Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 155/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 155/Ap
Ședința publică din 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de pârâții CENTRUL DE CULTURĂ și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, împotriva sentinței civile nr. 672 din 9 iulie 2004, pronunțate de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr. 1307/2002.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 15 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 16 2009.
CURTEA
Asupra apelurilor de față;
Constată că prin plângerea formulată de petiționarul, s-a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Primăria com., jud.C și CENTRUL DE CULTURĂ, anularea deciziei nr.5/2002 emisă de intimatul Centrul de Cultură și a se dispune restituirea în natură a imobilului intravilan, situat în com., sat,-, înscris în CF nr.2467 cunr.top.23în supafață de 893 mp.nr.top.24în suprafață de 58 mp.;nr.top.28 în suprafață de 108 mp.;nr.top.29în suprafață de 407 mp.;nr.top.30în suprafață de 616 mp.nr.top.31în suprafață de 72 mp.nr.top.32în suprafață de 299 mp. 33/1/2 în suprafață de43.943 mp. 33/2 în suprafață de 35.894 mp. 34 în suprafață de 5.202 mp. 35 în suprafață de 72 mp. 36 în suprafață de 324 mp. 37 în suprafață de 151 mp. 38 în suprafață de 1379 mp. în suprafață totală de 89.706 mp. teren pe care se află un castel de piatră și cărămidă, o capelă din piatră și un grajd din cărămidă.
S-a mai solicitat anularea încheierilor nr. 107/22 martie 1968 din CF nr.4, sub B/15 și nr.1331/6 martie 2001 din CF nr.496/a sub și din CF nr.2467 sub B/2 prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, respectiv a dreptului de administrare operativă al pârâtului Centrul de Cultură pentru nevalabilitatea titlului, radierea din CF nr.2467nr.top.23-3 8 dreptului de proprietate al Statului Român și a dreptului de administrare operativă a Centrului de cultură, restabilirea situației de CF anterioară încheierii nr.107/1968, stabilirea calității de moștenitor a petiționarului și întabularea dreptului de proprietate în CF, cu obligarea intimaților în mod solidar la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor avute cu notificarea.
Prin sentința civilă nr. 672/09 iulie 2004 Tribunalul Covasnaa respins cererea de suspendare a judecății formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A respins excepțiile privind calitățile procesuale invocate de DGFP și Centrul de Cultură. A admis în parte plângerea formulată și ulterior precizată de petiționarul - -, în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice jud. C și CENTRUL DE CULTURĂ. A respins plângerea față de intimata PRIMĂRIA COMUNEI, jud. A anulat decizia nr.5/2002, emisă de Centrul de Cultură cu data de 27 martie 2001 și în consecință: a dispus restituirea în natură a următoarelor construcții: castel din piatră și cărămidă, grajd din cărămidă și capelă din piatră, edificate pe terenul intravilan situat în., sat.-, jud.C înscris în CF nr.2467, cunr.top.23drum de 893 mp, nr.top.nr.top.24casă de lemn și curte de 288 mp.;nr.top.27foișor de 58 mp.;nr.top.28moară de 108 mp.;nr.top.29casă de piatră și curte de 407 mp.;nr.top.30castel cu 8 apartamente, curte de 616 mp.nr.top.31capelă de 72 mp. nr.top.32 grajd de 299 mp. nr.top.33/1/2 grădină de 43.943 mp. nr.top. 33/2 pădure de 35.894 mp. nr.top. 34 curte de 5.202 mp. nr.top. 35 casă cu 2 apartamente de 72 mp.nr.top.37grajd de 151 mp. nr.top. 38 drum de 1379 mp.nr.top.36grajd de 324 mp. în total 89.706 mp. în realitate în suprafață totală de 90.076 mp. A stabilit în favoarea petiționarului, moștenitor al defunctului, decedat la 28 iulie 1944, cetățean străin, un drept de folosință special asupra terenului de mai sus, în suprafață reală de 90.076 mp. drept care îi conferă drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, eu excepția dreptului de dispoziție. A respins capetele de cerere privind anularea încheierilor de întabulare, radierea din CF a drepturilor Statului Român și Centrului de Cultură, restabilirea situației anterioare, intabularea și stabilirea calității de moștenitor. A obligat pe intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice -Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Centrul de Cultură să plătească în solidar petiționarului suma de 12.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că prin nota de ședință depusă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C s-a susținut că Centrul de Cultură a înaintat decizia atacată Prefecturii județului C, astfel că în temeiul art.36/4 alin.ultim. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 cu referire la art.244 pct.l pr.civ. se impune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea notificării în cadrul procedurii administrative.
