Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 18
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Violeta Stanciu
JUDECĂTOR 2: Constanța Ștefan C -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de contestatorii și - prin procurator, cu domiciliul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.232 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații - - G, jud.P, PRIMĂRIA com. G, jud.P, PREFECTURA JUDEȚULUI P, cu sediul în P,-, jud.P și contestatoarea, domiciliată în B,-, -.4,.71, sector 6.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea apelanților-contestatori să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de mai sus, când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA:
Examinând apelul civil de față, constată:
Prin contestația înregistrata cu nr.6542/14.05.2002 la Tribunalul Prahova, contestatorii, au chemat în judecată pe intimații Prefectura P, Primăria com.G, - -, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea intimaților să le restituie bunurile mobile și imobile ce au aparținut defuncților și ia, situate în com.G, jud.P, constând printre altele într-un și un teren aferent acestuia, repunerea lor în drepturile de moștenitori prevăzute de legile fondului funciar și de Legea nr.10/2001.
În motivarea contestației, contestatorii au arătat că sunt moștenitorii celor doi defuncți, inclusiv ai numitului, de la care statul a preluat abuziv toate bunurile mobile și imobile ce au aparținut familiei în anul 1949, iar autoarea lor este moștenitoarea lui, bunicul acesteia, care a înzestrat-o pe,căsătorită, mama iei, cu imobilele situate in com.G, sat, preluate de către stat.
La data de 29.10.2003, contestatorii și-au precizat contestația în sensul că au menționat expres bunurile pe care le solicita să le fie restituite în natura de pe urma defuncților ia si, zis, constând in imobilele situate in com.G, sat, avand un cu 4 camere și dependințe, un teren de 16,5 ha vie și o serie de bunuri mobile ce au existat în incinta conacului și în anexele acestuia la data preluării, descrise în mod expres în procesul-verbal din 12.03.1949.
După administrarea probelor cu acte, prin sent.civ.nr.1210/03.12.2003 a Tribunalului Prahova, a fost admisă excepția prematurității contestației invocată din oficiu și a fost respinsă ca prematur introdusă contestația formulată de contestatori în contradictoriu cu intimatele, motivându-se că în baza art.24 al.1, art.8 din Legea nr.10/2001, instanțele judecătorești nu pot fi investite decât cu soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor sau a dispozițiilor emise de către intimate, nefiind emisă în speță o asemenea decizie, caz în care contestația a fost prematur formulată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii și, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Primindu-se dosarul la Curtea de APEL PLOIEȘTI, cauza a fost înregistrată cu nr.943/23.01.2004.
La data de 26.02.2004 si 29.03.2004, intimata - - a formulat întâmpinări, solicitând respingerea apelului în condițiile în care instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică.
Prin decizia civilă nr.920/29.03.2004 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost respins ca nefondat apelul declarat de contestatori împotriva sent.civ.nr.1210/2003 a Tribunalului Prahova și în contradictoriu cu cealaltă contestatoare și intimate, reținându-se că în mod corect instanța de fond a stabilit situația de fapt și a respins contestația ca prematur introdusă, iar criticile formulate nu puteau fi analizate atât timp cât vizau însuși fondul cauzei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii și, criticând-o pentru nelegalizate și netemeinicie.
Primindu-se dosarul la ICCJ, cauza a fost înregistrată cu nr.8315/2004.
Prin decizia civila nr.7199/26.09.2005 a ICCJ a fost admis recursul declarat de cei doi contestatori împotriva deciziei nr.920/29.03.2004 a Curții de APEL PLOIEȘTI, in contradictoriu cu cealaltă contestatoare și intimate, casată această decizie și trimisă cauza la Curtea de APEL PLOIEȘTI pentru rejudecarea apelului, motivându-se că intimatele aveau obligația să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată cu privire la notificarea formulata de contestatori, iar inexistența acesteia în speță, obliga instanțele judecătorești să examineze toate aspectele ce se desprind din cererea contestatorilor, să răspundă criticilor aduse hotărârilor judecătorești în căile de atac.
Primindu-se dosarul al Curtea de APEL PLOIEȘTI, cauza a fost reînregistrată cu nr.2559/17.03.2006.
La data de 20.09.2006 și 15.11.2006, intimata - - a formulat întâmpinări prin care a invocat excepțiile inadmisibilității contestației, inclusiv cu privire la bunurile mobile, excepție unită cu fondul la 20.09.2006 si 15.11.2006.
