Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 18/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
decizia civilă nr.18/Ap Dosar nr-
Ședința publică din data de 21 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G - - judecător
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Burdea
Grefier: - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat depârâtă "" prin lichidator judiciar "Cont Expert"împotriva sentinței civile nr.493/S din data de 5 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 18 februarie 2008 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, amânat pronunțarea pentru astăzi 21 februarie 2008.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 44/S/17.03.2006, Tribunalul Brașova admis în parte contestația formulată de contestatorii -, -, -, - -, în contradictoriu cu intimata B, prin lichidator Cont Expert
A anulat decizia nr. 8/30.11.2005, emisă de intimată și a obligat pe aceasta să emită o nouă decizie prin care să soluționeze notificarea formulată de contestatori ce are ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în B,-, înscris în nr. 8971 B, nr. top. 5135 - 5136, compus din casă de piatră și teren în suprafață de 819,70 mp, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 50 lei pe fiecare zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
A respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că imobilul în litigiu a aparținut numitului și soției acestuia, născută, fiind rechiziționat la data de 25.08.1948 prin ordinul emis de Primăria Municipiului B - Biroul de, prin efectul ordinelor nr. 25549/11.08.1948 și nr. 28535/01.09.1948 ale Ministerului Afacerilor Interne fiind predat Statului Român.
Potrivit evidențelor de carte funciară, imobilul constituie proprietatea intimatei B, drept dobândit în temeiul Legii nr. 15/1990 și a nr. 834/1991.
Prin decizia nr. 8/30.11.2005, intimata a respins notificarea formulată de contestatori, prin care aceștia au solicitat restituirea în natură a imobilului, justificat pe împrejurarea că nu au fost depuse actele de proprietate în copii legalizate sau certificate de conformitate cu originalul, potrivit prevederilor art. 22 4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Raportat la mijloacele probatorii administrate în cauză, tribunalul a apreciat că s-a făcut de către contestatori dovada calității lor de persoane îndreptățite, în sensul Legii nr. 10/2001, iar faptul că actele depuse odată cu notificarea în dovedirea calității de proprietari a antecesorilor lor și în dovedirea calității lor de succesori în drepturi ai acestora nu au fost certificate pentru conformitate cu originalul nu este de natură a determina respingerea notificării. În acest cadru s-a arătat că în cadrul procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001, instanța de judecată realizează un control al legalității deciziei emise de intimată, care se limitează la aspectele avute în vedere la adoptarea acestui act, fără a putea statua asupra măsurilor reparatorii solicitate de contestatori, raționament care a condus la admiterea contestației în sensul obligării intimatei la emiterea unei noi decizii prin care să soluționeze în fond notificarea formulată de contestatori.
Apelul declarat de intimata, prin lichidator, a fost respins de Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 143/Ap/13.09.2006, hotărâre prin care s-a respins și aderarea la apel a contestatorilor, fiind însușite de instanța de control judiciar argumentele care au stat la baza pronunțării sentinței atacate, respectiv că intimata nu a analizat fondul notificării cu care a fost sesizată, iar controlul judecătoresc nu poate dispune asupra unor aspecte care nu au format obiect de analiză.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia civilă nr. 1383/14.02.2007 a admis recursurile declarate de părțile din litigiu, casând decizia dată în apel și sentința tribunalului cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Se desprinde din considerentele deciziei de casare că instanța de fond, prin soluția confirmată în apel, a procedat greșit atunci când, deși a stabilit calitatea de persoane îndreptățite a contestatorilor la beneficiul Legii nr. 10/2001, a obligat-o pe intimată la emiterea unei noi decizii prin care să soluționeze notificarea și nu a reținut cauza pentru soluționarea ei pe fond. Prin aceasta, se arată, se ajunge la o tergiversare nejustificată a finalizării procedurii administrative printr-un formalism excesiv din partea instanței de judecată, contrar scopului declarat al legii speciale, dreptului la un proces echitabil consacrat în legea fundamentală și în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Procedând la rejudecarea cauzei în acord cu decizia instanței supreme, prin sentința civilă nr. 493/S/05.11.2007, Tribunalul Brașova admis contestația formulată de contestatori și, pe cale de consecință, a dispus anularea deciziei nr. 8/30.11.2005 emisă de intimată, obligând pe aceasta la emiterea deciziei de restituire în natură către contestatori a imobilului situat în B,-, înscris în nr. 8971 B, nr. top. 5135-5136, compus din casă de piatră și teren de 819,70 mp, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 50 de lei pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la emiterea deciziei.
