Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 167/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 167
Ședința publică de la 25 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
Grefier: - - -
*****
Pe rol, judecarea apelului formulat de contestatoarea, cu domiciliul în B, sector 3,-, - 12,. E,. 1,. 152, împotriva sentinței civile nr. 44 de la 13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DTS, MUNICIPIUL DTS PRIN PRIMAR, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat - reprezentând apelanta contestatoare, lipsind intimații PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DTS, MUNICIPIUL DTS PRIN PRIMAR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat - pentru apelanta contestatoare a depus la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr. 19/22.05.2009 și chitanța nr. 12/22.05.2009 privind achitare onorariului de avocat. A învederat că nu are excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat.
Nemaifiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, curtea constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat - pentru apelanta contestatoare a pus concluzii de admitere a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 44 de la 13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Civilă în dosarul nr- pentru motivele invocate în scris.
A susținut că instanța de fond nu a reținut în totalitate concluziile formulate în fața acesteia în sensul că a invocat aspectele cu privire la faptul că acea clădire este părăsită, în stare de degradare, aspect ce putea fi dovedit cu martori, insa aceasta nu a considerat necesar a se administra probe în acest sens. A apreciat că deși casa nu a fost demolată, faptul că nu mai este folosită de foarte mulți ani de nici o persoană și fiind în stare de degradare ar fi incidente în cauză prevederile Normelor de aplicare a Legii 10/2001 în sensul restituirii în natură. În subsidiar, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în situația în care se va considera că terenul nu se poate restitui în natură, aspect care nu a fost reținut și pe care instanța nu s-a pronunțat.
A mai susținut că s-a făcut dovada faptului că nu s-a solicitat constituirea dreptului de proprietate pe această suprafață de teren pe care proprietarii au avut-o. Terenul aferent este în suprafață de doar 88,58. urmând eventual să se acorde un drept de servitute. În cazul restituirii se pot revendica materialele din clădiri și are în vedere principiul de la accesiune.
Concluzionând a solicitat în principal restituirea terenului în litigiu, în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii pentru această suprafață.
A solicitat cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 5 sept.2008, contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului DTS și primarul municipiului DTS anularea dispoziției 2896/6.08.2008 prin care i s-a respins notificarea și restituirea în natură a terenului în suprafață de 405,40 mp situat în-, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100 lei / zi de întârziere, calculată de la data rămânerii definitive hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea contestației a arătat că, prin notificarea comunicată intimatei prin executorul judecătoresc a solicitat în condițiile art. 2 din legea 10/2001, restituirea în natură a terenului în suprafață de 405,50 mp situată în-, aflat în proprietatea sa și a soțului său, pe care- moștenește în calitate de soție supraviețuitoare.
A susținut că terenul a intrat în posesia statului în anul 1989, prin încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5046/1989, în baza art. 30 din legea 58/1974.
Prin dispoziția contestată s- motivat că nu a respectat dispozițiile art. 23 din legea 10/2001, în sensul că nu a făcut dovada intrării terenului în patrimoniul statului și că terenul nu intră sub incidența legii 10/2001,ci legii 18/1991,Preluarea terenului s-a făcut prin simplul efect al legii, iar dovada o constituie contractul de vânzare cumpărare.
Cu privire la al doilea motiv de respingere modificării a arătat că este neîntemeiat, întrucât legea 10/2001 are caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii, acordându-se prevalență acestei legi și nu legii 18/1991.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca nefondată întrucât legiuitorul a soluționat problema terenurilor trecute în proprietatea statului în baza legii 58/1974, în favoarea dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul de a obține titlul de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate.
S- desemnat ca expert topografic, care a întocmit raportul de expertiză la 26 ianuarie 2009, părțile neavând obiecțiuni.
La termenul de judecată din 30 ianuarie 2009 instanța a pus în discuția părților din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive primarului municipiului DTS, având în vedere dispozițiile legii 10/2001 potrivit cărora, abilitată să emită dispoziție de soluționare a notificării, ca unitate deținătoare este primăria, primarul fiind numai reprezentantul acesteia, excepție ce a fost admisă prin încheierea de ședință.
Prin sentința civilă nr.44 din 13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a respins contestația formulată de contestatoarea, domiciliată în B,-. -M 12,. E,.152, sector 3 împotriva dispoziției 2891/6.08.2008, emisă de intimata Primăria Municipiului DTS.
