Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 446/CIV/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE nr. 18A
Ședința publică de la 02 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie
GREFIER - - -
Pe rol fiind, soluționarea, după casare, a apelului formulat de către apelanta împotriva sentinței civile nr.305F din data de 01.04.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr.388/2005, in contradictoriu cu intimatul, urmare a casării deciziei nr. 690/A/26.10.2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(2525/civ/2005), prin decizia civilă nr.2316/14.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr-, având ca obiect "Legea nr.10/2001".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelanta, prin avocat, cu împuternicire avocațială aflată la dosar, intimatul reclamant Contestatin, personal, legitimat în fața instanței.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea/combaterea apelului.
Apelanta, prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea în tot a sentinței civile nr.305F din data de 01.04.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și, pe cale de consecință, să se constate că decizia nr.503/07.12.2004 emisă de SC SA este temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Intimatul reclamant solicită respingerea apelului și obligarea apelantei la plata de despăgubiri față de terenul afectat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, retine următoarele:
Prin decizia nr.2316/14.03.2007, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei nr. 690 din 26 octombrie 2005 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
S-a reținut ca intimatul a contestat decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SNP SA prin care i s-a respins notificarea nr. 16 din 23 ianuarie 2002 pentru restituirea în natură sau echivalent a terenurilor situate în orașul, județul G ce au aparținut tatălui său, autorul și au fost preluate de stat în mod abuziv, prin expropriere, și ocupate în parte cu instalații și drumuri petroliere ce nu pot fi dezafectate.
Reclamantul a cerut anularea deciziei contestate, obligarea SNP SA să-i restituie în natură partea din terenurile expropriate ce nu-i mai era necesară și plata în echivalent a terenurilor ce nu puteau fi restituite în natură. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei să numească o comisie pentru măsurarea și identificarea terenurilor pentru care a formulat notificarea nr. 16/2002 și pe care le folosește, le-a degradat în timp și le-a făcut improprii agriculturii.
Tribunalul București - Secția a V-a civilă, prin sentința nr. 305 din 1 aprilie 2005, admis contestația, a anulat decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SNP SA și a obligat intimata să numească o comisie pentru identificarea, măsurarea și evaluarea terenurilor ce formează obiectul notificării nr. 16/N/2002. A obligat intimata să acorde contestatorului măsuri reparatorii pentru terenurile ce au aparținut autorului acestuia, moștenite de la C și identificate la pct. V din testamentul întocmit de C autentificat sub nr. 6/1935 de Judecătoria rurală J, transcris sub nr. 355/1935 la Tribunalul Gorj.
In motivarea soluției, instanța de fond a reținut că din adresa emisă de Ministerul la 21 ianuarie 1966 rezultă că a avut în comuna, județul G, un teren în suprafață de 1,4351 ha care a fost expropriat prin Decretul nr. 338 din 20 iunie 1938 fiind ocupat de sonde, parcuri, fără să i se plătească vreo despăgubire.
Cu înscrisurile depuse la dosar, reclamantul a probat că este persoană îndreptățită în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 conform testamentului partajabil transcris la grefa Tribunalului Gorj, secția I, sub nr. 335/1935 prin care a lăsat fiului său terenurile identificate la pct. V din act între care figurează și cel din litigiu. Prin testamentul autentificat sub nr. 567 din 11 mai 1970 autorul a lăsat fiului său întreaga cotitate disponibilă, iar conform certificatului de moștenitor nr. 480 din 28 octombrie 1970 emis de notariatul de stat local Târgu Cărbunești, județul G, este singurul moștenitor al averii autorului decedat la 11 mai 1970.
Astfel fiind, reclamantul era îndrituit la restituirea terenurilor enumerate la pct. V din testamentul evocat.
Pe de altă parte, conform art. 103 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile acestuia, de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, existența și realizarea unor amenajări subterane, inclusiv conducte de petrol. In acest sens, era necesară constituirea unei comisii de evaluare formată din specialiști, ceea ce în speță nu s-a făcut deși era obligatoriu.
Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 690/A din 26 octombrie 2005 admis apelul declarat de SNP SA împotriva sentinței nr. 305 din 1 aprilie 2005 Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de împotriva deciziei nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SNP SA.
Instanța de apel a reținut că reclamantul nu a probat dreptul de proprietate al autorilor săi asupra imobilului în litigiu și nu a indicat conform art. 21.1 din Legea nr. 10/2001 elementele de identificare ale imobilului solicitat și valoarea estimativă a acestuia.