La adoptarea acestei soluții, prima instanță a arătat că obiectul cercetării îl constituie exclusiv legalitatea deciziei atacate, stabilirea calității de moștenitori a contestatorilor dobândind putere de lucru judecat, aspectul nefiind criticat în căile de atac exercitate în primul ciclu procesual.
În această limită a analizei s-a arătat că respingerea de către intimată a notificării în procedura administrativă, exclusiv pe considerentul că nu au fost depuse actele doveditoare în forma prevăzută de lege, nu este conformă prevederilor art. 22.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, persoana juridică notificată având obligația să solicite notificatorului prezentarea originalelor înscrisurilor.
Nu mai puțin, Tribunalul a reținut că notificarea formulată a mai fost soluționată anterior de Consiliul de Administrație al societății intimate (anterior intrării acesteia în lichidare).
Decizia atacată, respectiv cea cu nr. 8/30.11.2005, a fost emisă fără ca hotărârea anterioară să fi fost anulată în justiție sau revocată măcar formal.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 în forma inițială, astfel cum aceasta era în vigoare la data emiterii primei hotărâri, imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
S-a reținut că intimata este o societate cu capital majoritar de stat, acțiunile Statului fiind deținute de (fosta ), aflată actualmente în procedura lichidării voluntare, procedură care a fost declanșată în urma Hotărârii nr. 1/30.03.2003 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, aspect ce rezultă în mod direct și din prima dintre deciziile menționate, prin care intimata a dispus restituirea în natură a imobilului, ceea ce nu ar fi fost posibil în situația în care societatea ar fi avut capital privat.
Așadar, intimata se încadrează în categoria persoanelor juridice (unități deținătoare) prevăzute de art. 20 alin. 1 din lege, deciziile emise de aceasta în soluționarea notificărilor formulate pe calea acestui act normativ trebuind să fie de emise de organele sale de conducere.
Hotărârea nr. 12/20.02.2004 a fost adoptată în mod legal de organul de conducere al societății intimate, respectiv de Consiliul de Administrație al acesteia, la un moment în care societatea avea capacitate deplină de exercițiu, respectiv nu intrase în lichidare, așa încât sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. 1 și 2 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale, iar actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși.
De asemenea, art. 20.3 lit. b din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevedea, între organele de conducere ale societăților comerciale la care statul este acționar majoritar, consiliul de administrație, astfel încât prima dintre hotărâri a fost legal emisă.
În consecință, nu există nici un temei legal pentru ca lichidatorul desemnat ulterior declanșării procedurii de lichidare voluntară să nesocotească sau să revină asupra hotărârilor legal adoptate în perioada în care societatea își exercita drepturile și își executa obligațiile prin organele sale de conducere, cu atât mai mult cu cât deciziile sau dispozițiile adoptate pentru soluționarea notificărilor formulate pe calea Legii nr. 10/2001 nu pot fi revocate unilateral, de persoana juridică emitentă, odată ce notificarea a fost soluționată, acesta fiind și punctul de vedere al Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie.
