Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU
DOSAR NR. 2768,- CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 20
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Radu Adriana Maria
JUDECĂTOR 2: Popa Aurelia
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea, în fond după casarea cu trimitere, a apelului formulat de contestatoarea, prin procurator cu domiciliul în B, B-ul, nr. 9,. 7,. etș. 6,. 25, sector 4, împotriva Sentinței civile nr. 171/3 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata Primăria orașului prin primar, cu sediul în, jud.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când Curtea având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea azi, 28.01.2009 când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa la data de 16.08.2002 sub nr. 1748/2002 contestatoarea, prin procurator a formulat în contradictoriu cu intimata Primăria contestație împotriva Deciziei nr. 3293/22.10.2001 solicitând restituirea în natură a imobilului situat în, format din casă și teren în suprafață de 1113 mp.
În motivarea contestației contestatoarea a arătat că prin decizia atacată intimata refuză restituirea.
A mai precizat contestatoarea că a fost deposedată abuziv de bun prin Decretul nr. 223/1974 și deși a făcut toate demersurile necesare nu a obținut restituirea în natură, intimata refuzând să ia măsurile legale în conformitate cu legea nr. 10/2001.
În temeiul art. 115 -118 Cod pr. civ. intimata a formulat întâmpinare.
Pe cale de întâmpinare intimata a invocat excepția lipsei competenței materiale a Judecătoriei Pucioasa motivat de temeiul juridic al acțiunii și anume Legea nr. 10/2001, competența aparținând Tribunalului Dâmbovița.
Pe fondul cauzei intimata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât nu poate fi obligată să restituie imobilul în litigiu care nu se mai află în proprietatea sa.
A mai precizat intimata că imobilul solicitat este proprietate privată fiind deținut de familia în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 7693/29.11.1988 autentificat de către notariatul de Stat, iar în ceea ce privește dreptul de proprietate al acestei familii, problema s-a soluționat prin Decizia civilă nr. 42/2002 a Tribunalului Dâmbovița și prin Decizia nr. 1609/2002 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
Judecătoria Pucioasa prin Sentința civilă nr. 1087/30.09.2002 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că s-a contestat Decizia nr. 3293/2001 prin care s-a refuzat restituirea în natură a imobilelor, iar conform art. 4 din Legea nr. 10/2001 competența aparține tribunalului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă la data de 21.11.2002 sub nr. 9341/2002.
În fața tribunalului intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
În motivarea excepției intimata a arătat că imobilul solicitat nu se află în patrimoniul său, ci este proprietate privată, aparținând familiei în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 7693/29.11.1988 autentificat de către Notariatul de Stat.
A mai precizat intimata că în ceea ce privește dreptul de proprietate al acestei familii, problema s-a soluționat prin Decizia civilă nr. 42/2002 a Tribunalului Dâmbovița și prin Decizia nr. 1609/2002 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Contestatoarea prin procurator a formulat și depus la dosar note scrise.
După administrarea probatoriilor Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă a pronunțat Sentința civilă nr. 171 din 3 aprilie 2003 prin care a respins cererea.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, prin notificarea din 14 august 2001 transmisă de executorul judecătoresc, contestatoarea a solicitat Primăriei or. restituirea în natură a imobilului situat în or. -, compus din parter și etaj, cu 5 camere, 2 bucătării și baie și a suprafeței aferente de 1113. pe motiv că au fost preluate abuziv în baza Decretului nr. 223/1974.
Prin decizia nr. 106 din 22 aprilie 1986 emisă de Consiliul Popular al județului D - Comitetul Executiv s-a constatat trecerea în proprietatea statului a cotei de din construcțiile - două corpuri și terenul aferent în suprafață de 2226. situat în orașul - jud. D, în baza decretului 223/1974, ca urmare a rămânerii în străinătate a contestatoarei și soțului său în anul 1984, considerată ilegală la data respectivă.
Potrivit art. 1 din Legea nr.10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie, de regulă în natură, în condițiile acestei legi, iar când restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Față de noțiunea de "imobile preluate în mod abuziv" definită prin art.2 din Legea 10/2001, în principiu este posibilă restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii în baza legii menționate pentru imobilele preluate prin decretul nr. 223/1974.
