Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 169/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE NR. 169/
Ședința publică din 02 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Monica Costea
Grefier - - -
Pe rol soluționarea apelului civil promovat de apelantul reclamant
reprezentat prin curatror, domiciliat în municipiul T,-, bloc 26,. C,. 4, județul T - declarat împotriva sentinței civile nr. 469/C/28.02.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, având ca obiect "contestație în temeiul Legii 10/2001", în contradictoriu cu intimații reclamanți PRIMARUL MUNICIPIULUI T și MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în municipiul T,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă apelantul reclamant G prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 48/04.06.2008, aflată în copie fax la fila 18 din dosar, lipsind intimații pârâți Primarul Municipiului T și Municipiul T prin Prima.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefier, prin s-a evidențiat faptul că prezentul apel este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și aplicarea timbrului judiciar conform art. 50 din Legea 10/2001.
Întrebat fiind, apărătorul apelantului reclamant - avocat - precizează că anterior numirii curatelei din prezenta cauză, reclamantul G nu a beneficiat de curatel.
Totodată, apărătorul apelantului reclamant arată că nu mai are alte
cererii sau probe și apreciază cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile apărătorului apelantului reclamant G, în sensul că nu mai sunt alte cererii prealabile sau probe, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra motivelor de apel.
Având cuvântul, apărătorul apelantului reclamant pune concluzii de admitere a apelului, cu consecința modificării sentinței civile nr. 469/C/28.02.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, iar pe fond admiterea acțiunii, pentru motivele de apel expuse pe larg. Se arată că, apelantul a înțeles să critice soluția instanței de fond prin prisma împrejurării că aceasta nu a ținut cont de faptul că acesta este bolnav și internat într-o unitate de îngrijire medicală, iar starea psihică precară nu i-a permis să solicite instanței restituirea imobilului.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată la 14 august 2007 reclamantul G prin curator a chemat în judecată Primarul Municipiului T, solicitând anularea Dispoziției nr.3444/2006 prin care s-a respins notificarea formulată pentru restituirea imobilului situat în T,-, în baza Legii 10/2001.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că părinții săi, și, au deținut în municipiul T,- un imobil proprietate, compus din casă de locuit și teren aferent în suprafață de 900 mp. imobil care a fost expropriat și apoi demolat.
A mai arătat reclamantul că este bolnav psihic, internat la Spitalul de bolnavi cronici din orașul B, județul T și că la apariția Legii 10/2001 frații săi, și, au notificat Primăria Municipiului T pentru obținerea de despăgubiri și pentru retrocedarea suprafeței de teren rămasă neocupată de construcții, în nume propriu, fără includerea sa și a fratelui său.
În drept, s-au invocat disp. art.24 al.7 și 8 din Legea 10/2001, iar în dovedire s-a depus la dosarul cauzei dispoziția contestată și confirmarea de primire.
În apărare, pârâtul Primarul Municipiului Taf ormulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea cererii motivat de faptul că reclamantul nu a formulat notificare în termenul prevăzut de art.22 din Legea 10/2001, iar art.22 al.5 din aceeași lege prevede că nerespectarea acestui termen atrage și pierderea dreptului de a solicita în justiție acordarea măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent.
Prin sentința civilă nr. 469 din 28.02.2008 Tribunalul Tulceaa respins excepția inadmisibilității acțiunii și a respins contestația formulată de reclamantul, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că notificarea a fost adresată unității administrativ teritoriale cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de textul de lege și că reclamantul nu a probat faptul că boala de care suferă este de așa natură încât l-a împiedicat să înțeleagă dispozițiile cuprinse în actele normative cu privire la termenul de depunere a unei notificări sau sancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, prin curator G, arătând că prin actele depuse împreună cu notificarea a făcut dovada că boala de care suferă îl împiedică să-și apere interesele și să aibă noțiunea actelor normative.
În apel, reclamantul a depus certificatul nr. 967 din 14.11.2003 din care rezultă că este încadrat în grad de handicap accentuat, având diagnosticul de "schizofrenie paranoidă cronică".
Apelul nu este întemeiat.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, termen prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 și OUG nr. 145/2001 este, așa cum a reținut instanța de fond, un termen de decădere.
Potrivit art. 103 Cod procedură civilă, "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.(alin.1) În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării" (alin.2).
Pentru a se dispune repunerea în termen, conform alin. 2, partea care nu a săvârșit actul de procedură înăuntrul termenului legal imperativ trebuie să facă dovada că a fost împiedicată dintr-oîmprejuraremai presus de voința ei,care s-a produs înainte de împlinirea termenului.
În speță, așa cum corect a reținut instanța de fond, o asemenea dovadă nu s-a făcut. Certificatul de încadrare a reclamantului într-un grad de handicap a fost emis în noiembrie 2003, mult după împlinirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (14.02.2002) și nici un alt act medical care să ateste că, până la împlinirea termenului reclamantul suferea de aceeași boală, în același grad de handicap, nu a fost depus de reprezentatul său.
Prin urmare, cum în cauză nu s-a dovedit că reclamantul a fost împiedicat să depună notificarea dintr-o împrejurare mai presus de voința lui, produsă înainte de împlinirea termenului, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul promovat de apelantul reclamant reprezentat prin curatror, domiciliat în municipiul T,-, bloc 26,. C,. 4, județul T - declarat împotriva sentinței civile nr. 469/C/28.02.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți PRIMARUL MUNICIPIULUI T și MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în municipiul T,-, județul T, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.iulie.2008.
PREȘEDINTE, | Pentru judecător - -, aflat în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Vicepreședinte instanță, |
Grefier,
- -
Red.jud. fond -
Red.jud.apel- -/01.08.2008
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Monica Costea