Nu mai puțin, art. 20.4 din aceleași Norme prevedea că decizia sau dispoziția motivată dispusă de un organ de conducere ierarhic inferior unui alt organ de conducere din cadrul unității deținătoare poate fi revocată de acesta din urmă în virtutea plenitudinii de competență specific situației juridice a unității deținătoare, ori lichidatorul desemnat după declanșarea procedurii de lichidare voluntară nu are și nu ar putea avea calitatea de organ de conducere ierarhic superior consiliului de administrație, cele două entități neputând, de altfel, coexista, după cum lichidatorul nu are nici calitatea de a "ratifica" sau revoca actele făcute de organele de conducere ale persoanei juridice în perioada în care aceasta avea capacitate deplină de folosință.
Față de cele ce preced, tribunalul a reținut că decizia atacată este nelegală și sub acest aspect, având în vedere că aceasta a fost emisă în condițiile în care notificarea formulată de contestatori fusese anterior soluționată, iar hotărârea respectivă nu a fost în mod legal anulată, desființată etc. emiterea unei a doua decizii cu privire la aceeași notificare fiind nelegală și echivalând cu o revocare unilaterală a primei decizii, făcută în afara condițiilor legii.
În ceea ce privește solicitarea contestatorilor de a dispune obligarea intimatei să emită o nouă decizie, prin care să restituie acestora, în natură, imobilul în litigiu, instanța de fond a constatat că această cerere este întemeiată, din dispozițiile generale ale Legii nr. 10/2001 și din cele ale art. 22 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ rezultând că pentru admisibilitatea unei cereri de restituire este necesar a se face dovada, în esență, a următoarelor elemente: dovada calității de persoane îndreptățite în înțelesul art. 3 alin. 1, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, dovada dreptului de proprietate deținut de aceste persoane sau de autorii lor la data preluării abuzive și dovada modului de preluare a imobilului de către Stat, și de asemenea să nu existe vreun impediment legal la restituirea în natură, dintre cele prevăzute expres de Legea nr. 10/2001.
În speță, aceste condiții sunt îndeplinite și au fost recunoscute în mod direct de către intimată, care a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Brașov în prima fază a ciclului procesuale, precum și recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, căi de atac prin care a solicitat admiterea cererii contestatorilor astfel cum aceasta a fost formulată, respectiv prin examinarea în fond a pretențiilor acestora.
În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, din documentația care a stat la baza emiterii deciziei rezultă că aceasta a aparținut autorilor contestatorilor, și, născută, iar preluarea imobilului a avut loc prin Ordinul de rechiziționare emis la data de 25.08.1948 de Primăria Municipiului B, în baza Legii asupra rechizițiilor din 27.02.2940, ulterior imobilul fiind predat Statului în temeiul Ordinelor nr. 25549/11.08.1948 și 28535/1.09.10948, așa încât sunt incidente prevederile art. 2 alin. 2 lit. g din Legea nr. 10/2001 republicată, în ceea ce privește caracterul abuziv al preluării.
În fine, așa cum s-a arătat mai sus, chiar dacă în prezent imobilul este înscris în cartea funciară pe numele intimatei, în baza Legii nr. 15/1990 și nr.HG 834/1991, acesta poate fi restituit în natură, întrucât intimata nu este o societate comercială cu capital privat.
Astfel fiind, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru a se putea dispune obligarea intimatei de a emite o decizie de restituirea în natură cu privire la imobilul în litigiu.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata de daune cominatorii în caz de refuz de a emite o nouă decizie, instanța de fond a reținut că obligația principală are caracterul unei obligații de a face care nu poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, așa încât, cererea principală fiind întemeiată, a dispus constrângerea intimatei, în această modalitate, la executarea întocmai a obligației care îi revine, daunele cominatorii având caracterul unei amenințări pentru patrimoniul debitorului și care sunt apte de a fi transformate în daune moratorii, în măsura în care se dovedește vreun prejudiciu cauzat creditorilor obligației prin întârzierea în executarea acesteia.
Împotriva hotărârii a declarat apel intimata B prin lichidator B, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a sentinței apelate cu consecința respingerii contestației.