La data de 21.02.2007 intimata - - a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, în condițiile in care nu era titulara obligației corelative din cadrul raportului juridic dedus judecații și anume, cu privire la restituirea în natură a imobilelor în litigiu.
După administrarea probelor cu acte, interogatoriu, expertize topo și construcții, prin decizia nr.119/07.03.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost admisa excepția de necompetentă materială și s-a dispus declinarea competentei de soluționare a apelului in favoarea Tribunalului Prahova ca instanță de apel, motivându-se că în urma modificărilor Codului d e procedura civila, prin Legea nr.219/2005 competent să soluționeze din punct de vedere material apelul, era tribunalul și nicidecum Curtea de Apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Primindu-se dosarul la ICCJ, cauza a fost înregistrată cu nr.3575/1/10.04.2007.
În baza deciziei civile nr.4759/11.06.2007 a ICCJ a fost admis recursul declarat de cei doi contestatori împotriva deciziei nr.119/07.03.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, casată aceasta decizie și trimisă cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecării apelului, reținându-se că prin decizia nr.7199/26.09.2005 a ICCJ s-a dispus în urma casării, rejudecarea apelului de către Curtea de APEL PLOIEȘTI, motiv pentru care instanța de trimitere nu se mai putea dezinvesti, mai ales că potrivit Legii nr.10/2001, competența materiala revine în primă instanța tribunalelor și in apel, curților de apel și nicidecum tribunalelor.
Primindu-se dosarul la Curtea de APEL PLOIEȘTI, cauza a fost reînregistrata cu nr.2563,3/42/24.08.2007.
Prin decizia civila nr.392/02.10.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost admis apelul declarat de cei doi contestatori împotriva sent.civ.nr.1210/03.12.2003 a Tribunalului Prahova în contradictoriu cu intimații și contestatoarea, desființată această sentința și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, motivându-se ca în mod greșit a fost soluționata contestația ca prematur introdusa fără a se intra în cercetarea fondului, motiv pentru care in baza art.297 pct.1 pr.civ. a fost desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Primindu-se dosarul la ICCJ, cauza a fost inregistrata cu nr.10608/1/19.11.2007.
Prin decizia civila nr.3239/21.05.2008 a ICCJ a fost respins ca nefondat recursul declarat de cei doi contestatori împotriva deciziei nr.392/2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu celelalte părți, reținându-se că în condițiile în care instanța a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului și nu s-a dispus un anumit mod de judecată, în mod corect instanța de apel a aplicat art.297 al.1 pr.civ. dispunând desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, pentru soluționarea pe fond a cauzei.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost reînregistrată cu nr.6480/105/14.10.2008.
În cauză s-au administrat probe cu acte, interogatoriu, expertize topo si construcții.
Prin sentința civilă nr.232/27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei - - și a inadmisibilității contestației invocate de către această intimată, s-a respins contestația precizată formulată de contestatorii si ambii - prin procurator, în contradictoriu cu intimatele Primaria G, jud.P, Prefectura P - -, ca neintemeiata.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut și constatat că potrivit procesului-verbal din 12.03.1949, certificatului nr.928/ 17.05.1995, numitul, a predat Ocolului Agricol M imobilele situate in com. jud.P, constând într-un teren de 16.5 ha vie și un, precum și diferite bunuri mobile aflate în incinta conacului, caz în care acesta a figurat la poziția nr.12 cu bunuri preluate în urma aplicării Decretului nr.83/1949, descrise în procesul-verbal mai sus-menționat.
În baza actelor de stare civilă existente la dosar, numitul, fiul lui și, s-a căsătorit cu numita ia, fiica lui și, la data de 02.02.1929 în timp ce anterior, la 05.05.1921 s-au căsătorit, fiul lui si și ia, fiica lui și, iar la data de 20.08.1960 a decedat născut la 19.07.1896, fiul lui și, numita ia ns.la 01.03.1901, fiica lui si decedând la 10.04.1969.
În cuprinsul adreselor nr.550/16.05.1995 s-a specificat că în dosarul de stare civilă, casatorii și nașteri, din anii 1892, 1875 se aflau înregistrate căsătoria lui ns.la 08.12.1964, fiul lui G și cu numita ns.la 22.02.1875, fiica lui si, care i-au întocmit acesteia din urma actul dotal cu nr.22/08.01.1892 și că se afla înregistrat actul de naștere nr.35/20.02.1875 al numitei, fiica lui si.
