Jurisprudenta Legea 10/2001. Încheierea /2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 07.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelantele - reclamante și împotriva sentinței civile nr. 753/14.06.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți Societatea Națională Institutul, International 2000, Ministerul Agriculturii, Alimentație și Pădurilor și Agenția Domeniilor Statului
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelantele - reclamante și, reprezentate de avocat cu împuternicirea avocațială nr.-/15.03.2007 aflată la fila 13 din dosar, intimații - pârâți Societatea Națională Institutul și International 2000, reprezentați de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, intimata - pârâtă Agenția Domeniilor Statului B, reprezentată de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, intimatul - pârât Ministerul Agriculturii, Alimentație și Pădurilor, prin consilier juridic, cu delegație aflată la fila 38.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că la data de 16.06.2008 Oficiul de cadastru Gaî naintat relații în sensul că nu deține planuri de situație privind moșia.
Curtea, având în vedere relațiile înaintate de Arhivele Naționale aflate la file 122 și 123, pune în discuția părților completarea raportului de expertiză efectuat în cauză.
Reprezentantul apelantelor - reclamante și arată că, în opinia sa, nu se mai impune completarea expertizei, întrucât până la acest moment s-a răspuns la tot ce s-a solicitat.
Reprezentantul intimaților - pârâți Societatea Națională Institutul și International 2000 învederează că lasă la aprecierea instanței cererea de completare a raportului de expertiză, cu precizarea că toate autoritățile la care s-a apelat au comunicat faptul că nu există planuri de situație pentru suprafața de 6 ha.
Reprezentantul intimatului - pârât Ministerul Agriculturii, Alimentație și Pădurilor, de asemenea arată că nu se mai pot afla alte relații.
Reprezentantul intimatei - pârâte Agenția Domeniilor Statului B arată că lasă la aprecierea Curții cererea de completare a raportului de expertiză având în vedere și răspunsul depus la dosar pentru termenul de judecată de astăzi de către Oficiul de Cadastru
Reprezentantul intimaților - pârâți Societatea Națională Institutul și International 2000 solicită a se consemna că nu mai este de acord cu amânarea cauzei.
Curtea, după deliberare, față de relațiile înaintate de Arhivele Naționale aflate la file 122 și 123 în sensul că nu oferă elemente noi, constată că nu se mai impune completarea raportului prin revenirea cu adresă către expert.
Părțile prezente învederează că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de apel.
Reprezentantul apelantelor - reclamante și solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii de fond, constatarea nulității parțiale ale contractului de vânzare cumpărare, restituirea în natură a moșiei în suprafață de 6 ha identificat în raportul de expertiză și completarea la raportul de expertiză întrucât există dovezi care arată că toată suprafața a aparținut autorului reclamantelor. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților - pârâți Societatea Națională Institutul și International 2000 solicită a se avea în vedere că se încearcă în realitate o schimbare a cauzei în apel, însă a se avea în vedere dispozițiile art. 294.pr.civ, dacă este posibilă o restituire în natură a imobilului în raport de dispozițiile Legii 10/2001, pentru că inițial s-a invocat o constatare totală a contractului de vânzare cumpărare, iar la acest moment se solicită o constatare parțială. De asemenea, solicită a se avea în vedere și răspunsul dat de toate entitățile la care s-a apelat în sensul că nu se poate restitui în natură acest imobil. Totodată arată că, în speță, nu s-a făcut o înstrăinare de activ, iar intimata pârâtă International 2000 L nu a primit nici o notificare din partea apelantelor reclamante. Pentru toate aceste motive solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului - pârât Ministerul Agriculturii, Alimentație și Pădurilor solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca fiind legală și temeinică hotărârea apelată. Arată că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii 10/2001, instanța de fond corect a reținut că nu se poate restitui în natură, reclamantele având posibilitatea de a solicita doar despăgubiri. Mai mult în fața instanței de apel nu s-a făcut dovada relei credințe. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei - pârâte Agenția Domeniilor Statului B solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței civile apelate ca fiind legală și temeinică. Arată că la Judecătoria Bolintina existat o cerere de restituire în natură a imobilului care a fost respinsă, astfel că restituirea se poate face prin echivalent. Solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul apelantelor - reclamante și în replică, adaugă că nu s-a manifestat niciodată schimbarea acțiunii în apel.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect cererea de apel formulată de către apelantele - reclamante și împotriva sentinței civile nr. 753/14.06.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți Societatea Națională Institutul, International 2000, Ministerul Agriculturii, Alimentație și Pădurilor și Agenția Domeniilor Statului
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, față de disp. art. 146 și art. 260.pr.civ,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 14.10.2008 în cauza ce formează obiectul cererii de apel formulată de către apelantele - reclamante și împotriva sentinței civile nr. 753/14.06.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți Societatea Națională Institutul, International 2000, Ministerul Agriculturii, Alimentație și Pădurilor și Agenția Domeniilor Statului
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la14.10.2008
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive urmează a,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 21.10.2008 în cauza ce formează obiectul cererii de apel formulată de către apelantele - reclamante și împotriva sentinței civile nr. 753/14.06.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți Societatea Națională Institutul, International 2000, Ministerul Agriculturii, Alimentație și Pădurilor și Agenția Domeniilor Statului
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la21.10.2008
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive urmează a,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 28.10.2008 în cauza ce formează obiectul cererii de apel formulată de către apelantele - reclamante și împotriva sentinței civile nr. 753/14.06.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți Societatea Națională Institutul, International 2000, Ministerul Agriculturii, Alimentație și Pădurilor și Agenția Domeniilor Statului
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- - ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.237
Ședința publică de la 28.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelantele - reclamante și împotriva sentinței civile nr. 753/14.06.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți SOCIETATEA NAȚIONALĂ INSTITUTUL, INTERNATIONAL 2000, MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAȚIEI ȘI PĂDURILOR și AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 07.10.2008 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 14.10.2008, 21.10.2008 și 28.10.2008 când în aceeași compunere a dat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 25.09.2002 pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 2830/2002, reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții Societatea Națională "Institutul " și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, au solicitat să se constatenulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuninr. 60/30.10.2000 încheiat între cele două pârâte, repunerea părților în situația anterioară și restituirea în natură, liber de orice sarcini, a imobilului "", compus din teren în suprafață de 6 hectare, 5 corpuri de casă cu 44 de încăperi, 2 grajduri cu 8 încăperi, 3 magazii cu 4 încăperi, 8 anexe gospodărești cu 4 încăperi, situat în comuna, județul
În motivarea cererii, s-a arătat că, în calitate de moștenitoare ale autorilor lor, C și care au deținut în proprietate imobilul revendicat, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3691/01.07.1925, reclamantele au urmat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, adresând Primăriei notificarea nr. 36/14.07.2001 și comunicată acesteia la data de 18.06.2001. Răspunsul notificării a fost făcut de Societatea Națională "Institutul " prin adresa nr. 3303/08.08.2001, comunicată la 13.08.2001, prin care se arată că aplicarea Legii nr. 10/2001, nu intră în competența primăriei.
