Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 155/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 155/
Ședința publică din 10 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra apelurile civile formulate de:
apelanta reclamantă-intimată, domiciliată în municipiul T,-,. 3,. B,.10, județ T;
II. apelanta pârâtă-intimată "" T - Societate Cooperativă de Consum de Gradul 1, cu sediul în municipiul T,-, -. 1, județ T,
III. apelanta intervenientă în nume propriu-intimată, domiciliată în municipiul T,-, județ T -
împotriva sentinței civile nr. 2412/C din 03.11.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații intervenienți în nume propriu CONSILIUL LOCAL, cu sediul în municipiul T,-, județ T, cu sediul în municipiul T,-, județ și COM, cu sediul în municipiul T, str. B -,. 13,. C,.2, județ T, având ca obiect contestație în temeiul Legii 10/2001.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 03.06.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 10.06.2009, dată la care a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la 30.06.2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții T, Comsiliul Local T și Municipiul T, prin primar, pentru a fi obligați să emită dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de 2500. situat în intravilanul municipiului T,-, județ
În motivare reclamanta arată că a formulat în termen notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea în natură a terenului ce a aparținut părinților săi, și, situat în T,-, însă aceasta a fost înaintată spre soluționare de către Prefectura T pârâtei T ce avea obligația să se pronunțe în termen de 60 zile, așa încât nu are posibilitatea contestării deciziei de restituire și nu poate intra în posesia terenului.
Se mai susține că pârâtul Municipiul T, prin Primar, și Consiliul Local T au fost chemați în judecată pentru că au drept de dispoziție asupra terenului, conform art. 19 din Legea nr. 215/2001 și art. 2 din Legea nr. 213/1998, în timp ce T are doar posesia.
La termenul de judecată din 16 noiembrie 2006, reclamanta a depus la dosar precizări prin care a arătat că înțelege să se judece doar cu pârâta
În cauză, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către, ce a fost admisă în principiu prin care a solicitat restituirea în natură a aceluiași teren, în cote de câte 1/2, având autor comun.
Prin sentința civilă nr. 2412 din 03 noiembrie 2008 Tribunalul Tulceaa admis în parte atât cererea principală formulată de către reclamanta cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de
A obligat T să restituie în natură reclamantei intervenientei terenul în suprafață de 863,60. situat în T,-, identificat cu culoarea galben în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert (răspuns la obiecțiuni - fila 232) ce face parte din hotărâre.
A respins cererea privind obligarea T la restituirea în natură a suprafeței de 1636,70. identificată în schița anexă la raportul de expertiză cu S1, S2 și S3 (fila 232) ca nefondată și a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv Com T, T și Consiliul Local T, formulată de intervenienta în nume propriu, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a probat că autorul său, a dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2323/18 martie 1948 încheiat cu Statul Român, dreptul de proprietate asupra unui teren de cultură în suprafață de 5 ha și asupra unui teren loc de casă în suprafață de 2500. situat în V satului T, având următoarele vecinătăți: la - șosea, la -, la - loc de casă nr. 23, la - stradă.
S-a mai reținut că, prin Decretul nr. 522/3 aprilie 1965, s-a expropriat și s-a trecut în proprietatea statului terenul în suprafață de 22.500. situat în orașul T, proprietatea T, care, ulterior, s-a trecut în folosință, fără termen, Uniunii a Cooperativelor de Consum - T, actualul T, fără ca această suprafață să fie inventariată în domeniul public de interes local sau județean și nici în domeniul privat al localității, după cum a rezultat din verificările efectuate la Consiliul Local T și Consiliul Județean
Expertul desemnat în cauză a identificat suprafața de 2500. ce a aparținut autorului reclamantei ca făcând parte din terenul măsurând 22.500. aflat în folosința
Raportând situația de fapt reținută din raportul de expertiză la dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 instanța de fond a stabilit că o parte din suprafața solicitată de reclamantă și intervenientă este ocupată de construcții noi, autorizate, ce aparțin unor terțe persoane și că numai suprafața de 863,60.p este liberă și poate fi restituită în natură. Pentru suprafața de teren ce nu poate fi restituită în natură ca urmare a edificării construcțiilor instanța a apreciat că T nu poate fi obligată la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent întrucât nu îndeplinește condițiile impuse de lege pentru a fi considerată unitate deținătoare obligată la plata acestora. A apreciat că, în acest caz, devin incidente dispozițiile art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care statuează că în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a reținut o situație identică și pentru suprafața de 1012,50.p, ce nu este folosită de către T și pentru care nu se poate stabili calitatea de unitate deținătoare pentru că nu este inventariată în vreunul dintre domeniile de interes public sau privat, local sau județean.
În privința cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamanta instanța a reținut că nici SC Com SRL, nici SC SRL și nici Consiliul Local T nu pot să pretindă aceleași drepturi ca și reclamanta și a apreciat că cererea nu întrunește condițiile art. 57 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta, pârâta T și intervenienta.
În apelul formulat, reclamanta contestă calitatea de persoană îndreptățită a intervenientei și susține că aceasta nu a formulat o notificare de restituire a terenului în condițiile Legii nr. 10/2001, situație în care nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege.
Arată, de asemenea, că instanța în mod greșit nu a restituit în natură și terenul în suprafață de 535,60 mp ocupat de SC Com SRL în indiviziune cu, aceste societăți neavând nici un titlu de proprietate sau folosință care să justifice respingerea cererii sale dee restituire în natură. La fel, se arată de către apelantă, SC SRL nu are titlu de proprietate nici pe teren dar nici pentru clădirea pe care o folosește, aceasta având doar un proces verbal de licitație.
Apreciază reclamanta că instanța a respins greșit cererea de restituire a terenului în suprafață de 1012,50 mp în condițiile în care terenul se află în proprietatea municipiului și în administrarea Consiliului Local Susține că restituirea acestui teren se poate face în natură pentru că este liber de sarcini și nu figurează în domeniul public sau privat al Municipiului T, el fiind folosit de.
Susține că sunt aplicabile în speță prevederile art. 10 din legea nr. 10/2001 care reglementează restituirea în natură a imobilului în condițiile în care construcțiile nu sunt construcții noi și nu a fost prezentată o autorizație de construcție din care să rezulte că deținătorul construcțiilor a fost de bună credință la momentul edificării lor.
În apelul intervenientei se critică admiterea în parte a cererii de restituire în natură a terenului dar și încheierea din 16.11.2006 prin care instanța a luat act de precizările reclamantei cu privire la cadrul procesual, respectiv cu privire la păstrarea în proces în calitate de pârâtă doar a T și scoaterea din cauză a pârâților Consiliul Local T și Primăria Municipiului
Arată intervenienta că instanța a luat act de aceste precizări deși ele au fost formulate după prima zi de înfățișare și că instanța a încălcat prevederile art. 246 Cod procedură civilă deoarece restrângerea cadrului procesual prin renunțarea la judecată față de cei doi pârâți, Consiliul Local T și Primăria Municipiului T, s-a făcut de către apărătorul reclamantei care nu a avut un mandat special în acest sens.
Susține că în mod greșit instanța de fond a considerat că pârâta nu este unitate deținătoare și nu a obligat-o la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafețele de 535 mp - teren ocupat de clădirea depozit și 88,90 mp teren ocupat de construcția cu destinația de service auto înstrăinată de către SC SRL. Apreciază că are calitatea de unitate deținătoare deoarece aceasta este o organizație cooperatistă care are în patrimoniul său terenul pe care a ridicat construcțiile autorizate și că pentru teren are un drept de folosință. Susține că, în această calitate, trebuia să fie obligată la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 623,90 mp, afectat de construcții.
Critică intervenienta și soluția de respingere a cererii de restituire a terenului în suprafață de 1012,50 mp arătând că unitatea deținătoare pentru acest teren este Statul reprezentat de autoritatea locală, Primăria Municipiului T, pentru că prin Decretul nr. 522/1965 s-a expropriat și s-a trecut în proprietatea statului terenul în suprafață de 2500 mp, ulterior acest teren fiind trecut în folosința Uniunii a Cooperativelor de Consum T, actuala. Apreciază că administrația publică locală trebuie să fie obligată la restituirea în natură a suprafeței de teren libere.