A mai reținut instanța că, în speță, contestatoarei nu i s-au preluat de către stat bunuri imobile individual determinate, ci cota de din bunurile imobile moștenite în baza certificatului de moștenitor nr. 194/11.05.1965 eliberat de fostul Notariat de Stat al Raionului Târgoviște, cealaltă cotă de fiind proprietatea sorei sale -, în prezent -.
Prin actul de partaj voluntar încheiat la 10 octombrie 1998, pentru ieșirea din indiviziune, Statul Român, reprezentat prin fostul Consiliu Popular al orașului a primit în proprietate parcele de 960. și 153. -1113. împreună cu construcția situată pe teren compusă din 4 camere și o bucătărie, cealaltă construcție și suprafața de 1113. fiind atribuită în proprietate lui -.
Din decizia civilă nr. 42/16 ianuarie 2002 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, irevocabilă în baza deciziei civile nr. 756/9 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, reiese că - a înstrăinat legal cumpărătorilor și -, prin contractul autentificat sub nr. -.11. 1988 de fostul Notariat de Stat D, imobilul revendicat de contestatoare compus din parter și etaj cu 5 camere, terenul în suprafață de 1113. trecând în proprietatea statului în baza legii 58/1974, în prezent fiind atribuit în proprietate prin reconstituirea dreptului în baza Legii 18/1991, cumpărătorilor construcției.
Întrucât prin hotărârea judecătorească intrată în puterea lucrului judecat s-a respins acțiunea de constatare a nulității contractului de înstrăinare a bunurilor revendicate, iar în prezent nu se mai poate pune în discuție legalitatea înstrăinării, tribunalul urmează să respingă acțiunea formulată în baza Legii 10/2001 pentru restituirea în natură a bunurilor preluate abuziv.
Având în vedere că nu este posibilă restituirea în natură a bunurilor revendicate, dar preluarea lor în baza Decretului - s-a făcut în mod abuziv, urmează ca persoana îndreptățită să beneficieze, la cerere, de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelanta a arătat că la dosarul cauzei au fost depuse toate actele doveditoare.
A mai precizat apelanta că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 7693/29.11.1988 - a vândut imobilele moștenite și individualizate prin partajul voluntar familiei și -, respectiv casa construită din paiantă și piatră, învelitoare cu plăci de azbociment având două camere, antreu, bucătărie, baie.
Totodată, a formulat acțiune în nulitatea actului de partaj voluntar și a actului de vânzare cumpărare, cerere inițial admisă de judecătorie, dar ulterior respinsă în căile de atac.
Pe de altă parte din înscrisurile cauzei rezultă cu certitudine faptul că modul și măsurile prin care s-a procedat la preluare sunt în contradicție flagrantă cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Intimata a formulat întâmpinare învederând că motivele formulate nu se aduc critici hotărârii de fond.
Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă prin Decizia nr. 232 din 28 octombrie 2003 respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că reclamanta a depus prin executorul judecătoresc o notificare prin care a solicitat Primăriei restituirea în natură a imobilului situat în acest oraș, pe-, imobil compus din parter și etaj, precum și a suprafeței de teren aferentă de 1113. arătând că acest imobil a fost preluat abuziv în baza decretului nr. 223/1974, iar prin decizia nr. 106 din 22 aprilie 1986 emisă de Consiliul Popular al județului D - Comitetul Executiv s-a constatat trecerea în proprietatea statului a cotei de din construcțiile - două corpuri și terenul aferent în suprafață de 2226. situat în orașul - jud. D, în baza decretului 223/1974, ca urmare a rămânerii în străinătate a reclamantei și a soțului său în anul 1984.
A mai reținut instanța că, din actele dosarului rezultă că de fapt reclamantei nu i s-au preluat de către stat bunuri imobile care să fie individual determinate, ci doar cota de din bunurile imobile moștenite în baza certificatului de moștenitor nr. 194/11.05.1965 eliberat de fostul Notariat de Stat al Raionului Târgoviște, cealaltă cotă de fiind proprietatea sorei sale -, în prezent -, iar ulterior, prin actul de partaj voluntar încheiat la 10 octombrie 1998, pentru ieșirea din indiviziune, Statul Român, reprezentat prin fostul Consiliu Popular al orașului a primit în proprietate suprafața de 1113. împreună cu construcția situată pe teren, iar cealaltă construcție și suprafața de 1113. fiind atribuită în proprietate lui -.
Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie de regulă în natură în condițiile acestei legi, iar când restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, în principiu fiind posibilă aplicarea acestei legi și pentru imobile preluate prin Decretul nr. 223/1974.
Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat la data de 16 ianuarie 2002 decizia nr. 42, rămasă irevocabilă în baza deciziei civile nr. 756/9 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, din aceasta rezultând că - a înstrăinat legal cumpărătorilor prin contractul autentificat sub nr. 7693/29 noiembrie 1998 de fostul Notariat de Stat D imobilul revendicat de reclamantă compus din parter și etaj cu 5 camere, iar terenul în suprafață de 1113. trecând în proprietatea statului în baza Legii 58/1974 și în prezent fiind atribuit în proprietate prin reconstituirea dreptului, în baza Legii 18/1991, cumpărătorilor construcției.
A apreciat instanța de apel că în mod corect s-a reținut de instanța de fond că dat fiind faptul că prin hotărârea judecătorească intrată în puterea lucrului judecat s-a respins acțiunea de constatare a nulității actului de înstrăinare a bunurilor revendicate, în prezent nemaiputând fi pusă în discuție legalitatea înstrăinării și nefiind posibilă restituirea în natură a bunurilor revendicate a căror preluare s-a făcut în mod abuziv în baza Decretului 223/1974, reclamanta beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat în esență că instanțele nu au lămurit pe deplin situația de fapt, limitându-se a lua act de conținutul unei hotărâri judecătorești, fără a examina probele administrate prin care s-a făcut dovada că în proprietatea cumpărătorilor a fost transmis un alt imobil decât cel ce se cere a fi restituit în natură.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală prin Decizia nr. 7627 din 6 octombrie 2005 admis recursul, a casat hotărârea instanțe de apel și a trimis cauza spre rejudecare Curții de APEL PLOIEȘTI.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut că în primul rând, învestită fiind cu soluționarea unei contestații prin care s-a respins cererea de restituire în natură fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanța de apel a omis să cerceteze titlul cu care statul a preluat cota indiviză de proprietate de la contestatoare.
Astfel, instanța de apel nu a verificat dacă preluarea cotei indivize s-a făcut cu respectarea întocmai dispozițiilor Decretului nr. 223/1974 în sensul că a existat plata sau despăgubirea coproprietarului, iar decizia de preluare a fost comunicată acestuia și a rămas necontestată pe căile posibile în acea vreme, caz în care dreptul de proprietate s-a transmis statului cu titlul valabil, acesta partajându-se pe deplin legal cu cealaltă coproprietară - -.
În asemenea ipoteză, instanța avea obligația de a stabili pe baza tuturor probelor administrate bunurile individualizate intrate în patrimoniul statului în urma partajului voluntar, restituibile în natură contestatoarei, diferențiate de cele atribuite și vândute de aceasta cumpărătorilor, inclusiv pe calea unei expertize tehnice.
Aceasta pentru că situația de fapt nu putea fi declarată pe deplin lămurită - cum greșit a procedat instanța de apel numai pe baza hotărârilor judecătorești anterioare intrate în puterea lucrului judecat, atât timp cât au fost examinate numai unele pagini ale acestora și nu ansamblul lor, iar instanța de apel nu a cercetat, în raport de cazul de nulitate dedus acelei judecăți, în ce măsură considerentele acelor hotărâri sunt în concordanță cu obiectul procesului ori exced acestuia și în ce măsură explică dispozitivele prin care pricina a fost soluționată, stabilind numai astfel dacă și în ce măsură au forță probantă, înlăturând sau nu valoarea probatorie a celorlalte înscrisuri doveditoare.
Numai în cazul în care ar fi constatat fără echivoc că imobilul concret pretins de contestatoare a fost transmis prin partaj, care la rându-i l-a înstrăinat cumpărătorilor, s-ar justifica soluția respingerii apelului.
Neprocedând astfel, instanța a lăsat să planeze dubiul că imobilul pretins de contestatoare a rămas în proprietatea statului, înstrăinat fiind, de fapt, așa cum contestatoarea susține, un alt imobil.