S-a mai arătat că a fost notificată și pârâta Societatea Națională "Institutul " la data de 10.08.2001 sub nr.1034 și că nu au primit răspuns la această notificare în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care își realizează dreptul în condițiile acțiunii de față.
S-a precizat că fosta proprietară a imobilului a decedat la data de 22.10.1947, fiind moștenită de soțul și fiicele C și, iar urmare decesului acestora din urmă, reclamantele sunt moștenitoare.
În privința titlului statului, s-a menționat că trecerea în proprietatea statului a conacului compus din teren în suprafață de 6 hectare și construcțiile menționate, s-a efectuat în temeiul Decretului nr. 111/1951 pe numele fostului proprietar C, imobilul fiind dat în administrare Institutului. S-a considerat că imobilul a intrat în patrimoniul statului fără titlu valabil, întrucât Decretul nr. 111/1951 este contrar Constituției din anul 1948, care recunoștea și garanta proprietatea particulară, iar pe de altă parte, nu s-a respectat procedura reglementată de Ministerul Finanțelor Publice de aplicare a decretului în sensul existenței unei hotărâri judecătorești, ci doar a unei decizii administrative nr. 1277/1953.
Totodată, s-a considerat că actul de vânzare-cumpărare de acțiuni este nul absolut, în condițiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, pentru că imobilul este preluat fără titlu valabil, actul juridic are un obiect nevalabil, nu s-au respectat formele cerute ad validitatem, în sensul absenței licitației publice sau nerespectarea formalităților de publicitate a acesteia. De asemenea, s-a susținut că părțile contractante au fraudat legea, deoarece știau că imobilu1 era preluat fără titlu, erau de notorietate abuzurile săvârșite de statul comunist începând cu anul 1945, iar moștenitorii foștilor proprietari formulaseră cereri de retrocedare încă din luna iulie 1996. Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost încheiat în bazaOUGnr. 88/1997, iar art. 24 alin. 3 impunea ca vânzarea de active ale societăților comerciale la care statul este acționar majoritar să se facă numai prin licitație deschisă cu strigare și cu adjudecare la cel mai mare preț obținut pe piață.
În drept, au fost invocate dispozițiile generice ale Legii nr. 10/2001 și art. 480 Cod civil. La data de 22.10.2002, s-a formulat o precizare a acțiunii, prin indicarea temeiului juridic pentru primul capăt de cerere (nulitatea contractului de privatizare), ca fiind art. 46 din Legea nr. 10/2001 și nu dispozițiile nr.OUG 88/1997, competența aparținând secției civile a Tribunalului în cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare. Ulterior, la data de 20.11.2002, reclamantele au făcut o nouă precizare a obiectului acțiunii prin care au solicitat constatarea nulității contractului nr. 60/2000 și restituirea imobilului, litigiul soluționându-se potrivit dreptului comun, conform art. 16 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 2 pct. 1 lit. b Codul d e procedură civilă și art. 13 Codul d e procedură civilă.
Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor () a formulatîntâmpinarela data de 23.09.2002, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată. S-a invocatexcepția de necompetență materialăîn ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare acțiuni nr. 60/30.10.2000, față de împrejurarea că acest contract are natură juridică comercială, iar competența de soluționare aparține instanței comerciale, secția civilă a Tribunalului fiind competentă numai pentru soluționarea cererilor ce au ca obiect restituirea în natură sau stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se susține că privatizarea Societății Naționale "Institutul " s-a organizat și desfășurat în conformitate cu prevederile nr.OUG 198/1999, a Legii nr. 219/1998, nr.OUG 88/1999 și a Normelor Metodologice de aplicare. Cum nr.HG 450/1999 statuează competența curții de apel d e soluționare a litigiilor privind contractele încheiate de instituțiile publice în scopul finalizării procesului de privatizare, rezultă că Secția Comercială a Curții de Apel București este instanță competentă pentru acțiunea în nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni.
De asemenea, pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a invocat șiexcepția lipsei calității sale procesuale pasive, față de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 268/2001, care statuează că restituirea imobilelor notificate se poate face de către regiile autonome, societățile sau companiile naționale la care statul este acționar ori asociat majoritar, iar Societatea Națională "Institutul " se găsește în administrarea Agenției Domeniilor Statului al cărui sediu este în
Asupra fondului, s-a susținut că valabilitatea titlului prin care statul a preluat imobilul, nu trebuie confundată cu caracterul abuziv al acestuia, iar Decretul nr. 111/1951 constituie un titlu valabil. Privatizarea Societății Naționale "Institutul " s-a organizat și desfășurat în condiții de maximă eficiență și transparență, cu respectarea legilor de la data înstrăinării, astfel că nu subzistă nulitatea absolută. În urma privatizării, nici Agenția Domeniilor Statului (), nici nu mai sunt deținătoare ale bunului revendicat, astfel că în proces poate sta numai societatea comercială.
Societatea Națională "Institutul " a formulatîntâmpinarela data de 15.10.2002, invocând excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Giurgiu, competent fiind Tribunalul București și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, deoarece nu a fost parte în contractul a cărui nulitate se solicită, încheiat între și A & S Internațional 2000
Asupra fondului, s-a susținut că la data de 06.08.2001 i-a fost comunicată de către Primăria comunei, notificarea prin care reclamante1e solicitau restituirea în natură a Moșiei, pe considerentul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001. Ulterior, la 14.08.2001, Societatea a primit notificarea nr. 1034/2001 prin intermediul, prin care reclamantele solicitau restituirea în natură a Moșiei, notificare față de care s-a răspuns cu adresa nr. 3595/29.08.2001, comunicată la data de 09.10.2001, în termenul prevăzut de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001. Cunoșteau faptul că reclamantele sunt la curent cu situația juridică a imobilului, întrucât prin sentința civilă nr. 1249/1999 a Judecătoriei Bolintin Vale în dosarul nr. 1260/1997, s-a respins cererea de anulare a hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995, prin care era respinsă cererea de restituire în natură a imobilului din comuna, considerându-se că se impune acordarea despăgubirilor.