În apelul său, pârâta T susține că terenul în suprafață de 2500 mp care a aparținut autorilor reclamantei, și nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, ci este supus prevederilor Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000 pentru că, la data preluării, în anul 1957, terenul se afla în extravilanul localității. Susține apelanta că terenul a fost proprietatea CAP până în anul 1965 când, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 218/1965 a fost dat în folosință fără termen cooperației de consum în vederea construirii depozitelor comerciale. Precizează că, prin hotărârea nr. 930/16.10.2002, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Tar econstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,25 ha în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 2323/1948.
Susține apelanta că reclamanta nu a depus integral contractul de vânzare cumpărare nr. 2323/1948 și nu a dovedit că au fost îndeplinite de către colonist obligațiile stabilite prin contract și care atrăgeau rezilierea contractului, respectiv nu s-a dovedit că a fost plătit integral prețul și că familia colonistului s-a stabilit în centrul de colonizare al loturilor vândute. Consideră că nu s-a dovedit astfel preluarea abuzivă a terenului și îndeplinirea condițiilor pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
Mai susține apelanta pârâtă că terenul nu a fost corect identificat de către experta, aceasta neluând în considerare vecinătățile terenului înscrise în contractul de vânzare cumpărare nr. 2323/1948 și amplasând terenul în str. - deși această stradă, existentă la data încheierii contractului, nu este menționată în contract. Precizează de asemenea că expertiza nu a ținut seama de dovezile prezentate de pârâtă cu privire la amplasamentul imobilului vecinului de la est, (zis ), care se identifică în zona Liceului Agricol, pe- și 133 (fostul nr. 155).
Arată că expertiza nu a prezentat corect nici dimensiunile construcțiilor care ocupă terenul, construcția S2 deținută de SC SRL fiind de peste trei ori mai mare decât cea stabilită de expert.
Susține că instanța a apreciat greșit că terenul neocupat de construcții este liber și că aceasta nu a avut în vedere faptul că pe teren sunt rețele de alimentare cu apă, conducte din beton pentru scurgere, cămine de vizitare pentru canalizare și rețele electrice. De asemenea, terenul este străbătut de alei de acces pentru depozite, astfel încât terenul nu poate fi considerat teren liber pentru a fi restituit în natură iar nu este unitate deținătoare a acestui teren.
Având în vedere susținerile apelantei pârâte cu privire la restituirea terenului în procedura Legii nr. 18/1991, în temeiul art. 295 Cod procedură civilă instanța a solicitat părților suplimentarea probelor, sens în care au fost depuse la dosar: titlul de proprietate nr. 87211/26.08.2002 prin care d-nei i s-a restituit suprafața de 1ha și 500mp în temeiul Legii nr. 18/1991; hotărârea nr. 398/05.06.202 a Comisiei județene de fond funciar T prin care se validează propunerea Comisiei locale T de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,25 ha (4,20+1,05) situată în T, suburbia, în favoarea
d-nei; titlu de proprietate nr. 5138/23.06.1993 emis de Comisia Județeană de fond funciar T pentru suprafața de 4 ha și 8602 mp, în favoarea d-nei; cererea formulată la 14 martie 1991 de d-na pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,25 ha din, teren predat de petentă la CAP în anul 1957; hotărârea nr. 226 din 20.03.2006 a Comisiei locale de fond funciar T prin care s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,25 ha formulată de petentele și; hotărârea nr. 1896 din 23.11.2006 a Comisiei Județene de fond funciar T privind respingerea contestației formulate împotriva hotărârii nr. 226/2006; titlul definitiv de proprietate nr. - din 10 decembrie 1930 prin care dl. Gaf ost împroprietărit cu 5 ha din moșia Administrației Pescarilor Statului; adeverința nr. 4570 din 24.02.2003 eliberată de Primăria Municipiului T care atestă că d-nei nu i s-a reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000 dreptul de proprietate pentru un teren din T-.