Potrivit certificatelor de moștenitor nr.1462/21.08.1995, 1436/28.-, 80/15.05.2000, actelor de stare civila depuse la dosar, de pe urma defunctei ia - decedată la 10.04.1969, ar fi rămas ca moștenitor legal în calitate de frate, fiul lui si ns. la 08.07.1898 și o masă succesorala compusa din diferite bunuri mobile, in timp ce de pe urma defunctului - decedat la 18.04.1969, ar fi rămas ca moștenitoare legala în calitate de verișoară primară, fiica lui si ns.la 18.12.1913 și diferite bunuri mobile, fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate de pe urma defunctului, numiților, în acțiuni asupra terenului de 10 ha echivalent arabil, aflat în administrarea - -, asa cum reiese din decizia nr.229/1996.
De asemenea, în baza actelor de stare civilă depus la dosar, de pe urma defunctului -decedat la 05.05.2000, au rămas ca moștenitori legali contestatorii, in calitate de copii, fiind străină de succesiune prin renunțare.
Prin sent.civ.nr.1403/07.11.1995 a Judecătoriei Mizil rămasă definitivă prin neapelare a fost admisă în parte acțiunea formulata de numiții, împotriva Comisiei Județene P de aplicare a legilor fondului funciar și s-a dispus repunerea în termen a celor doi, privind formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, fiind respins capătul de cerere privind reconstituirea.
În baza certificatului de moștenitor nr.27/12.02.2002, de pe urma defunctei - decedată la 04.12.2001, au rămas ca moștenitori legali cei trei contestatori in calitate de nepoți de fii predecedați, respectiv și, precum si diferite bunuri mobile si imobile.
La data de 02.04.2001, contestatorii au formulat o notificare in baza Legii nr.10/2001 către Primăria G, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilelor situate în com. G, având un teren de 6450. construcții, diferite bunuri mobile ce ar fi aparținut defuncților ia și, zis.
Din rapoartele de expertiza tehnica topo ing. și construcții, a reieșit că terenul în litigiu de 16,5 ha era situat în com. G, teren pe care se afla construcții constând în, garaj, dormitoare, cramă, magazie, bloc de locuințe, sală mese și că imobilele construcții aflate în incinta Fermei aparținând - - în litigiu, au fost reprezentate de o locuință, dormitoare, bucătărie cu sală de mese.
Potrivit contractelor de vânzare-cumpărare, situației mijloacelor fixe, adreselor depuse la dosar, autorizației nr.49/1985, existente la dosar, intimata - - deținea în proprietate și, respectiv administrare, diferite suprafețe de terenuri și construcții situate în com. G, jud.
Conform notificării nr.370/12.02.2002, actelor de stare civila existente la dosar, numitele, au solicitat în baza Legii nr.10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în com. G ce i-ar fi aparținut defunctului ()- unchiul lor, având două corpuri de clădire, cramă, anexe, pivniță și teren aferent de 2500. motivându-se ca sunt moștenitoarele defunctului și ale defuncților ia născuta - sora lui () și că din căsătoria defuncților și născută, casatorita, recasatorita si decedata, au rezultat doua fiice, căsătorită, recăsătorită și decedată și, căsătorită.
Totodată, în cuprinsul notificării sus-menționate s-a precizat că în timpul căsătoriei dintre și, s-au nascut, căsătorită și, căsătorită.
Dispozițiile art.3 lit.a, art.4 al.2 din 10/2001 stipulează că sunt îndreptățite la restituirea în natura sau la acordarea de măsuri reparatorii, prevăzute de aceasta lege și anume, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv, caz în care de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauza, a rezultat că numitul a predat statului în urma aplicării Decretului nr. 83/1949, imobilele situate în com. G, sat, având un teren de 16,5 ha vie și un, împreuna cu diferite bunuri mobile, iar numitul ns.la 19.07.1896- decedat la 20.08.1960, s-a căsătorit cu numita ia, fiica lui si ns.la 01.03.1901- decedată la 10.04.1969, după ce în prealabil fusese căsătorită cu, aceasta din urma având ca frați pe -decedat la 18.04.1969, -decedat la 24.06.1945, căsătorit cu, ulterior decedată, astfel încât de pe urma defuncților si, au rămas ca moștenitori legali si, in calitate de copii.
