Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 201/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILA NR.201/

Ședința publică de la 22 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon

Grefier - -

S-au luat în examinare apelurile civile declarate de apelantii-reclamanti, și - cu domiciliul ales la avocat,- Constanta și de apelantul -pârât-intimat ORAȘUL H PRIN PRIMAR, - împotriva sentintei civile nr.398 din 04.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanta, în contradictoriu cu intimatul-pârât SC D SA - Constanta,- A Constanta, având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimatul-pârât Enel D SA Constanta consilier juridic conform delegatiei depusă la dosar, lipsind celelalte părti.

Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.

După referatul grefierului de ședință:

Instanța pentru a da posibilitatea celorlalte părti să se prezinte lasă cauza la a doua strigare.

La a doua apelare a cauzei se prezintă pentru intimatul-pârât Enel D SA Constanta consilier juridic

Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părtilor.

Apărătorul intimatului-pârât, având cuvântul, consideră că în mod corect instanta de fond a retinut faptul că reclamantii nu pot pretinde existenta unei identități între imobilul ce a apartinut autorilor lor și cel aflat în administrarea societății; Nu se poate afirma faptul că actul de vânzare-cumpărare din anul 1925 are erori de întocmire; actul de proprietate mentionând că terenul cumpărat are la sud str.- (actual -), în timp ce terenul societății Distributie D are la Nord - -.

În concluzie, solicită respingerea apelurilor, cu mentinerea solutiei tribunalului ca fiind temeinică și legală.

Instanța rămâne în pronunțare asupra apelurilor.

CURTEA

Asupra apelurilor civile de față;

Reclamantii și au chemat în judecată Orasul Hîrșova prin Primar și Enel D SA, solicitând obligarea pârâtilor la restituirea în natură și lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului situat în Hîrșova, str.- cu 22A, imobil care s-a aflat la nr.10,12,14 sau acordarea de despăgubiri în echivalent pentru spatiile care nu pot fi restituite.

În motivarea actiunii reclamantii învederează instantei, faptul că, din anul 1996 au făcut mai multe demersuri pentru restituirea în natură a imobilului situat în Hîrșova,- și pentru care în decursul timpului numerotarea s-a schimbat:8,10,12,14.

La data de 3.05.2001 au notificat Primăria Hîrșova pentru restituirea imobilului arătat mai sus, care cu adresa nr.3968/8.04.2003 a transmis acest act unității detinătoare SA (constructie + teren în suprafață de 1800 mp în acte și 2000 mp în fapt).

Tribunalul Constanta prin sentința civilă nr.674/23.03.2006 a obligat pârâtii să raspundă la notificare, însă acest lucru nu s-a realizat.

La data de 16.07.2007 a fost înregistrat la Tribunalul Constanta actiunea reclamantului având ca obiect anularea dispoziției nr.2761/15.06.2007 prin care s-a respins notificarea nr.4084/2001, reclamantii solicitând restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 2000 mp și constructie situat în Hîrșova,- judetul Constanta.

Actiunile au fost conexate.

Tribunalul Constanta prin sentința civilă nr.398/4.04.2008, a admis exceptia lipsei calității procesual pasive a Enel D SA.

A admis în parte actunile conexe formulate de și și a anulat dispoziția de respingere a notificării nr.2761/15.06.2007.

A obligat pârâtul să acorde reclamantilor măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare valorii de circulatie a unui teren intravilan în suprafață de 1800 mp precum și despăgubiri pentru constructia ce formează obiectul notificării nr.3265/3.05.2001.

S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea în natură a terenului.

A fost obligat pârâtul la cheltuieli de judecată în sumă de 1100 lei.

Pronunțând această hotărâre, instanta de fond a retinut că reclamantul prin probele administrate nu a demonstrat faptul că imobilul a cărui restituire se solicită situat în Hîrșova,- a avut anterior nr.8,10 sau 12, că după preluare a avut destinatia de sediu al fostelor CAP și că există în patrimoniul pârâtei Enel D SA.

Prin urmare Enel D nu are calitate procesual pasivă nefiind o persoană detinătoare.

Constatându-se imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, s-a apreciat că se pot acorda măsuri compensatorii.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel Orasul Hîrșova prin Primar și și.

În motivele de apel și, învederează instantei că au probat identitatea imobilului a cărui restituire se solicită în natură cu mai multe acte din care rezultă că acesta se afla în Hârșova,-, fiind în administrarea Constanta - actuala D, iar între anii 2000-2003 nu s-a făcut o numerotare stradală.

Prin urmare, imobilul situat în Hîrșova,- este unul și același imobil cu cel din- aflat în administrarea Enel D SA. Acest lucru este confirmat și de raportul de expertiză efectuat în cauza de față.