S-a reținut că din raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat în cauză reiese că terenul din litigiu are o suprafață totală de 403 mp, pe acest teren sunt edificate două construcții, fiind împrejmuit cu gard de beton și plasă de sârmă de către cumpărători.
Potrivit art. 36 alin. 3 din Legea 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietar al locuinței.
Legiuitorul a soluționat, deci, situația terenurilor trecute în proprietatea statului în temeiul art.30 din legea nr.58/1974, în favoarea dobânditorilor construcțiilor,prin legea fondului funciar,astfel că în mod corect intimata a respins notificarea contestatoarei-vânzătoare, legea nr. 10/2001 având caracter de complinire în raport cu acest act normativ.
Susținerea contestatoarei potrivit căreia cumpărătorul-proprietar al construcției nu a formulat cerere de reconstituire în baza legii 18/1991, nu are relevantă, întrucât acesta a dobândit prin lege dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței civile și pe fond admiterea contestației, restituirea terenului în suprafață de 405,5 mp. și în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii, cu cheltuieli de judecată.
S-a arătat că Primăria Municipiului Tr.S a făcut aplicarea doar în parte a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 și anume a pct.1.4 lit.c, fără a avea în vedere partea finală,care prevede că în situația în care terenul nu poate fi restituit în natură se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Vechea construcție care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.5046/1989,este o clădire părăsită, în stare de degradare, aspect ce putea fi dovedit cu martori.
Greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.1.5 din Normele Metodologice menționate cu consecința respectării notificării întrucât, preluarea a fost abuzivă, iar calitatea sa de proprietar și moștenitor au fost dovedite.
Greșit s-a reținut,că deși cumpărătorul proprietar al construcției, nu a formulat cerere de reconstituire, cu toate ca, era situația eventual a unei constituiri, acesta a dobândit prin lege dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției. Potrivit dispozițiilor Legii nr.18/1991, trebuia formulată cerere în acest sens - condiție imperativă și esențială în vederea constituirii dreptului de proprietate neîndeplinită în speță de către cumpărător.
De asemenea, art.23 alin.2 din legea nr.18/1991, având în vedere și contractul de vânzare cumpărare încheiat anterior, terenul necesar construcției a fost doar suprafața construită de 88,58 mp.
Din modul de soluționare a notificării și acțiunii, și din motivare se poate observa că Primăria Municipiului Tr.S și instanța au apreciat notificarea ca fiind ca fiind inadmisibilă.
Totodată, instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere subsidiar privind acordarea de măsuri reparatorii,în situația în care se consideră că terenul nu poate fi restituit în natură.
S-au depus la dosar:împuternicire avocat, onorariu avocat.
Recursul este fondat.
Instanța avea obligația potrivit art.129 alin.4 Cod pr.civilă să stabilească exact care este obiectul acțiunii dedusă judecății, nu după sensul literal al termenilor folosiți, ci în raport de finalitatea urmărită de titular și de obiectul dreptului subiectiv a cărui valorificare se urmărește.
Reclamanta a arătat constant că într-adevăr în principal, are în vedere restituirea în natură a terenului, dar din modul de formulare a acțiunii și notificare, potrivit argumentelor folosite, este clar că urmărește reparațiunea în orice mod, în temeiul Legii nr.10/2001, a prejudiciului produs prin aplicarea Legii nr.58/1974.
Această idee se desprinde din cuprinsul acțiunii, în care face referire la greșita aplicare a art.1.4 lit.c din Legea nr.250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aspect confirmat în cererea de apel în care se arată că, nu s-a avut în vedere de către Primăria Municipiului Tr.S partea finală a acestui articol care prevede că în situația în care terenul nu poate fi restituit în natură, se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Or, în speță, reclamanta a menționat constant că dispoziția a fost emisă cu încălcarea Legii nr.10/2001 de reparațiune (fila 2 dosar fond), iar prin notificare a solicitat la o manieră formulată general, repunerea în drepturile ce i se cuvin, care presupun nu numai restituirea în natură a terenului, în mod efectiv, ci și alternativa acordării măsurilor reparatorii in echivalent, în caz de imposibilitate a aplicării principiului restitutio in integrum.
