Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 171/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 171
Ședința publică din data de: 29.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelanta - reclamantă împotriva sentinței civile nr. 274/01.03.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât Primarul General al Municipiului
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - pârât Primarul General al Municipiului B, reprezentat de consilier juridic, care depune, în ședință publică, delegație, lipsind apelanta - reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 20.10.2009, data poștei, apelanta - reclamantă a depus un set de înscrisuri, într-un singur exemplar, respectiv copii după Adresa nr. C 2135 din 11.05.2009 a Arhivelor Naționale, însoțită de anexe.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de apel.
Reprezentantul intimatului - pârât Primarul General al Municipiului B formulează concluzii de respingere a apelului promovat de către apelanta - reclamantă.
Curtea, apreciind cauza lămurită, dispune încheierea dezbaterilor și o reține în vederea pronunțării asupra cererii de apel formulată de către apelanta - reclamantă împotriva sentinței civile nr. 274/01.03.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât Primarul General al Municipiului
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă sub nr. 2479/2005, contestatoarea a solicitat, în contradictoriu cu intimații Primarul General al Municipiului B și Ministerul Finanțelor Publice, anularea a două dispoziții emise în baza Legii nr.10/2001.
Prin încheierea din data de 30.09.2005, Tribunalului București - Secția a Va Civilă a dispus înaintarea dosarului către Serviciul Registratură, în vederea repartizării aleatorii, a contestației formulată de împotriva dispoziției nr. 4243/4.05.2005 emisă de intimatul Primarul General al Municipiului B, care a fost înregistrată la Secția a IV a Civilă sub nr. 4844/05.10.2005 (număr unic -).
Contestatoarea a solicitat anularea dispoziției nr. 4243/04.05.2005 emisă de intimat și obligarea acestuia la restituirea în natură a imobilului situat în B,-, sector 1 sau acordarea de despăgubiri în valoare de 30.000.000.000 lei, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că imobilul menționat a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, fiind înscris la poziția 718 listei anexa pentru județul T -, ca fiind proprietatea numitului.
Contestatoarea a mai arătat că este moștenitoarea acestuia, aceasta calitate rezultând atât din certificatul de moștenitor nr. 466/1981, cât și din decizia Curții de Apel Cluj, iar actul reprezentând calitatea de proprietar a lui, precum și preluarea imobilului de către Statul R prin naționalizare a fost depus de Guvernul României la Judecătoria Cluj N în dosarul nr. 1916/1998, cu adresa nr. 28A/4.02.1999.
Totodată, la data de 13.08.2005, a fost depusă prin J notificarea nr. 2654 adresată Primăriei Municipiului B, iar prin sentința civilă nr. 802/10.10.2003, pronunțată în dosarul nr. 3080/2003, Tribunalul Bucureștia dispus obligarea Primarului Municipiului B să se pronunțe asupra notificării formulate de contestatoare prin dispoziție/decizie motivată, această obligație fiind îndeplinită prin emiterea dispoziției nr. 4243/4.05.2005, comunicată la data de 20.05.2005.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1, art. 2, art. 4 alin. 2, art. 9 și art. 36 din Legea nr. 10/2001, precum și art. 242 alin. 2 cod pr.civila.
Prin sentința civilă nr. 274 din 1.03.2006, Tribunalul București, instanță pe rolul căreia s-a înregistrat dosarul de față, a respins contestația ca nefondată, reținând în motivare următoarele:
Prin notificarea înregistrată la. sub nr. 2654/13.08.2002 (fila 39 dosar), a solicitat Primăriei Municipiului B restituirea în natură a imobilului situat în B,-, sector 1 sau acordarea de despăgubiri în cuantum de 15.000.000.000 lei, arătând că imobilul a fost proprietatea autorului său, fiind naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 și menționat și la poziția nr. 718 în lista anexă a decretului.
Prin dispoziția nr. 4243/4.05.2005 emisă de Primăria Municipiului B (fila 5 dosar), notificarea a fost respinsă ca nedovedită, reținându-se că notificatoarea nu a depus acte doveditoare ale calității de persoană îndreptățită, până la data de 1.07.2003.
Această dispoziție a fost contestată în termen legal de către notificatoare, pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, formându-se nr. 4844/2005 - cauza de față, susținând în esență că autorul său a fost proprietarul imobilului, aspect care rezultă din anexa Decretului nr. 92/1950, la poziția nr. 718 fiind menționat imobilul în litigiu.