Dimpotrivă, în ipoteza în care instanța ar fi constatat că partea indiviză ar fi fost preluată de stat cu încălcarea a înseși prevederilor Decretului nr.223/1974 și ale art.13 din legea nr. 59/1974, titlul statului nu poate fi calificat decât ca nefiind valabil, preluarea bunurilor de către stat având caracter de sancțiune nelegală, lipsită de orice efect juridic, aplicabile fiind dispozițiile art.2 (2) din Legea nr.10/2001, potrivit cărora persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi.
În atare ipoteză, actul de preluare nu a conferit statului calitatea de proprietar, ci numai cea de simplu posesor, iar actul de partaj voluntar nu a produs nici un efect, starea de indiviziune existând și în prezent, coindivizari fiind contestatoarea și cumpărătorii unora dintre bunurile componente ale acesteia, indiferent de cele statuate prin hotărârile judecătorești anterioare pe baza cărora a soluționat pricina instanța de apel.
În această situație, contestatoarei i se cuvine restituirea cotei de din imobil, urmând a se desocoti pe calea dreptului comun cu actualii cumpărători ai unora dintre bunurile componente, pentru că indiferent de concretizarea bunurilor cerute a fi restituite în natură, practic contestatoarea tinde la redobândirea a ceea ce i-a fost luat abuziv de către stat.
În concluzie, nefiind pe deplin lămurită situația de fapt, instanța supremă nu are posibilitatea de a proceda potrivit art. 314 cod pr.civilă, conform căruia ICCJ hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă la data de 24.03.2006 sub nr. 2761/2006.
Apelanta a formulat și depus la dosar concluzii scrise.
Prin Decizia nr. 110 din 2 iunie 2006 Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința nr. 171/2003 în sensul că a admis contestația, a anulat Dispoziția nr. 3293/2001 a Primarului orașului și a obligat intimata să restituie în natură contestatoarei cota de din imobilul situat în,-, jud.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că la termenul de judecată din 30 mai 2006 pus în discuția părților prezente necesitatea întocmirii unui raport de expertiză tehnică de specialitate, astfel cum s-a menționat în decizia ICCJ.
Reprezentantul apelantei, procurator, a arătat că nu dorește efectuarea unei expertize tehnice, întrucât actele depuse la dosar și raportul de expertiză depus în dosarul nr. 5810/1998 la Tribunalul Dâmbovița sunt îndestulătoare.
La solicitarea instanței procuratorul a precizat că nu a primit decizia de preluare a imobilului și nici despăgubiri pentru partea preluată de stat.
A mai reținut instanța că, este cunoscut că în nici unul din regimurile constituționale din perioada 1948-1990 nu pot fi recunoscute efecte juridice în sensul unei preluări cu titlu valabil acolo unde a lipsit plata ori despăgubirea, deoarece nici una dintre constituțiile respective nu a omis să acorde o minimă ocrotire proprietății personale.
Așa cum se arată și în literatura de specialitate, acolo unde s-a emis o decizie, deși existau temeiuri potrivit Decretului 223/1974, ca statul să dobândească de la data emiterii deciziei dreptul de proprietate asupra construcției și terenului, înseamnă că acest drept a rămas în patrimoniul proprietarului inițial.
Statul Român a fost în imposibilitatea de a-și constitui un titlu valabil de proprietate, determinat de faptul că decizia administrativă nu a fost comunicată proprietarului deposedat.
Așa cum s-a arătat și în considerentele deciziei nr. 7627/2005 a Înaltei Curți de casație și Justiție și având în vedere dispozițiile art. 315 alin.1 Cod pr.civilă, titlul statului prin care a preluat imobilele de la apelanta contestatoare nu are efect juridic, acesta nu are calitate de proprietar, situație în care actul de partaj voluntar nu a produs nici un efect, starea de indiviziune existând și în prezent, coindivizari fiind contestatoarea și cumpărătorii unora dintre bunurile componente ale acesteia, indiferent de cele statuate prin hotărârile judecătorești anterioare.