Această cerere de suspendare este lipsită de temei și urmează a fi respinsă întrucât potrivit art.244 pct.l pr.civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul altei judecăți.
In speță relația de dependență este inversă și anume modul de soluționare a notificării în cadrul procedurii administrative depinde de soluția care se va pronunța în prezenta cauză cu privire la anularea deciziei emise de Centrul de Cultură, care este de natură a stabili dacă imobilul din litigiu se poate restitui în natură sau se va menține varianta acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
In ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice - C se reține că aceasta este lipsită de temei față de faptul că prin plângerea formulată petiționarul a solicitat și anularea încheierilor de intabulare, respectiv radierea din CF a dreptului de proprietate a Statului Român, cu consecința restabilirii situației anterioare, deci pune în discuție însuși dreptul Statului Român înscris în CF aspecte care nu pot fi analizate decât în contradictoriu cu proprietarii tabulari, respectiv titularii altor drepturi.
În legătură cu excepția absenței calității procesuale active, susținută de Centrul de Cultură, prin actele de stare civilă depuse la dosar și ulterior, prin certificatul de calitate de moștenitor s-a făcut dovada de netăgăduit a calității de moștenitor pe care petiționarul o are, el venind la succesiunea fostului proprietar tabular în calitate de nepot de soră.
Este însă întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Primăria com., care nu are calitatea de a reprezenta Statul în fața instanței și nu este nici deținătoarea imobilului.
Conform extrasului CF imobilul din litigiu a fost înscris în CF nr.4 la 6 cu nr.top.8, 19, 21, 23-38 pe numele antecesorului petiționarului și se susține că a fost preluat de la acesta în temeiul Legii nr. 187/1945.
Dreptul de proprietate al Statului Român a fost intabulat prin încheierea CF nr. 107/1968 fiind transcris în CF nou 496.
Prin încheierea nr. 1331 din 6 martie 2001 s-a întabulat dreptul de administrare operativă pe numele Centrului de Cultură.
In prezent imobilul este deținut în exclusivitate de Centrul de Cultură și terenul are o suprafață totală de 90.076 mp.
Așa cum reiese din raportul de expertiză întocmit de expertul pe terenul de mai sus sunt următoarele construcții: castel, grajdul și capela.
Conform celor reținute de expert castelul cunoscut sub denumirea de, a fost construit în jurul anului 1860, fiind o clădire impunătoare, având valoarea unui monument de arhitectură și este amplasat în mijlocul unui parc dendrologic.
In timp clădirea a avut mai multe destinații. Astfel până în anul 1945 fost reședință nobiliară, apoi internat școlar, Casa agronomului și în perioada 1980-1989 reședință protocolară în administrarea fostului partid comunist.
In prezent la subsol funcționează un bar și se află un depozit de materiale și alimente, centrala termică, magazie, antreu, la parter o sală de concerte, sală de ședință, un dormitor, sufragerie, bucătărie, 3 birouri, 3 grupuri sanitare, o baie, un antreu, 2 magazii, trei terase, 2 case ale scărilor, la etaj o sală de expoziție, trei saloane, o bibliotecă, două dormitoare, o garderobă, două grupuri sanitare, două case ale scărilor, două magazii, balcon.
interior a fost efectuat în forma actuală în cea mai mare parte în anul 1980, clădirea fiind consolidată în mai multe rânduri ca urmare a cutremurelor, îndeosebi după 1940 și 1977.
Grajdul are o vechime de peste 100 de ani și este în prezent sală de expoziție, atelier, garaj, magazie.
are cam aceeași vechime ca și castelul, prezentând o valoare arhitecturală deosebită. Ea adăpostește cavourile familiei și este într-o stare tehnică bună.