A fost solicitată și respingerea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului nr. 60/2000, întrucât Institutul s-a înființat prin nr.HG 665/1991, prin preluarea activului și pasivului Institutului de Cercetări și "", regie autonomă care avea în patrimoniul său imobilul din comuna, sediu al, prin efectul art. 5 din Legea nr. 15/1990. Prin efectul legii, imobilul din comuna, proprietate de stat, a devenit proprietatea regiei autonome, ulterior fiind menționat în Anexa 2 din nr.HG 638/1998. Privatizarea societății s-a făcut în mod legal, cu respectarea legii și nu prin fraudarea ei, în condițiile nr.HG 563/15.07.1999, prin păstrarea unei acțiuni nominative de control de către Statul Român, pentru a asigura controlul cercetării științifice de interes național. În urma negocierilor și încheierii contractului de privatizare, a devenit societate cu capital majoritar privat, fiind deținut de A & S Internațional 2000, 99,996 % din capitalul social.
S-a considerat că actul de vânzare-cumpărare este un act oneros și cu titlu particular, încheiat de un titular aparent cu un terț de bună credință și este opozabil titularului adevărat. Actul rămâne valabil, operațiunea întemeindu-se pe buna credință a terțului dobânditor, prezumată de lege (art. 1898 Cod civil) și principiul "error communis facit jus".
În drept, s-au invocat dispozițiile art.115 Codul d e procedură civilă, nr.OUG 98/1997, Legea nr. 99/1997, Legea nr. 268/2001, nr.HG 665/1991, nr.HG 638/1998, nr.HG 563/1999, nr.HG 450/1999, art. 5 din Legea nr. 15/1990, art. 46 alin. 2 teza a II-a, art. 24 alin. 8 din Legea nr. 10/2001, art. 1898 Cod civil.
La termenul de judecată din 18.12.2002 s-au introdus în cauză, în calitate de pârâte A & S Internațional 2000 și Agenția Domeniilor Statului ().
Pârâta Internațional 2000 a formulatîntâmpinarela 10.02.2003, solicitând constatarea necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Giurgiu, competentă fiind Curtea de Apel București - Secția Comercială.
Asupra fondului cauzei, s-a susținut că potrivit Legii nr. 10/2001, se poate restitui în natură imobilul deținut de o societate comercială la care statul este acționar sau asociat minoritar, însă numai dacă valoarea acțiunilor sau a părților sociale deținute, este mai mare sau cel puțin egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărei retrocedare se solicită. Unitate deținătoare este Institutul "", valoarea estimativă a imobilului este de aproximativ 900 milioane lei, iar valoarea nominală a unei acțiuni este de 100.000 lei, prin urmare imobilul nu poate fi restituit în natură, ci numai în echivalent. De altfel, imobilul a fost expropriat ca urmare a aplicării Decretului nr. 83/ 02.03.1949 de completare a Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea Reformei Agrare și se poate restitui numai dacă nu a fost înstrăinat, cu respectarea dispozițiilor legale. Exproprierea s-a făcut pentru o cauză de utilitate publică deoarece, prin destinația dată, imobilul servește la realizarea protecției publice sanitar-veterinare promovată de stat, similar exproprierii făcută de stat în anul 1928 asupra Moșiei - Țigania.
Pârâta Agenția Domeniilor Statului a formulatîntâmpinarela data de 25.02.2003, invocând aceleași excepții de necompetență, susținând pe fondul cauzei, imposibilitatea restituirii imobilului revendicat, față de dispozițiile art. 20 și art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 32/23.04.2003 a Tribunalului Giurgiu pronunțată în dosarul nr. 2830/2002, a fostadmisă excepția de necompetență teritorialăși dec1inată competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București Secția Civilă, motivat de dispozițiile art. 24 alin. 8 din Legea nr. 10/2001, care impun soluționarea contestației de instanța în circumscripția teritorială a căreia se află sediul unității deținătoare.
Pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă cauza s-a înregistrat sub nr. 2477/2003 (nr. unic -). În această instanță, părțile au invocat din nouexcepția de necompetență materialăși excepția de necompetență teritorială,respinseprin încheierea de ședință din 21.09.2004. Tribunalul a avut în vedere pentru respingerea excepțiilor și constatarea competenței sale materiale și teritoriale de soluționare a acțiunii, dispozițiile art. 2 pct. l lit. a și b Codul d e procedură civilă, care instituie o delimitare pe verticală între instanțe de grad diferit, din punctul de vedere al materiei dedusă judecății, iar cele două pretenții ale reclamantelor, respectiv constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni și restituirea imobilului în deplină proprietate și posesie au la bază, drept cauză juridică, preluarea abuzivă de către stat a imobilului, ceea ce impune soluționarea lor numai împreună și de aceeași instanță. Din punct de vedere teritorial, sediul unității deținătoare se găsește în Municipiul B, astfel încât este atrasă competența și din acest punct de vedere.
Ca atare, printr-o încheiere interlocutorie, Tribunalul a statuat că acțiunea reclamantelor, formulată sub forma mai multor petite, vizează restituirea unui imobil preluat abuziv de către stat, care se încadrează categoriei celor prevăzute de Legea nr. 10/2001, dispoziții speciale invocate de reclamante și aplicabile speței. Astfel, acțiunea rec1amantelor a fost calificată ca fiind o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, împotriva răspunsului formulat de unitatea deținătoare Societatea Națională Institutul "", la notificarea nr. 36/14.07.2001 și notificarea nr. 1034/10.08.2001.
Tribunalul Bucureștia considerat că se impune această calificare a acțiunii, față de modul de soluționare a acestei excepții, chiar dacă reclamantele și-au precizat pretenția în fața Tribunalului Giurgiu, ca fiind o acțiune pe calea dreptului comun, întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil. Chiar dacă nu se menționează expres ca fiind o acțiune în revendicare și se folosește sintagma de retrocedare a bunului,acțiunea este una fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, din punct de vedere material și teritorial, în caz contrar fiind incident art. 13 Codul d e procedură civilă.
La termenul de judecată din 11.10.2004, excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere de constare a nulității absolute a contractului de privatizare șiexcepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutului, au fostrespinse, pe considerentul că această societate este titulara dreptului de administrare asupra imobilului solicitat a fi restituit.
La termenul de judecată din 13.06.2005, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, a fost respinsă, pe considerentul că acesta este parte contractantă în actul juridic ce se solicită a se declara nul și prin urmare, poate sta în proces în această calitate.