Ca atare, atât timp cât de pe urma defunctului -decedat la 20.08.1960 a rămas ca moștenitoare legala ia în calitate de soție supraviețuitoare, iar la succesiunea defunctei ia, vin frații acesteia neavând copii, respectiv și copiii acestora, adică și, reprezentându-l pe, predecedat, a însemnat că petenții nu puteau pretinde restituirea în natura sau c/valoarea bunurilor imobile și mobile în litigiu, întrucât aceștia nu aaveau calitatea de moștenitori legali ai defuncților și ia, fiind înlăturați de la succesiunea defunctei ia, datorita faptului că la moștenirea acestei defuncte, vin rudele de sânge ale acesteia, cele mai apropiate, în ordinea proximității claselor de moștenitori, respectiv nepoții din frați și nicidecum nepoții din veri, adică petenții care ar fi nepoții defunctei, verișoara primară a defunctului.
Faptul ca în cuprinsul certificatelor de moștenitor nr.1462/1995, 1436/1995, s-a menționat că de pe urma defunctei ia a rămas ca unic moștenitor legal în calitate de frate și că de pe urma acestuia ar fi rămas ca moștenitoare legala, bunica contestatorilor, nu insemna, în mod automat, că petenții au calitatea de moștenitori legali ai defuncților și ia, deoarece aceste certificate de moștenitor, nu fac dovada exclusiva a calitatii de succesori a unor persoane atât timp cât au fost emise la un interval de 30 ani de la decesul celor doi, nefiind opozabile unor terțe persoane, iar aceste certificate au trebuit analizate în strânsa legătura cu actele de stare civila existente la dosar.
De altfel, toate actele de stare civila depuse la dosar, atesta chiar inexistența unei legături de rudenie (de sânge) între care este fiica lui și, spre deosebire de defuncții și ia, care erau copiii numiților și și, respectiv și.
Ori, în condițiile în care bunurile în litigiu ar fi aparținut defunctului, zis, iar contestatorii nu au făcut dovada calității lor de moștenitori legali sau eventual testamentari ai acestui defunct, inclusiv ai defunctei ia,a însemnat ca petenții nu aveau calitatea de persoane îndreptățite și, respectiv de moștenitori ai fostului proprietar, în sensul Legii nr.10/2001, caz în care acestea nu puteau pretinde restituirea în natură în baza Legii 10/2001, a bunurilor mobile și imobile in litigiu.
Pretențiile contestatorilor că bunurile în litigiu au aparținut defunctului care le-ar fi dat cu titlu de zestre numitei, căsătorită și ca ar fi moștenitorii defunctului - bunicul autoarei lor, calitate în baza căreia ar avea dreptul la restituirea bunurilor în litigiu au fost neîntemeiate deoarece procesul-verbal din 12.03.1949 atesta ca bunurile in litigiu au fost preluate de la numitul si nicidecum de la care în urma înzestrării fiicei sale și-a pierdut orice drept de proprietate asupra bunurilor donate devenite proprietatea fiicei sale-, iar contestatorii nu au făcut dovada proximității gradului de rudenie pentru a putea avea calitatea de moștenitori legali ai defuncților și ia.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel contestatorii și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității, soluționând excepția lipsei vocației succesorale fără aop une în discuția părților, contestatorii fiind puși în imposibilitatea de cunoaște temeiul respingerii cererii lor și de a-și formula apărarea corespunzătoare, sentința fiind nulă în baza art. 105 alin.2 Cod procedură civilă.
Au invederat apelanții că prin existența unui certificat de moștenitor, se face dovada deplină a calității de moștenitor a apelanților la moștenirea defunctei ia, calitate care a fost analizată din oficiu de către ÎCCJ, astfel încât instanța de fond nu mai putea verifica acest aspect.
Prin completarea motivelor de apel depuse la termenul din 18 septembrie 2009, apelanții au invocat depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești, prin încălcarea dispoz. Art. 129 alin. 4,5 Cod pr. Civilă, întrucât nu a fost investită cu soluționarea notificării nr. 370/2003.
Au mai arătat apelanții că instanța de fond nu a luat în considerare și nu a dat eficiență prevederilor art. 4 alin.1 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se acordă sau se stabilește în cote părți ideale potrivit dreptului comun.
Se susține de către apelanți că autoarea lor a fost verișoara defuncților și ia, fiind colateral de gradul IV, astfel încât cei doi apelanți, în calitate de nepoți, urcă și dobândesc drepturile succesorale ale acesteia, fiind invocate dispozițiile art. 692 Cod civil.