Așa cum reiese din aceeași expertiză pentru activitatea de bază Centrul de Cultură folosește în general spațiile din castel, de expoziție din clădirea anexă fiind încă în curs de amenajare. In de concerte de la parterul castelului se organizează în general concerte de cameră, dar și alte manifestări cultural-artistice, iar în saloane sunt găzduite periodic expoziții de artă.
de ședință este folosită pentru diverse întruniri, consfătuiri și simpozioane. Cele trei birouri sunt pentru director, director adjunct și administrație.
Pe lângă activitatea culturală în clădire se desfășoară și o activitate turistică, fiind spații pentru cazarea artiștilor și două apartamente de lux, respectiv trei saloane care sunt destinate preponderent activității turistice.
In clădirea anexă s-au desfășurat până acum activități auxiliare, iar în capelă nu se desfășoară nici o activitate.
finală a fost cea de casă de oaspeți de lux, character dat prin natura mobilierului și a finisajelor și nu de structura sau compartimentarea interioară care au fost păstrat
Lucrările de întreținere și reparații curente au fost efectuate aproape continuu.
Expertul a stabilit că schimbarea de destinație a imobilului a fost rezultatul unui act administrativ și nu a lucrărilor executate.
Astfel Centrul de Cultură nu a efectuat la clădirea principală nici un fel de lucrări de transformări structurale sau de compartimentare care să ducă la schimbarea destinației și nici nu a încorporat dotări noi în acest scop.
El a păstrat construcția așa cum era în 1990, efectuând doar lucrări de reparații și întreținere care nu au modificat forma, dimensiunile, volumul și natura materialelor elementelor care au fost reparate sau înlocuite.
Schimbarea de destinație, din casă de oaspeți de lux în cea de amplasament cultural a implicat doar modificări la elemente mobile de interior.
La clădirea anexă, fost grajd, destinația era de ateliere și garaje, iar intervențiile din 2003 au implicat schimbarea de destinație în galeria de artă.
și-a păstrat destinația inițială.
În urma notificării depuse de petiționar, prin decizia nr.5/2002, datată 27 martie 2001 (cum s-a menționat eroare) -a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că imobilul a fost preluat cu titlu valabil, conform prevederilor art. 16 alin.(l) din Legea nr. 10/2001, art. 10 alin.(l) pct.b din Normele Metodologice aprobate prin HG nr.614/200L
-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri bănești, evaluate la 5 miliarde lei (fila-5).
-a mai reținut în decizie că potrivit art.16 alin.(l) destinația actuală este cea de instituție publică de cultură.
Calitatea de moștenitor a petiționarului -a examinat anterior, cu prilejul analizei calității procesuale active, fiind de observat și faptul că intimatul, prin decizia atacată nu a contestat această calitate, recunoscându-i dreptul petiționarului la măsuri reparatorii prin echivalent.
În legătură cu aspectele de fond ale cauzei se reține că într-adevăr, potrivit art.16 alin.(l) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor ocupate printre altele, de așezăminte social-culturale sau de instituții publice, necesare în vederea continuării activităților de interes public, social-cultural sau obștesc, foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile prezentei legi.
La data formulării plângerii art. 16 alin.(4) prevedea că dispozițiile alin.(l și (2) nu se aplică imobilelor preluate fară titlu.valabil.
In conformitate cu art. 16 alin.(2) ministerele de resort, precum și celelalte instituții publice interesate vor propune, iar Guvernul va stabili, prin hotărâre, imobilele care nu vor fi retrocedate în natură și pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent potrivit alin.(l).
(4) al art. 16 fost modificat prin OUG nr. 184/2002, în vigoare dini 8 2002, deci după înregistrarea plângerii la instanță.
Textul actual se referă la faptul că bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute la alin.(2) sunt pe durata afectațiunii de interes public, bunuri proprietate publică și au regimul prevăzut de lege.
Analizând situația imobilului din litigiu prin prisma celor invocate de petiționar este de observat că acesta a susținut că titlul statului nu este valabil întrucât Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare a fost aplicată în mod abuziv, cu încălcarea prevederilor sale.
Conform art.3 lit.h și 4 li se rezerva proprietarilor ale căror bunuri au fost supuse exproprierii o suprafață de 50 ha teren care să cuprindă construcțiunile și alte amenajamente.
Drept urmare, susține petiționarul, imobilul din litigiu a fost exceptat de la expropriere.