În ceea ce privește probatoriul administrat în cauză, la termenul de judecată din 15.12.2003 s-au încuviințat reclamantelor proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâților, fiind prorogată discutarea probei cu expertiză topografică și imobiliară, iar pentru pârâtul Institutul proba cu înscrisuri. Ulterior, la termenul de judecată din 29.03.2004 s-a încuviințat și pentru pârâții Institutul și A & S Internațional 2000, proba cu interogatoriul reclamantelor.
S-au depus la dosar de către părți, înscrisuri în dovedirea titlului anterior al reclamantelor și acte de moștenire, înscrisuri vizând modul de preluare a bunului de către stat, administrarea bunului, privatizarea acestuia, regimul juridic actual, litigiile anterioare asupra acestuia. Interogatoriile încuviințate au fost administrate la termenul de judecată din 26.01.2004 și respectiv la termenul din 10.05.2004.
Expertizele au fost încuviințate la termenul de judecată din data de 13.06.2005: expertiza topografică a fost întocmită de către expert (raportul înregistrat la. sub nr. 5076/31.08.2005 și depus la dosar la 01.09.2005), expertiza imobiliară a fost întocmit de expert C (raportul înregistrat la. sub nr. 5936/10.10.2003 și depus la dosar la 10.10.2005). Părțile au formulat obiecțiuni la expertize, încuviințate de instanță, astfel că expertul topograf a întocmit o schiță a imobilului, iar expertul imobiliar a determinat valoarea de circulație a bunului preluat de la autorii reclamantelor (suplimentul depus la data de 24.02.2006).
Prin sentința civilă nr. 753/14.06.2006 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a soluționa astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin notificarea nr. 36/14.07.2001, comunicată prin intermediul, reclamantele și au solicitat Primăriei, Județul G, restituirea în natură a conacului moșiei, cu toate construcțiile aferente edificate pe terenul în suprafață de 3,5 ha. Această notificare a fost înaintată de Primăria, Institutului care a răspuns reclamantelor, cu adresa nr. 3303/08.08.2001, în sensul că nu se poate restitui în natură acest bun, întrucât face parte din patrimoniul Societății Naționale Institutul, societate cu capital majoritar de stat, ce a fost privatizată în anul 2000, astfel că se impune numai restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent.
Reclamantele au formulat o nouă notificare, prin intermediul, sub nr. 1034/10.08.2001, adresată Societății Naționale Institutul "", solicitându-se restituirea în natură a conacului moșiei. Pârâtul a răspuns notificării cu adresa nr. 3594/29.08.2001, reiterând motivele de refuz al restituirii în natură și considerații privind dreptul petentelor la obținerea măsurilor de despăgubire în echivalent.
S-a considerat de către Tribunal că această adresă de răspuns are semnificația juridică a deciziei prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 în forma republicată, iar împotriva acestui mod de a soluționa cererea, reclamantele au promovat contestația de față.
Verificândcalitatea procesuală activă, Tribunalul a considerat că aceasta subzistă în persoana reclamantelor, deoarece au invocat și dovedit calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3691/01.07.1925 de Tribunalul - Secția a I-a (conform înscrisului de la fila 25 dosar Tribunalul Giurgiu ), prin care, C și au dobândit în proprietate Moșia, din comuna, județul, coroborate cu certificatele de moștenitor nr. 278/08.07.1996 eliberat de, nr. 119/04.10.1999 eliberat de și nr. 76/27.05.1997 eliberat de. Astfel, în sensul art. 3 și 4 din legea republicată, reclamantele sunt persoane îndreptățite la restituirea imobilului sub condiția constatării unei preluări abuzive, urmând a se stabili modalitatea de restituire.
Verificândtitlul statuluiasupra imobilului denumit Moșiei, prima instanță a constatat că acesta a făcut obiectul unei mențiuni într-un tabel centralizator, depus la fila 6 dosar Tribunalul Giurgiu, ca fiind naționalizat pe numele C, în temeiul Decretului nr. 111/1951. În același tabel se detaliază terenul și construcția preluată, ca fiind cinci corpuri de casă cu 44 de camere, 2 grajduri cu 8 încăperi, 3 magazii cu 4 încăperi și 8 alte construcții, cu 4 încăperi. Suprafața totală de teren preluată a fost de 6 hectare. Poziția a II-a în același tabel vizează tot Moșia și o altă construcție situată pe un hectar și 50 arii de teren, preluat de asemenea în baza Decretului nr. 111/1951, diferențierea între cele două poziții fiind făcută din punct de vedere al persoanei juridice care o folosește de la data preluării, pentru prima poziție fiind menționat Institutul, iar pentru cea de a doua o întreprindere economică.
S-a reținut că părțile au făcut și referiri la un posibil mod de preluare a imobilului în baza decretului nr. 83/1949, însă din modul de completare al tabelului, Tribunalul a apreciat că acesta nu a fost considerat incident asupra imobilului. În acest sens, conținutul adresei nr. C 390 bis/10.11.1995 eliberată de Filiala Arhivelor Statului G (fila 7 dosar Tribunalul Giurgiu ) nu este conformă tabelului depus la dosar.
Cercetând modul în care s-au aplicat imobilului, prevederile Decretului nr. 111/1951, Tribunalul a concluzionat că acesta a trecut în patrimoniul statului fără titlu și prin urmare, abuziv, deoarece deși nu există un titlu al statului asupra imobilului, în înțelesul de înscris constatator al dreptului de proprietate, tabelul menționat anterior neputând ține loc de titlu, în sensul Decretului nr. 111/1951, titlul statului l-ar fi constituit fie o hotărâre judecătorească, fie o decizie administrativă emisă de administrația publică, deoarece acest act normativ de naționalizare a vizat în principal situația bunurilor supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpâni. Instrucțiunile de aplicare emise de Ministerul Finanțelor Publice ulterior sub nr. 1529/1963, precizau că bunuri fără stăpân sunt cele părăsite timp de un an de zile, perioadă de timp în care titularul dreptului de proprietate nu exercită nici un act de administrare a bunului său. O astfel de interpretare a atributelor dreptului de proprietate, corelativ cu sancțiunea instituită prin actul normativ analizat, trecerea bunului în proprietatea statului, contravenea flagrant Constituției din anul 1948 care recunoștea, cu titlu de principiu și garanta proprietatea particulară (art. 8 din Constituție). Cum în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească impusă de această lege, nu se poate susține că statul deține cu vreun titlu și prin urmare valabil, imobilul în litigiu, singura distincție putându-se face între o preluare fără titlu, abuzivă și o preluare fără titlu, valabilă.
S-a consideart că această preluate abuzivă este prezumată chiar și din faptul că imobilul se găsește în administrarea Institutului de la data ieșirii din patrimoniul foștilor proprietari și până în prezent. Așadar, acest imobil este unul din imobilele preluate abuziv în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 24 din legea 10/2001 republicată.