De menționat este că intimata nu a susținut în nici o fază procesuală că statul ar avea un titlu valabil asupra bunurilor imobile preluate de la apelanta-contestatoare, iar apărarea acesteia că imobilul în litigiu nu se mai află în patrimoniul său, urmează să fie respinsă, întrucât, potrivit art. 26 alin.1 din Legea nr.10/2001, în situația în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul.
A reținut instanță că, deoarece cota de cuvenită contestatoarei apelante din imobilul solicitat a-i fi restituit în natură reprezentată de construcții și teren, a fost preluată fără titlu valabil, potrivit art. 296 Cod pr.civilă urmează a admite apelul, a schimba în tot sentința, în sensul admiterii contestației și anulării dispoziției nr. 3292/2001 a primăriei or., iar în baza disp. art.2 pct.2 din Legea nr. 10/2001 obligării intimatei să restituie în natură contestatoarei cota de din imobilul construcții și teren situate în or.- jud.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că din actele depuse la dosar rezultă că imobilul care s-a confiscat de către stat în mod nelegal este situat în- și este format din 5 camere, iar familia ocupă acest imobil deși prin actul autentic de vânzare cumpărare i s-a înstrăinat un imobil cu două camere, care a revenit sorei contestatoarei în urma partajului voluntar și pentru care a primit autorizație de înstrăinare.
A mai precizat recurenta că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a cotei de din imobilul situat în- având în vedere că s-a dovedit că la adresa indicată sunt două imobile construcții, nr. 73 și respectiv 73A, cu terenul aferent.
Așa fiind trebuie clarificat obiectul restituirii, urmând a se restitui în natură, fie unul din acestea, fie cota de din ambele.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală prin Decizia civilă nr. 2949 din 3 aprilie 2007 admis recursul, a casat hotărârea instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare Curții de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 762A din 6 octombrie 2005 care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului s-au dat instanței de trimitere îndrumări clare cât privește necesitatea analizării probelor administrate cu eventuala lor completare, în vederea identificării bunului revendicat și analizării valabilității titlului statului.
Potrivit art.315 alin.1 Cod pr.civilă în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Instanța de apel rejudecând cauza a respectat parțial îndrumarea instanței de recurs prin aceea că s-a ocupat de analiza titlului prin care statul a preluat imobilul, constatând că preluarea a fost nelegală și deci bunul nu ieșit din patrimoniul fostului proprietar.
Instanța a ignorat însă necesitatea de a determina, în mod precis, imobilul revendicat.
A mai reținut instanța că, de esența acțiunii în revendicare este identificarea bunului.
Din probele administrate și din susținerile reclamantei din diferitele etape procesuale a rezultat că de pe urma autorului acesteia au rămas mai multe construcții și terenuri în str. - din orașul.
Astfel, în contestația cu care a fost investită instanța s-a solicitat imobilul - casă și teren 1113. situate în -.
În actul de partaj voluntar - fila 20 din dosarul de fond sunt menționate în str. - două construcții și mai multe parcele de teren și se face vorbire despre două poziții 73 și 73.
Actul de vânzare-cumpărare încheiat între - și - fila 11 din dosarul de fond menționează un imobil în-.
Procesul verbal - fila 9 din dosarul - de identificare a terenurilor și construcțiilor existente ce fac obiectul certificatului de moștenitor nr. 294 din 11 mai 1965, încheierea de la 24 martie 1986 se referă la 2656. -din care 424. expropriați prin decretul nr. 39/1974 din-, pe care se află două case cu un grad de uzură de 70%, pe care se află două corpuri de clădire - corp A și corp
Având în vedere că imobilul revendicat este unul complex era imperios necesar ca instanța să administreze probe - de preferință directe - pentru stabili, eventual, pe cale de expertiză - identificarea imobilului - suprafață de teren, numărul și componența clădirilor, dacă pe strada de destinație sunt două sau mai multe numere poștale.
Împrejurarea că reclamanta nu a dorit să se întocmească o expertiză, nu poate duce la concluzia că o asemenea probă nu este necesară în raport de situația contrară sau neclară cu privire la imobilul revendicat. De remarcat că instanța nu s-a preocupat să rezolve cererea în funcție de conținutul notificării și nici notificarea nici decizia de respingere a acesteia nu se află la dosar.
Constatând că reclamanta este îndreptățită să primească o reparație prin restituirea în natură a cotei de din imobilul situat în- instanța a ordonat ca pârâta să restituie bunul indicat generic în dispozitiv fără să se determine componența bunului.
