Jurisprudenta Legea 10/2001. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI ----SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI
PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 11.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - intimată - SA împotriva sentinței civile nr. 697/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - contestator.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta - intimată - SA, reprezentată de avocat, cu împuternicirea avocațială nr. 76/10.12.2009 depusă la dosar, lipsind intimatul - contestator.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 29.01.2010, intimatul - contestator a depus un calcul al despăgubirilor, într-un singur exemplar.
Reprezentantul apelantei - intimate - SA, învederează instanței că apelanta-intimată și-a schimbat denumirea din - SA în SA, sens în care depune la dosarul cauzei copia certificatului de înregistrare, certificatul de înregistrare mențiuni din 21.12.2009 precum și copia încheierii nr.89793 din 16.12.2009 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr.-/2009, solicitând instanței să ia act de schimbările intervenite în denumirea societății apelante.
Curtea, deliberând, dispune efectuarea mențiunilor privind schimbarea denumirii apelantei-intimate atât în citativ cât și în sistemul electronic ECRIS în sensul de a se menționa denumirea corectă a apelantei-intimate respectiv, SA și nu - SA.
Reprezentantul apelantei - intimate - SA, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de apel.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul apelantei - intimate - SA, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a sentinței civile apelate și în consecință, menținerea deciziilor nr. 245, nr.246 și 247 din 09.05.2005 emise de ca fiind legală și temeinice, depunând totodată și concluzii scrise.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise,
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru 18.02.2010 în cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - intimată - SA împotriva sentinței civile nr. 697/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - contestator.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A IX-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.58.
Ședința publică de la 18.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-intimată SA împotriva sentinței civile nr.697/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-contestator.
Dezbaterile pe fondul cererii de apel au avut loc în ședința publică din data de 11.02.2010, când părțile prezente au pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 18.02.2010 - data pronunțării prezentei decizii civile.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 13.06.2005 sub nr.2296/2005, contestatorul a chemat în judecată intimata pentru ca, prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziilor nr. 245, 246 și 247 din 09.05.2005, prin care intimata a respins notificările formulate de contestator, să fie obligată intimata la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, pentru terenurile notificate.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin cele trei notificări formulate a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești sau chirie pentru terenul în suprafață de 497 mp, ocupat de Depozitul de - Baterie de, terenul în suprafață de 900 mp, ocupat de Depozitul de - 401, precum și pentru terenul în suprafață de 195 mp, ocupat de drum de acces la 612, preluate în mod abuziv prin Decretul nr.338/1958, iar la notificări a anexat actele de proprietate eliberat de Arhivele Naționale B, adeverințe de la Primăria Comunei Poduri, din care rezultă că terenurile au aparținut tatălui său, decedat la data de 02.03.1969.
Intimata a respins în mod nejustificat notificările, reținând că nu au fost depuse actele doveditoare conform art.22 din Legea nr. 10/2001 în forma expres prevăzută de pct.22 din HG nr.498/2003, deși a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate, cu actele menționate, iar dovada calității de moștenitor cu anexa 1 eliberată de Primăria Municipiului M și certificate de naștere și deces în copie.
Mai mult, intimata a recunoscut că exproprierea s-a produs abuziv, conform Decretului nr. 338/1958.
Contestația a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.24 alin.1 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 1379/24.11.2005, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins contestația ca neîntemeiată, reținând că terenul care a făcut obiectul notificării se află în extravilan și este afectat de lucrări petroliere, așa încât, un astfel de teren nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, ci a Legii nr. 1/2000. Mai mult, a reținut că reclamantul nu a respectat obligația prevăzut. de art. 22 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu a depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate în termenul prevăzut de lege.
Prin decizia civilă nr. 132A/27.06.2006, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală a admis apelul, a desființat sentința civilă nr. 1379/2005 și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Curtea a reținut că motivele pentru care notificările au fost respinse se referă la nedepunerea actelor doveditoare referitoare la calitatea de moștenitor și dreptul de proprietate, precum și a actelor prin care s-au preluat imobilele în cauză, apreciindu-se astfel că petentul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul art.3 și 4 din Legea nr. 10/2001.
