Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta, cu domiciliul în C,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 545 din 6 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- (nr. în format vechi 4141/civ/2006), în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - D, cu sediul în -, jud. D, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, reprezentând intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - D, lipsind apelanta reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că apelul nu a fost motivat și nu a fost depus certificatul de deces al numitului, conform celor dispuse în ședința din 3 decembrie 2007.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic, pentru intimatul pârât, a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile, arătând că acțiunea nu este întemeiată.
CURTEA
Asupra apelului de față:
La data de 22.09.2006, reclamanta a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor teren și construcții, în prezent demolate, situate în comuna, sat jud.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că este moștenitoarea defunctului său tată -, căruia i-au fost naționalizate în mod abuziv mai multe imobile constituite din casă, moară, grajduri, toate amplasate pe un teren de 1 ha în comuna și că a formulat notificare către Primăria comunei, aceasta emițând o dispoziție în care se arată că este imposibil de identificat entitatea deținătoare a imobilelor.
În aceste condiții, reclamanta a formulat prezenta acțiune conform art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, chemând în judecată Statul Român, deoarece se află în imposibilitatea de a identifica persoana deținătoare a bunurilor preluate abuziv.
S-au depus la dosar în copie, dispoziția nr.40/12 iunie 2006 Primarului comunei jud.D, liste de inventariere a bunurilor în litigiu din 01.04.1965, adresa nr.207/31.01.2000 a Consiliului local, notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001, o adresă a SC S SA.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, ridicând excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu este deținătorul imobilului preluat abuziv și nu a fost investit cu soluționarea notificării și arătând că acțiunea este neîntemeiată și pe fond, față de înscrisurile depuse la dosar.
La termenul din 10 noiembrie 2006, în temeiul art.137 alin.1 Cod pr.civilă, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, ridicată prin întâmpinare, având în vedere temeiul juridic al acțiunii și măsura dispusă prin dispoziția 40/2006, împrejurare față de care însăși legea a conferit calitate procesuală pasivă acestui pârât.
La dosar s-au depus acte de stare civilă, mai multe adrese, copiile unor fotografii ale imobilelor, extras dintr-un borderou întocmit cu ocazia recensământului din anul 1948.
S-a administrat proba testimonială, fiind audiat martorul și s-a efectuat o expertiză tehnică de către expert, pentru identificarea imobilului.
La termenul din 2 martie 2007, reclamanta a depus la dosar note scrise prin care a arătat că imobilul a fost preluat fără titlu și că este succesoarea proprietarului acestui imobil, care este vărul său primar, ea venind la succesiune în calitate de colateral privilegiat.
Prin sentința nr.545 din 6 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă.
S-a reținut că atât în notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001, cât și în cererea de chemare în judecată reclamanta a susținut că proprietarul bunurilor preluate abuziv a fost tatăl său, a cărui moștenitoare legală este, în calitate de fiică, dar din probele cauzei a rezultat că imobilele în litigiu au aparținut lui.
Prin notele de ședință depuse la 2.03.2007, reclamanta a invocat calitatea de moștenitoare legală a vărului său, instanța calificând cererea ca modificare a acțiunii introductive, în condițiile prevăzute de art.132 alin.1 Cod pr.civilă.
Conform actelor de stare civilă depuse la dosar, proprietarul imobilului a cărui restituire se solicită, a fost fiul lui - soră cu (tatăl reclamantei).
a decedat la data de 10.07.1993, având ca descendent pe.
Reclamanta nu a făcut dovada că este predecedat tatălui său, situație în care ar fi putut veni la moștenirea vărului său, în calitate de colateral ordinar.
S-a concluzionat că, față de situația reținută, reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.
Împotriva sentinței reclamanta a declarat apel, fără a-l motiva, urmând ca instanța să se pronunțe, conform art.292 alin.2 Cod pr.civilă, pe baza celor invocate la prima instanță.
Față de susținerile formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și notele de ședință depuse la 2.03.2007, apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Legea nr.10/2001 a stabilit acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, persoanelor îndreptățite, așa cum sunt definite prin prevederile art.3 și 4 din lege.
În baza acestor norme, au calitatea de persoane îndreptățite atât persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora (art.3 alin.1 lit.a), cât și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite (art.4 alin.2).
În speță, reclamanta a invocat calitatea sa de moștenitor al proprietarului imobilelor la data preluării abuzive, indicând prin notele de ședință ca proprietar pe, care a figurat în registrele agricole din anul 1948 cu aceste bunuri, potrivit situației rezultată din adeverința nr.207/2000 a Consiliului local, jud.
Cu actele de stare civilă depuse la dosar s-a făcut dovada raporturilor de rudenie a reclamantei cu (colateral ordinar), dar în situația în care acesta a avut ca descendent pe, era necesar să se dovedească împrejurarea că fiul a predecedat tatălui, numai în acest caz reclamanta venind la moștenirea vărului său.
Reclamanta nu a făcut probe în acest sens nici la prima instanță, nici în apel, deși la data de 3.12.2007 s-a dispus efectuarea unei adrese prin care i s-a pus în vedere să depună certificatul de deces al lui, solicitare căreia însă nu i s-a dat curs.
În consecință, constatându-se că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul prevăzut de Legea nr.10/2001, se apreciază că întemeiat s-a respins acțiunea, astfel încât apelul nu este fondat și urmează să fie respins, conform art.296 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta, cu domiciliul în C,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 545 din 6 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- (nr. în format vechi 4141/civ/2006), în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - D, cu sediul în -, jud.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.4 ex
14.01.2008.
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu