Jurisprudenta Legea 10/2001. Încheierea /2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 06 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon

JUDECĂTOR 2: Vanghelita Tase

Grefier - -

S-a luat în examinare cererea de lămurire dispozitiv a deciziei civile nr.919/C/30.11.2005 formulată de apelantul reclamant -, judetul C în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL ORAȘULUI CERNAVODĂ, și intimata intervenientă, având ca obiect legea 10/2001 - Lămurire dispozitiv.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din 06.10.2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra cererii de față;

La data de 16.11.2008 reclamantul -, în contradictoriu cu Primarul Orașului Cernavodă, a formulat cerere privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 919/C/30.11.2005 a Curții de APEL CONSTANȚA, în sensul stabilirii părții din imobilul ce a fost demolat, pentru care este îndreptățit a primi despăgubiri.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1251 din 1.08.2005 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a respins ca nefondată acțiunea reclamantului Șt. în contradictoriu cu Primarul Orașului Cernavodă.

S-a respins cererea de intervenție formulată de intervenienta.

Instanța de fond a fost investită cu contestația reclamantului având ca obiect cererea de restituire în natură a imobilului situat în Cernavodă,-, județul

Pronunțând sentința civilă nr. 1251/2005 Tribunalul Constanța, a reținut pe baza probelor administrate faptul că, imobilul situat la adresa de mai sus, a fost expropriat conform Decretului de expropriere nr. 256/1986 - poziția 52, dispunându-se trecerea acestuia în proprietatea statului, cu plata unor despăgubiri în sumă de 66.203 lei primită de mama reclamantului, suma fiind actualizată la valoarea de 522.250.000 ROL, de către o comisie din cadrul Primăriei Cernavodă.

S-a mai reținut că această sumă este contestată de reclamant, întrucât imobilul s-a degradat în prezent și întrucât legea nu prevede posibilitatea unei compensări între valoarea actuală a imobilului, valoarea reparațiilor necesare aducerii bunului la starea în care se afla în momentul exproprierii nu este posibilă, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

Curtea de APEL CONSTANȚA prin decizia civilă nr. 919/C din 30.11.2005 a admis apelul declarat de apelantul reclamant împotriva sentinței civile nr. 1251/1.08.2005 a Tribunalului Constanța.

A schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis contestația apelantului reclamant și a dispus completarea dispoziției nr. 97/2005 a Primarului Orașului Cernavodă în sensul că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri pentru partea din imobil demolată conform art. 11 din Legea nr. 10/2001, obligațiile reciproce ale părților urmând a fi compensate până la concurența celei mai mici dintre ele conform art. 22 și următ. din Titlul VII al Legii 247/2005.

Instanța de apel a reținut că, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea construcțiilor demolate, așa cum a fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.

Reclamantul a formulat la această hotărâre, cerere de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 919/C din 30.11.2005 a Curții de APEL CONSTANȚA motivând faptul că atât el cât și Primarul Orașului Cernavodă nu pot să ducă la îndeplinire această hotărâre.

Cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 919/C din 30.11.2005a Curții de APEL CONSTANȚA este nefondată, pentru următoarele considerente:

Mama reclamantului, pentru imobilul expropriat în baza Decr. Nr. 256/1986, situat în Cernavodă,-, a primit suma de 66.203 ROL la data exproprierii.

Primarul Orașului Cernavodă - Comisia de evaluare în mod greșit a emis dispoziția existentă la fila nr. 15 din dosarul de fond în sensul că restituirea imobilului este condiționată de rambursarea despăgubirilor primite actualizate cu indicele de inflație, respectiv a sumei de 522.250.000 lei.

În considerentele deciziei civile nr. 919/C/2005 a Curții de APEL CONSTANȚA se arată în mod clar faptul că, în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, " în cazul când construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".

Art. 11 pct. 11.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 face referire dar la calculul despăgubirilor de rambursat în raport de coeficientul de actualizate prevăzut la art. 1 al.(1) al Titlului II din nr.OUG 184/2002.

Prin urmare, Primarul Orașului Cernavodă avea obligația să verifice dacă imobilul a cărui restituire se solicită mai există, dacă a fost demolat în parte sau în totalitate, iar pentru suma de 66.203 ROL primită de părinții reclamantului la data exproprierii trebuia să întocmească documentația necesară și să o înainteze la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Guvernului României pentru a se stabili suma ce trebuie restituită actualizată cu coeficientul de inflație.

Neprocedând în acest mod, Curtea de APEL CONSTANȚA prin decizia civilă nr. 919/C/2005 a dispus completarea dispoziției nr. 97/2005 emisă de Primarul Orașului Cernavodă care are obligația, pentru despăgubiri, să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Guvernului României.

În raport de considerentele arătate mai sus, cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 919/C/2005 a Curții de APEL CONSTANȚA este nefondată, urmând a fi respinsă.

Întrucât raportul de expertiză solicitat de reclamant nu a lămurit cu nimic situația existentă în dosar deoarece expertul nu a răspuns la obiectivele solicitate, urmează ca expertul să-i restituie reclamantului onorariul de expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 919/C/2005 a Curții de APEL CONSTANȚA, formulată de apelantul reclamant domiciliat în com., jud. C în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL ORAȘULUI CERNAVODĂ, jud. C și intimata intervenientă, domiciliată în P,-,. 139,.A,.8, jud.

Dispune restituirea onorariului de expertiză tehnică imobiliară în sumă de 500 lei.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 octombrie 2008.

Președinte, Judecător,

- - Grefier, -

- -

Red.hot.jud. /22.10.2008

Dact.gref.

5 ex./ 23.10.2008

Președinte:Eleonora Spiridon
Judecători:Eleonora Spiridon, Vanghelita Tase

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Încheierea /2008. Curtea de Apel Constanta