Conform procesului-verbal nr.66/13 iunie 1946 și adresei nr.563/1947 exproprierea a avut loc în baza art.3 lit.c din Legea nr. 187/1945, fiind expropriată întreaga avere mobilă și imobilă a numitei întrucât aceasta s-a refugiat și nu s-a întors în țară.
Din același proces-verbal reiese că a contestat exproprierea, susținând că nu a fost refugiată și că a fost soră de caritate voluntară, însă contestația i-a fost respinsă.
Așa cum s-a arătat anterior intabularea dreptului de proprietate al Statului a avut loc în baza adresei nr.563/1947 care se referă la, a cărei avere a fost expropriată în baza art.3 lit. c din Legea nr. 187/1947.
Deci nu s-a depus un act din care să rezulte că a fost expropriată averea lui și totuși dreptul de proprietate al Statului -a intabulat în baza adresei mai sus amintite, deci nu există identitate între persoana ale cărei bunuri au fost expropriate și cea care a fost proprietara tabulară a imobilului din litigiu.
Drept urmare se pune problema unei aplicări abuzive a legii.
Dar trecând peste această constatare și reținând faptul că petiționarul nu a contestat că imobilul a fost expropriat în baza Legii nr.187/1945, art.3 lit.h din această lege a stabilit că a fost supus exproprierii prisosul terenurilor agricole constituind proprietăți ale persoanelor fizice care depășesc suprafața de 50 ha.
Art.3 lit.c din aceeași lege a prevăzut că sunt supuse exproprierii pământurile celor care s-au refugiat în țările cu care România era în stare de război ori s-au refugiat în străinătate după data de 23 august 1944.
In fine, art.4 a prevăzut că vor fi cuprinse în cota de 50 ha, prevăzută la art.3 lit.h construcțiunile, conacele, drumurile, livezile și orice lucrări de îmbunătățiri funciare, cu toate instalațiunile lor.
Conform certificatului eliberat de Româno din fostul proprietar tabular a decedat la 28 iulie 1944 la, unde a și fost înmormântat, deci este puțin probabil ca să i se fi aplicat prevederile art.3 lit.c din Legea nr. 187/1945
Deci potrivit art.16 alin.(4) în vigoare la data înregistrării plângerii art.16 alin.(l) și (2) nu era aplicabil imobilelor preluaterfară titlu valabil, ceea ce trebuia avut în vedere și cu prilejul emiterii deciziei.
Așa cum s-a arătat anterior art.16 alin.(l) din Legea nr. 10/2001, considerat de intimat, drept temei juridic al nerestituirii în natură a imobilului, prevede drept condiții ocuparea imobilului de un așezământ social-cultural și dovedirea împrejurării că este necesar în vederea continuării activităților de interes public, social - cultural sau obștesc.
In acest sens alin.(2) al textului legal amintit a instituit obligația ministerelor de resort și a celorlalte instituții interesate de a propune, iar a Guvernului de a stabili prin hotărâre imobilele care nu vor fi retrocedate în natură și pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.
În fine alin. (4) astfel cum a fost modificat prin OG nr. 184/2002 a adus completări în sensul că bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute la alin.(2) sunt pe durata afectațiunii de interes public, bunuri proprietate publică și au regimul prevăzut de lege.
De asemenea prin Normele Metodologice aprobate prin HG nr.498/14 mai 2003, care îi profită și petiționarului, a subliniat nu numai obligativitatea efectuării propunerii la care face referire art.16 alin.(2) dar și la necesitatea fundamentării acestei propuneri de menținere a afectațiunii speciale, indicând totodată și criteriile care trebuie avute în vedere.
Examinând decizia atacată prin prisma celor de mai sus se reține că art.2 alin.(l) din Legea nr.292/2003 privind organizarea și funcționarea așezămintelor culturale include în această categorie instituțiile publice de cultură care desfășoară activități și în domeniul educației permanente.
în acest sens în alin. (2) este considerat ca așezământ cultural și centrul de cultură, ale cărui atribuții sunt enumerate în art. 29 din lege.