Astfel, constatând că în cauză nu sunt stabilite împrejurările de fapt mai sus arătate, pentru ca Înalta Curte de Casație și Justiție să poată hotărî asupra fondului pricinii, se impune casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare sub aspectul identificării și individualizării bunurilor revendicate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 16.10.2007 sub nr. 2768,-.
În apel după casarea cu trimitere, pe linia deciziei de casare s-a dispus efectuarea în cauză a unor expertize de specialitate construcții și topografie având obiectivele arătate în încheierile de ședință de la filele 11 și 27 dosar.
În cauză au fost efectuate expertize de specialitate, lucrările de expertiză fiind depuse la dosar.
Apelanta prin procurator a formulat și depus la dosar note scrise.
Curtea, analizând în fond după casarea cu trimitere cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Contestatoarea a investit inițial Judecătoria Pucioasa, iar în urma declinării competenței Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă cu o contestație împotriva unei Decizii emise de către Primăria solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilelor casă și teren în suprafață de 1113 mp situate în și care au fost preluate în baza Decretului nr. 223/1974.
La baza demersului judiciar al contestatoarei a stat Notificarea nr. 146/2001 adresată Primăriei prin intermediul executorului judecătoresc și completată la data de 12.03.2002.
Din cuprinsul celor două acte se reține că obiect al solicitării contestatoarei a făcut restituirea imobilului preluat de către acesta în baza Decretului nr. 223/1974.
Pe de altă parte, din înscrisurile cauzei rezultă că apelanta contestatoare a dobândit prin moștenire de la tatăl său, împreună cu sora sa -, în prezent - și în cote egale de fiecare mai multe imobile terenuri și construcții.
Potrivit Memoriului tehnic cuprinzând documentația pentru partajare din data din anul 1967 imobilul situat în comuna, raionul Târgoviște, regiunea P era format din suprafața de 2.649,37 mp și pe care se aflau situate două clădiri și anume clădirea A compusă din trei camere, antreu, bucătărie și la parter având suprafața de 97,17 mp și două camere, hol și bucătărie la etaj având o suprafață de 65,36 mp, precum și clădirea B compusă din două camere, un antreu, baie și bucătărie în suprafață de 66,25 mp.
În ceea ce privește cota de a contestatoarei din imobilele aceasta a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974.
Așa fiind sora contestatoarei a devenită coindivizară alături de stat cu privire la respectivele bunuri.
Acestei stări i s-a pus capăt prin actul de partaj voluntar din data 10.10.1988.
Potrivit acestuia Statul român a primit în proprietate exclusivă două suprafețe de teren de 960 mp, respectiv 153 mp și o casă cu patru camere și bucătărie, iar - suprafața de 1113 mp și o casă cu două camere, antreu bucătărie și.
Aceasta din urmă prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7693/29.11.1998 a înstrăinat soților și - imobilul ce i-a revenit în proprietate exclusivă, cu privire la construcție făcându-se mențiune expresă în act că aceasta este formată din două camere, antreu bucătărie, și baie.
Cu toate acestea, din întreg materialul probator administrat în cauză se reține că soții au ocupat și ocupă în fapt cealaltă construcție identificată ca fiind construcția A în Memoriul tehnic invocat în precedent și ulterior menționată în acte ca fiind numai în suprafață de 97,17 mp și compusă din 4 camere și bucătărie.
Pe de altă parte, potrivit Deciziei 7627/ 06.10.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, obligatorie pentru instanțele de rejudecare, în situația în care bunul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, actul de preluare nu a conferit statului calitatea de proprietar, ci numai pe aceea ce posesor, iar actul de partaj voluntar nu a produs nici un efect, starea de indiviziune existând și în prezent coindivizari fiind contestatoarea și cumpărătorii unora dintre bunurile componente ale acesteia, indiferent din cele statuate prin hotărâri judecătorești anterioare pe baza cărora a soluționat pricina instanța de apel.
