Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 153/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 153
Ședința publică din data de: 08.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 2: Ileana Ruxandra Dănăilă
GREFIER -- -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelanta intimată PRIMĂRIA MUNICIPIULUI împotrivasentinței civile nr. 1495/7.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilăîn contradictoriu cu intimații contestatori G și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă apelanta intimată PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B prin consilier juridic care depune delegație de reprezentare la dosar, intimații contestatori G personal și prin mandatar G cu procură de reprezentare la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei se către grefiera de ședință care învederează Curții că cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru și că intimata contestatoare nu a fost citată cu copia motivelor de apel.
Intimatul contestator G personal depune la dosar înscrisuri și învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Curtea, încuviințează proba cu înscrisuri pentru intimatul contestator și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de apel.
Reprezentantul apelantei intimate PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea sentinței civile apelate, iar pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată. În susținerea motivelor de apel solicită a se constata că în speță nu se poate reține că intimata reclamantă a dat un mandat tacit soțului său în vederea obținerii de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, deoarece fiind o lege specială notificarea trebuia să fie formulată de ambii soți.
Intimatul contestator G personal solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile apelate ca fiind legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect soluționarea cererii de apel formulată de către apelanta intimată PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr. 1495/7.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în contradictoriu cu intimații contestatori G și.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București -secția a IV a Civilă, la data de 30.06.2008, sub nr-, contestatorii G și au chemat în judecată pe intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI.
În motivarea cererii, contestatorii au arătat că sunt proprietarii unui teren viran situat în-, actualmente bloc 22, conform actului de proprietate nr. 4485/ 19.12.1956. Contestatorii arată că au primit la data de 07.05.2007 dispoziția de soluționare a notificării formulate anterior. Prin Dispoziția nr. 10536 /2008, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent doar pentru cota de 1/2, numai pe numele G, deși au depus copie după actul de proprietate, în care figurau ambii soți ca proprietari.
Prinsentința civilă nr. 1495/ 07.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -secția a IV a Civilă, a fost admisă contestația, a fost anulată Dispoziția nr. 10536/ 21.05.2008 emisă de intimată și s-a dispus ca intimata să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 218 mp situat în B,-, sector 2.
În motivarea sentinței, s-a reținut că dispoziția este greșită în ceea ce privește neacordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de din teren. Tribunalul a considerat că pârâta trebuia să emită o dispoziție prin care să acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru toată suprafața de teren solicitată, întrucât atât la momentul achiziționării imobilului, cât și la momentul notificării, G era căsătorit cu, fiind netemeinică măsura de a propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în cota de din imobil, întrucât pârâta nu poate aprecia asupra contribuției fiecărui soț la dobândirea bunului.
În speță devin incidente prevederile art. 35 din Codul familiei, care reglementează mandatul tacit reciproc, potrivit cu care soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele. Oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț.
Astfel, prin lege s-a instituit prezumția că oricare dintre soți, exercitând prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor comune, este considerat că are și consimțământul celuilalt soț și că este împuternicit să îl reprezinte. Această prezumție de mandat tacit este relativă, putând fi răsturnată prin dovada contrară. Soțul interesat are posibilitatea să facă dovada că nu a dat celuilalt soț mandat cu privire la un anumit act sau că s-a opus la încheierea lui. Atât lipsa consimțământului celuilalt soț, cât și existența lui pot fi dovedite cu orice mijloc de probă.
Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă că a dat un mandat tacit soțului său în vederea obținerii de măsuri reparatorii în echivalent privitor la terenul pe care l-a deținut ca bun comun. Notificarea formulată de G referitoare la un bun comun are caracterul săvârșirii unui act de conservare, act de care beneficiază și soția sa și cu care aceasta este de acord. În cazul în care acesta nu ar fi fost de acord cu obținerea de măsuri reparatorii și în ce privește cota de din teren, nu ar mai fi formulat contestație, ar fi achiesat la cele menționate în dispoziție. Prin faptul formulării contestației, a accentuat mandatul tacit dat soțului său în vederea obținerii de măsuri reparatorii pentru întregul teren achiziționat împreună.
