Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 199/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 199

Ședința publică din data de 11.06.2009

PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu

JUDECĂTOR 2: Elena Romila

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea apelului civil declarat de pârâta Primăria com. cu sediul în,- jud. V, împotriva sentinței civile nr. 95 din 5.02.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în B,-,. C, 6, jud. B, în acțiunea civilă formulată în baza Legii 10/2001.

La apelul nominal a răspuns pentru intimata lipsă avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind apelanta.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Apărătorul intimatului solicită respingerea apelului ca nefondat, arătând că nu există dovada la dosar cu privire la excepția tardivității, pentru acest motiv precum și pentru cele arătate în întâmpinare solicită respingerea apelului cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Primăria oraș pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la soluționarea notificării nr.386/2001 în sensul de a se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în - fosta- - compus din magazin fierărie, locuință cu 4 camere, hol, bucătărie, wc, baie, curte, anexe și teren ce au aparținut autorului său.

Pârâta legal citată nu a depus întâmpinare, dar a invocat excepția tardivității acțiunii întrucât notificarea a fost soluționată prin dispoziția nr.97/2002.

Excepția a fost respinsă prin încheierea din 13 noiembrie 2008.

Tribunalul Vrancea prin sentința civilă nr. 95/5.02.2009 a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 97/2002 emisă de pârâtă și a stabilit că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii în despăgubiri pentru imobilul situat în, fosta-, compus din teren în suprafață de 350,70 mp și casă în suprafață de 251,25 mp construită din zid și acoperită cu tablă.

În baza art. 274 cod proc.civilă a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut pe baza probelor administrate ( acte, declarații de martori) că imobilul a fost preluat abuziv conform art. 2 lit. a din Legea 10/2001 și că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri în condițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Împotriva sentinței civile nr. 95/2009 a tribunalului Vrancea, în termen legal a declarat apel Primăria invocând netemeinicia și nelegalitatea acesteia în sensul că în mod greșit s-a respins excepția tardivității introducerii acțiunii în condițiile în care dispoziția nr. 97/5.08.2002 a fost comunicată reclamantului cu adresa nr. 8232/30.11.2002.

În atare situație susținerea reclamantului că nu i s-a comunica dispoziția mai sus menționată o consideră ca fiind neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, apreciază că soluția instanței de fond este în parte întemeiată deoarece în mod eronat s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru teren în suprafață de 350,70 mp și casă în suprafață de 251,25 mp atât timp cât din anexa la Decret nr. 92/1950 rezultă că întreaga suprafață a imobilului este de 350,70 mp.

Ultimul motiv de apel se referă la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că în speță sunt incidente disp. art. 276 cod proc.civilă.

Reclamantul prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Vrancea ca fiind temeinică și legală.

Apelul este fondat dar numai în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Susținerile apelantei pârâte cu privire la faptul că în mod greșit s-a respins excepția tardivității acțiunii, nu pot fi primite atât timp cât cu actele depuse nu s-a făcut dovada cu certitudine a comunicării dispoziției atacate, situație ce profită reclamantului cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Pe fondul cauzei, aspectul invocat de pârâtă că instanța de fond a interpretat eronat datele din anexa la Decretul nr. 92/1950 în sensul că de fapt suprafața totală a imobilului ( teren + construcție) este de 350,70 mp) nu poate fi primit în condițiile în care din anexa la actul normativ menționat rezultă că imobilul este compus din teren în suprafață de 350,70 mp și o casă în suprafață de 251,15 mp construită din zid și acoperită cu tablă.

În ceea ce privește ultimul motiv de apel invocat se rețin următoarele;

Comisia pentru aplicarea Legii 10/2001 este instituție cu activitate jurisdicțională care emite decizii în funcție de documentația prezentată de petenți sens în care poate admite și respinge o cerere ceea ce nu presupune culpă procesuală pentru a fi îndeplinite condițiile art. 274 cod proc.civilă.

În cazul în care partea a fost prejudiciată persoanele vinovate pot răspunde civil, disciplinar sau administrativ potrivit legii.

Față de cele reținute, instanța în baza art. 296 cod proc.civilă, urmează să admită apelul cu consecința schimbării în parte a sentinței civile criticate în sensul că se va înlătura obligarea pârâtei Primăria la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâta Primăria com. cu sediul în,- jud. V, împotriva sentinței civile nr. 95 din 5.02.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în B,-,. C, 6, jud. B, în acțiunea civilă formulată în baza Legii 10/2001.

Schimbă în parte sentința civilă nr. 95/5.02.2009 a Tribunalului Vrancea în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 11.06.2009.

VICEPREȘEDINTE

Conf. art. 261 pr.civ.

pentru PREȘEDINTE JUDECĂTOR Grefier

- - - - - -

Red.ER/7.07.2009

Dact.IS/4ex./7.07.2009

Fond.

Președinte:Romeo Jirlăeanu
Judecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 199/2009. Curtea de Apel Galati