În dezvoltarea criticilor căii de atac se învederează că dispoziția de restituire în natură a imobilului în litigiu către contestatori a fost luată de Consiliului de Administrație al intimatei, prin Hotărârea nr. 12/2004, care însă nu a fost supusă aprobării Adunării Generale a Acționarilor, astfel încât reținerea ca valabilă a acestei hotărâri de către prima instanță contravine prevederilor art. 20.3 lit. b din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, Consiliul de Administrație al societății intimate nefiind împuternicit de Adunarea Generală să emită decizii având ca obiect cererile formulate în baza Legii nr. 10/2001. În felul acesta, susține apelanta, decizia atacată de contestatori a fost emisă de entitatea abilitată să se pronunțe asupra notificării, fiind dată conform Hotărârii nr. 1/2005 a Adunării Generale a Acționarilor.
În privința soluției de restituire în natură a imobilului, în opinia apelantei măsura este condiționată de plata contravalorii extinderii și îmbunătățirilor aduse de intimată edificatului, investiție evaluată la suma de 187.800 lei, datorită extinderii imobilul având o suprafață mai mare decât cea înscrisă la momentul exproprierii.
O ultimă critică vizează momentul de la care începe să curgă calculul daunelor cominatorii acordate de prima instanță, moment care corespunde, potrivit susținerii apelantei, datei rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.
În apel s-au depus înscrisuri, constând în copii ale raportului de evaluare a imobilului, devize și facturi ale lucrărilor de îmbunătățire aduse edificatului.
Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor formulate, Curtea apreciază apelul ca nefondat.
În aplicarea prevederilor art. 20.3 lit. b din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prima instanță a arătat că în mod legal a fost emisă Hotărârea nr. 12/2004 de către Consiliul de Administrație al societății intimate, această structură funcționând printre organele de conducere ale unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, iar, mai mult, la data emiterii hotărârii, societatea intimată nu intrase în procedura falimentului, având în felul acesta capacitate deplină și specială de exercițiu, putând lua acte de dispoziție prin dispozițiile organelor sale de conducere.
În cauză nu poate fi reținută calitatea lichidatorului de organ de conducere ierarhic superior, care să-i confere acestuia atributul revocării hotărârii luate de Consiliul de Administrație - în temeiul art. 20.4 din Normele Metodologice - într-o perioadă în care organele de conducere ale societății își exercitau deplina capacitate juridică.
Critica purtând asupra soluției de restituire dispusă de instanță fără condiționarea restituirii contravalorii extinderii și îmbunătățirilor aduse de intimată edificatului nu poate fi acceptată direct în faza apelului, în condițiile în care intimata nu a formulat o asemenea cerere cu prilejul judecății desfășurate în primă instanță, pe baza concluziilor unui raport de expertiză extrajudiciar. Pretențiile având acest obiect pot fi solicitate ulterior restituirii imobilului către persoanele îndreptățite, pe temeiul unei îmbogățiri fără just temei, dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 condiționând restituirea în natură a bunului de plata sumei despăgubirii ce s-a plătit proprietarului deposedat, iar nu și de plata echivalentului despăgubirilor.
Cât privește momentul de la care s-a stabilit prin hotărârea atacată calcului daunelor cominatorii, acesta în mod legal a fost stabilit ca începând să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței, moment de la care se consideră tranșat litigiul care formează obiectul judecății, exercitarea recursului, ca și cale extraordinară de atac, fiind condiționată de întrunirea strictă a motivelor de nelegalitate prevăzute în art. 304, art. 312 Cod procedură civilă
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă urmează a respinge apelul și a păstra hotărârea atacată, luând act că nu s-a solicitat de către contestatori obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de intimata B, prin lichidator B împotriva sentinței civile nr. 493/S/05.11.2007 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel d e către contestatorii,.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red./26.03.08
Tehnored.AN/28.03.08 - 10 ex.
Jud.fond
Președinte:Gheorghe BurdeaJudecători:Gheorghe Burdea, Daniel Marius Cosma