Pe de altă parte, înscrisurile depuse la dosar atestau că familia reclamantului a deținut terenuri arabile în extravilanul localității, că au fost o perioadă grevate de contracte de locațiune, apoi expropriate în anul 1938 cu o despăgubire corespunzătoare și prin urmare, orice pretenție cu privire la aceste terenuri excede cadrul Legii nr. 10/2001.
In contra menționatei decizii a declarat recurs reclamantul, susținând în esență că probele dosarului atestă că terenul în litigiu este amplasat în intravilanul orașului, așa cum de altfel o confirmă și Primăria orașului, prin adeverința nr. 8674 din 22 noiembrie 2004, că a dovedit calitatea de proprietari a antecesorilor săi asupra terenului în dispută și că sucursala Târgu Jau nității deținătoare cunoaște toate tipurile de teren din schelă și deține actele cu privire la respectivele terenuri care se află așa cum le-a identificat și primăria, în intravilan și prin urmare pot fi identificate și delimitate.
Înalta Curte de Casație si Justiție retine ca, din dosar a rezultat că prin decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SNP SA s-a respins notificarea nr. 16 din 23 ianuarie 2002 formulată de pentru restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat în, compus din teren ocupat cu sonde, parcuri și magistrale conducte, pe motiv că nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001; notificarea nu cuprinde elementele de identificare ale bunurilor imobile solicitate; nu a făcut dovada calității de moștenitor, nu a indicat actul în baza căruia a fost preluat bunul, nu a precizat suprafața imobilului revendicat și nu a depus actele doveditoare prevăzute de art. 22 din lege în termenul prevăzut la art. 21 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
La instanța de fond, reclamantul a depus "testamentul partajabil" nr. 751/1935 transcris în registrul de transcripțiuni sub nr. 335/1936 la grefa Tribunalului Gorj, secția I - a, prin care autorul Gaf ăcut un partaj de ascendent lăsând descendenților săi între care și, bunurile înscrise la pct. V din act respectiv terenurile specificate și individualizate în testament ( 4 - 5 dosarul nr. 388/2005).
La rândul său, a testat bunurile specificate în testamentul autentificat sub nr. 567 din 11 mai 1970, fiului său G, în limitele cotității disponibile ( 6 dos. nr. 388/2005).
Certificatul de moștenitor nr. 480 din 28 mai 1970 emis de Notariatul de stat local Cărbunești, județul G, atestă că de pe urma defunctului a rămas ca unic moștenitor acceptant al succesiunii acestuia, fiul său G, ceilalți descendenți renunțând la moștenire ( 7 dos. nr. 388/2005).
Astfel fiind, reclamantul a probat calitatea de unic moștenitor al autorilor săi G și respectiv.
In ceea ce privește dovada dreptului de proprietate, la dosar a fost depus, așa cum deja s-a relevat, partajul de ascendent intitulat "testamentul partajabil" nr. 751/1935 înscris la grefa Tribunalului Gorj, secția I - a ( 45 dos. nr. 388/2005) în care la pct. V figurează terenurile testate autorului reclamantului. Este adevărat că la dosar nu a fost solicitat și depus titlul de proprietate al testatorului G, insă din adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de extracție din Târgu J din cadrul Ministerului către autorul, rezultă că suprafața de teren ce constituia proprietatea acestuia ocupată cu instalații petroliere în comuna era de 1,4351 ha, pentru care proprietarului i s-a plătit arendă până în anul 1938 când a fost expropriată prin Decretul nr. 338 și că plata despăgubirilor pentru terenurile expropriate s-a făcut până în anul 1959 pe măsură ce au fost depuse actele de proprietate mai puțin solicitantului aflat în detenție la acea dată. S-a mai precizat că pentru terenul expropriat aparținând lui s-au făcut plăți în 1961 iar pentru terenurile expropriate după data de 28 ianuarie 1952 până la 20 noiembrie 1959 nu s-au acordat despăgubiri ( 10 dos. nr. 388/2005).
Reclamantul a mai învederat că terenul pentru care a formulat notificarea și care a aparținut tatălui său a fost expropriat prin Decretul nr. 375/1962 în anexa căruia figurează cu mai multe
suprafețe de teren pe care au fost amplasate magistrale petroliere ( 8 dos. nr. 2525/CIV/2005) iar în motivele de recurs a indicat și amplasamentul acestora ( 19 dos. nr-).