Verificândtitlul sub care deține Institutulacest bun, s-a constatat că după preluarea într-un mod nelegal de către stat, întregul a fost dat în administrarea Institutului, stăpânit ca atare până la înființarea Regiei Autonome Institutul Național de Medicină Veterinară "" prin preluarea activului și pasivului de la Institutul de Cercetări și "" conform nr.HG 665/1991. Noua regie autonomă înființată după anul 1989 invocat în favoarea sa, beneficiul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 15/1990, în sensul că regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său.
Simpla declarație a legii asupra proprietății unui bun, nu constituie însă un titlu valabil pentru regia autonomă respectivă, atâta vreme cât instituția anterioară (reorganizată sub forma regiei) îl deținea sub un fragil titlu de administrare pentru stat, care l-a preluat abuziv.
Verificând regimul juridic al imobilului după anul 1990, s-a constatat că imobilul, care de la data preluării de către stat a funcționat ca pentru prepararea vaccinurilor, a continuat să se găsească în patrimoniul institutului până la incidența Hotărârii de Guvern nr. 638/1998, când a fost reorganizat ca societate națională, Anexa nr. 2 hotărârii menționând în patrimoniul noii societăți și imobilul în litigiu.
La nivelul anului 1999, această societate națională s-a privatizat, în conformitate cu nr.HG 563/1998, încheindu-se contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 60/30.10.2000 între Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și A & S Internațional 2000 prin care pachetul majoritar de acțiuni de 99% trece în patrimoniul A & S Internațional 2000, statul păstrându-și o singură acțiune nominativă de control în domeniul specific de activitate al Institutului. Ulterior, sub nr. 31228/11889/19.11.2001, s-a încheiat un protocol între Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și Agenția Domeniilor Statului prin care aceasta din urmă a preluat toate societățile naționale deținătoare de terenuri cu destinație agricolă, care funcționau sub autoritatea ministerului, în vederea privatizării acestora.
Așadar, este de necontestat în cauză dreptul de administrare al Institutului asupra imobilului fost al Moșiei, în care funcționează. Pârâtele invocă dreptul real de proprietate deplin asupra bunului inclus în activul Institutului, însă, față de considerațiile anterioare privind preluarea bunului din patrimoniul foștilor proprietari, modul de transmitere în administrarea Institutului și privatizarea acestuia, Tribunalul a considerat că un mod de preluare nevalabil, nu poate fundamenta și justifica un eventual titlu valabil.
Analizând capătul de cerere de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, Tribunalul a considerat că pretenția este nefondată față de temeiul juridic aplicabil, art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001. Criticile de nulitate invocate de reclamante, vizează condiții generale de nulitate absolută, nevalabilitate a obiectului, nerespectarea formei juridice, frauda legii, dar și condiția impusă de acest text de lege, respectiv reaua-credință a părților contractante.
Tribunalul a considerat că, dincolo de motivele de nulitate invocate, această sancțiune nu poate fi dispusă împotriva actului juridic menționat, încheiat la finalul procedurii de privatizare a Institutului, deoarece nu are drept efect rezultatul urmărit de reclamante: readucerea imobilului în patrimoniul statului pentru a putea fi retrocedat în natură. S-a observat că privatizarea nu s-a făcut în forma vânzării de active, care ar fi impus o procedură de licitație publică deschisă, ci în forma vânzării de părți sociale sau acțiuni, ca expresie nominativă a capitalului social și nu a patrimoniului. Numai dacă această privatizare ar fi fost realizată prin transmiterea activului, cu terenul și construcțiile aferente, din patrimoniul institutului într-un alt patrimoniu, s-ar fi pus problema restituirii acestuia ca efect al principiului restituirii prestațiilor efectuate în temeiul unui act nul.
Singura condiție ce ar fi putut fi analizată în limita contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, ar fi fost buna credință a părților, însă din probele administrate în cauză, s-a apreciat că nu rezultă acționarea cu rea-credință în procedura de privatizare, de către părțile contractante, persoane juridice. Singurul argument al reclamantelor în sensul că Institutul cunoștea existența cererilor de retrocedare formulate de acestea în temeiul Legii nr. 112/1995, finalizate prin procesele purtate anterior (sentința civilă nr. 1249/1999 a Judecătoriei Bolintin Vale ), nu duce la concluzia relei-credințe a acestui pârât, deoarece hotărârea ce a rămas irevocabilă, a respins cererea de retrocedare în natură și a statuat că se impune restituirea prin despăgubiri, iar la nivelul anului 2000 nu se puteau cunoaște dispozițiile cuprinse în Legea nr. 10/2001. Cât privește existența celeilalte hotărâri la care au făcut referire reclamantele, sentința civilă nr. 1495/2001 pronunțată tot de Judecătoria Bolintin V (prin care s-a respins aceeași cerere a reclamantelor pentru autoritatea de lucru judecat dată de hotărâre a menționată mai sus), aceasta nu era pronunțată la data încheierii contractului de privatizare.
Instanța de fond a concluzionat că nu se poate reține reaua-credință a părților contractante în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 60/2000, respingând cererea de constatare a nulității absolute a actului juridic, în temeiul art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată.
În privința cererii de retrocedare, interpretată de Tribunal în sensul de obligare a pârâtului Societatea Națională Institutul "" de emitere a unei decizii derestituire în natură, s-a constatat că și aceasta este nefondată.
Plecând de la lipsa de titlu a statului asupra imobilului (asimilat ca și situație juridică, cazului de titlu nevalabil, din punct de vedere al procedurilor de restituire în înțelesul Legii nr. 10/2001), Tribunalul a apreciat că restituirea în natură nu este posibilă. În acest sens, au fost observate dispozițiile art. 7.7 din Contractul de privatizare, în care se statuează că terenul aferent în suprafață de 107.000. rămâne în administrarea Societății Naționale Institutul "", urmând a se obține certificat de atestare a dreptului de proprietate conform nr.HG 834/1991, iar pentru vânzarea terenului se va proceda conform nr.HG 450/1999. Astfel, s-a reținut că unitate deținătoare este Institutul.
