Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 168/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.168/A/2008

Ședința publică din 25 iunie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Andrea Țuluș

JUDECĂTOR 2: Ana Ionescu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 175 din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe pârâții Primarul municipiului C-N și Consiliul Local al municipiului C-N, având ca obiect plângere la Legea nr.10/2001.

La apelul nominal, se prezintă reprezentanta intimaților, cons. jur., cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile din proces.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că apelantul reclamant, la data de 24 iunie 2008, înregistrat la dosar o cerere prin care solicită amânarea cauzei pentru angajarea unui avocat, pe care reprezentanta intimaților o lasă la aprecierea instanței.

Instanța, în urma deliberării, respinge cererea de amânare, având în vedere că hotărârea atacată i-a fost comunicată apelantului la data de 29 aprilie 2008, apelul a fost declarat la data de 8 mai 2008, având suficient timp suficient până la termenul de judecată să-și angajeze apărător, nejustificând vreun motiv mai presus de voința sa care l-a împiedicat să-și angajeze avocat și să-și motiveze apelul. De altfel, și în fața primei instanțe, reclamantul a avut aceeași solicitare de a i se acorda termen pentru angajarea unui avocat și nu s-a prezentat în fața instanței, nici la primul termen, nici la al doilea acordat în acest scop. În plus, așa cum rezultă din cererea înregistrată la data de 20 mai 2008, reclamantul a angajat un avocat pentru a studia dosarul în urmă cu o lună.

Reprezentanta pârâtului intimat arată că nu mai are cereri de formulat. Solicită acordarea cuvântului în fond.

Nefiind alte cereri prealabile și cereri în probațiune de formulat sau excepții de ridicat, instanța închide faza probatorie, constată prezentul apel în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului. Față de împrejurarea că apelul nu a fost motivat, pune în vedere reprezentantului intimatului să pună concluzii raportat la cele susținute de reclamant în fața primei instanțe, conform art. 292 alin. 2 Cod proc. civ.

Reprezentanta intimaților pârâți, cons. jur. solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.175 din 01.04.2008 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de reclamantul împotriva pârâtului Primarul municipiului C-, având ca obiect restituire imobil în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și acțiunea civilă formulată de același reclamant împotriva pârâtului Consiliul local al municipiului C-, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia.

În temeiul art. 1081alin. 1 pct. 1 lit. a pr.civ. tribunalul a aplicat reclamantului o amendă de 700 lei, pentru formularea cu rea credință a unei cereri vădit netemeinice.

În considerentele acestei sentințe, tribunalul reține că reclamantul a fost citat de instanță în mod expres cu mențiunea "prezența obligatorie", pentru a preciza în fața instanței dacă înțelege să atace dispoziția de respingere a notificării nr. 81 emisă în 15.01.2004 de Primarul municipiului C-N, prin care s-a soluționat notificarea cu privire la revendicarea imobilului din C-N, nr. 12, jud. C sau înțelege să solicite pur și simplu restituirea în natură a acestui imobil, fără a înțelege să atace dispoziția sus amintită.

Reclamantul nu s-a prezentat în fața instanței, motiv pentru care instanța a lăsat cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar, apreciind că este lămurită și se poate pronunța în cauză o soluție legală și temeinică.

În baza actelor depuse la dosarul intern constituit în baza notificării formulate de recIamant în temeiul Legii nr. 10/2001,instanța a reținut că într-adevăr, cu privire la imobilul situat în nr. 12, s-a emis Dispoziția de respingere a notificării nr. 81 din 15.01.2004 de către Primarul municipiului C-N, cu motivarea că petentul nu își poate stabili calitatea de moștenitor al fostului proprietar tabular.

Pe cale de consecință, nu se poate reține, așa cum susține reclamantul, că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a soluționa cererea sa de revendicare.

Instanța reținut că, în cauză, s-a depus și Decizia civilă nr. 640/ A/ 2004 Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. 238/2004, prin care s-a constatat nulitatea absolută a Certificatului de calitate de moștenitor nr. 15/2003, eliberat de Biroul Notarului Public, potrivit căruia reclamantul avea calitate de moștenitor după defunctul, certificat în baza căruia reclamantul a formulat notificările în cauză. Din cuprinsul acestei decizii, a rezultat faptul că nu există legătură de rudenie între antecesorul reclamantului, și proprietarul tabular.

Tribunalul a reținut, raportat la această decizie a Curții de Apel Cluj că reclamantul a formulat prezenta acțiune cu vădită rea credință, deoarece nu are calitate de descendent după defunctul proprietar tabular pentru imobilele revendicate, atât din nr. 12, cât și din-.

Reclamantul nici nu a înțeles să atace până în prezent Dispoziția emisă în anul 2004 de respingere a notificării cu privire la imobilul din nr. 12.

Pe cale de consecință, dispozițiile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu sunt îndeplinite în speța de față, respectiv reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ motiv pentru care a respins acțiunea reclamantului ca nefondată față de pârâtul Primarul municipiului C-N și prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, față de pârâtul Consiliul local al municipiului C-

Mai apoi, tribunalul a apreciat că în cauză este incident și art. 1081alin. 1 pct. 1 lit. a pr.civ. deoarece, deși știa din anul 2004 că nu are calitate de moștenitor al defunctului proprietar tabular, cu toate acestea reclamantul a promovat prezenta acțiune, înregistrată la data de 1 februarie 2008, motiv pentru care va aplica reclamantului o amendă de 700 lei pentru formularea cu rea credință a unei cereri vădit netemeinice.

Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel reclamantul, apel pe care, însă, nu l-a motivat, astfel că, în temeiul art. 292 alin. 2.pr.civ. curtea va avea în vedere cele invocate de reclamant în fața primei instanțe.

Astfel, în motivele invocate în fața primei instanțe, reclamantul a susținut că este moștenitor al proprietarului tabular, solicitând restituirea în natură a două imobile ce au aparținut acestuia, respectiv imobilelor situate în C-N, nr. 12 și str. - nr. 14.

Cu privire la primul imobil, pârâtul dispus prin Dispoziția nr. 81/15.01.2004, neatacată, în sensul respingerii notificării, pe motiv că reclamantul nu a făcut dovada calității de moștenitor al proprietarului tabular, iar, cu privire la cel de al doilea, pârâtul nu a răspuns notificării.

Prin decizia civilă nr. 640/17.03.2004 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. 238/2004, a fost admisă acțiunea exercitată de împotriva reclamantului, constatându-se nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr. 15/2003 eliberat de notarul public, de care se prevalează reclamantul pentru a-și dovedi calitatea de moștenitor al proprietarului tabular. În considerentele acestei decizii, curtea reține că proprietarul tabular avut un singur frate, pe și nu așa cum greșit s-a trecut în certificatul de moștenitor pe, antecesorul reclamantului.

Prin urmare, așa cum corect constatat prima instanță, reclamantul nu are calitatea de moștenitor al fostului proprietar tabular, iar această împrejurare fost stabilită deja printr-o hotărâre judecătorească opozabilă acestuia, irevocabilă încă din anul 2004, astfel că numai din rea credință acesta putea promova o acțiune în care să reitereze aceleași împrejurări.

Din aceste considerente, atât soluția de respingere a acțiunii, cât și cea de aplicare unei amenzi pentru introducerea cu rea credință unei cereri vădit netemeinice sunt fondate, motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod proc. civ. curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.175 din 1 aprilie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red. dact.GC

4 ex/30.06.2008

Jud.primă instanță:

Președinte:Andrea Țuluș
Judecători:Andrea Țuluș, Ana Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 168/2008. Curtea de Apel Cluj