Tribunalul a mai arătat că acest aspect este surprins și în considerentele deciziei civile nr. 1677/ 04.03.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se menționează că demersurile întreprinse de unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor celorlalți coproprietari care astfel ar fi decăzuți din drepturile lor ca urmare a neformulării notificării în termen legal, urmând ca ulterior coproprietarul să se desocotească pe calea dreptului comun de ceilalți coproprietari.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel la data de 14.11.2008 pârâtul PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B prin Primar General, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței și pe fond respingerea contestației ca neîntemeiate.
În motivarea cererii de apel, se arată că în mod greșit a admis instanța contestația, deoarece notificarea a fost formulată doar de intimatul-contestator, prin care a solicitat să fie despăgubit pentru imobilul-teren în suprafață de 218 mp situat în B,-, sector 2, iar intimata-contestatoare nu a formulat notificare și nici nu a dat procură soțului pentru a solicita despăgubiri pentru imobilul sus-menționat.
Apelantul arată că în mod corect instituția a emis dispoziția contestată și a acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de din terenul în litigiu, iar pentru cealaltă cotă de a fost respinsă notificarea pentru lipsa dovezii de persoană îndreptățită, astfel cum prevăd dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Apelantul solicită să se constate că în speță nu se poate reține că intimata-contestatoare a dat un mandat tacit soțului în vederea obținerii de măsuri reparatorii pentru imobilul în discuție, deoarece fiind o lege specială, notificarea trebuia formulată de ambii soți.
În drept, au fost invocate prevederile art. 282-298 din Codul d e procedură civilă.
Cererea de apel a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, probă încuviințată de instanță prin încheierea de ședință din 08.10.2009, la dosar fiind depuse următoarele înscrisuri: procura autentificată sub nr. 1644/ 06.10.2009 de BNP; notificarea nr. 2539 / 07.05.2001; actul de vânzare-cumpărare nr. 4485/ 19.12.1956; copia sentinței apelate; dispoziției nr. 10536 / 21.05.2008 emise de; copia încheierii de ședință din 14.11.2008 pronunțate de Tribunalul București -secția a IV a Civilă în dosar nr-.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de apel formulate de apelant, precum și a probelor administrate în cauză, Curtea constată următoarele:
În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4485/ 19.12.1956 și transcris sub nr. 470 /27.12.1956, numiții și G au cumpărat în timpul căsătoriei cota de 1/3 din imobilul situat în B,-, sector 2, compus din 667 mp teren și construcțiile aflate pe teren.
Terenul a intrat în proprietatea statului, fiind amenajat ca loc de parcare pentru autoturisme, motiv pentru care prin decizia nr. 31/ 21.01.1970 s-a dispus scutirea de impozit aferent acestui teren.
Prin dispoziția nr. 10536/ 21.05.2008 emisă de, a fost soluționată notificarea nr. 2539 /07.05.2008, prin care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de mai sus, propunându-se acordarea de astfel de măsuri pentru terenul în suprafață de 190 mp ce reprezintă cota de din terenul de 218 mp situat la adresa din B,-, sector 2.
Prin dispoziția menționată, s-a respins cererea în ce privește cota de din terenul de 218 mp, cu motivarea că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită.
Curtea constată că nici în conținutul dispoziției atacate, și nici în fața primei instanțe, emitentul dispoziției nu a detaliat motivele pentru care s-a considerat că pentru cealaltă cotă de din teren nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, aceste motive reieșind cu claritate abia din motivarea cererii de apel.
Astfel, apelantul arată că în mod greșit a admis instanța contestația, deoarece notificarea a fost formulată doar de intimatul-contestator, notificare prin care acesta a solicitat să fie despăgubit pentru imobilul-teren în suprafață de 218 mp situat în B,-, sector 2, iar intimata-contestatoare nu a formulat notificare și nici nu a dat procură soțului pentru a solicita despăgubiri pentru imobilul sus-menționat.
Curtea constată că într-adevăr, notificarea nr. 2539/ 07.05.2001 a fost semnată doar de intimatul G, iar nu și de soție, dar acesta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru tot imobilul, depunând la dosarul administrativ titlul său de proprietate reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4485/ 19.12.1956 și transcris sub nr. 470 /27.12.1956, prin care ambii soți au cumpărat în timpul căsătoriei cota de 1/3 din imobil, reprezentând aproximativ 218 mp teren.