Restituirea în natură este posibilă în situația reglementată de art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv atunci când imobilul, indiferent de destinație, este deținut la data intrării în vigoare a legii, de o societate națională la care statul este acționar majoritar. În cauză însă, statul este acționar minoritar, conform contractului de privatizare încheiat. Pe de altă parte, nu este aplicabil nici alin. 2 al acestui articol, care permite restituirea în natură atunci când statul este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, însă valoarea acțiunilor sau părților sociale este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută. Cum statul deține o singură acțiune nominativă cu valoarea nominală de 100.000 lei și cum valoarea imobilului în litigiu, astfel cum a fost determinată prin expertiza tehnică imobiliară efectuată în cauză, este de peste 17 miliarde lei, cazul reglementat de lege nu este aplicabil. De altfel, din rapoartele de expertiză întocmite în cauză, Tribunalul a reținut că în prezent, nu mai există imobilul preluat în anul 1951 - Moșiei, acesta fiind transformat ireversibil, devenind Institut, cu construcții proprii sau prin transformarea și completarea celor vechi.
Stabilind că restituirea în natură nu este posibilă către persoanele îndreptățite, Tribunalul a respins în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 și această pretenție, precizând că unitatea deținătoare urmează a se conforma dispozițiilor Legii nr. 247/2005, de înaintare a dosarului notificării către Comisia Centrală de Stabilire și Acordare a Despăgubirilor, în vederea stabilirii restituirii imobilului prin echivalent.
Împotriva acestei decizii, au formulatapelîn termen legal reclamantele, solicitând schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 60/30.10.2000, repunerea părților în situația anterioară și restituirea în natură, liber de orice sarcini, a imobilului situat în Comuna, Jud. G - conacul Moșiei " ", compus din teren în suprafață de 6 ha și un număr de 32 de construcții edificate pe acest teren, astfel cum sunt identificate în raportul de expertiză efectuat de. - C la pct. B și în suplimentul la acest raport.
Sentința a fost criticată cu invocarea următoarelor motive:
1. referitor la capătul de cerere privindnulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, s-a arătat că în mod corect s-a reținut că imobilul a intrat în proprietatea statului fără titlu valabil, nefiind astfel aplicabile dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, conform disp. art. 45 alin.2 din Legea nr. 10/2001 republicată, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care au fost încheiate cu bună credință, or în cauză este dovedită, cu prisosință, reaua-credință a pârâtei Institutul" ", care cunoștea de cererile reclamantelor de retrocedare, formulate încă din luna iunie 1996 în temeiul Legii nr. 112/1995, existând pe rolul instanțelor de judecată diferite procese în care figurează ca parte, conform dovezilor depuse la dosar (hotărârile pronunțate în dosar nr. 1837/1999 al Judecătoriei Bolintin Vale ). Nu se poate reține argumentarea instanței de fond în sensul că la nivelul anului 2000 nu se puteau cunoaște dispozițiile cuprinse în Legea nr. 10/2001, întrucât au existat procese pe rolul instanțelor de judecată inclusiv după intrarea în vigoare a acestui act normativ. Astfel, ultima hotărâre, în care figurează în calitate de pârât și Institutul" ", a fost pronunțată la 02.07.2001, cauza aflându-se în apel la Tribunalul Giurgiu, suspendat și în prezent.
În concluzie, atât la momentul încheierii contractului cât și ulterior, Institutul " " cunoștea, în mod direct, voința reclamantelor de a redobândi în natură acest imobil, figurând ca parte în procese, chiar dacă această manifestare de voință s-a făcut printr-o cerere formulată în temeiul Legii nr. 112/1995, fără șanse de rezolvare favorabilă.
De asemenea, nu se pot primi apărările pârâtelor și nici considerentele instanței de fond în sensul că în cauză nu sunt incidente disp. art. 45 din Legea nr.10/2001, motivat de împrejurarea că privatizarea s-a făcut în forma vânzării de acțiuni - ca expresie nominativă a capitalului social, întrucât acțiunile vândute prin acest contract, și a cărui nulitate se solicită a fi constatată, reflectă și valoarea construcțiilor ce a aparținut autorilor reclamantelor, construcții care, conform dovezilor depuse la dosar chiar de către pârâte, au și fost inventariate la momentul încheierii acestui contract și preluării acestor bunuri în proprietate.
2. Instanța de fond a calificat greșit capătul de cerere prin care s-a solicitatrestituirea în naturăa imobilului, ca fiind o cerere de obligare a Institutul de emitere a unei decizii de restituire în natură, constatând, de asemenea greșit, că este nefondat invocându-se ca argumente disp. art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată și concluziile rapoartelor de expertiză.
Cererea de restituire în natură a imobilului a fost solicitată ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Nu se pot primi argumentele instanței de fond potrivit cărora Institutul " " nu se încadrează în disp. art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, motivându-se că este o societate comercială la care statul este acționar minoritar, iar la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, statul vându-se 99,9996 % din acțiunile pe care le deținea, întrucât potrivit disp. art 20 alin. l din acest act normativ, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005 și în vigoare la data formulării acțiunii, se prevedea că "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrări în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o societate comercială la care statul este acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură". După modificare, acest text de lege a fost renumerotat, devenind art. 21 și completat cu sintagma persoană juridică de drept public. În speță, este aplicabil textul de lege în vigoare la data formulării acțiunii.
Deci, nu are importanță dacă statul vânduse sau nu acțiunile pe care le avea la societatea deținătoare a imobilului, ci este suficient ca deținătorul bunului preluat abuziv să fie una dintre persoanele juridice enumerate de acest text de lege.
În concluzie, cele două condiții prevăzute de disp. art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 sunt îndeplinite: imobilul a fost preluat abuziv ( preluare definită ca atare chiar în art. 2 lit. d ) și imobilul este deținut de o persoană juridică.
Totodată, instanța de fond a reținut în mod greșit că restituirea în natură nu se mai poate realiza întrucât, conform concluziilor expertizelor efectuate în cauză, Moșiei ar fi fost transformat ireversibil, nemaiexistând imobilul preluat în anul 1951.
Este o concluzie falsă, nesusținută de expertizele efectuate în cauză, ci contrazisă. Astfel, în raportul de expertiză efectuat de exp. C sunt identificate și evaluate la suma de 17.770.000.000 lei, un număr de 31 de construcții ce au aparținut autorilor reclamantelor și care se regăsesc fizic pe terenul aferent.
Nu se poate reține indirect, incidența disp. art. 18 lit. c din vechea reglementare a Legii nr. 10/2001 întrucât, pe de o parte, aceste dispoziții legale nu au fost invocate de către pârâte în apărare, iar pe de altă parte, din nicio probă administrată în cauză, nu rezultă că acest imobil ar fi fost transformat, astfel încât ar fi devenit un imobil nou.