Un alt motiv de apel formulat de către apelanți se referă la faptul că nu a formulat în nume propriu notificare astfel încât defuncta - era singura care venea prin reprezentare la moștenirea lui și ia în calitate de nepoate de frate, însă aceasta nu și-a manifestat opțiunea succesorală față de aceștia, astfel încât fiicele ei- și - vin la moștenire în nume propriu, în calitate de strănepoate de frate predecedat și fac parte tot din clasa colateralilor având gradul IV.
Se arată, în continuare că apelanții reclamanți sunt posesorii unui certificat de moștenitor și, prin urmare, sunt singurii moștenitori acceptanți ai moștenirii def. ia, înlăturând alți posibili succesori.
La termenul de judecată din data de 13 nov. 2009 apelanții au depus din nou o completare a motivelor de apel prin care au invederat că vin la moștenirea def., pe linie colaterală, arătând că acest defunct a avut o soră și anume pe, decedată în 1975, care s-a căsătorit cu decedat în 1978.
Prin sentința civilă nr. 431/2004 pronunțată de Judecătoria Mizils -a constatat că bunica paternă a apelanților, respectiv este moștenitoarea def., astfel încât i s-a reconstituit dreptul de proprietate atât pentru acest defunct, cât și pentru.
Au arătat în continuare apelanții că ( ) face parte din clasa a II a colateralilor privilegiați după def., iar în temeiul art. 692 cod civil s-a transmis dreptul de opțiune succesorală prin și soțul său la și, aceștia păstrând prin retransmitere succesorală, aceeași vocație succesorală, respectiv clasa a II a colateralilor privilegiați.
Față de apelul formulat intimata - - a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât contestația a fost respinsă ca neîntemeiată și nu pe cale de excepție, iar de pe urma defunctului Tar ămas ca moștenitoare legală numai ia, în calitate de soție supraviețuitoare astfel încât în mod legal instanța de fond a reținut că nu au vocație la succesiunea acesteia contestatorii.
Curtea examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a normelor legale incidente în cauză, reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de apel formulat în sensul că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității, soluționând excepția lipsei vocației succesorale fără aop une în discuția părților, astfel încât contestatorii au fost în imposibilitate de a-și formula apărarea,Curtea constată că acesta este nefondat dat fiind faptul că instanța de fond a soluționat cauza pe fondul acesteia și nu pe excepție, contestația fiind respinsă ca neîntemeiată.
Este de reținut că la soluționarea unei cauze întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 atunci când nu a fost emisă Dispoziție, cum este cazul în speță, instanțele trebuie să verifice mai întâi calitatea depersoane îndreptățitea contestatorilor, așa cum este definită această noțiune de art. 3 din Legea nr. 10/2001 și apoi îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege, astfel încât în mod corect instanța de fond a apreciat cu privire la calitatea contestatorilor de moștenitori ai def, de la care au fost preluate bunurile ce se solicită a fi restituite.
Sub acest aspect, din actele dosarului rezultă că s-au administrat toate probele, iar contestatorii prin notele scrise depuse la dosar și-au justificat vocația succesorală față de def. ia, astfel încât nu se poate reține critica acestora în sensul că nu și-au putut formula o apărare corespunzătoare.
Nu poate fi reținută nici susținerea apelanților în sensul că certificatul de moștenitor nr. 1462/2005 face dovada deplină a acestora la moștenirea def. ia, întrucât acest certificat de moștenitor a fost emis la un interval de 25 ani de la deces, fiind pusă sub semnul întrebării legalitatea acestuia atâta timp cât din cuprinsul său rezultă că este singurul moștenitor al def. ia, acesta decedând la numai 8 zile de la decesul def. ia, astfel încât trebuie analizat în strânsă legătură cu actele de stare civilă existente la dosar.
Nefondată este și critica prin care se invederează faptul că instanța de fond nu mai putea verifica calitatea de moștenitor a apelanților la moștenirea def. ia, această calitate fiind analizată din oficiu de către ÎCCJ, întrucât prin decizia de casare ÎCCJ a trimis cauza spre rejudecare, cu motivarea că intimatele aveau obligația să se pronunțe printr-o decizie cu privire la notificarea formulată de contestatori, inexistența acesteia obligând instanțele să examineze toate aspectele ce se desprind din cererea contestatorilor.