În mod gresit instanta de fond nu a administrat proba cu martori, pentru dovedirea vecinătăților, a amplasamentului și nu a tinut seama de actul de proprietate și de vecinătățile din acest act. Mai mult Primăria Hîrșova confirmă faptul că a avut loc o renumerotare a imobilelor de pe str.- și prin urmare instanta de fond trebuia să le restituie terenul de 1800 mp în natură.

Referitor la apelul declarat de Orasul Hîrșova prin Primar, acesta a fost declarat în termen, însă nu a fost motivat, însă din oficiu, instanta va analiza hotărârea instantei de fond sub toate aspectele.

Examinând criticile formulate Curtea retine următoarele:

Legea nr.10/2001 se referă la situația juridică a imobilelor preluate abuziv în perioada 6.03.1945 - 22 decembrie 1989 și are un profund caracter reparatoriu, legiuitorul urmărind să înlăture prejudiciile suferite de proprietari pentru abuzurile săvârșite de stat.

Criticile vizează în exclusivitate identitatea terenului din litigiu.

Obiectul notificării către Primarul Orasului Hîrșova, ce apartine reclamantului îl constituie restituirea terenului de 2000 mp și constructie situate în Hîrșova- judet Constanta.

În actiune cei doi reclamanti și solicită în principal restituirea în natură a imobilului situat în Hîrșova str.- - cu 22A, care a avut mai multe numere: 10,12,14, iar în subsidiar acordarea de dspăgubiri în echivalent pentru spatiile ce nu pot fi restituite.

Imobilul revendicat a apartinut autorului reclamantilor G, conform actului de vânzare-cumpărare existent la fila 5-6 dosar de fond și a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950.

Notificarea a fost respinsă, cu motivarea că, imobilul nu se identifică, cu cel ocupat în prezent de RENEL Hîrșova.

Din actul de vânzare-cumpărare care reprezintă titlul de proprietate al autorului reclamantilor rezultă că suprafata de teren ce a apartinut lui G este de 1800 mp cu următoarele vecinătăți: E (răsărit) - locul casei domnului, la (apus) - cu str.-, la (S)miazăzi - cu str.- și la (miazănoapte) - cu locul moștenitorilor lui G.

Constructia Enel Daf ost înregistrată în perioada anilor 2000-2003 (deci la data notificării) ca fiind situată pe- în Hîrșova și nu la nr. 14 cum au sustinut reclamantii.

De altfel str.- (-) desparte în prezent terenul pretins de reclamanti de terenul ocupat de

S- sustinut pe tot parcursul cercetării judecătoresti, că în orasul Hîrșova în perioada anilor 2000-2003 avut loc o renumerotare stradală așa cum rezultă din adresa nr.4086/2007 a Primăriei Orasului Hîrșova.

La aceeași adresă emitenta revine prin mai multe adrese arătând că în Hîrșova pe-, imobilul este înregistrat încă din anul 1966 pe numele unei persoane fizice, pe- este o proprietate particulară, figurând doi proprietari persoane fizice care detin proprietățile în baza unor acte de vânzare-cumpărare.

Așa cum am arătat mai sus, terenul care rezultă din actul de proprietate al reclamantilor are S - str.- (actual -) în timp ce terenul ocupat de D are la - - (fostă str.-).

Aceleași relatii primite nu confirmă sustinerile reclamantilor în sensul că, pe terenul autorului lor, după preluare a fost sediul CAP-ului.Expertiza topo efectuată în cauza de față a fost înlăturată corect de instanta de fond întrucât a evaluat un alt teren și nu imobilul care rezultă din actul de proprietate fila 5-6 dosar fond cu vecinătățile consemnate în act.

Prin urmare, instanta de fond a retinut în mod corect faptul că, nu există identitate între terenul care formează obiectul cererii de restituire și imobilul care constituie sediul RENEL Hârșova, apreciind în mod corect că în cauza de față devin incidente dispozițiile art.1 și 2 din Legea nr.10/2001, acordând măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce formează obiectul litigiului.

Față de considerentele arătate mai sus apelurile sunt nefondate, urmând a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, apelurile civile declarate de apelantii-reclamanti, și - cu domiciliul ales la avocat,- Constanta și de apelantul -pârât-intimat ORAȘUL H PRIN PRIMAR, - împotriva sentintei civile nr.398 din 04.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanta, în contradictoriu cu intimatul-pârât SC D SA - Constanta,- A Constanta.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,azi 22.09.2008.

Președinte Judecător

- - -

Grefier

- -

Jud.fond:

Red.dec.jud.

Tehnored.gref.-6ex.

01.10.2008

Președinte:Vanghelița Tase
Judecători:Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 201/2008. Curtea de Apel Constanta