În legătură cu această chestiune, instanța constată că la dosarul de fond (fila 106) mai era depusă hotărârea nr. 930 din 16 octombrie 2002 Comisiei Județene T pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,25 ha în favoarea d-nelor și, în urma solicitării adresate comisiei de fond funciar de restituire a terenului pe care autorul lor, l-a dobândit prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2323/15.03.1948.
Pentru susținerea argumentelor privind amplasamentul terenului, apelanta pârâtă a depus la dosar copia Borderoului întocmit cu ocazia recensământului populației din ianuarie 1948, din care rezultă că în Orașul T - I, plasa T, jud. T, la nr. casă 19 figurează și, cu 14 ha și 5000 mp, 8 parcele (fila 121 apel) și extras de pe Borderoul populației din Orașul T din ianuarie 1948 unde, la nr. casei 155 de pe str. -, figura (fila 122 apel).
Considerând dirimantă problema incidenței art. 8 din Legea nr. 10/2001 la speța de față, cu consecința excluderii imobilului solicitat din domeniul de aplicare al acestei legi, instanța a luat în discuție, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, această critică adusă sentinței prin motivele invocate de către apelanta pârâtă, situație în care s-au constatat următoarele:
D-na, prin cererea de chemare în judecată și d-na, prin cererea de intervenție în interes propriu, au solicitat să li se restituie un teren în suprafață de 2500 mp pe care părinții lor, și, l-au dobândit prin împroprietărire în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat cu Statul Român prin Ministerul Agriculturii, act autentificat sub nr. 2323/18.03.1948 la Tribunalul Județean Prin acest contract, colonistului i s-a vândut, împreună cu terenul de 2500 mp loc de casă și suprafața de 5 ha teren de cultură.
Potrivit susținerilor părților, pe locul de casă de 2500 mp nu a fost edificată niciodată o construcție, terenul fiind "îngrădit și cultivat până la colectivizare, mai precis până în luna septembrie 1957" (martor C și - fila 25 dosar fond).
Pentru terenul de 5 ha și 2500 mp cumpărat de autorul lor prin actul autentificat sub nr. 2323/18.03.1948, reclamanta și sora sa, intervenienta, au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 1/2000, prin hotărârea nr. 930 din 16 octombrie 2002 Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T dispunând, ca urmare a admiterii contestației petentelor, reconstituirea dreptului de proprietate și includerea
d-nelor și în anexa nr. 39 din HG nr. 1172/2001, cu suprafața de 5,25 ha. Întrebate de instanță, apelantele reclamante au susținut că nu au contestat în instanță hotărârea nr. 930/2002 a Comisiei Județene T în legătură cu restituirea în această procedură specială a terenului de 2500 mp care figurează în actul de vânzare nr. 2323/1948 cu destinația de loc de casă.
Acestor date prezentate instanței prin actele amintite li se adaugă și cele rezultate din înscrisurile depuse de pârâta T, respectiv cele care rezultă din Decretul nr. 218 din 24 aprilie 1965 emis de Consiliul de Stat al Populare Române, act care a fost prezentat de pârâtă ca temei legal al deținerii de către aceasta a terenului în suprafață de 22.500 mp pe care se află edificate construcțiile și anume că întreaga suprafață de teren de 22500 mp atribuită în folosință Uniunii a Cooperativelor de Consum T (ulterior ) a fost expropriată și preluată de la agricolă de producție
Din coroborarea acestor date rezultă fără îndoială că, la data preluării terenului în anii 1956-1957, acesta avea destinație agricolă și se afla în extravilanul localității. Terenul a fost preluat de către CAP-ul din localitate ca teren agricol. Rezultă, de asemenea, că reclamanta și intervenienta au solicitat și li s-a aprobat în procedura Legii nr. 1/2000
reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 5,25 ha pe care autorul lor, dl., l-a cumpărat prin actul autentificat sub nr. 2323/1948.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată "Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localitățilorla data preluării abuzivesau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și cele forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare".