S-a făcut referire la inconsecvența instanței în sensul că, pentru a argumenta neincidența în cauza a disp. art. 21 alin. 2 din Legea nr. 10/2000, se invocă valoarea de 17 miliarde a imobilului din expertiză, dar nu se rețin concluziile acesteia, în sensul că aceasta este valoarea construcțiilor vechi, ce au aparținut autorilor reclamantelor, existente fizic.
S-a susținut că se impune restituirea în natură a imobilului și prin prisma faptului că în urma privatizării, Institutul a dobândit asupra acestui imobil numai un drept de administrare, și nu un drept de proprietate, cum de altfel, a reținut corect și instanța de fond, fără a da o valoare juridică acestei constatări legale. Dimpotrivă, reținând că Institutul este unitatea deținătoare a imobilului, s-a apreciat în mod eronat, că nu se impune restituirea în natură, deși potrivit clauzelor contractuale, terenul rămâne în administrarea acestei societăți, urmând a se obține certificat de atestare a dreptului de proprietate potrivit HG834/1991 și a se face vânzarea.
Societatea Națională "Institutul " și A & S Internațional 2000 au formulatîntâmpinarela data de 23.04.2007, solicitând respingerea apelului ca nefondat. S-a arătat, în esență, că apelantele nu au dovedit o eventuală fraudă la lege la încheierea contractului de privatizare, aceasta trebuie apreciată asupra cumpărătorului, nefiind aplicabilă în cazul transferului proprietății unor acțiuni, deoarece art. 45 din Legea nr. 10/2001 are în vedere ipoteza înstrăinării unui bun imobil individual determinat, iar buna-credință este prezumată. Institutul nu era la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, una dintre instituțiile care să poată fi obligate la restituirea în natură, deoarece în urma privatizării, statul deținea o singură acțiune în valoare de 100.000 lei. Este neîntemeiată susținerea că se impune restituirea, deoarece Institutul are doar un drept de administrare asupra imobilului.
Pârâta Agenția Domeniilor Statului a formulatîntâmpinarela data de 27.04.2007, solicitând respingerea apelului ca nefondat. S-a arătat, în esență, că momentul privatizării a fost anterior apariției Legii nr. 10/2001, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost încheiat cu respectarea legilor în vigoare și nu poate fi reținută reaua-credință a pârâților. Imposibilitatea restituirii în natură este dată de disp. art. 20 și 27 din Legea nr. 10/2001, ca și de destinația de utilitate publică (biobază de cercetare pentru producția de medicamente de uz veterinar), retrocedarea implicând efecte imprevizibile pentru Institutul, care pot conduce la intrarea sa în incapacitate de plată.
Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a formulat întâmpinare la data de 18.05.2007, solicitând respingerea apelului ca netemeinic și nelegal. S-a arătat, în esență, că nu s-a dovedit reaua-credință impusă de aplicarea disp. art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, nici fraudarea legilor aplicabile la data vânzării-cumpărării de acțiuni, aceasta s-a realizat anterior apariției Legii nr. 10/2001 și nu a vizat imobile, ci acțiuni. Restituirea în natură nu mai este posibilă deoarece imobilul a fost transformat ireversibil.
În această fază procesuală s-a dispus efectuarea unui raport suplimentar de expertiză topografică, cu obiectivul identificării terenului în sensul delimitării celor 6 hectare ce fac obiectul litigiului, lucrarea fiind întocmită de către expertul în specialitatea topografie-cadastru, ulterior completată. Totodată, au fost efectuate demersuri la Arhivele Naționale ale Statului din B, Oficiul Cadastral și Publicitate Imobiliară G, respectiv Institutul, pentru verificarea planurilor de situații de la data preluării imobilului (la nivelul anilor 1950).
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul este întemeiat,pentru următoarele considerente:
Nu poate fi reținută critica greșitei calificări a capătului de cerere prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului (ca fiind o cerere de obligare a Institutul de emitere a unei decizii de restituire în natură), câtă vreme precizările cererii inițiale au fost făcute în acest sens de către reclamante, iar lipsa deciziei/dispoziției de soluționare a notificării, atrage competența soluționării pe fond de către instanță, a acțiunii persoanelor îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare / entității învestite cu soluționarea notificării, conform deciziei pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii, cu decizia nr. XX din 19.03.2007.
Este corectă și necontestată de către părți, concluzia instanței de fond că imobilul a intrat în patrimoniul statului fără titlu și, prin urmare, abuziv.
Totodată, s-a reținut corect că terenul de 6 hectare aferent imobilului, se află în prezent în administrarea Societății Naționale "Institutul ", care deține încă de la preluarea de către stat și construcțiile fostului al Moșiei, ce au făcut obiectul privatizării către A & S Internațional 2000, prin contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 60/30.10.2000 încheiat cu Agenția Domeniilor Statului, a cărui anulare se solicită.
Asupra capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, Curtea reține că neexistând un titlu valabil al statului la preluare, și în raport de considerentele cererii de chemare în judecată, analiza trebuie efectuată în raport de disp. art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, prin analizarea valabilității actului juridic de înstrăinare a imobilului, în cadrul procesului de privatizare, în sensul respectării legilor în vigoare la data înstrăinării.
Nu poate fi primită apărarea intimatelor-pârâte formulată în sensul că dispoziția legală menționată, nu se aplică în cazul transferului proprietății unor acțiuni, ci doar în ipoteza înstrăinării unui bun imobil individual determinat, deoarece condiționarea nu este impusă de text, iar modalitățile de privatizare au inclus vânzarea de acțiuni, care încorporează, ca expresie a capitalului social, valoarea bunurilor aflate în patrimoniul societății.
Acceptând această premisă de analiză, Tribunalul a concluzionat greșit asupra motivului de nulitate invocat, respectiv fraudarea legii. Prin această cauză de nulitate absolută a actului juridic, se înțelege operațiunea care constă în folosirea anumitor dispoziții legale, dar nu în scopul pentru care acestea au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziții, imperative.
În privința noțiunii de "bună credință" sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 1898.civ. conform cărora buna-credință este credința achizitorului că cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însușirile cerute de lege, spre a-i putea transmite proprietatea.a contrario, dacă dobânditorul știa ori cu minime diligențe putea să știe că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, el este de rea-credință.
În speță, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 60/30.10.2000 încheiat între pârâții Ministerul Agriculturii și Alimentației (actualmente Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor) și A & S Internațional 2000, în cadrul procesului de privatizare, a determinat ca efect al preluării a 99,9996 % din capitalul social al societății privatizate Institutul (cu păstrarea de către stat a unei singure acțiuni nominative de control în valoare de 100.000 lei (ROL), intrarea în patrimoniul cumpărătorului a construcțiilor imobilului în discuție.
