Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 167/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 167
Ședința publică de la 24 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de împotriva sentinței civile nr. 343 din 31.03.2008 a Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru intimată, lipsă fiind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus prin serviciul de registratură precizări formulate de apelantă prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă.
Consilier juridic depune la dosar delegație de reprezentare în instanță pentru intimată., arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Consilier juridic solicită respingerea apelului și a cererii de repunere în termen.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra cauzei civile de față;
Prin sentința civilă nr.343/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vasluis -a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta în contradictor cu Primăria Municipiului V având ca obiect repunerea în termenul de depunere a notificării.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 11.04.2002 a depus la Primăria prin Biroul executorului judecătoresc notificarea cu nr. 175/2002 prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul ce a fost situat în V,- (ulterior denumită ) compus dintr-o casă de locuit și un teren aferent în suprafață de 1000. imobil expropriat în baza Decretului nr. 52/1974, așa cum rezultă din adresa nr. 742/11.04.2002. Casa a fost demolată, în locul acesteia fiind ridicate blocuri, o școală, o șosea (parțial).
Prin adresa nr. 7230/11,04.2002 i se comunică că notificarea sa este respinsă deoarece nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001, termen care a expirat la data de 14.02.2002.
Reclamanta arată că nu a putut de pune notificarea în termen deoarece în perioada 2001-2002 avut probleme grave de sănătate (fiind pensionată pe caz de boală din anul 1999) care au împiedicat- să facă demersurile legale pentru a obține despăgubiri, suferind mai multe internări, așa cum rezultă din actele medicale atașate cererii de chemare în judecată.
Cererea reclamantei nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Termenul limită pentru depunerea notificărilor la Legea 10/2001 a fost până la data de 14.02.2002. Potrivit art. 21 alin. 5 din legea 10/2001 "nerespectarea termenului 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent."
Articolul 103 Cod procedură civilă prevede: "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act procedural în termen legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Alineatul 2: "În acest din urmă caz, actul de procedură se va împlini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării".
Raportat la prevederile legale citate mai sus, cererea reclamantei de a fi repusă în termenul de depunere a notificării nu este admisibilă deoarece motivele privind starea sa de sănătate nu pot fi asimilate unei împrejurări mai presus de voința ei pentru a justifica repunerea în termen, texul de lege având în vedere o imposibilitate obiectivă ori reclamanta nu a dovedit că s-a aflat în toată perioada prevăzută de legiuitor pentru depunerea notificării într- asemenea imposibilitate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta criticând-o pentru netemeinicie.
A susținut reclamanta că a dovedit, cu actele medicale depuse la dosar, imposibilitatea formulării notificării în termen legal, precizând că a fost internată în spitalele din I și B până la sfârșitul lunii martie.
Întrucât abia în luna aprilie a revenit la domiciliul său, a depus notificarea la data de 11 aprilie 2002, motiv pentru care apreciază că se încadrează în prevederile art.103 alin.1 și 2 din Codul d e procedură civilă.
Apelanta invocă totodată prelungirea termenului de depunere a notificării până în anul 2004, prin OG 184/2002 și Legea nr.48/2004, ignorate, în opinia sa, de instanța de fond.
De asemenea, a precizat că în intervalul aprilie 2002 - 2004 depus mai multe cereri la Primăria Municipiului V, care însă nu au fost analizate, invocându-se inexistența actelor normative prin care s-au prelungit termenele de depunere a notificării.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2 pentru lipsa părților și ulterior a fost repusă pe rol la cererea apelantei.
Alăturat cererii de repunere pe rol, apelanta a depus la dosar acte medicale datând din anul în curs.
Apelul este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Reclamanta a solicitat repunerea sa în termenul de depunere a notificării prevăzut de Legea nr.10/2001, invocând imposibilitatea respectării acestuia datorită stării sănătății.
Potrivit dispozițiilor art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001 termenul de depunere a notificărilor este de 12 luni de la intrarea în vigoare a acestei legi. Prin OUG nr.109/2001 și respectiv nr.145/2001 acest termen a fost prelungit în mod succesiv, data până la care puteau fi depuse notificările fiind 14 februarie 2002.
