Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 185/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.185/
Ședința publică din 02 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
Judecător: - -
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr.595 din 26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns procurator -, pentru apelanta-contestatoare, lipsă fiind reprezentantul intimatului MUNICIPIUL RM. - prin PRIMAR.
Procedura, legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare, cu copie pentru comunicare.
Procuratorul apelantei, -, depune la dosar o copie certificată a notificării adresată Prefecturii Județului V, dovada de comunicare a Notificării nr.160/20014, precum și Notificarea adresată Executorului Judecătoresc din data de 08.08.2001. Arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul apelantei-contestatoare, procurator -, solicită admiterea apelului așa cum a fost motivat, în sensul de a se acorda despăgubirile și pentru magazie și gardul împrejmuitor.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra apelului de față;
Constată că, prin sentința civilă nr.833 din 20 octombrie 2006, Tribunalul Vâlceaa admis contestațiile formulate de către împotriva adresei nr.1037/2003 și respectiv, dispoziției nr.2284/19 aprilie 2005, date de Primarul Municipiului Râmnicu V ca reprezentant al acestuia și a dispus acordarea, în favoarea contestatoarei, a despăgubirilor pentru suprafața de 250. pe care aceasta a deținut-o pe raza orașului, în- bis, județul V, în condițiile prevăzute de lege, în limita valorii de 445.330,50 lei RON. A fost respinsă excepția inadmisibilității contestației îndreptată împotriva măsurilor cuprinse în adresa nr.1037/2003.
Totodată, a obligat pe pârât la plata sumei de 300 lei noi cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a reținut în fapt că, într-un prim ciclu procesual, contestatoarea a solicitat restituirea în natură a terenului, în mod irevocabil statuân-du-se că acest lucru este imposibil, terenul pentru care s-a luat măsura exproprierii fiind ocupat funcțional de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea.
După acest moment, cu adresa nr.1037/2003, intimatul a comunicat hotărârea de acordare a despăgubirilor în cuantum de 991.914.998 lei ROL, prin dispoziția nr.2284 din 19 aprilie 2005 respingându-se încă o dată cererea de restituire în natură și stabilindu-se valoarea echivalentă la aceeași sumă sus menționată, stabilită în anul 2003.
Expertiza dispusă în cauză a calculat valoarea actualizată a terenului ca fiind cea de 445.616 lei RON, în vreme ce a sumei calculate cu prilejul exproprierii s-a ajuns a fi de 285,50 lei RON.
Ca atare, îndreptățirea acesteia a fost constatată la primirea despăgubirilor echivalente diferenței între cele două sume.
În ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor pentru construcțiile ce s-ar fi aflat pe acest teren, instanța a constatat că o astfel de cerere nu a fost formulată nici în cadrul primei contestații ce a vizat restituirea în natură a bunurilor, nici în conținutul celei de față, după cum nici din actul de expropriere nu a rezultat că ar fi existat vreo construcție la data intervenirii uzurpării.
Privitor la excepția de inadmisibilitate, instanța a respins-o, constatând că, prin adresa atacată, se comunică o manifestare de voință a intimatului, exprimată în baza legii, în legătură cu un drept de natură civilă recunoscut contestatoarei, ori a lipsi pe aceasta de posibilitatea atacării unei astfel de manifestări în justiție, ar însemna o încălcare a art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Prin decizia civilă nr.344/A din 4 octombrie 2007, Curtea de APEL PITEȘTI, admițând apelul declarat de reclamantă, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond, constatând că în cauză nu ar fi existat o pronunțare în concret cu privire la cererea de plată a despăgubirilor bănești, cu privire la construcții, caz în care nu a fost cercetat fondul pricinii.
Prin sentința civilă nr.595/26 iunie 2008, Tribunalul Vâlcea, astfel reinvestit, a admis contestația, a anulat dispoziția 2284/19 aprilie 2005 și a constatat îndreptățirea contestatoarei de a primi despăgubiri în sumă de 445.330,50 lei RON pentru terenul de 250. și de 120.110 lei RON pentru imobilul casă, în condițiile prevăzute de Legea nr.10/2001.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut în fapt că din probe rezultă că la data exproprierii, pe terenul imposibil de restituit în natură, exista o casă cu două camere, valoarea bunurilor fiind calculată de către experții cauzei.
Împotriva sentinței, în termen, a formulat apel contestatoarea, prin procurator -, criticând-o pentru greșita soluționare a cererii sale privitoare la restituirea în natură a terenului, dar și raportarea la o valoare a terenului stabilită în anul 2006, de notorietate fiind creșterea valorilor terenurilor în ultima vreme, pentru greșita scădere a unei pretinse sume primite cu prilejul exproprierii din valoarea stabilită pentru construcție, precum și pentru greșita neacordare a despăgubirilor și pentru construcțiile magazie și gard împrejmuitor, deși ele existau la data intervenirii exproprierii, așa cum rezultă din probe.
Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor aduse, constată apelul ca fiind fondat, însă în limita celor ce se vor arăta:
În ceea ce privește soluția de neacordare a terenului în natură, urmează a se observa că instanța nu putea să se pronunțe în alt mod, față de autoritatea lucrului judecat de care se bucură decizia dată în prima contestație formulată de către apelantă împotriva măsurii de stabilire a îndreptățirii sale de primire a despăgubirilor pentru terenul integral afectat de investițiile în vederea cărora a fost expropriat.