A reținut instanța de apel că, deși instanța de fond nu fusese învestită decât cu analiza acestor motive de respingerea notificărilor, și-a întemeiat în mod nelegal sentința pe considerentul că în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.10/2001, imobilele făcând obiectul reglementării legii fondului funciar.
Sub acest aspect, s-a constatat că prin procesul-verbal încheiat la 25.02.2002 (fila 99) se arată că o parte din terenul solicitat de contestator se găsește în intravilanul comunei.
A mai reținut curtea că instanța nu a analizat în detaliu actele depuse la dosar, respectiv actele de stare civilă din care rezultă că apelantul contestator este fiul defunctului, dar și alte adrese, schițe cadastrale și alte înscrisuri care fac referire la imobil, toate aceste înscrisuri trebuind a fi analizate inclusiv prin prisma art.22.1 și art.23.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, astfel că prima instanță a pronunțat o soluție fără a intra în cercetarea fondului.
Această decizie a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 531/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța supremă a reținut că prin înscrisul eliberat de Direcția Județeană Ba A rhivelor Statului (fila 42 dosar fond), reprezentând copie extras de pe "Tabelul cu chiaburii de pe raza Raionului M, comuna ", în care se arată că numitul a avut în proprietate, între altele, la.M: 1,70 ha arabil, 0,80 ha fânețe, 0,40 ha, 0,40 ha neproductiv, s-a demonstrat dreptul de proprietate al numitului asupra acestor terenuri.
Totodată, s-a reținut că, de vreme ce reclamantul a depus acte de stare civilă din care rezultă aspectul netăgăduit de pârâtă, că este fiul lui, notificările adresate pârâtei au în puterea art.4 alin.3 din Legea nr. 10/2001, valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită.
Cu privire la terenul în suprafață de 195 mp, ce face obiectul uneia dintre notificări, s-a constatat că a fost întocmit procesul-verbal din 25.02.2002, prin care s-a atestat că acesta se află în intravilanul comunei, fiind ocupat cu drumul de acces la sona 612 și că a fost expropriat în temeiul Decretului nr.338/1958 din proprietatea lui, iar acest proces-verbal a fost întocmit de patru ingineri topografi, persoane de specialitate încadrate la Sucursala M și este semnat și de reprezentantul oficiului juridic, astfel că face dovada identificării acestei suprafețe de teren, produce efecte juridice și este opozabil pârâtei.
Prin aceeași decizie se reține necesitatea suplimentării probelor, inclusiv prin administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, în scopul identificării corecte a tuturor suprafețelor de teren pentru care s-au formulat notificările, precum și în scopul stabilirii dacă aceste terenuri se găsesc în intravilanul localităților și M, ceea ce ar atrage incidența Legii nr. 10/2001.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 10.08.2007 sub nr-.
Potrivit dispozițiilor deciziei de casare, instanța a dispus efectuarea în cauză a unei expertize topografice, prin comisie rogatorie, așa încât, dosarul a fost trimis, în vederea efectuării comisiei rogatorii, Tribunalului Bacău.
Prin sentința civilă nr.697/19.05.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis contestația, a anulat dispozițiile nr.245, 246 și 247 emise de intimată și a obligat-o pe aceasta să acorde contestatorului măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilele care au făcut obiectul dispozițiilor anterior menționate, obligând totodată intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin deciziile nr. 245, 246 și 247 din 09.05.2005, intimata a respins notificările formulate de contestator în temeiul Legii nr.10/2001, notificări prin care acesta a solicitat despăgubiri bănești pentru terenurile ocupate de pârâtă în localitățile și În motivarea soluțiilor de respingere, intimata a reținut că contestatorul nu a făcut dovada calității sale de moștenitor al fostului proprietar, nu a făcut dovada dreptului de proprietate, nu a indicat actele de preluare abuzivă a terenurilor, nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, rezultă, în primul rând, că reclamantul a făcut dovada că este descendentul de gradul 1 al fostului proprietar al terenurilor pentru acre s-a formulat notificarea, cum rezultă din înscrisurile depuse în primul dosar de fond.