Decretul de expropriere nr. 375/1962 și anexele acestuia nu au fost depuse la dosar, deși în întâmpinarea formulată în recurs, SC SA pretinde că s-ar fi anexat cauzei. Mai mult, intimata pretinde că terenurile indicate în planurile de situație anexe (nr. 1-153) au fost expropriate trecând în proprietatea statului și dându-se în administrarea trustului de extracție Târgu J și că pentru aceste terenuri s-ar fi acordat despăgubiri în anul 1959 deci anterior exproprierii ( 23 dos. nr-).
Din cele expuse rezultă că însăși unitatea deținătoare a recunoscut calitatea de proprietar al autorului reclamantului asupra unor terenuri expropriate însă a pretins că acesta ar fi fost despăgubit anterior exproprierii, respectiv în anul 1959, exproprierea având loc în 1962.
Or, o asemenea apărare nu poate fi primită, despăgubirile neputând preceda măsura exproprierii.
Astfel fiind, rezultă că în cauză nu s-a stabilit prin probe certe situația juridică a terenului pretins de reclamant.
In acest scop, instanța de apel trebuia să dispună în sarcina ambelor părți, depunerea Decretului de expropriere nr. 338/1962 cu anexele acestuia și în măsura în care autorul reclamantului figura în respectivele anexe cu terenuri expropriate, să decidă efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea lor și apartenența la intravilanul sau extravilanul localității la data notificării.
Totodată, urmează a se stabili și dacă autorul reclamantului a încasat despăgubiri și eventual în ce cuantum.
Numai după stabilirea corectă a situației de fapt în sensul celor evidențiate, instanța se putea pronunța și cu privire la pretențiile reclamantului formulate prin notificare, respectiv cererea de chemare în judecată.
Ca atare, recursul a fost admis, s-a casat decizia atacată și s- trimis cauza instanței de apel, pentru rejudecare.
S-au depus la dosar Decretului de expropriere nr. 338 si nr. 375/1962, împreuna cu anexe, precum si adresa emisa la 21.01.1966 de Târgu
A fost întocmit de expertul si depus la dosar, prin comisie rogatorie, realizata la Judecătoria Târgu Cărbunești, raportul de expertiza tehnica judiciara înregistrat sub nr. 776-31.03.2009 la Biroul de expertize de pe langa Tribunalul Gorj.
Apelanta a depus concluzii scrise, aratand ca, prin Notificarea nr. 16/23.01.2002 transmisa prin intermediul executorului judecătoresc, notificatorul CI. solicita restituirea in natura sau echivalent a imobilului situat in oras. compus din teren ocupat de sonde, parcuri si magistrale conducte.
Prin Decizia nr.503/07.12.2004 de soluționare a Notificării nr. 16/23.01.2002, Bad ispus respingerea notificării motivat de faptul ca solicitantul nu a făcut dovada calității de persoana îndreptățită in sensul art.3 si art.4 din Legea nr.10/2001; nu a depus actele doveditoare prevăzute la art. 22 din Legea nr.10/2001 si in forma expres prevăzuta de art.22.2 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 498 2003; notificarea nu cuprinde elementele de identificare ale bunurilor imobile solicitate, nerespectându-se dispozițiile art.2.1 alin.2 din Legea nr. 10/2001; solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate; solicitantul nu a făcut dovada calității de moștenitor; solicitantul nu a indicat actul in baza căruia a fost preluat imobilul; solicitantul nu a precizat suprafața imobilului revendicat si nu a făcut dovada preluării abuzive.
Din conținutul Decretului nr. 375-1962 se desprinde ideea ca pentru terenurile in suprafața de 410.553. care au fost expropriate de la locuitorii din anexa la decret se vor acorda despăgubiri.
Prin raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit in cauza de către expertul, rezulta ca terenul afectat ocupat de obiective petroliere este in suprafața de 33.449. insa, dat fiind faptul ca nu au fost puse la dispoziția expertului planurile aferente decretelor de expropriere in Sistem de Proiecție " 1970", amplasamentele terenurilor expropriate in baza decretelor de expropriere de care se face vorbire nu au putut fi identificate topografic, fapt pentru care expertul nu se poate pronunța cu privire la aspectul cat din terenurile petentului, afectate de parata prin lucrările sale, a fost expropriat.
La data notificării, din terenurile individualizate in schițele anexe si care la efectuarea expertizei au fost identificate pe amplasamentele indicate expertului, o suprafața de 32.789. se aflau in extravilanul localității, așa cum rezulta din planurile cadastrale ale zonei, planuri pe care sunt materializate limitele terenurilor intravilane si extravilane, iar o suprafața de 660. se afla in intravilan (zona casei petentului).