În nr.HG 250/2007 s-a prevăzut chiar că, în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin.(1) al art8 din lege, acestea, în temeiul art. V alin.(2) din titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legii nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare.
Soluția de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opțiunii legiuitorului și are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislația trecută cu privire la proprietatea funciară.
În acest sens, Curtea Constituțională investită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, a reținut că, aceste dispoziții legale nu contravin nici dispozițiilor art. 44 și 21 din Constituție (Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003).
Împrejurarea relevată de apelantele reclamante că în prezent terenul se află în intravilanul localității T, pe str. - și că, din acest motiv, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar nu cele ale Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000 nu poate fi reținută în condițiile în care, la data preluării de către CAP-ul din localitate terenul era teren agricol, situat în extravilanul localității și numai după exproprierea din anul 1965, prin predarea lui către Uniunea a Cooperativelor de Consum T, terenul a dobândit un alt regim juridic, de teren pentru construcții, cu destinație neagricolă.
Dar condițiile cerute de art. 8 din Legea nr. 10/2001 sunt întrunite în speța de față nu numai pentru că terenul era inclus în categoria terenurilor extravilanela data preluării abuzive, dar și pentru că terenul de 2500 mp a fost solicitat de către reclamante în procedura Legii nr. 1/2000 și, prin hotărârea nr. 930/2002 a Comisiei Județene T, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantelor. Așa cum s-a arătat mai sus, hotărârea nr. 930/2002 nu a fost contestată de către beneficiare pentru includerea aici a terenului de 2500 mp.
Rezultă din cele expuse că atât reclamantei cât și intervenientei li
s-a restituit deja, într-o altă procedură, dreptul de proprietate pe care autorul lor l-a avut asupra terenului de 2500 mp, situație care constituie principalul argument pentru schimbarea sentinței atacate și care se exprimă în principiul electa una non datur recursus ad alteram. Potrivit acestui principiu, partea care are cel puțin două căi de realizare a unui drept pretins trebuie să opteze pentru exercitarea uneia dintre ele.
De esența acestui principiu este faptul că o persoană are un drept de opțiune cu privire la sesizarea unei instanțe sau autorității administrative pentru realizarea unui drept al său, alternativ cu posibilitatea obținerii aceluiași drept prin recurgerea la altă cale procesuală. Regula invocată exprimă ideea că odată făcută alegerea pentru una din căi, persoana nu mai poate reveni asupra deciziei sale și să utilizeze cealaltă cale oferită de lege.
Rațiunea acestui principiu este aceea de a preîntâmpina obținerea unei duble reparații. Or reclamantele, după ce au obținut pentru terenul de 2500 mp măsurile reparatorii edictate de Legea 1/2001, prin acțiunea de față tind să obțină și restituirea în natură a imobilului în procedura Legii nr. 10/2001, ceea ce nu poate fi acceptat.
În consecință, reținând că reclamanta și intervenienta nu mai pot obține beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru terenul în litigiu, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă instanța va admite apelul pârâtei și va respinge apelurile formulate de reclamanta și intervenienta, acestea din urmă nemaiavând calitatea de persoane îndreptățite la restituire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta, cu sediul în municipiul T,-, -. 1, județ T - împotriva sentinței civile nr. 2412/C din 03.11.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în municipiul T,-,. 3,. B,.10, județ T și intimații intervenienți în nume propriu, domiciliată în municipiul T,-, județ T, CONSILIUL LOCAL, cu sediul în municipiul T,-, județ T, cu sediul în municipiul T,-, județ și COM, cu sediul în municipiul T, strada B -,. 13,. C,.2, județ T, având ca obiect contestație în temeiul Legii 10/2001.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge ca nefondată cererea principală și cererea de intervenție.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge apelurile formulate de reclamanta și
intervenienta, ca nefondate.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2009.
Președinte, Judecător,
- - Ptr. - -
aflată în, conform
art. 261(2) pr. semnează
Președinte de instanță,
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec.jud./28.07.2009
Tehnored.gref./10ex./29.07.2009
Emis 6 com./29.07.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