Conform art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, în absența unei probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul de preluare; totodată, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
În speță, din anexa Decretului nr. 92/1950, certificată pentru conformitate cu înscrisul atașat la fila 32 dosar nr. 10024/1998 al Judecătoriei Cluj ( fila 33 dosar ), rezultă că, într-adevăr, la poziția nr. 718 era menționat că persoana de la care a fost preluat imobilul situat în-, sector 1 (autorul contestatoarei, conform înscrisurilor atașate la filele 34 și 41 dosar, faptul că de pe urma acestuia au rămas și alți moștenitori în afară de contestatoare nefiind relevant în cauză, față de prevederile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată).
Pe de altă parte însă, din procesul verbal nr. 2290/26.02.1940 emis de Comisia pentru Înființarea Cărților Funciare în B (fila 18) rezultă că imobilul situat în-, sector 1 fost proprietatea nu a autorului contestatoarei, ci a soției acestuia,; pe de altă parte, nu s-a făcut dovada identității dintre cele două imobile, prin eventuala schimbare a numărului poștal de-a lungul timpului.
Totodată, din adresa nr. 9029/17.05.2002 eliberată de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1 B (fila 15 dosar) rezultă că pentru imobilul din- figura ca proprietar Centrul Național de prin domnul, iar ulterior rolul fiscal a fost rectificat pe numele, fiind naționalizat de la acesta la data de 18.01.1952.
În consecință, prima instanță a reținut că la dosarul cauzei nu a fost depus titlul de proprietate al imobilului care face obiectul notificării, iar prezumția legală instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001 nu poate opera, în cauză fiind depuse probe contrare, aspecte față de care a respins contestația ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 274 din 01 03 2006 pronunțată de Tribunalul Municipiului Bad eclarat apel contestatoarea, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
1. În sentința atacată s-a menționat calea de atac la care este supusă, ca fiind recursul, dar, având în vedere prevederile art. 24 al. 8 din legea nr. 10/2001 (actual art. 26 al. 3 din legea rep.), coroborate cu prevederile art. 2, pct.1 lit. b, pr. civ. ținând cont că a solicitat, alternativ, restituirea în natură sau despăgubiri, despăgubiri de peste 5 miliarde lei (mai precis 30 miliarde lei vechi), Curtea de Apel București este competentă a soluționa cauza ca instanța de apel, și nu ca instanță de recurs.
2. Instanța a aplicat greșit legea:
Tribunalul București nu a respectat ierarhia forței juridice a actelor emise de către autoritățile statale, nu a făcut deosebire între calificarea ca acte:
- declarative și de stingere de drepturi (Decretul nr. 92/1950- poz. 718 din lista anexă referitoare la județul T - ), și acte
- de înregistrare ale actelor juridice susmenționate.
Aceste acte au de altfel și un regim juridic diferit: administrația nu are voie să nesocotească ceea ce decide puterea în slujba căreia se află.
Din anexele decretului lege nr. 92/1950 - și anume poz. 718 / T - rezultă cu limpezime de netăgăduit că în momentul naționalizării, proprietar al imobilului situat în B- era antecesorul apelantei, dr.. Calitatea acesteia de moștenitoare reiese din certificatul de moștenitor, consfințit prin hotărârile instanțelor de judecată clujene.
Pentru faptul că a avut două imobile (unul în C și unul în B) a suferit prigoana statului comunist.
Dacă imobilul din B, sau C nu erau considerate a fi proprietatea dr., acesta nu ar fi fost considerat "exploatator" și deci persoană încadrabilă în prevederile Decretului nr.92/1952.
Unchiul său nu a contestat niciodată calitatea sa de proprietar al celor două imobile, asumându-și demn situația înscrisă în decretul 92/1950, suferind politic, psihic, moral și material pentru "păcatul proprietății". Această împrejurare reprezintă o prezumție puternică a dreptului său de proprietate.
Primarul General al a respins notificarea fără să motiveze în concret, astfel cum prevede legea.
Instanța a respins cererea și pe motiv că antecesorul său nu era proprietarul imobilului situat în B,-.
Dar, a susținut apelanta, nu a notificat imobilul situat în B,-
Între cele două imobile nu există nici un fel de identitate fizică: real și juridic ele sunt distincte.
3. Hotărârea este netemeinică și nelegală
După cum rezultă din actul aflat la fila 12 din dosarul cauzei, pe rolul fiscal, ultima înregistrare referitoare la imobilul din- era din 1945.
adresei poștale se oprește la anul 1928.
