Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 165/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 165/A/2009
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI P, împotriva sentinței civile nr. 125/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-, având ca obiect legea 10/2001.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 22 octombrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față,
Prin sentința civilă 125/2009 Tribunalul Hunedoaraa admis în parte contestația precizată de contestatoarele și împotriva dispoziției 923/2003 emisă de intimatul Primarul Municipiului P, a anulat dispoziția atacată și a obligat intimatul să emită o nouă dispoziție de soluționare a notificării nr. 59/2001 prin care să propună, în echivalentul imobilului situat în P, str. -, nr. 12, măsuri reparatorii în sumă de 82.792 lei pentru construcțiile demolate și de 93.476,983 lei pentru teren. A obligat intimatul să transmită dosarul Secretariatului Comisiei Centrale, în condițiile Titlului VII al Legii 247/2005, pentru emiterea titlurilor de despăgubiri cuvenite contestatoarelor. A fost respinsă contestația față de intimatul Statul Român prin P B, reprezentat prin P
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut, în esență, că imobilul nu poate fi restituit în natură și că se impune restituirea prin echivalent în condițiile Titlului VII al Legii 247/2005, conform evaluărilor efectuate de experții desemnați în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului P care a solicitat schimbarea acesteia și respingerea contestației.
În expunerea de motive s-a arătat că, potrivit art. 13 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă, se face de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Primarul Municipiului P are competența legală doar de a propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale și nicidecum de a stabili cuantumul acestora, atribut exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor. Hotărârea este criticată și sub aspectul obligației intimatului de a înainta dosarul Secretariatului Comisiei Centrale. Potrivit HG 1095/2005 arată că dispozițiile conducătorilor administrației publice centrale, obiect al unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești vor fi predate după rămânerea irevocabilă a hotărârilor.
În drept s-au invocat Legea 10/2001, Legea 247/2005, HG 1095/2005.
Intimatul P prin PHa depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului Primarului Municipiului P întrucât instanța de fond, în rejudecare, a dat curs îndrumărilor date de instanța supremă prin decizia de casare care a dispus suplimentarea probatoriului pentru neevaluarea imobilului în litigiu.
În drept s-a invocat Legea 10/2001.
Intimatele și au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului Primarului Municipiului P și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că prezentul apel nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin art. 16 alin. 1 și 2 din Legea 247/2005 ( Titlul VII) legiuitorul face distincție între notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin. 1 al textului, și cele care nu au fost soluționate în atare modalitate până la data respectivă și despre care se arată că vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale însoțite de dispozițiile entităților investite cu soluționarea notificărilor, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, ipoteză a alin. 2 al textului art. 16. În speță, notificarea reclamantelor a fost soluționată anterior intrării în vigoare a legii, însă dispoziția prin care aceasta a fost soluționată nu a rămas definitivă, fiind atacată în instanță, astfel încât ceea ce urmează a se preda Secretariatului Comisiei Centrale este dispoziția definitivă, emisă în baza hotărârii judecătorești.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. 1, în sensul că în situația dată și instanța de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite beneficiarilor legii de reparații, reprezentând valoarea de circulație a bunului în litigiu, calculată conform art. 11 alin. 5,6 și 7 din Legea 10/2001, orice altă interpretare a textului echivalând cu denegare de dreptate ( sancționată de art. 3 cod civil) și cu dreptul de acces la instanță, garantat de art. 21 din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Dacă dreptul de acces la un tribunal nu este unul absolut și se pretează la limitări implicit admise, deoarece ordonă prin natura sa însăși reglementarea statului, aceste limitări nu pot restrânge accesul oferit decât respectându-se două principii: ele trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Or, în speță, pe umerii reclamantelor apasă o sarcină disproporționată în măsura în care, și în prezent se contestă atributul instanței de a stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite potrivit legii speciale și mai ales, în condițiile în care la peste 3 ani de la adoptarea legii noi, acestea ar putea fi trimise, după parcurgerea unei proceduri judiciare care a durat 6 ani ( până în prezent), să urmeze o nouă etapă administrativă cu posibilitatea de a urma o nouă etapă judiciară, ceea ce presupune, imposibilitatea valorificării dreptului subiectiv invocat în viitorul apropiat și respectiv într-un timp rezonabil.
Or, aceasta se constituie într-o ingerință în dreptul reclamantelor de a primi despăgubirea, drept recunoscut de Legea 10/2001, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție ( a se vedea în acest sens decizia 2230/09.03.2007 pronunțată de ICCJ și decizia LII/04.06.2007 pronunțată de ICCJ B în Secțiile Unite).
Pe de altă parte, este de menționat faptul că dosarul a ajuns, în primul ciclu procesual în fața ICCJ B, care prin decizia de casare 8959/2006 a dat îndrumări instanțelor inferioare în sensul că, la rejudecare, să analizeze susținerile reclamantelor referitoare la posibilitatea restituirii terenului în natură ori prin compensare în raport de dispozițiile Legii 10/2001, republicată în temeiul Legii 247/2005, îndrumări obligatorii potrivit art. 315 cod procedură civilă.
Concluzionând, față de datele speței, în sensul admisibilității evaluării despăgubirilor și în etapa judiciară a procedurii reglementate de art. 21 și urm. din Legea 10/2001 și constatând că în cauză corect au apreciat instanțele că această atribuțiune nu este apanajul exclusiv al autorității administrative cu excluderea intervenției instanței de judecată, în baza art. 296 cod procedură civilă se va respinge ca nefondat apelul declarat de intimatul Primarul Municipiului P împotriva sentinței civile nr. 125/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de intimatul Primarul Municipiului P împotriva sentinței civile nr. 125/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2009.
Președinte Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
.
Tehn.
7 ex/08.12.2009
Jud. fond -
Președinte:Carla Maria CojocaruJudecători:Carla Maria Cojocaru, Mihaela Florentina Cojan