În speță reclamanta a depus notificarea la data de 11 aprilie 2002.
Curtea constată că actele medicale invocate de reclamantă nu fac dovada împiedicării acesteia de a depune notificarea în termenul prevăzut de lege, acestea acoperind doar scurte perioade de timp, nerelevante sub aspectul dovedirii imposibilității obiective de a îndeplini actul de procedură în termen util.
Astfel, potrivit biletului de ieșire din spital eliberat de Institutul de " Parhon", aflat la fila 5 dosar de fond, reclamanta a fost internată în spital în perioada 22 ianuarie 2002 - 24 ianuarie 2002. De asemenea, instanța reține că reclamanta a mai fost internată, timp de o zi, respectiv în data de 21 martie 2002, la Spitalul Clinic de Urgențe I, iar în cursul anului 2001 fost internată în Spitalul Județean V, între 28 februarie 2001 - 1 martie 2001, respectiv în perioada 13 septembrie 2001 - 21 septembrie 2001.
Instanța reține că perioada de depunere a notificării este perioada cuprinsă între 14.02.2001 (data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001) și 14.02.2002, termenul prevăzut de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001 fiind un termen de decădere.
Faptul că reclamanta s-a aflat în spital în perioade de timp diverse cuprinse în interiorul acestui termen nu este de natură a justifica repunerea sa în termenul de depunere a notificării, cum corect a reținut instanța de fond. În cursul anului 2001 reclamanta a fost internată în spital în perioada 28.02.2001 - 1.03.2001 și respectiv 13-21.09.2001. Nimic nu a împiedicat-o pe reclamantă să îndeplinească actul de procedură respectiv în perioada martie 2001 - septembrie 2001, cuprinsă între cele două internări, sau în lunile ce au urmat externării din septembrie.
Nici internarea din perioada 22 ianuarie 2002 - 24 ianuarie 2002 nu prezintă relevanță juridică, în opinia instanței, având în vedere faptul că notificarea putea fi depusă atât anterior cât și ulterior acestei internări, termenul expirând la data de 14 februarie 2002.
În ceea ce privește biletul de externare referitor la internarea de o zi, din data de 21 martie 2002, instanța îl va înlătura ca nefiind pertinent, întrucât la momentul respectivei internări termenul de depunere a notificării era deja scurs.
Prin urmare instanța va respinge ca nefondată critica referitoare la dovedirea imposibilității de a depune notificarea în termen legal.
Instanța nu poate primi susținerea apelantei privind prelungirea termenului de depunere a notificării prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.184/2002 și respectiv prin Legea nr.48/2004. Prin art.4 din Titlul I al Ordonanței de Urgență nr.184/2002 s-a prelungit (doar) termenul de depunere a actelor doveditoare și nu termenul de depunere a notificării, cum greșit susține apelanta. În ceea ce privește Legea nr.48/23.03.2004, nici aceasta nu a modificat termenul în discuție ci termenul de introducere a acțiunii ca obiect constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor. Ori, în speță acțiunea se referă la repunerea în termenul de depunere a notificării și nu la termenul de introducere a unei acțiuni în anularea unui act juridic de înstrăinare.
Depunerea ulterioară, în temeiul actelor normative arătate mai sus, și care nu au incidență în prezenta cauză, a unor alte notificări la sediul intimatei nu are relevanță juridică în prezenta cauză, în care se analizează pretinsa imposibilitate de a depune în termen notificarea formulată la data de 11 aprilie 2002.
Pentru aceste considerente, constatând neîntemeiat apelul declarat de reclamantă, instanța îl va respinge urmând ca în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă să păstreze hotărârea apelată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de împotriva sentinței civile nr.343 din 31.03.2008 a Tribunalului Vaslui, decizie pe care o menține.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi - 24.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
- -
11.XI.2008.-
2 ex.-
Președinte:Liliana PalihoviciJudecători:Liliana Palihovici, Georgeta Protea