Din procesul verbal existent la filele 78-79 din același dosar, precum și din adeverința întocmită de Primăria comunei la 29.11.2002, precum și din extrasul nominal de chiaburii din raza Raionului M, eliberat de Arhivele Statului, rezultă că tatăl reclamantului a deținut terenul pentru care s-au formulat notificările, în procesul verbal depus la filele 78-79, chiar intimata făcând trimitere la actele de preluare a imobilelor de la autorul contestatorului. În acest sens, intimata a reținut că terenul de 455. a fost expropriat prin Decretul nr. 338/1958 din proprietatea lui.
Potrivit raportului de expertiză întocmit prin comisie rogatorie de către expertul, precum și față de adeverințele emise de Primăria M și Consiliul Local, depuse în dosarul Tribunalului Bacău, rezultă că terenurile pentru care s-au formulat notificări sunt situate în intravilanul localității M, respectiv în intravilanul satului, context în care este evident că sunt aplicabile cauzei dispozițiile Legii nr.10/2001.
În raport de probele administrate, precum și față de dispozițiile art. 26 din Legea nr.10/2001 republicată, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată, reținând că dispozițiile emise de intimată au fost date cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, și a Normelor Metodologice de aplicare a acesteia.
Astfel, în ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită, așa cum s-a reținut anterior, instanța a constatat că reclamantul a făcut dovada prin actele de stare civilă, că este fiul fostului proprietar al imobilelor, aspect reținut în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cuprinsul căreia s-a constatat că este netăgăduită de pârâtă calitatea reclamantului de moștenitor al lui, în contextul art. 4 alin. 3 din Legea nr.10/2001. În considerentele aceleiași decizii, instanța a reținut că terenurile au fost expropriate prin Decretul nr. 38/1958 din proprietatea autorului reclamantului, așa încât tribunalul a reținut că s-a stabilit irevocabil că reclamantul a făcut și dovada dreptului de proprietate invocat,
Cum, din raportul de expertiză, din adeverințele Primăriilor și M, din procesul verbal întocmit de pârâtă și enunțat anterior, rezultă că terenurile se află în intravilanul localităților, fiind expropriate fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art.2 lit.i) din Legea nr.10/2001 republicată, așa încât, unitatea deținătoare are obligația, în situația în care imobilul nu mai poate fi restituit în natură, să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, potrivit art.11 din aceeași lege și față de modalitatea în care reclamantul a solicitat să fie despăgubit.
Împotriva acestei sentințe a declaratapelintimata -, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile criticate, menținerea deciziilor nr. 245; 246 și 247/09.05.2005 emise de, ca legale și temeinice. Fără cheltuieli de judecată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 27.10.2009 sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta-intimată a arătat că sentința civilă nr. 697/19.05.2009 este netemeinică și nelegală deoarece prin probatoriile administrate în cauză, atât în faza procedurii administrative cât și în faza procesuală, reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate pentru niciunul din terenurile solicitate sub incidența Legii nr. 10/2001. De asemenea, s-a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor exprese ale art. 22 din Legea nr.10/2001 și a Normelor Metodologice de aplicare ale acesteia.
Astfel, din cuprinsul Raportului de expertiză întocmit în cauză, rezultă indubitabil faptul că reclamantul nu deține nici un act de proprietate pentru nici unul dintre terenurile notificate iar adeverințele nr. 809/8.02.2006 și nr. 2468/7.02.2006 emise de Primăria și Primăria M atestă doar faptul că terenurile aferente unor obiective petroliere ale sunt situate în intravilanul localității, respectiv M, nicidecum calitatea de proprietar a reclamantului sau a autorului acestuia -.