Prin urmare este clar că, reclamanta a avut în vedere și această posibilitate solicitată în subsidiar, a acordării măsurilor reparatorii, aspect confirmat în cererea de apel, instanța de fond nepunând în discuție și nepreocupându-se de a lămuri cauza sub toate aspectele, inclusiv în privința stabilirii exacte a obiectului și a scopului urmărit efectiv de către parte în funcție de voința sa manifesta.
Trebuia avut în primul rând în vedere caracterul cu precădere reparator al Legii nr.10/2001 și finalitatea urmărită de parte, aceasta neputând fi supusă de doua ori unor inechități prin măsurile dispuse, odată anterior sub imperiul legii aplicate în vechiul regim și a doua oară,în prezent, prin neaplicarea corespunzătoare a legii, circumscrisă unor aspecte cu caracter pur formale, și a lipsirii acesteia de posibilitatea de a beneficia de reparațiune în temeiul Legii nr.10/2001 pentru prejudiciul produs anterior și care trebuia acoperit.
, din moment ce reclamanta solicită repararea abuzului săvârșit anterior, firesc, în primul rând prin restituirea în natură, așa cum a susținut, este logic așa cum confirmă și în apel explicit, în subsidiar să aibă în vedere și măsurile reparatorii ca alternativă de reparare a prejudiciului suferit, prin măsuri abuzive dispuse anterior.
Reclamanta nu este îndreptățită la restituirea în natură a terenului în litigiu întrucât situația terenurilor aferente construcțiilor înstrăinate și care au trecut în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri a fost rezolvată de legiuitor de după anul 1989 în favoarea dobânditorilor construcției, iar foștii proprietari nu au îndreptățirea de a obține restituirea terenului.
În conformitate cu art.36 alin.3 din Legea nr.18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietar al locuinței, ca atare legiuitorul soluționând situația acestor terenuri trecute în proprietatea statului în temeiul art.30 din Legea nr.58/1974,în favoarea dobânditorilor construcțiilor, prin legea fondului funciar.
Este irelevant faptul că nu s-a formulat cerere de reconstituire în baza Legii nr.18/1991, de către cumpărătorul proprietar al construcției întrucât, dreptul acestuia asupra terenului aferent construcției este dobândit de drept prin efectul legii.
Raportat la dispozițiile art.36 alin.3, art.30 din Legea nr.58/1974 și mențiunile contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 1956, se reține că terenul aferent construcțiilor în acest caz, nu reprezintă numai terenul în suprafață de 88,56 mp. pe care este edificată construcția, așa cum susține apelanta reclamantă ci, întreaga suprafață de teren ce a fost înstrăinată prin actul de vânzare cumpărare.
Corect,instanța de fond a apreciat că, terenul nu poate fi restituit în natură reclamantei, atâta vreme cât indiferent de starea fizică în care se află, construcția inițială se află pe respectivul teren și mai mult potrivit raportului de expertiză întocmit de expert tehnic ing. la fond, pe acest teren împrejmuit cu gard de beton și sârmă se află doua construcții.
Însă, reclamanta în aceste condiții nu a beneficiat de nici un fel de reparațiune pentru prejudiciul produs anterior sub imperiul vechiului regim, aspect care îi deschide persoanei accesul la justiție.
Se reține că, preluarea terenului, aparținând reclamantei, de către stat în temeiul art.30 din legea nr.58/1974 ( ca efect al înstrăinării construcției, terenul aferent acesteia trecea în proprietatea statului), a constituit o măsură abuzivă întrucât aducea atingere art.36 alin(1) din Constituția din 1965 și art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
In aceasta situatie, trebuia avuta in vedere cealalata modalitatae de reparare solicitata de reclamanta si anume,acordarea de masuri reparatorii prin echivalent.
A aprecia că reclamanta nu este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat de către stat în temeiul art.30 din Legea nr.58/1974, înseamnă a se înlătura în mod greșit incidența la speță a normelor Legii nr.10/2001.
Reclamanta a fost proprietară asupra terenului ce face obiectul litigiului, în suprafață de 405,40 mp. și preluarea acestuia de către stat (ca efect al înstrăinării construcției), s-a realizat în mod abuziv, cu consecința din punct de vedere juridic reglementată de art.3 alin(1) lit.a din Legea nr.10/2001, respectiv, recunoașterea calității de persoană îndreptățită a reclamantei la măsuri reparatorii.