În cuprinsul aceeași decizii s-a reținut de asemenea cu caracter obligatoriu pentru instanțele de rejudecare că într-o atare situație, deci a preluării bunului fără titlu valabil contestatoarei i se cuvine restituirea cotei de din imobil, urmând a se desocoti pe calea dreptului comun cu actualii cumpărători ai unora din bunurile componente, pentru că indiferent de concretizarea bunurilor cerute a fi restituite în natură practic contestatoarea tinde la redobândirea a ceea ce i s-a luat în mod abuziv de către stat.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 110/ 02.07.2006 a Curții de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă s-a stabilit că bunul ce aparținut contestatoarei a intrat în proprietatea statului fără titlu valabil.
Sub acest aspect hotărârea a intrat în autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 2949/03.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, în considerentele acesteia reținându-se că instanța de rejudecare s-a conformat numai în parte deciziei anterioare de casare prin analizarea titlului statului concluzionând că preluarea a fost nelegală și deci bunul nu a ieșit din patrimoniul fostului proprietar.
Având în vedere toate cele arătate în precedent, Curtea reține că față de preluarea fără titlu valabil a imobilului teren și construcție ce a aparținut contestatoarei, acesta este îndreptățită la restituirea în natură a bunului efectiv preluat, desocotirea cu succesorii în drepturi ai sorei acesteia urmând a se face ulterior pe calea dreptului comun.
În ceea ce privește bunurile efectiv preluate de la apelanta contestatoare din coroborarea înscrisurilor cauzei cu lucrările de expertiză efectuate în fond după casarea cu trimitere se reține că acestea se identifica drept construcția A formată din trei camere, antreu, bucătărie și la parter având suprafața de 97,17 mp și două camere, hol și bucătărie la etaj având o suprafață de 65,36 mp și terenul în suprafață de 1113 mp identificat potrivit raportului de expertiză topografie expert și poșat cu pe schița de plan anexă la acesta.
Împrejurarea că în unele înscrisuri construcția Corp A apare formată numai din parter și cuprinzând patru camere și o bucătărie nu poate conduce la concluzia că aceasta este componența bunului preluat de la apelantă de vreme ce în anul 1967 apare descris ca fiind format din parter și etaj, suprafețele fiecărui nivel și camerele fiind aceleași și în prezent și identificate ca atare de lucrările de expertiză.
Pentru toate motivele arătate și având în vedere dispozițiile art. 296 Cod pr. civ. Curtea apreciind criticile apelantei întemeiate, urmează să admită în fond după casare apelul.
Pe cale de consecință Curtea va admite apelul formulat de contestatoarea, prin procurator, va schimba în tot Sentința civilă nr. 171/03.04.2003 a Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă Secția civilă, iar pe fond va admite contestația.
Curtea, va dispune anularea Dispoziției nr. 3293/2001 a Primarului Orașului și restituirea în natură către apelanta contestatoare a imobilului situat în,-, format din suprafața de 1113 mp identificată potrivit raportului de expertiză specialitate topografie exp. și poșată cu pe schița de plan anexă la aceasta și construcția A compusă din 3 camere, antreu, bucătărie și la parter având suprafața de 97.17 mp și două camere, hol și bucătărie la etaj având suprafața de 65.36 mp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite, în fond după casare, apelul formulat de contestatoarea, prin procurator cu domiciliul în B, B-ul, nr. 9,. 7,. etș. 6,. 25, sector 4, împotriva Sentinței civile nr. 171/3 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata Primăria orașului prin primar, cu sediul în, jud.
Schimbă în tot Sentința civilă nr. 171/03.04.2003 a Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă, iar pe fond admite contestația.
Dispune anularea Dispoziției nr. 3293/2001 a Primarului Orașului.
Dispune restituirea în natură către apelanta contestatoare a imobilului situat în,-, format din suprafața de 1113 mp identificată potrivit raportului de expertiză specialitate topografie exp. și poșată cu pe schița de plan anexă la aceasta și construcția A compusă din 3 camere, antreu, bucătărie și la parter având suprafața de 97.17 mp și două camere, hol și bucătărie la etaj având suprafața de 65.36 mp.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -,
Fiind în cm semnează
Președintele instanței
GREFIER,
- -
Red
4 ex/ 02.03.2009
nr. 9431/2003 Tribunalul Dâmbovița
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Radu Adriana MariaJudecători:Radu Adriana Maria, Popa Aurelia