De altfel, Primăriile și M nu au transmis nici un fel de relații din care să rezulte că autorul reclamantului a figurat înscris la rol cu terenurile solicitate prin notificări sub incidența Legea nr.10/2001.
Instanța de fond în mod eronat a apreciat că notificatorul a făcut dovada proprietății prin actele depuse la dosarul cauzei.
În realitate, acesta nu a făcut niciodată dovada proprietății cu acte directe sau indirecte pentru niciunul din terenurile solicitate, actele depuse la dosarul instanței nefiind concludente și pertinente în sensul stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
O altă mențiune care se impune este aceea că pentru terenurile cu care a figurat înscrise în Registrul agricol din loc. Poduri, Jud. B, și anume pentru suprafața de 8539. reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate sub incidența Legii nr.18/1991, prin Titlul de Proprietate nr. 10012/ 18.. 1994.
De asemenea, așa cum rezultă din Borderoul nr. 19/11.06.1959 întocmit în baza Decretului nr. 388/1958, autorul reclamantului - a primit despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2229 mp de la Ministerul Industriilor și - de M, teren pentru care nu deține act de proprietate.
Cu alte cuvinte, deși reclamantul nu a depus dovezi privind dreptul său de proprietate, pentru suprafețele de terenuri notificate, acesta solicita despăgubiri în echivalent. Este posibil ca reclamantul în mod greșit să se fi adresat instanței de judecată, în realitate terenurile aflându-se în posesia sa.
O altă critică pe care o aduce Sentinței Civile nr.697/19.05.2009 este aceea că deși instanța a avut posibilitatea analizării probatoriilor administrate în cauză și a constatat din documentele emise de Primărie ca zona a fost zona necooperativizată, totuși a concluzionat că aceste terenuri au fost preluate abuziv de către stat.
În speță reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive pentru terenurile notificate, (condițiile preluării abuzive prevăzute de dispozițiile Legii nr.10/2001 nefiind îndeplinite), zona fiind necooperativizată este evident că terenurile nu au ieșit niciodată din posesia și proprietatea autorului reclamantului, așa încât consideră că în mod legal a emis dispozițiile de respingere a notificărilor formulate de.
Pe de altă parte apreciază că Tribunalul București, prin sentința civilă criticată, încalcă dispozițiile art.3, 4 și 22 din Legea nr.10/2001 și în mod absolut nelegal reține că prin simpla evidențiere a autorului reclamantului în Borderoul nr. 19/11.06.1959, privind acordarea de despăgubiri pentru terenurile expropriate în baza Decretului nr. 338/1958, acesta ar face dovada proprietății pentru terenurile notificate.
Din acest borderou nu rezultă suprafața de teren expropriat și nu rezultă faptul că terenurile notificate sunt cele pe care se afla amplasat Parcul de nr. 401 aparținând
Cu alte cuvinte, nu rezultă suprafața de teren ocupată de din proprietatea autorului, fiind posibil ca această suprafață să fie cea pentru care autorul reclamantului a primit deja despăgubiri sau i s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Menționează totodată că Parcul de 401, așa cum rezultă din aceleași documente, ocupă terenurile mai multor proprietari și în lipsa actului de proprietate, a planurilor cadastrale care să identifice terenurile reclamantului (notificate), nu se poate determina ce suprafață ocupa de la reclamant, cu atât mai mult cu cât prin expertiza topo efectuată în cauză, aceste terenuri nu au putut fi determinate și delimitate de expert. De altfel, acest lucru îl precizează și expertul topo care a efectuat expertiza în cauză.
De asemenea că, așa cum însăși reclamantul-intimat recunoaște, mare parte din terenurile solicitate sunt "drumuri publice" care nu aparțin deci nu această unitate este în măsura să acorde despăgubiri.
Prin urmare, instanța greșit a dispus obligarea la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent și pentru "drumurile publice" solicitate de intimatul reclamant dar fără să facă dovada cu acte de proprietate.
