Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 171/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 171
Ședința publică de la 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 2: Valeria Cormanencu Stanciu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de împotriva sentinței civile nr. 523 din 28 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului I,având ca obiect Legea nr. 10/2001 - rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru apelanta,lipsă fiind reprezentantul intimatului Primarul municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,care învederează că apelul este la al patrulea termen de judecată; prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 02 2009 s-a admis cererea de abținere formulată de judecătorul.
Avocat pentru apelanta depune la dosar chitanța nr. -/1 din 04 2009 în sumă de 722,16 lei,prin care face dovada achitării diferenței de onorariu expert.
La interpelarea instanței,avocat pentru apelanta susține că nu are obiecțiuni de formulat la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră apelul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru apelanta având cuvântul,solicită admiterea apelului,având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat la instanța de apel,din care rezultă că există suprafața de 538,50 mp teren ce poate fi restituită în natură pe vechiul amplasament.
Solicită a se avea în vedere că și în concluziile expertului se menționează posibilitatea restituirii în natură a suprafeței de 325 mp teren,însă expertul a mai găsit și suprafața de 150,74 mp teren,rezultând un total de 538,50 mp teren ce se poate restitui în natură pe vechiul amplasament,urmând ca pentru diferența de 278 mp teren ce nu poate fi retrocedat în natură să se acorde apelantei despăgubiri prin echivalent.
Avocat solicită admiterea apelului,fără cheltuieli de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 7621/15.05.2006 reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Primarul Municipiului I ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 3944/16.12.2005, prin care s-au propus despăgubiri pentru imobilul situat în I,-.
Reclamanta a susținut că deși terenul liber, i s-au acordat nelegal despăgubiri, fără a se lua în calcul și varianta compensării.
Prin sentința civilă nr. 523/28.02.2007 a Tribunalului Iași se respinge acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul ales la. " și " cu sediul în șos. - nr. 26, bloc 956, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut de Tribunalul Iași, conform expertizei, că spațiul este afectat de detalii de sistematizare, fiind construit un bloc, trotuar aferent, spațiu care este străbătut de rețeaua de alimentare cu gaz a blocului, toate edificate anterior anului 1990.
Prin decizia nr.8030/12 decembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 7/11.01.2008 a Curții de APEL IAȘI, a fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Înalta Curtea reținut că nu s-a analizat și verificat de către instanța de apel în raport de pretenția dedusă judecății, posibilitatea restituirii în natură a suprafeței de teren cu destinația de spațiu, echivalând cu o nesoluționare a fondului pricinii.
În raport de dispozițiile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, ceea ce ar împiedica restituirea în natură a terenului către reclamantă ar fi existența unor amenajări de utilitate publică a cărei exploatare normală în folosul general al colectivității ar fi îngrădită printr-o astfel de măsură reparatorie.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va ordona completarea probatoriilor, în sensul de a se identifica cu certitudine întinderea suprafeței de teren ce constituie parcelă spațiu și va analiza îndeplinirea în cauză a cerințelor impuse de legea 10/2001 în vederea restituirii imobilului preluat abuziv prin decretul de expropriere.
La rejudecare la Curtea de APEL IAȘIa fost efectuară o expertiză de expertul tehnic.
Recursul formulat de este neîntemeiat.
Conform actului de vânzare-cumpărare nr. 215/12.03.1955 vinde soților și suprafața de 816,50. teren situat în I, -, teren moștenit ulterior de fiica acestora conform certificatului nr. 29/12.02.2002, și apoi de reclamanta în calitate de nepoată conform certificatului de moștenitor nr. 28/19.06.2003.
Terenul a fost preluat în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 117/11.03.1964, teren pe care conform planului de sistematizare a zonei au fost construite blocuri de locuințe.
Pe amplasamentul terenului fosta proprietate și, s-a edificat blocul de locuințe 1, teren aferent, trotuar, terenul fiind amplasat în spatele blocului 1
Astfel așa cum rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză și necontestată de părți, pe suprafața de 263,40. s-a construit blocul, suprafața de 91,50. este trotuarul din fața blocului 1, suprafața de 107,30. ocupată de trotuar și spațiu din spatele blocului 1având 3. lățime de bloc, în total acest teren afectat de construcțiieste 462,20.toate aceste construcții fiind edificate înainte de anul 1990 și opinează expertul nu pot fi restituite.
În expertiză se mai arată de expert că din vechea proprietate a autorilor reclamantei există parcela de teren în suprafață de 354,30 mpamplasată în spatele blocului la distanță de 3 și traversată de la Vest la de conducta de gaz subteranăcare alimentează cele două scări ale blocului și care în viziunea expertului ar constitui "spațiu ".
Or, această parcelă în suprafață de 354,30. amplasată la 3 de spatele blocului afectată de conducte de gaze sau termoficare este cert că este afectată unei utilități publice destinate a deservi nevoile locatarilor blocului 1, bloc ce a fost construit pe terenul expropriat, nefiind aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 3 din Legea 10/2001.
Și soluția propusă de expert de a se acorda în imediata vecinătate prin compensare o suprafață de 33,50.care în fapt constituie o cale de accesprecum și 150,70. care reprezintă o alee o șosea (Șoseaua -) nu este legală, aceste suprafețe de teren neputând fi restituite în natură.
Ca atare, propunerea de despăgubiri în temeiul legii speciale dispusă prin dispoziția atacată nr. 3944/16.12.2005 a Primarului Municipiului I este legală și temeinică.
În raport de toate aceste considerente și de dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă se va respinge apelul declarat de.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de împotriva sentinței civile nr. 523/28.02.2007 a Tribunalului Iași,sentință pe care o păstrează.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
18.11.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Viorica OlariuJudecători:Viorica Olariu, Valeria Cormanencu Stanciu