Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
decizia civilă nr.2/Ap Dosar nr-
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător
JUDECĂTOR 2: Rodica Popa
Grefier: - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat dereclamantulîmpotriva sentinței civile nr.936 din 13 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 7 ianuarie 2008, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, 10 ianuarie 2008.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 936/13.09.2007, Tribunalul Covasnaa admis excepția tardivității și a respins astfel contestația formulată de contestatorul pentru anularea dispozițiilor nr. 232/2003 și nr. 27/2007 emise de Primarul Orașului C în aplicarea Legii nr. 10/2001.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin notificarea nr. 311/N/08.08.2001, înregistrată la Primăria Orașului C la data de 10.08.2001, contestatorul a solicitat restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, compensarea cu alte terenuri ori despăgubiri pentru imobilul în suprafață de 87.110 mp, proprietatea antecesoarei sale. La data de 22.07.2002, respectiv 07.04.2003, autoritatea notificată a solicitat contestatorului să facă dovada dreptului de proprietate a antecesoarei sale asupra imobilului cu istoricul cărții funciare, pentru a identifica modul și data preluării abuzive, dovezi privind evaluarea și calitatea de persoană îndreptățită pentru a fi depuse până la data de 14.05.2003, dată după care aceste acte doveditoare nu mai pot fi atașate. Prin memoriul din 12.05.2003 petentul a arătat că înțelege să facă dovada dreptului de proprietate al autoarei sale și a calității de persoană îndreptățită cu desfășurătorul de carte funciară și cu acte de stare civilă, care atestă că mama tatălui său, decedată în anul 1947, deținut proprietatea imobilului. Referitor la nr. 2584, în care s-a transnotat imobilul din nr. 635, arătat că această carte funciară este pierdută, formulând cerere pentru reconstituirea ei, aflată la momentul respectiv pe rolul Tribunalului Covasna pentru soluționarea apelului.
Prin dispoziția nr. 232 din 16.09.2003, Primarul orașului Car espins notificarea pentru lipsa dreptului de proprietate a defunctei, bunica notificatorului, asupra parcelelor 472, 4773, 4774, 4052, care în nr. 2584 C figurează în proprietatea numiților, și, după cum parcelele cu nr. top. 3137/1, 3138, 3139, 3140, solicitate de asemenea pentru măsuri reparatorii, au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 iar asupra parcelei cu nr. top. 4771 nu s-a făcut dovada proprietății.
Ulterior, notificatorul s-a adresat Primăriei Orașului C cu o nouă cerere, înregistrată sub nr. 165/26.09.2005, prin care a reiterat pretenția de restituire în natură sau prin echivalent a părții de teren rămase și preluate de stat, conform cererii inițiale, fundamentată pe concluziile expertizei tehnice extrajudiciare. Prin dispoziția nr. 27/2007 Primarul Orașului Car espins cererea pe considerente de tardivitate și inadmisibilitate, reținând că aceasta a fost depusă după expirarea termenului de decădere prevăzut de lege iar cererea nu a fost comunicată prin executorul judecătoresc, astfel că nu poate fi caracterizată ca o completare la notificarea nr. 311/N/2001 care a fost soluționată prin dispoziția nr. 232/2003.
Raportat la aceste împrejurări instanța a admis excepția tardivității formulării contestației, conform prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 - care stabilesc un termen de 30 de zile de la comunicare dispoziției pentru atacarea acesteia la secția civilă a tribunalului competent - reținând că dispoziția nr. 232/2003 a fost comunicată petentului la data de 29.09.2003 iar contestația a fost înregistrată la instanță la data de 05.03.2007. În mod corespunzător a fost admisă excepția tardivității și cu privire la dispoziția nr. 27/2007 care a fost comunicată la data de 25.01.2007, contestația fiind depusă la data de 05.03.2007.
A fost înlăturată apărarea contestatorului potrivit căreia cea de-a doua cerere, soluționată prin dispoziția nr. 27/2007 este o completare a notificării nr. 311/N/2001, sub cuvânt că prin aceasta s-a depus expertiza tehnică extrajudiciară constatatoare a dreptului de proprietate, arătându-se că acest termen a expirat la data de 01.07.2003, astfel cum a fost prelungit prin nr.OUG 10/2003, aprobată prin Legea nr. 289/2003, iar acest termen are natura unui de decădere, nefiind supus întreruperii sau suspendării, astfel cum pretinde contestatorul.