Se considera ca nu s-au prezentat expertului documente din care sa rezulte ca pentru terenurile expropriate in baza Decretului nr. 375/1962 s-au efectuat plați prin care proprietarii au primit contravaloarea acestor terenuri.
Deși expertul nu s-a putut pronunța cu privire la suprafața de teren expropriata de la petentul care este afectata de, aceasta neputând fi identificata topografic, totuși a stabilit valoarea suprafatei de teren de 33.449. la suma de 50.173,5 lei; suma care ar reprezenta de fapt contravaloarea produselor agricole ce s-ar fi putut obține de pe teren, daca acesta nu ar fi fost afectat.
Având in vedere faptul ca din probatoriile administrate in cauza nu au putut fi identificate topografic terenurile expropriate in baza decretelor de expropriere anterior menționate, cat si faptul ca expertul nu s-a putut pronunța cu privire la aspectul cat din terenurile petentului, afectate de parata prin lucrările sale, a fost expropriat, apelanta considera ca stabilirea unei valori de 50.173,5 lei pentru terenul de 33.449. este incorecta si nu poate fi luata in calcul.
De asemenea, se apreciază ca sarcina dovedirii celor menționate in notificare, conform art. 1169 din Codul civil, aparținea notificatorului.
Pe de alta parte, având in vedere faptul ca o suprafața de 32.789. teren aparținând contestatorului se afla in extravilanul localității, si ca aceste terenuri au fost o perioada grefate de contracte de locație apoi expropriate in 1938 cu despăgubiri corespunzător plătite, consideram ca orice pretenție cu privire la aceste terenuri exced cadrului Legii nr.10/2001, împrejurare ce ar fi constituit pentru un motiv in plus de respingere a notificării.
In concluzie, se solicita admiterea apelului formulat de, desființarea in tot a sentinței civile nr. 305/01.04.2005 pronunțata de Tribunalul București - Secția a V-a Civila in dosarul nr. 388/2005, iar pe cale de consecința sa se constate ca decizia nr. 503/07.12.2004 emisa de este temeinica si legala.
Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea retine următoarele:
Prin decizia nr.2316/14.03.2007, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a stabilit ca reclamantul a probat calitatea de unic moștenitor al autorilor săi și respectiv. La dosar a fost depus, așa cum deja s-a relevat, partajul de ascendent intitulat "testamentul partajabil" nr. 751/1935 înscris la grefa Tribunalului Gorj, secția I ( 45 dos. nr. 388/2005) în care la pct. V figurează terenurile testate autorului reclamantului.
La dosar nu a fost solicitat și depus titlul de proprietate al testatorului, insă din adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de extracție din Târgu J din cadrul Ministerului către autorul, rezultă că suprafața de teren ce constituia proprietatea acestuia ocupată cu instalații petroliere în comuna era de 1,4351 ha, pentru care proprietarului i s-a plătit arendă până în anul 1938 când a fost expropriată prin Decretul nr. 338/1962 și că plata despăgubirilor pentru terenurile expropriate s-a făcut până în anul 1959 pe măsură ce au fost depuse actele de proprietate mai puțin solicitantului aflat în detenție la acea dată.
S-a mai precizat că pentru terenul expropriat aparținând lui s-au făcut plăți în 1961 iar pentru terenurile expropriate după data de 28 ianuarie 1952 până la 20 noiembrie 1959 nu s-au acordat despăgubiri ( 10 dos. nr. 388/2005).
Reclamantul a mai învederat că terenul pentru care a formulat notificarea și care a aparținut tatălui său a fost expropriat prin Decretul nr. 375/1962 în anexa căruia figurează cu mai multe suprafețe de teren pe care au fost amplasate magistrale petroliere ( 8 dos. nr. 2525/CIV/2005) iar în motivele de recurs a indicat și amplasamentul acestora ( 19 dos. nr-).
Decretele de expropriere nr. 338 si nr. 375/1962, împreuna cu anexe, precum si adresa emisa la 21.01.1966 de Târgu J au fost depuse la dosar.
De asemenea, instanța a dispus efectuarea in cauza a unei expertize tehnice judiciare având ca obiective: - identificarea terenului in raport cu anexa la Decretul nr.375/1962, pozițiile 304, 307, 424, 786, 980, 1026, 1046, 1051, 1072, 1275, 1282, 1385, 1411 si verificarea pe teren, - apartenența terenurilor la intravilanul sau extravilanul localității la data notificării 23.01.2002; - evaluarea terenului si sa se stabilească daca s-au acordat despăgubiri, in baza Decretului nr. 375/1962, iar in caz afirmativ, in ce cuantum.
