Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 1773/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1773/R/2008
Ședința publică din 25 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTORI: Eugenia Pușcașiu, Andrea Țuluș Ana Ionescu GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.325 din 17 iunie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimații pârâți SC Reparații și Lucrări C SA, Municipiul C-N și Primarul municipiului C-N, având ca obiect anulare dispoziție emisă în baza Legii nr.10/2001.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei reclamante, av. din Baroul Cluj cu împuternicire avocațială la dosar, în substituirea d-lui avocat, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de ridicat, instanța constată prezentul recurs în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului reclamant susține recursul așa cum este formulat solicită admiterea lui, modificarea hotărârii atacate prin care s-a constatat perimarea și pe cale de consecință, respingerea excepției perimării, pe motiv că reclamantul a depus la dosar o adeverință medicală din care reieșea imposibilitatea acestuia de a se deplasa la instanță datorită stării grave de sănătate pe care o avea încă din data de 18 ianuarie 2008. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 325/17 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluja fost admisă excepția perimării invocată din oficiu de instanță și în consecință, s-a constatat perimată acțiunea civilă formulată de reclamanta - prin mandatar împotriva pârâților Reparații și Lucrări - C, Municipiul C-N și Primarul Municipiului C-N, pentru anulare Dispoziției nr.4/20.06.2006.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că la data de 11 aprilie 2007, în lipsa părților legal citate și unei cereri de judecare în lipsă, cauza a fost suspendată în temeiul art.242 pct.2 Cod proc.civ. Întrucât de la data suspendării până în prezent trecut mai mult de un an fără ca părțile să fi făcut vreun act de procedură, în baza art.252 alin.2 și 248 Cod proc.civ. instanța a constatat perimată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta prin mandatar, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii excepției perimării și menținerii suspendării.
În motivarea recursului întemeiat pe disp.art.304 pct.9 Cod proc.civ. mandatarul recurentei a arătat că a depus la dosarul cauzei o adeverință medicală din care reieșea imposibilitatea prezentării sale la instanță încă din data de 18.01.2008, astfel că de la această dată cursul perimării a fost suspendat.
Pronunțând sentința de constatare a perimării acțiunii, în condițiile arătate, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală prin aplicarea greșită a disp.art.252 alin.2 Cod proc.civ.
Examinând recursul declarat curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă, pentru următoarele considerente:
Conform disp.art.248 Cod proc.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar conform art.250 Cod proc.civ. suspendarea termenului de perimare are loc, alături de alte cazuri atunci când partea este împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința sa să îndeplinească vreun act de întrerupere a cursului perimării.
Cauza fost suspendată în baza art.242 pct.2 Cod proc.civ. la data de 111.04.2007, părțile necerând judecarea cauzei în lipsă.
Până la data de 17 iunie 2008 părțile nu au făcut nici un act de procedură care să suspende termenul de perimare. Adeverința depusă de mandatarul reclamantei la dosarul cauzei în data de 17 iunie 2008, când părțile au fost citate pentru soluționarea excepției perimării, din care rezultă că este imobilizat la domiciliu, nu se încadrează în cerințele art.250 Cod proc.civ. atâta vreme cât acest lucru nu a fost adus la cunoștința instanței. Mandatarul putea să solicite în scris judecarea cauzei în lipsă sau să angajeze un avocat.
Mai mult, adeverința invocată de recurent atestă faptul că acesta este bolnav, că este imobilizat la domiciliu și se recomandă urmarea unui tratament, dar aceasta nu dovedește imposibilitatea prezentării lui la instanța de judecată.
Prin urmare, culpa în rămânerea cauzei în nelucrare mai mult de 1 an aparține în exclusivitate mandatarului reclamantei, astfel că, constatarea perimării din oficiu acțiunii a fost pronunțată cu respectarea disp. art.248, 252 alin.2 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.325 din 17 iunie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. IA dact.GC
2 ex/29.09.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Eugenia PușcașiuJudecători:Eugenia Pușcașiu, Andrea Țuluș Ana Ionescu