Cât privește cererea depusă sub nr. 165/2005, tardivitatea acesteia rezultă din prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificată prin nr.OUG 109/2001 și nr.OUG 145/2001, termenul fiind prelungit până la data de 09.02.2002, iar Legea nr. 247/2005 nu a adus nicio modificare a Legii nr. 10/2001 cu privire la termenul de depunere a notificării.
Împotriva hotărârii a declarat apel contestatorul solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Covasna, iar, în subsidiar, schimbarea hotărârii cu consecința constatării nulității absolute a dispoziției nr. 232/2003 emisă de Primarul Orașului C, anularea dispoziției nr. 27/2007 a aceleiași autorități, precum și constatarea nulității absolute a tuturor actelor prin care imobilul a trecut în proprietatea statului și restituirea în natură a imobilului la care contestatorul este îndreptățit.
În dezvoltarea criticilor căii de atac se învederează că prima instanță nu s-a pronunțat asupra nulității absolute a dispoziției nr. 232/2003 emisă de Primarul Orașului C, invocată de contestator, arătând că emiterea dispoziției în perioada în care partea a solicitat suspendarea termenului de depunere a actelor doveditoare ale dreptului de proprietate constituie un abuz de drept ce atrage nulitatea actului în măsura în care acest termen nu este unul de decădere, astfel cum la caracterizat prima instanță. Apelul exercitat de contestator vizează greșita respingere ca tardiv introduse a notificărilor formulate, susținându-se că termenul pentru depunerea contestației împotriva dispoziției autorității administrative curge de la comunicarea acesteia iar nu de la momentul expedierii către notificator.
Verificând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Curtea apreciază apelul ca nefondat.
Prima instanță a soluționat contestația din perspectiva tardivității formulării acesteia, întemeiată pe prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Privită prin prisma acestor norme, dispoziția nr. 232/2003 a fost comunicată contestatorului la data de 29.09.2003 iar contestația formulată împotriva acestei dispoziții a fost înregistrată la Tribunalul Covasna la data de 05.03.2007, cu mult peste termenul de 30 de zile statornicit în textul de lege menționat. Contestatorul nu a invocat împrejurarea că nu a primit dispoziția atacată, motiv pe care l-a invocat doar în apel, prevalând dovada de comunicare a acesteia, astfel cum rezultă din adresele de expediere (filele 123 - 124 dosar fond).
Aceeași sancțiune a tardivității paralizează cercetarea pe fond a contestației formulate împotriva dispoziției nr. 27/2007, înregistrată la instanță la data de 05.03.2007 în condițiile în care aceasta a fost comunicată la data de 25.01.2007 (filele 125 - 126 dosar fond). Cât privește această din urmă dispoziție este de observat că ea poartă asupra unei cereri care nu îndeplinește condițiile de formă, nefiind comunicată intimatului sub forma notificării prin intermediul executorului judecătoresc.
Curtea apreciază întemeiate argumentele primei instanțe potrivit cărora cererea care a stat la baza emiterii dispoziției nr. 27/2007 nu poate constitui o completare a notificării nr. 311/N/2001, câtă vreme aceasta a fost soluționată prin dispoziția nr. 232/2003 împotriva căreia contestatorul nu a exercitat calea specifică a controlului judecătoresc prevăzută de legea specială. Cum împotriva dispoziției motivate de respingere a cererii persoana îndreptățită are deschisă calea contestației, instituită de art. 26 din Legea nr. 10/2001, aceasta nu se poate prevala de regimul comun al nulității actului, invocat în precizarea de acțiune și reiterat ca motiv de apel.
În temeiul considerentelor de fapt și de drept expuse, conform dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă urmează a menține apelul și a păstra hotărârea atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 936/13.09.2007 a Tribunalului Covasna, pe care o păstrează.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER - - |
Red./06.02.08
Tehnored.AN/07.02.2008-4 ex.
Jud.fond
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Rodica Popa