Din fila 12 reiese că era înregistrat în documente fiscale ca proprietar, dar tot din această filă rezultă că nu există document în baza căruia să fie operată această înregistrare.
Adresa de la fila 20 nu convenea celor care aveau interes să facă abstracție de dreptul de proprietate al antecesorului apelantei, drept înscris în lege, necombătut de probe contrare, căci o evidență fiscală incompletă, evazivă și neadusă la zi nu poate fi luată în considerare de instanță. Vina funcționarului public de atunci nu se poate răsfrânge asupra acesteia.
Astfel din adresa de la fila 21, din care ar rezulta că proprietar era, se întrebări esențiale:
- de ce în decretul de naționalizare nu apare numele acestuia ca fiind proprietar
- de ce în lege apare numele antecesorului său ca fiind proprietar?
În cauza nu poate fi făcută nici o confuzie între imobilului notificat și imobilul situat în-, imobil care nu a fost naționalizat, ci lăsat de autoritățile statale în proprietatea soției-antecesorului apelantei deoarece aceasta îl primise ca dotă de la părinții săi. A fost naționalizat doar ceea ce depășea nevoile de locuit, în concepția acelor vremuri și în spiritul legii de atunci. Deci, un imobil a fost lăsat (- nr. 22), iar două au fost naționalizate (- nr. 20 și, în C, nr.2).
Primăria Municipiului Bav ândut acest imobil încă înainte de răspunde la notificare, trecând peste dispoziția din lege potrivit căreia imobilele notificate nu se pot vinde decât după ce dispoziția de respingere a rămas definitivă prin neatacare sau confirmată de o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Apelul a fost înregistrat pe rolul acestei secții la data de 6.06.2006.
Prin decizia civilă nr. 188A din 5.10.2006 apelul a fost respins ca nefondat, Curtea reținând în esență, în motivarea acesteia, că apelanta contestatoare beneficiază, în dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în-, pentru care nu deține titlu de proprietate, de prezumțiile prevăzute de art. 24 alin.1 și 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv de existența dreptului de proprietate în patrimoniul autorului său și cea privind calitatea de proprietar a lui, la nivelul anului 1950.
în temeiul acestui raționament pentru o dată ulterioară anului 1950, respectiv la nivelul anului 1952, instanța de apel a tras concluzia că funcționează o prezumție privind existența dreptului de proprietate ca și de calitate de proprietar asupra aceluiași imobil în favoarea numitului, situație în care această a doua prezumție o anihilează pe prima, cu consecința nedovedirii de către apelanta contestatoare a dreptului de proprietate în patrimoniul autorului său.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea, susținând că instanța de apel a aplicat greșit Legea nr. 10/2001, deoarece actele depuse la dosar fac dovada că imobilul a fost proprietatea autorului său.
Prin decizia civilă nr. 3471 din 30.04.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat, dispunând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, apreciind că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită prin probele administrate, impunându-se completarea acestora, prin solicitarea de la arhivele naționale a unei copii a actului de proprietate al imobilelor situate în- și nr. 22, iar de la Direcția impozite și taxe locale, sector 1, relații privind actele în baza cărora au fost înscriși în codul fiscal Centrul Național de și.
Deasemenea, instanța de recurs a apreciat că dupa completarea probei cu înscrisurile anterior menționate, se impune și efectuarea unei expertize tehnice care, pe baza actelor dosarului și a măsurătorilor pe teren, să identifice imobilul a cărui restituire în natură s-a cerut.
Dosarul înregistrat după casare a primit număr nou, 6676/2/25.09.2007.
Prin încheierea din 8.11.2007, Curtea a dispus, în absența apelantei, care a solicitat judecarea în lipsă, în raport de dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, citarea apelantei cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a-și susține interesele, pentru a administra probele dispuse de instanța de casare, având în vedere că parte din acestea nu pot fi administrate din oficiu, respectiv pentru obținerea de relații de la Arhivele Naționale, aceasta este obligată să depună taxele corespunzătoare, iar în ce privește expertiza, este obligată la plata unui onorariu corespunzător.
În considerarea aceleiași decizii, s-a dispus efectuarea unei adrese către Primaria Municipiului B, în privința istoricului de adresă poștală a imobilului situat în str. -, care la data naționalizării prin Decretul nr. 92/1950 figura în lista anexă la poz. 718, purtând nr. 20.