Așa cum rezultă din actele depuse de intimat în dosarul anexat este vorba despre o instituție publică de cultură cu personalitate juridică, care funcționează în subordinea Ministerului Culturii și cultelor.
n Regulamentul său de organizare și funcționare sunt enumerate activitățile culturale pe care acesta le desfășoară și care se regăsesc și în lista programelor și proiectelor cultural artistice fiind deci evident că este vorba despre un așezământ cultural, așa că sub acest aspect cele invocate de petiționar sunt nefondate.
Acest aspect este confirmat și prin raportul exp. care arată că în imobil sunt organizate concerte de cameră, expoziții de artă, consfătuiri, simpozioane, alte manifestări cultural-artistice.
Faptul că pe lângă activitatea cultural-artistică, al cărei caracter principal este evident, se desfășoară și o activitate turistică, nu este de natură a influența includerea sa în categoria așezămintelor culturale iar cele două activități se întrepătrund și sunt desfășurate în întreaga clădire, cu excepția capelei.
Deci prima condiție prevăzută de art. 16 alin.(l), a ocupării imobilului de un așezământ cultural este îndeplinită.
In legătură cu cea de-a doua condiție, aceea a împrejurării că imobilul este necesar în vederea continuării activității social- culturale este de observat că Centrul de Cultură a fost constituit prin HG nr.3 8/2001, în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor aceasta după ce prin HG nr. 115/1990 s-a pus în aplicare DL nr.30/1990 în legătură cu trecerea patrimoniului partidului comunist român în proprietatea statului, prilej cu care a fost preluat și de la cu anexele.
Este adevărat că prin adresa Ministerului Culturii și Cultelor înregistrată la nr.239/4 noiembrie 2002, s-a comunicat includerea imobilului pe lista cu imobilele care intră sub incidența art. 16 din lege, cu mențiunea că aceasta a fost transmisă Ministerului Administrației Publice, Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr.10/2001 la 24 octombrie 2002.
De asemenea este real și faptul că imobilul este cuprins în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului, aprobat prin HG nr.15/2004, anexa G, cod de clasificare 8.29.06.
Prin această hotărâre s-a aprobat numai inventarul bunurilor din domeniul public al Statului.
Cu toate acestea nu s-a făcut dovada că există o propunere care să respecte cele prevăzute în alin.(2) al art.16 și că această propunere este fundamentată pe criteriile prevăzute de Normele Metodologice amintite.
Astfel nu s-a dovedit imposibilitatea mutării activităților respective în alte imobile, că situarea imobilului este esențială pentru buna desfășurare a activităților culturale și că s-ar impune disponibilizări semnificative de salariați care ar afecta buna desfășurare a activității.
Absența acestei propuneri fundamentate face ca în speță să nu fie întrunite cerințele art.16 alin.(l), nefiind dovedite elemente care să confirme că imobilul este necesar în vederea continuării activităților de interes social-cultural, necesitate apreciată din perspectiva celor de mai sus și, drept urmare, nefiind îndeplinita procedura prevăzută de alin.(2) al art.16, cea de aprobare a inventarului bunurilor din domeniul public al statului nefiind identică cu cea în discuție, nu se poate considera că imobilul din litigiu are afectațiunea de interes public, deci aparține proprietății publice și este exceptat de la restituire datorită regimului juridic al acestei forme de proprietate.
ntrucât art.16 alin.(l) din lege nu este aplicabil în temeiul art.24 urmează a se admite în parte plângerea și a dispune restituirea în natură a construcțiilor enumerate anterior.
Dat fiind faptul că prin art.II OUG nr. 184/2002, pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 și a altor acte normative, aprobată prin Legea nr.48/2004 li s-a recunoscut cetățenilor străini care au calitatea de persoane îndreptățite, potrivit Legii nr. 10/2001, la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul localităților, dreptul de a opta pentru dobândirea unui drept de folosință special, iar petiționarul și-a manifestat opțiunea prin precizarea plângerii urmează a i se recunoaște acest drept.
În ce privește capetele de cerere privind anularea încheierilor de întabulare, radierea dreptului statului și al dreptului de administrare al Centrului de cultură, restabilirea situației anterioare și intabularea dreptului de proprietate s-a constatat că acestea aparțin procedurii de drept comun, neputând fi discutate în cadrul acestei proceduri speciale, deci urmează a le respinge, ceea ce justifică admiterea în parte, a plângerii.