De asemenea, și dacă reclamantul ar fi făcut dovada cu acte de proprietate, fiind "drumuri publice", nu este entitatea care ar fi trebuit să fie obligată la plata de despăgubiri.
În mod nejustificat Tribunalul Bucureștii -a respins obiecțiunile formulate împotriva raportului de expertiză topo, soluționând cauza în baza unui raport de expertiză ambiguu și confuz, efectuat în mod empiric, din care instanța nu poate concluziona măsura dispusă.
Prin acest raport de expertiză expertul s-a limitat doar la enumerarea diverselor înscrisuri care nu pot ține loc de acte de proprietate. De altfel, din cele două pagini ale raportului de expertiză, o pagină și J cuprinde enumerarea "documentelor" care au stat la baza efectuării raportului de expertiză iar capitolul concluzii nu există.
Apreciază totodată că Tribunalul București nu a respectat dispozițiile instanței de casare în sensul efectuării unui raport de expertiză temeinic și legal în baza căruia să poată soluționa în mod corect cauza.
Or, scopul raportului de expertiză a fost tocmai identificarea terenurilor, stabilirea amplasamentelor acestora prin efectuarea de măsurători și delimitări, lucru pe care expertul a menționat că nu l-a făcut, din lipsa actelor.
În concluzie, apreciază că instanța de fond a trecut cu multă ușurință peste dispozițiile deciziei de casare nr. 132/A/27.06.2006, pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI, conform căreia instanța de fond era investită cu cercetarea fondului cauzei, a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, lucru pe care nu l-a făcut.
În consecință instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, în baza unei expertize sumar întocmite.
Cererea de apel, scutită de plata taxei judiciare de timbru, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 282 Cod Procedura Civilă.
Intimatul-contestator a formulatîntâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
La termenul de judecată din 11.02.2010, curtea a luat act deschimbarea denumirii apelantei-intimate din - SA în - SA, conform documentelor depuse la dosar de reprezentantul convențional al acesteia.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința apelată prin raportare la mijloacele de probă administrate în cauză, la dispozițiile art.295 Cod Proc.Civ. și la motivele de critică mai sus expuse, curtea constată că apelul este nefondat.
Se impune a răspunde cu un singur argument, comun, mai multor motive de apel susținute de apelanta-intimată, care vor fi, în consecință, înlăturate ca nefiind fondate.
Astfel, după cum rezultă din cele mai sus expuse, în primul ciclu procesual instanța de recurs a stabilit prin hotărâre irevocabilă că titularul notificării a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul art.3 și 4 din Legea nr. 10/2001, respectiv a făcut dovada calității de moștenitor a lui (prin acte de stare civilă coroborate cu beneficiul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii instituit de art.4 alin.3 din lege), precum și calitatea de proprietar a lui cu privire la terenurile care fac obiectul notificărilor (prin copia extrasului de pe "Tabelul cu chiaburii de pe raza Raionului M, comuna ").
De asemenea, instanța de recurs a statuat cu privire lavaloarea probatoriea procesului-verbal întocmit la data de 25.02.2002 de patru persoane având specialitatea de ingineri topografi, angajați ai apelantei-intimate, semnat și de reprezentantul oficiului juridic al apelantei, și care identifică una dintre cele trei suprafețe de teren pentru care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, terenul în suprafață de 195 mp, ce se află în intravilanul comunei, ca fiind ocupat cu drumul de acces la sona 612 și ca fiind expropriat în temeiul Decretului nr.338/1958 din proprietatea lui, concluzionându-se că acest înscris este opozabil apelantei intimate.
În consecință, de vreme ce aceste aspecte au fost dezlegate cu putere de lucru judecat în primul ciclu procesual, ele nu mai pot face obiectul discuției în prezenta cale de atac, astfel că nu pot fi primite susținerile apelantei în sensul că intimatul nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru niciunul dintre terenurile solicitate, lipsindu-i un act de proprietate, precum și în sensul lipsei valorii probatorii a extrasului de pe cu chiaburii din raza Raionului M, Comuna.