Astfel, această chestiune a fost tranșată, cu putere de adevăr, între părțile cauzei, prin sentința civilă nr.162/1 aprilie 2003 Tribunalului Vâlcea, definitivă prin decizia civilă nr.94/A/11 iunie 2003 a Curții de APEL PITEȘTI, irevocabilă prin decizia civilă nr.2280/22 martie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cât privește valoarea stabilită prin expertiza întocmită într-un alt ciclu procesual, urmează a se observa că, atunci când s-a acordat cuvântul asupra probatoriului în fața primei instanțe căreia i s-a trimis spre rejudecare cauza, singura probă solicitată a fost aceea a întocmirii unei expertize de evaluare a construcției demolate, nicidecum vreo cerere referitoare la o creștere a valorii sumei inițial acordate, în condițiile art.294 alin.2 Cod procedură civilă, câtă vreme criticile aduse la modul de soluționare de către prima instanță a cererii privitoare la despăgubiri nu au fost primite.
Este adevărat, după termenul discutării probelor, cu cererea depusă la 17 martie 2008, s-a solicitat efectuarea unei expertize în funcție de standarde internaționale de evaluare pentru teren, discutarea ei fiind prorogată la data de 29 mai 2008 pentru următorul termen, cererea nefiind însă susținută la următorul termen.
De altfel, se poate observa că, față de limitele reinvestirii prin decizia de desființare, instanța nici nu putea dispune o astfel de probă.
Aceasta, întrucât, la data pronunțării primei instanțe de fond, reclamanta, reprezentată prin procurator și asistată de apărător calificat, nu a formulat nici un fel de obiecțiuni vizând valoarea stabilită de expertul cauzei, asistat chiar de către expertul observator propus de către parte și care a achiesat la această valoare, deci acelei instanțe nu i se putea imputa vreo greșeală de judecată sub un astfel de aspect.
Faptul că reclamanta a înțeles să atace soluția și prin prisma acestei valori, nu înseamnă că îi este imputabilă intimatului eventuala creștere de valoare suferită ca urmare a atacării soluției și sub acest aspect.
Pentru conservarea drepturilor sale, reclamanta avea posibilitatea de a uza, în măsura în care dorea, dreptul de dispoziție fiind,în materie civilă, suveran, de prevederile alin.2 ale art.294 Cod procedură civilă.
Cea de a doua critică, vizând greșita scădere din valoarea totală a proprietății expropriate, a unei pretinse sume plătite cu prilejul exproprierii, se constată și ea nefondată.
Aceasta, deoarece așa cum rezultă din tabelul anexat actului de expropriere, titularului dreptului pierdut i s-a făcut plata valorii considerată legală la data aceea (52 dosar prima instanță de fond).
Fondat însă se găsește apelul pentru modul de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor pentru magazia și gardul împrejmuitor.
Astfel, potrivit notificării adresate, persoana îndreptățită a solicitat restituirea către sine a valorii bunurilor construite și preluate în vederea demolării.
Din probatoriul administrat, rezultă că gospodăria sa era compusă din casa propriu-zis de locuit, a cărei valoare a fost acordată prin hotărârea primei instanțe de fond, dar și din magazia destinată depozitării de lemne, făcută din scândură și situată sub același acoperiș ce includea și cele două camere de locuit.
De asemenea, gospodăria avea împrejmuire din uluci (filele 176-177).
În noțiunea de imobil în sensul legii civile se includ, potrivit dispozițiilor Capitolului I Titlul I Cartea a II-a a Codului civil, orice obiecte ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul și exploatarea acestuia, precum și pe cele așezate către fond în perpetuu și nu se pot scoate fără a se strica sau deteriora.
Într-o asemenea situație se află și magazia, chiar dacă a fost alcătuită din scânduri de lemn, la fel ca și împrejmuirea gospodăriei, deci nezidită.
Pe cale de consecință, în noțiunea de imobil avută în vedere de Legea nr.10/2001 în funcție de care se stabilesc despăgubirile intră și bunurile de genul celor de mai sus, fără a fi fost nevoie ca notificatorul să le enumere distinct, scopul legii fiind acela de a repara integral prejudiciul cauzat proprietarilor din legislația anterioară anului 1989.
Valoarea bunurilor a fost stabilită de către prima instanță de fond prin expertiza dispusă la sumele de 21.719 lei magazia și 6.631 lei împrejmuirea (filele 212, 213 dosar fond).
Ca atare, constatându-se îndreptățirea reclamantei de a primi despăgubiri și pentru această parte a proprietății sale abuziv preluată în sensul Legii nr.10/2001, va fi admis apelul și schimbată sentința în sensul acordării și a despăgubirilor pentru magazie și gard.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de contestatoarea, prin procurator -, domiciliată în comuna, satul dealul, județul V, împotriva sentinței civile nr.595 din 26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată-pârâtă fiind PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU V - prin primar, cu sediul în Râmnicu V,-, județul
Schimbă sentința, în sensul că dispune acordarea despăgubirilor și pentru magazie și gard, evaluate la 28.350 lei.
Definitivă.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi,2 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
-,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/22.10.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Florinița Ciorăscu