În privința capătului de cerere privind stabilirea calității de moștenitor este de observat că acesta a rămas fără obiect, fiind obținut certificatul de calitate de moștenitor motiv pentru care petiționarul nici nu 1-a mai susținut, astfel că și acest capăt va fi respins.
În consecință, întrucât cele de mai sus justifică admiterea în parte a plângerii, urmează, în baza art.274 pr.civ. a obliga pe intimații Centrul de Cultură și Statul Român prin DGFP C, în solidar la plata sumei de 12.500.000 lei reprezentând onorarii de expert calculate în raport cu proporția admiterii plângerii.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții Centrul de Cultură și Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâtul Centrul de Cultură critică hotărârea cu privire la reținerea greșită a instanței în sensul că, imobilul din litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu și la faptul că nu s-a făcut dovada că imobilul în cauză este necesar activităților de interes social cultural, motivare bazată pe o interpretare și o apreciere eronată a materialului probator administrat în cauză.
Astfel, cu privire la nevalabilitatea titlului statului, prima instanță a omis să analizeze faptul că potrivit art. 3 lit. h din Legea nr. 187/1945, în proprietatea statului trecea doar "prisosul terenurilor agricole constituind proprietăți ale persoanelor fizice care depășesc suprafața de 50 ha", ci a analizat nevalabilitatea titlului din altă perspectivă, ajungând la concluzia că, funcționează prezumția de preluare abuzivă a imobilului din litigiu. Or, nu pârâta trebuia să facă dovada înscrierii corecte în CF a dreptului de proprietate al Statului Român, ci, răsturnarea acestei prezumții îi revenea petentului.
Se arată că, de altfel, petentul nu a solicitat prin acțiunea introductivă să se constate nevalabilitatea titlului statului și nici nu s-a pus în discuție această chestiune de drept.
Cu privire la reținerea greșită a instanței de fond în sensul că imobilul nu mai este necesar pentru continuarea activităților de interes socio-cultural, se arată că nu s-au administrat probe în acest sens și că, instanța nu este competentă să analizeze forma și conținutul propunerii, oportunitatea acesteia și conținutul necesității activității socio-culturale.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâtul Statul Român prin MFP prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C critică hotărârea pentru respingerea nelegală a excepției calității procesuale pasive a Statului Român prin MFP având în vedere obiectul cauzei, iar pe fond se critică interpretarea eronată a prevederilor art. 16 alin. 2 și 4 din Legea nr. 10/2001, faptul că la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent trebuia să se aibă în vedere și lucrările de investiții efectuate la imobil precum și obligarea greșită la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care nu are legitimare procesuală pasivă.
Inițial, apelul a fost soluționat prin decizia civilă nr. 296/Ap/2005 de Curtea de APEL BRAȘOV care a fost recurată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin decizia civilă nr. 5044/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul a casat decizia civilă nr. 296/Ap/2005 și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor cu îndrumarea să se clarifice numele persoanelor râmase de pe urma defunctului și calitatea succesorală a acestora față de autor, precum și situația juridică a terenului în litigiu: dispunerea în teritoriu (intravilan/extravilan), configurația proprie a acestuia, semne exterioare și vecinătăți, afectarea terenului în cauză de utilități publice.
Rejudecând apelurile în raport de motivele apelurilor și de îndrumările deciziei instanței supreme, curtea reține că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În cauză, reclamantul a făcut dovada că este persona rămasă după proprietarul tabular - defunctul, cu certificatul de moștenitor nr. 30/26.02.2009 și prin urmare, are calitatea de persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001 republicată.
Situația juridică a terenului din litigiu a fost clarificată prin coroborarea expertizei efectuate în cauză și conținutul adresei nr. 3238/21.10.2009 emisă de Primăria com. - jud. C, prin care se identifică imobilul și se stabilește că acesta este situat în intravilanul comunei, este delimitat la de Pârâul și teren neproductiv, la de Pârâul, la - teren de exploatare și la - terenuri de construcții proprietăți private și că terenul nu este afectat de utilități publice.
Referitor la criticile formulate în cele două apeluri curtea le înlătură, pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin MFP prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caf ost corect respinsă de prima instanță, având în vedere obiectul dedus judecății prin care se pune în discuție însuși dreptul de proprietate al Statului Român înscris în CF, aspect care nu poate fi analizat decât în contradictoriu cu proprietarul tabular.