Excluderea de la aplicabilitatea Legii nr.10/2001, cu motivarea că situația juridică a terenului ar fi reglementată de legile fondului funciar (în sensul art.8 din actul normativ menționat), ignora faptul că textul de lege nu acoperă și situația persoanelor al căror teren a fost preluat de către stat în perioada în care acestea erau scoase din circuitul civil, interzicându-se înstrăinarea prin acte juridice între vii.
Dispozițiile art.36 din Legea nr. 18/1991 reglementează într-adevăr, în favoarea dobânditorilor construcției, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente.
Nici în acest text și nici în vreo altă dispoziție a legilor fondului funciar nu se prevede însă nimic în legătură cu situația foștilor proprietari de imobile - terenuri preluate de stat prin aplicarea art.30 din Legea nr.58/1974, ca transpunere a interdicției de înstrăinare a unor astfel de imobile.
Or, reținându-se pe de o parte, calitatea de proprietar a reclamantei și preluarea abuzivă a bunului de către stat, iar pe de altă parte, faptul că situația unei asemenea deposedări nu intră în sfera de reglementare a legilor fondului funciar (din punct de vedere al titularului deposedat) rezultă că nu poate fi înlăturat beneficiul măsurilor reparatorii în persoana reclamantei.
O interpretare în sens contrar nesocotește dispozițiile art.3 alin.(1) lit.a din Legea nr.10/2001, iar susținerea că art.8 din acest act normativ ce îl înlătură de la aplicabilitate în concurs cu legile fondului funciar, nu își are incidență în speță.
După cum s-a menționat, situația proprietarilor deposedați de terenurile aferente construcțiilor, ca efect al înstrăinării acestor din urmă imobile, nu își găsește reglementare în legile fondului funciar, pentru a se putea susține suprapunerea a două acte normative de reparație în privința aceluiași imobil.
În același timp, nefiind posibilă o restituire în natură, (întrucât dobânditorul construcției are acest drept reconstituit, conform art.36 din Legea nr.18/1991), trebuia să se analizeze, în aplicarea dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001, îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent.
În această situație, instanța trebuia să administreze probe în vederea lămuririi exacte a situației de fapt, să facă verificările prevăzute de art.1.4 lit.c teza finală din legea nr.250/2007, în sensul stabilirii dacă reclamanta a primit despăgubiri în condițiile art.30-31 din Legea nr.58/1974; de asemenea dacă prețul vânzării viza numai construcția sau și terenul, cu toate că se făcea aplicarea art.30 din Legea nr.58/1978, fiind de notorietate că acest teren era atribuit în folosință dobânditorului construcției și plata se făcea având în vedere și terenul.
aceste aspecte, și nefiind posibilă o restituire în natură, instanța trebuia să administreze probele și să răspundă și acestor solicitări privind acordarea de măsuri reparatorii în condițiile art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Față de cele ce preced se constată că instanța nu s-a pronunțat asupra fondului pricinii.
Mai mult decât atât, în mod greșit instanța a apreciat că în cauză Primarul Municipiului Dr.Tr.S, nu are calitate procesuală pasivă, atâta vreme cât reclamanta s-a adresa primarului cu notificare, dispoziția atacată a fost emisă de către Primar, iar Primarul împreună cu Primăria - reprezintă elementele componente intrinseci indisolubil legate ale aceleiași instituții, în acest sens fiind în mod constant și practica judiciară și doctrina.
Fiind cel care a emis actul atacat, Primarul Municipiului D Tr.S are calitate procesuală pasivă în speță, cu atât mai mult cu cât Legea nr.10/2001 se referă numai la noțiunile de Primar și Primărie în cuprinsul ei și nu la Municipiu.
Prin urmare, văzând și dispozițiile art.297 alin.1 Cod pr.civilă, instanța va admite apelul, va desființa sentința civilă și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul Mehedinți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de contestatoarea, cu domiciliul în B, sector 3,-, - 12,. E,. 1,. 152, împotriva sentinței civile nr. 44 de la 13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DTS, MUNICIPIUL DTS PRIN PRIMAR.
Desființează sentința civilă și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul Mehedinți.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.5 ex
12.06.2009
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Tatiana Rădulescu
