal și a fost comunicată intimaților.

Se constată că la data de 11 iunie 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței din partea reprezentantei revizuientei, o cerere de amânare a cauzei după data de 1 septembrie 2009, întrucât din motive de sănătate nu se poate prezenta la acest termen, cerere la care a anexat copia certificatului medical și biletul de ieșire din spital. Totodată, s-a anexat chitanța în sumă de 10 lei și 0,30 lei timbru judiciar, pentru cererea de suspendare a executării hotărârii, precum și recipisa CEC prin care se face dovada consemnării cauțiunii în sumă de 500 lei.

Mandatarul intimatului prezintă spre vedere instanței originalul procurii judiciare autentificată la biroul Notarului Public, având aplicată apostila de la Haga, conform convenției din 5 octombrie 1961, din care rezultă că mandatarul este împuternicit să-l reprezinte, acest înscris fiind identic cu copia pe care o depune la dosar. Totodată, depune la dosar întâmpinare, note de ședință și practică judiciară cu privire la procedura contencioasă.

Curtea pune în discuția mandatarului intimatului cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta revizuientei.

Mandatarul intimatului solicită respingerea cererii de amânare a cauzei, apreciind-o ca nejustificată, arătând că pe parcursul procesului au fost formulate numeroase cereri de amânare.

Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta revizuientei, având în vedere că revizuienta avea cunoștință despre stare în care se afla avocatul ales, respectiv concediu postnatal și avea posibilitatea angajării unui alt avocat sau apărătorul ales avea posibilitatea substituirii. Totodată, se apreciază că se tinde la tergiversarea nejustificată a procesului.

Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității cererii de revizuire având în vedere prevederile art.137 alin. 1.pr.civ. raportat la art.322 alin. 1 teza II, referitoare la faptul că hotărârea a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul cauzei.

Mandatarul intimatului solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

CURTEA

Prin cererea înregistrată sub nr-, formulată de revizuienta - E & M & L, cu sediul în C-N, s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1112/R din 4 mai 2009 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și, având ca obiect acțiune în baza Legii nr. 10/2001.

Revizuienta a solicitat admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei civile mai sus menționate indicând temeiul de drept ca fiind art.322 alin.1 pct.8 și urm. proc.civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuienta a arătat că soluția pronunțată în dosarul nr-, al Curții de APEL CLUJ este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare al revizuientei.

Mandatarul intimatului a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

În ședința publică din 12 iunie 2009, Curtea, din oficiu, în temeiul art.137 alin. 1.proc.civ. a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire având în vedere dispozițiile art.322 alin. 1 teza II, referitoare la faptul că hotărârea a cărei evizuire se solicită nu evocă fondul cauzei.

Asupra acestei excepții, Curtea reține următoarele:

Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. 1 teza II proc.civ. obiectul revizuirii îl poate constitui o hotărâre dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Prin decizia civilă nr. 1112/R din 4 mai 2009 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, s-a respins recursul declarat de reclamanta - E & M & L, împotriva deciziei civile nr. 677/A din 03.12.2008 a Tribunalului Cluj, dosar nr-, care a fost menținută.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că nu sunt incidente în cauză nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304.proc.civ. motiv pentru care în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. recursul a fost respins ca nefondat.

Având în vedere că prin decizia civilă nr. 1112/R din 4 mai 2009 a Curții de APEL CLUJ, dosar nr-,a fost respins recursul reclamantei, astfel încât nu s-a evocat fondul cauzei, Curtea, în temeiul art. 137 alin. 1.proc.civ. va admite excepția inadmisibilității și, în consecință, în temeiul art. 328.proc.civ. va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de -, cu sediul în C-N, împotriva deciziei civile nr. 1112/R din 4 mai 2009 Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI:

--- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact.Sz.M/2ex

25.06.2009

Președinte:Anca Adriana Pop
Judecători:Anca Adriana Pop, Alina Rodina, Ioan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 1516/2009. Curtea de Apel Cluj