Pe de altă parte, examinând celelalte critici ale apelantei intimate, curtea constată următoarele:
Prin cele trei notificări soluționate de apelanta intimată, intimatul contestator a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru trei suprafețe de teren, a căror situație juridică rezultă din înscrisurile aflate la dosar, după cum urmează:
- notificarea nr.451/13.11.2001 privește un teren în suprafață de497 mp, ocupat în prezent de Depozitul de,iar prin adresa nr.6368/06.08.2001 emisă de SNP SA (fila 59 în dosarul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă nr-) se atestă că această suprafață a fost expropriatăde la prin Decretul nr.338/1958;
- notificarea nr.229/14.02.2002 (fila 40) privește un teren în suprafață de195 mp, ocupat cu drum de acces la 612,iar prin adresa nr.11690/01.11.2001 emisă de SNP SA (fila 66 în dosarul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă nr-) se atestă că această suprafață a fost expropriatăde la prin Decretul nr.338/1958;
- notificarea nr.230/14.02.2002 (fila 56) privește un teren în suprafață de900 mp, ocupat de Depozitul 401, iar prin adresa nr.6368/06.08.2001 emisă de SNP SA (fila 59 în dosarul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă nr-) se atestă că acest teren, ce avea o suprafață totală de 2229 mp, a fost expropriată de la prin Decretul nr.338/1958.
Mai mult decât atât, prin adresa depusă la fila 24 în același dosar, însăși apelanta a atestat că pentru obiectivul "Drum de trecere la sona 612 și dormitor pentru paznici" s-a expropriat suprafața de 601 mp categoria de folosință vatră sat, cu Decretul nr.338/1958, de la.
Or, în regimul probatoriu al Legii nr.10/2001, adresele menționate mai sus, emise de apelanta-intimată (deci opozabile pe deplin acesteia), fac dovada deplină atât a modalității de preluare a bunurilor imobile de la autorul contestatorului intimat, cât și a calității acestuia de proprietar cu privire la terenurile în discuție (deși o asemenea dovadă nu mai era necesară), câtă vreme potrivit art.24 din lege: "În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate,se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzivesau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (2) În aplicarea prevederilor alin.(1) și în absența unor probe contrare,persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar."
Aceste constatări sunt sprijinite de cuprinsul planului de situație al terenului ocupat cu amplasamentul sondei 612, parafat de Ministerul Industriilor (depus la fila 43 în dosarul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă nr-) și care îl menționează expres pe.
În consecință, curtea reține că pentru toate cele trei terenuri menționate în notificările formulate, s-a făcut dovada preluării abuzive (în raport de prevederile art.2 alin.1 lit.h din Legea nr. 10/2001 republicată, aplicabile în speță), de la autorul intimatului-contestator, titularul notificărilor.
Pe de altă parte, în privința identificării acestora și a situării lor în intravilanul sau extravilanul localității, curtea reține din cuprinsul raportului de expertiză întocmit pe calea procedurală a comisiei rogatorii de Tribunalul Bacău, că expertul topograf a analizat la efectuarea lucrării și planurile de situație cuprinzând terenurile expropriate în temeiul Decretului nr.338/1958, concluzionând că terenurile în discuție se află în intravilanul Municipiului M, consemnând că această împrejurare rezultă și din adeverința nr.2468/07.02.2006, eliberată de Primăria Municipiului M (atașată raportului de expertiză, la fila 80 în dosarul Tribunalului Bacău ).
Această adeverință se referă la terenul situat în punctul "Depozitul de ", deci numai la unul dintre cele trei terenuri solicitate, însă în privința terenului în suprafață de 195 mp, ocupat cu drumul de acces la sona 612, s-a stabilit deja cu puterea lucrului judecat prin decizia instanței supreme că este situat în intravilanul comunei, fiind reținută valoarea probatorie a procesului-verbal întocmit potrivit celor de mai sus la data de 25.02.2002 (înscris aflat la fila 29 în dosarul nr-).