Deoarece potrivit prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 1 din Codul civil, legea civilă nu retroactivează și în consecință nu este posibil ca unui raport juridic să i se aplice o dispoziție legală care încă nu exista atunci când el s-a născut, curtea va analiza hotărârea prin prisma prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, forma aplicabilă de la 14.02.2001 până la 04.04.2005, respectiv, la data soluționării deciziei nr. 5/2002 (datată eronat 27.03.2001).
Critica referitoare la analiza titlului statului în sensul că, reclamantul (contestatorul) nu a sesizat instanța cu un asemenea petit, este nefondată întrucât, plângerea este întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că "Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil".
Prin urmare, pentru a analiza legalitatea deciziei nr. 5/2002 emisă în baza art. 16 (1) din Legea nr. 10/2001, raportat la solicitarea reclamantului de restituire în natură a imobilului, întemeiată pe dispozițiile art. 16(4) din legea specială, trebuie analizată valabilitatea titlului statului. De fapt, această situație este solicitată de reclamant în motivarea plângerii.
În cauză, imobilul a fost preluat în baza Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.
Se critică analiza instanței cu privire la valabilitatea titlului statului și respectiv la preluarea abuzivă a imobilului pentru alte considerente decât cele susținute de reclamant, respectiv preluarea abuzivă a imobilului cu încălcarea prevederilor art. 3 lit. h din Legea nr. 187/1945.
Critica este nefondată, întrucât, instanța de fond a analizat preluarea abuzivă a imobilului și implicit nevalabilitatea titlului statului și din punctul de vedere al susținerilor reclamantului, argumentând în plus că urmare a analizei actelor de preluare și a mențiunilor din cartea funciară, neexistența unei identități între persoana ale cărei bunuri au fost expropriate și cea care a fost proprietarul tabular al imobilului, rezultând astfel nevalabilitatea titlului statului. De altfel, conform art. 2 din Legea nr. 10/2001, toate imobilele care cad sub incidența acestei legi sunt considerate a fi preluate abuziv, însă se distinge după cum titlul statului este valabil sau nevalabil.
Mai mult, instanța de fond a analizat speța dedusă judecății prin raportarea situației de fapt și de drept la toate dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, având în vedere că instanțele judecătorești sesizate pot stabili neîncadrarea unui imobil în dispozițiile art. 16 (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, corect s-a reținut de instanța de fond și neaplicarea în cauză a prevederilor art. 16 (2) din lege, în sensul că nu există o hotărâre de guvern care să prevadă neretrocedarea în natură a imobilului.
Critica referitoare la faptul că nu au fost administrate probe în sensul dovedirii că imobilul nu mai este necesar pentru continuarea activității de interes social, este înlăturată de curte pe considerentul că în acest sens au fost administrate probe de ambele părți, a căror analiză este detaliată de prima instanță în considerentele hotărârii apelate.
Ultimele critici ale pârâtului Statul Român prin MFP prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C sunt înlăturate de curte pe considerentul că, având legitimare procesuală pasivă și fiind parte căzută în pretenții corect au fost aplicate prevederile art. 274 Cod procedură civilă, iar cu privire la reținerea contravalorii lucrărilor de investiții efectuate la imobil cu ocazia acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, instanța de apel reține în primul rând, că aceste măsuri au fost acordate prin decizia nr. 5/2002 necontestată de apelant și în al doilea rând, critica nu are relevanță în cauză, întrucât decizia menționată a fost corect anulată de instanța de fond, în cauză dispunându-se restituirea în natură a imobilului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 296 Cod procedură civilă, curtea va respinge apelurile și va păstra ca legală și temeinică hotărârea apelată.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, curtea va obliga apelanții pârâți la plata către intimatul reclamant a sumei de 3500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de pârâții Centrul de Cultură și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat în teritoriu de Direcția Generală a Finanțelor Publice C împotriva sentinței civile nr. 672 din 9 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Covasna pe care o păstrează.
Obligă apelanții la plata către intimatul reclamant a sumei de 3500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 16.12.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Grefier șef sectie, |
Red. -/14.01.2010
Dact. /15.01.2010
Jud. fond.
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Camelia Juravschi