În absența unui răspuns clar din partea Primariei Municipiului B, prin încheierea din 6.03.2008 s-a dispus emiterea unei adrese similare la Direcția Taxe și Impozite Locale sector 1
Prin încheierea din 3.04.2008, Curtea, răspunzând solicitării apelantei, reprezentată de mandatar, a dispus suspendarea judecării cererii de apel, în baza art. 1551Cod procedură civilă, până la îndeplinirea obligațiilor impuse acesteia de a depune acte de la Arhivele Naționale, potrivit cererii pe care partea o formulase acestui organ.
Cauza a fost repusă pe rol, la cererea părții din 27.03.2009.
Cu adresa nr. - din 15.05.2008, Direcția Impozite și Taxe Locale a sectorului 1 Bac omunicat instanței istoricul de rol fiscal în privința celor două imobile, situate la nr. 20 și respectiv, 22, pe strada -.
La dosarul cauzei s-a mai depus de către apelantă adresa de răspuns primită de la Direcția Municipiului Ba A rhivelor Naționale, însoțită de acte potrivit cărora și nu au figurat înscriși ca proprietari ai imobilului situat în-, potrivit evidențelor și documentelor emise de Comisia pentru Înființarea Cărților Funciare din anul 1940.
Prin nota depusă la data de 22.10.2009, în considerarea acestui ultim act, apelanta a susținut că adresa primită de la Direcția Municipiului Ba A rhivelor Naționale nu contrazice și nici nu infirmă dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în-.
Analizând motivele de apel, actele și lucrările dosarului, având în vedere considerentele sentinței apelate, precum și dispozițiile instanței de recurs, cuprinse în decizia de casare, Curtea, în rejudecare, apreciază criticile aduse sentinței ca nefiind fondate, apelul urmând a fi respins, potrivit celor ce urmează:
Potrivit dispoziției contestate în cauză, nr. 4243/4.05.2005 a Primariei Municipiului B, notificarea formulată de apelanta contestatoare a fost respinsă în considerarea lipsei unor acte doveditoare a calității acesteia de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001.
Atât în fața primei instanță, cât și a celei de apel, în ciclul procesual anterior, contestatoarea nu a reușit să aducă dovezi temeinice, altele decât anexa la Decretul nr. 92/1950, care să ateste, fie și numai indirect, calitatea autorului său de proprietar al imobilului cu privire la care solicită acordarea de măsuri reparatorii.
Actele depuse în acest al doilea ciclu procesual în apel, la insistențele instanței, certifică aceeași situație juridică a imobilului, ca figurând, la nivelul anilor 1941 - 1950, în proprietatea Centrului Național de, prin, fiind naționalizat sub nr. 2995/18.01.1952, astfel cum rezultă din istoricul de rol fiscal aflat la fila 47.
Direcția Municipiului Ba A rhivelor Naționale, a răspuns solicitării contestatoarei apelante de a-i elibera datele existente în Arhiva Națională asupra imobilului din- și, respectiv a celui din-, că din evidențele și documentele emise de Comisia pentru înființarea cărților funciare din anul 1940 rezultă că Râ
mneanțu și nu au figurat înscriși ca proprietari ai imobilului din-.
Având în vedere și aceste ultime acte, Curtea constată în rejudecarea apelului că, astfel cum s-a reținut și în ciclul anterior, prezumția de care a încercat apelanta contestatoare să se folosească, pornind de la dispozițiile art. 24 alin.1 și 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, nu poate fi reținută, câtă vreme toate evidențele din perioada punerii în aplicare a Decretului nr. 92/1950 menționează ca proprietar al imobilului Centrul Național de, prin, și naționalizarea sub nr. 2995/18.01.1952.
Așa fiind, Curtea constată că potrivit actelor care au stat la baza notificării, cât și a probelor administrate în etapele judiciare de soluționare a notificării, contestatoarea apelantă nu a reușit să facă dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra imobilului din-, notificarea fiind, ca urmare, corect respinsă, ca și contestația, apelul urmând a fi respins ca nefondat, în baza art. 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta - reclamantă, cu domiciliul în T str. - - (fostă B) nr.2,.6, jud. T și prin mandatar, cu domiciliul în T,-,.11, jud. T împotriva sentinței civile nr. 274/01.03.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât Primarul General al Municipiului B, cu sediul în B-, sector 5, ca nefondat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Red. /5 ex/19.11.2009
Tribunalul București, Secția a IV-a civilă
Judecător
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Georgeta Stegaru