În primul rând, sub aspect procedural, Curtea constată că unitatea deținătoare învestită cu soluționarea acestei notificări, avea obligația de a cere lămuriri suplimentare cu privire la titularii dreptului de proprietate, în ipoteza în care avea dubii referitor la acest aspect.
Or, din studierea dosarului administrativ nu rezultă că ar fi fost efectuată vreo adresă către contestator, prin care să i se solicite lămuriri cu privire la aspectul contradictoriu, cel puțin în aparență, că deși are un act de proprietate pentru o cotă dintr-un imobil, solicită singur restituirea întregului bun.
Așa cum rezultă din conținutul Hotărârii nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire, se prelungește termenul de soluționare a notificării, iar numai dacă, după comunicarea unității deținătoare, persoana îndreptățită este pasivă (deci nu comunică niciun răspuns), pasivitatea acesteia poate fi apreciată ca acceptare tacită.
În speță, neexistând nicio comunicare a lipsei vreunui act doveditor sau a neîndeplinirii unei cerințe procedurale, unitatea deținătoare nu a acordat notificatorului posibilitatea legală de a își completa cererea sau de aop reciza și dovedi.
În al doilea rând, din punct de vedere material, se ridică problema de drept a valabilității mandatului tacit dintre soți, reglementat de art. 35 din Codul familiei.
Potrivit dispozițiilor art. 35 din Codul familiei, "soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele. Oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi este socotit că are și consimțământul celuilalt soț."
Pentru a aprecia incidența în cauză a acestor dispoziții legale, trebuie stabilit dacă formularea unei notificări în temeiul Legii nr. 10 /2001 reprezintă un act de conservare, de administrare sau de dispoziție.
Actul juridic de conservare reprezintă acel act prin care se urmărește preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil.
Având în vedere finalitatea notificării, precum și faptul că neformularea cererii de restituire duce la decăderea din dreptul la restituire în natură sau prin echivalent, rezultă că notificarea poate fi calificată ca și act de conservare.
Prin urmare, prin aplicarea regulilor mandatului tacit, rezultă că cererea de restituire a fost formulată de ambii soți, astfel încât în mod greșit a fost respinsă notificarea pentru cota de aferentă soției, cât timp nu s-a făcut dovada contrară acestei prezumții legale de mandat tacit reciproc.
Dimpotrivă, această prezumție a fost întărită în fapt și prin confirmarea mandatului dat soțului prin formularea împreună de către cei doi contestatori a cererii de față.
Apelantul mai solicită să se constate că în speță nu se poate reține că intimata-contestatoare a dat un mandat tacit soțului în vederea obținerii de măsuri reparatorii pentru imobilul în discuție, deoarece fiind o lege specială, notificarea trebuia formulată de ambii soți.
Curtea constată că Legea nr. 10/2001 nu conține dispoziții speciale referitoare la mandatul dintre soți sau la bunurile ce au aparținut soților, urmând a se completa sub acest aspect cu dreptul comun în materie, respectiv art. 35 din Codul familiei. Regulile deduse din interpretarea acestui articol sunt aplicabile nu numai în fața instanței de judecată, ci în fața oricărei autorități publice învestite cu soluționarea unei cereri, fiind norme de drept material referitoare la raporturile dintre soți.
Constatând că prima instanță a procedat în mod legal, dând eficiență dispozițiilor art. 35 din Codul familiei, Curtea, în temeiul art. 296 din Codul d e procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta intimată PRIMĂRIA MUNICIPIULUI cu sediul în B,-,sector 5 împotrivasentinței civile nr. 1495/7.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilăîn contradictoriu cu intimații contestatori G și, ambii domiciliați în B,-, sector 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. Jud. AV /5 ex
Data red. 26.10.2009
Judecător fond:
sentința civilă nr. 1495/7.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă
Președinte:Andreea VasileJudecători:Andreea Vasile, Ileana Ruxandra Dănăilă