A fost întocmit de expertul si depus la dosar, prin comisie rogatorie, realizata la Judecătoria Târgu Cărbunești, raportul de expertiza tehnica judiciara înregistrat sub nr. 776/31.03.2009 la Biroul de expertize de pe lângă Tribunalul Gorj.
Din adresa emisa la 21.01.1966 de Târgu J reiese ca autorul reclamantului intimat nu a primit despăgubiri la data preluării imobilelor, fiind arestat.
De altfel, însăși unitatea deținătoare a recunoscut calitatea de proprietar al autorului reclamantului asupra unor terenuri expropriate, însă a pretins că acesta ar fi fost despăgubit anterior exproprierii, respectiv în anul 1959, exproprierea având loc în 1962. O asemenea apărare nu poate fi primită, despăgubirile neputând preceda măsura exproprierii.
In ce privește raportul de expertiza tehnica judiciară, înregistrat sub nr. 776/31.03.2009 la Biroul de expertize de pe lângă Tribunalul Gorj, întocmit de expertul, din acesta reiese faptul ca au fost identificate pe amplasamentele indicate expertului suprafețe de teren de 32.789 mp, aflate in extravilanul localității, așa cum reiese din planurile cadastrale ale zonei, planuri pe care sunt materializate limitele terenurilor intravilane si extravilane, iar o suprafața de 660. se afla in intravilan (zona casei petentului).
Nu au fost insa puse la dispoziția expertului planurile aferente decretelor de expropriere in sistem de proiecție " 1970", amplasamentele terenurilor expropriate in baza decretelor de expropriere de care se face vorbire nu au putut fi identificate topografic, fapt pentru care expertul arata ca nu se poate pronunța cu privire la aspectul cat din terenurile petentului, afectate de parata prin lucrările sale, a fost expropriat.
Se considera ca nu s-au prezentat expertului documente din care sa rezulte ca pentru terenurile expropriate in baza Decretului nr. 375/1962 s-au efectuat plați prin care proprietarii au primit contravaloarea acestor terenuri.
Deși expertul nu s-a putut pronunța cu privire la suprafața de teren expropriata de la petentul care este afectata de, aceasta neputând fi identificata topografic, totuși a stabilit valoarea suprafatei de teren de 33.449. la suma de 50.173,5 lei, suma care ar reprezenta de fapt contravaloarea produselor agricole ce s-ar fi putut obține de pe teren, daca acesta nu ar fi fost afectat.
Sigur, aceasta supoziție a expertului nu este lipsita de critici, insa instanța de apel are a se pronunța in ce privește validitatea deciziei 503/07.12.2004 emisa de SC SA, iar nu asupra cuantumului despăgubirilor, neevaluat nici de instanța de fond.
In acest plan, Curtea nu poate retine ca terenurile nu se regasesc in perimetrul din. Trebuie ținut seama de celelalte probe, inclusiv de adresa emisa la 21.01.1966 de Târgu J, din care reiese preluarea, pe amplasamentele de extracție a petrolului, identificarea formala a terenurilor fiind făcuta de expert, in raport cu anexa la Decretul nr.375/1962, pozițiile 304, 307, 424, 786, 980, 1026, 1046, 1051, 1072, 1275, 1282, 1385 si 1411 (a se vedea si anexele raportului de expertiza).
Prin urmare, că, deși Legea nr. 10/2001 le oferă părților interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât și, ulterior, dacă este necesar, la o procedură contencioasă, acest acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Pentru aceste considerente, in baza art. 296 din Codul d e procedura civila, Curtea constată apelul declarat de apelanta parata SC SA ca nefondat, urmând a fi respins, cu aceasta motivare, prima instanța retinand temeinic incidenta dispozițiilor art. 24 alineatul 4 din Legea nr. 10/2001.
reptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția europeana a drepturilor omului si libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, 2004-I, și Hotărârea Van der împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].
Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea, paragraful 81; Hotărârea Van der, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia și împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98, 2000-IX).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 305F/01.04.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr. 388/2005, in contradictoriu cu intimatul, domiciliat în localitatea,-, județul G, urmare a casării deciziei nr.690/A/26.10.2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (2525/CIV/2005), prin decizia civilă nr. 2316/14.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact.:
4 ex.
28.11.2009
jud.:
jud.:
jud.ÎCCJ:
Nucă
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Nadia Raluca Ilie