Astfel, analiza relei-credințe în concordanță cu scopul fraudării legii, urmează a se face în raport de părțile contractului, reținându-se în sarcina acestora neefectuarea de minime diligențe pentru verificarea eventualelor litigii ale deținătorului imobilului Institutul "", care să determine o rezervă în efectuarea actelor translative de proprietate, chiar în condițiile respingerii irevocabile a uneia dintre cererile de restituire în natură (sentința civilă nr. 1249/1999 a Judecătoriei Bolintin Vale ).
Din punctul de vedere al reclamantelor, acestea exprimaseră voința de retrocedare, sub imperiul dispozițiilor legale în vigoare la momentul privatizării, sub forma existenței pe rolul instanțelor de judecată a cauzelor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 112/1998.
Existența pe rolul instanțelor a litigiilor declanșate de către reclamante, prin care acestea urmăreau redobândirea proprietății asupra imobilului, anterior privatizării, trebuia să creeze pârâtelor părți contractante, cel puțin o suspiciune cu privire la legitimitatea deținerii imobilului de către stat, astfel că buna lor credință, cu respectarea unei îndoieli rezonabile, nu poate fi reținută.
Deși se susține efectuarea privatizării anterior apariției Legii nr. 10/2001, nu poate fi vorba despre neaplicarea efectelor acesteia, câtă vreme reclamantele au urmat cu consecvență noua procedura instituită de lege, fiind prevăzută posibilitatea de constatare a nevalabilității actului de înstrăinare imobiliară prin privatizare, prin disp. art. 45 alin. 2.
Prin urmare, ca efect al acestor dispoziții, este întemeiată solicitarea de constatare a nulității absolute a contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni în discuție, însă numai în partea referitoare la valoarea acțiunilor societății privatizate, corespunzătoare valorii aferente construcțiilor aparținând imobilului în litigiu. În acest sens, va fi avută în vedere, valoarea tehnică a construcțiilor reținută de concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de. C - în primă instanță, respectiv 1.538.797 lei RON (prin conversia cuantumului de 15.387.965.820 lei ROL), deoarece nu reiese din probatorii că, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, s-ar fi stabilit prețul construcțiilor corespunzător valorii de piață a acțiunilor din capitalul social.
Cât privește efectele acestei constatări de nevalabilitate a actului de înstrăinare, urmează a fi înlăturată concluzia instanței de fond, că efectul sancțiunii nu ar fi acela al readucerii imobilului în patrimoniul statului, pentru a putea fi retrocedat în natură.
Dimpotrivă, în virtutea principiului restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum), constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, transformă statul în proprietarul unei valori a acțiunilor ce depășește cuantumul corespunzător imobilului în discuție (prin adăugarea acțiunii nominative de control), care să îi permită restituirea, prin aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Tot ca efect al anulării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, pârâtului Institutul, îi revine calitatea de deținător al imobilului compus din teren și construcții, fiind posibilă obligarea sa la restituire.
În ceea ce privește identificarea terenului de 6 hectare, cuprins într-o suprafață totală de 107.000 mp, aflată în administrarea pârâtului Institutul, se constată că neglijența statului, prin instituțiile sale, în păstrarea documentelor (planuri de situații de la data preluării imobilului), nu poate reprezenta impediment la restituire, după stabilirea drepturilor solicitanților și a legitimității obținerii măsurilor reparatorii. În plus, nu s-a dovedit un alt amplasament al terenului, față de cel inițial conform raportului de expertiză topografică efectuat în apel d e expert.
Nu pot fi valorificate fără susținere probatorie, apărările intimatelor-pârâte formulate în cadrul apelului, privind transformarea ireversibilă a imobilului (contrazisă de concluziile raportului de expertiză, care a consemnat adaptarea construcțiilor la nevoile de folosință ale deținătorului), respectiv existența unei destinații de utilitate publică.
Ținând seama de faptul că a fost dovedită de către reclamante, calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului naționalizat situat în comuna, Jud. G - numit Moșiei "", compus din teren în suprafață de 6 ha și un număr de 32 de construcții edificate pe această suprafață și reținând că imobilul în litigiu nu a trecut valabil în proprietatea statului, față de prevederile art. 6 din Legea 213/1998 și art. 2 din Legea nr.10/2001, această situație fiind recunoscută cu efect retroactiv, reclamantele pot fi considerate că dețin un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. l la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
Art. 1 din Protocolul nr. l la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, în interpretarea rezultată din jurisprudența, privește și legitimă în obținerea restituirii bunului preluat fără titlu de către stat, asupra căreia se statuează irevocabil prin hotărâre judecătorească de către instanțele naționale.
În speță, la momentul vânzării, statul nu avea titlu asupra imobilului revendicat, astfel că prin privatizarea acestuia, s-a produs o ingerința nejustificată în dreptul de proprietate al reclamantelor, lipsită de bază legală, încălcându-se astfel articolul 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
Față de aceste considerente și în raport de modalitatea de soluționare a fondului, Curtea va constata că se impune admiterea apelului reclamantelor, prin aplicarea disp. art. 296.pr.civ. cu schimbarea în parte a sentinței apelate, admiterea acțiunii, constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 60/30.10.2000 (în limitele mai sus menționate) și obligarea pârâtei deținătoare a imobilului, la restituirea către reclamante. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, în partea referitoare la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii ce privea anularea în totalitate a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de către apelantele - reclamante domiciliată în B,-, sectorul 1 și domiciliată în B,-, sectorul 2, împotriva sentinței civile nr. 753/14.06.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți SOCIETATEA NAȚIONALĂ INSTITUTUL cu sediul în B, nr. 333, sectorul 6, INTERNATIONAL 2000 cu sediul în B, nr. 333, sectorul 6, MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAȚIEI ȘI PĂDURILOR cu sediul în B,-, sectorul 3 și AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI cu sediul în B,-, sectorul 1.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Admite acțiunea.
Constată nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 60/30.10.2000 încheiat între Ministerul Agriculturii și A & S International 2000, referitor la acțiunile "Institutul ", pentru un număr de acțiuni corespunzător valorii de 1.538.797 lei (RON) (aferentă construcțiilor aparținând imobilului în litigiu).
Obligă pârâtul "Institutul " la restituirea către reclamante a imobilului Moșiei "" compus din teren în suprafață de 6 ha (astfel cum este identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert - pag. 90-94 din dosarul instanței de apel) și construcții (astfel cum acestea au fost identificate prin raportul de expertiză C - pag. 210-233 din dosarul Tribunalului București ).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. / Tehnoredact. / 8ex.
Judecător fond: TB-S a V-a
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Georgeta Stegaru