Prin urmare, ÎCCJ nu a analizat cauza sub aspectul calității contestatorilor de moștenitori ai def. ia, această îndatorire revenind instanței de fond, odată cu soluționarea notificării formulate de contestatori.
Referitor la motivul de apel prin care se invocă depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești prin soluționarea notificării nr. 370/2003 cu care nu a fost investită, Curtea constată netemeinicia acestuia dat fiind faptul că instanța de fond nu a analizat această notificare pe fondul ei, ci doar a făcut referire la conținutul său în motivarea sentinței, soluția pronunțată de instanță vizând doar notificarea apelanților-contestatori.
Cât privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 10/2001invocate de apelanți, Curtea constată că în mod corect nu au fost avute în vedere de către instanța de fond aceste prevederi legale, atâta timp cât s-a constatat că apelanții-contestatori nu sunt persoane îndreptățite în sensul prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Motivul de apel prin care se invocă dispozițiile art. 692 Cod civil în baza căruia apelanții contestatori ar urca în locul autoarei lor, colateral de gradul IV cu defuncții și ia, este nefondat deoarece acest articol se referă la dreptul de opțiune al succesibilului care a decedat înainte de stingerea prin prescripție a acestui drept, fără să și-l fi exercitat, și care se transmite la propriul său moștenitor.
Prin urmare, în baza acestui text de lege se transmite numai dreptul de opțiune succesorală rămas neexercitat, nu însă și gradul de rudenie, așa cum susțin apelanții, aceștia având calitatea de strănepoți de veri față de def. ia ( gradul VI).
Întrucât legăturile de rudenie pot fi foarte îndepărtate, legea a limitat - pe line colaterală - vocația succesorală la gradul al IV-lea inclusiv ( art 676 Cod civil).
Deci au vocație succesorală legală pe linie colaterală frații și surorile defunctului, rude de gradul al II lea, descendenții lor până la gradul al IV lea (nepoți și strănepoți de frate sau soră), unchii și mătușile defunctului ( gradul al III lea) și copiii lor( veri primari ai defunctului, care sunt rude colaterale de gradul al IV lea) și frații sau surorile bunicilor defunctului( gradul al IV lea).
În consecință, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că apelanții contestatori nu au vocație succesorală la moștenirea def. ia, fiind rude de gradul IV sore deosebire de ceilalți notificanți ai imobilului în litigiu, care sunt strănepoți de frate ( gradul IV).
Pentru aceleași considerente, urmează să fie respins și motivul de apel formulat de contestatori în sensul că vin la moștenirea def. pe linie colaterală, acesta având o soră -, decedată în anul 1975, căsătorită cu, decedată în anul 1978, iar în baza art 692 Cod civil s-a transmis dreptul de opțiune succesorală la și, aceștia păstrând aceeași vocație succesorală, respectiv clasa a II a colateralilor privilegiați.
Așa cum rezultă din arborele genealogic întocmit de instanță pe baza susținerilor apelanților și a actelor depuse de aceștia în apel ( fila 66 dosar apel), bunica paternă a apelanților- a fost verișoara primară ( gradul IV) a lui, căsătorit cu, astfel încât apelanții contestatori au față de acești defuncți calitatea de strănepoți de veri, neputând veni la moștenirea lor pentru că, așa cum s-a arătat mai sus, pe linie colaterală vocația succesorală e limitată la gradul IV inclusiv.
Față de toate considerentele expuse mai sus,din care rezultă că apelanții contestatori nu au vocație succesorală la moștenirea lăsată de def., de la care au fost preluate abuziv bunurile în litigiu, Curtea constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și în baza art 296 Cod pr. civilă urmează să respingă apelul ca nefondat.
Văzând și disp. art. 274 Cod pr. civilă va obliga apelanții la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata - -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, apelul declarat de contestatorii și - prin procurator, cu domiciliul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.232 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații - - G, jud.P, PRIMĂRIA com. G, jud.P, PREFECTURA JUDEȚULUI P, cu sediul în P,-, jud.P și contestatoarea, domiciliată în B,-, -.4,.71, sector 6.
Obligă apelanții la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata - - G.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător,
- - C -
Grefier,
- -
red. VS /tehnored.CM
8 ex./ 1 Martie 2010.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Violeta StanciuJudecători:Violeta Stanciu, Constanța Ștefan