Totodată, în privința celui de-al treilea teren, situat în punctul Depozit 401, la aceeași filă 80 în dosarul Tribunalului Bacău se află o altă adeverință emisă de Consiliul Local, județul B, sub nr.809/08.02.2006, ce atestă situarea acestuia în intravilanul Comunei.
A susținut apelanta că cele două adeverințe (nr.809 și nr.2468) nu atestă că autorul contestatorului a fost înscris la rol fiscal cu terenurile în litigiu, însă o asemenea dovadă nu era necesară, față de cele expuse mai sus în legătură cu regimul probatoriu specific Legii nr.10/2001.
Cu privire la forța probantă a raportului de expertiză, criticat prin motivele de apel d e apelanta intimată, curtea constată că nu există temeiuri pentru a înlătura din raționamentul instanței acest mijloc de probă, de vreme ce expertul a justificat concluzia la care a ajuns pe baza constatărilor și măsurătorilor proprii, coroborate cu planurile cadastrale ce i-au fost puse la dispoziție și cu celelalte înscrisuri aflate la dosar, iar apelanta nu a introdus în discuție un element concret care să poată constitui suportul unei concluzii contrare celei arătate de expert.
În consecința celor reținute, curtea constată că, de vreme ce toate cele trei terenuri se află în prezent în intravilanul localităților menționate, nu sunt aplicabile prevederile art.8 din Legea nr. 10/2001, deci nu este exclusă reparația în temeiul Legii nr.10/2001.
Totodată, în privința celuilalt motiv pretins de apelantă, care ar atrage aplicarea art.8 din lege, respectiv acordarea anterioară a reparației în temeiul Legii nr.18/1991 prin titlul de proprietate 10012/18.11.1994, curtea constată că, potrivit chiar mențiunilor apelantei, acesta privește un teren situat în localitatea Poduri, cu care autorul intimatului contestator a figurat în registrul Agricol, iar din mențiunile de pe verso-ul acestui act, depus de intimatul contestator la fila 16 în dosarul de apel, rezultă că reconstituirea s-a făcut exclusiv asupra unei suprafețe de 6630 mp situate înextravilanullocalității.
Totodată, potrivit adeverinței depuse la fila 34 în dosarul nr- al Tribunalului București, emisă sub nr.3416, contestatorul nu a beneficiat de prevederile legilor de reparație în domeniul fondului funciarpe raza Comunei.
În consecință, nu s-au administrat în cauză mijloace de probă apte a dovedi că intimatul contestator a beneficiat de reparație în temeiul Legii nr.18/1991 cu modificările ulterioare pentru aceleași terenuri care fac obiectul notificărilor în speță.
A mai susținut apelanta că autorul intimatului a primit, potrivit borderoului nr.19/11.06.1969, emis cu privire la persoanele care au suferit exproprieri în temeiul Decretului nr.338/1958, despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2229 mp de la Ministerul Industriilor și, de
O asemenea despăgubire, acordată la momentul preluării, nu exclude însă vocația la reparație în virtutea Legii nr.10/2001, de vreme ce legea califică drept abuzivă în sensul art.2 și o asemenea lipsire de proprietate, prin decret de expropriere, iar art.11 din lege conține și corectivul legal pentru situația în care la momentul preluării s-a primit o despăgubire, în sensul că, în ipoteza reparației prin echivalent, din valoarea despăgubirilor ce va fi stabilită conform legii se va scădea valoarea actualizată a despăgubirilor anterior încasate.
Nefondată este și critica referitoare la împrejurarea că zona nu a fost supusă cooperativizării, astfel încât nu se justifică reținerea de către instanță a caracterului abuziv al preluării.
În acest sens se impune a distinge între situația cooperativizării terenurilor, care a deschis calea reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991 astfel cum a fost modificată (a se vedea art.8 alin.1 și 2 din lege) și situația preluărilor abuzive de imobile (terenuri sau construcții) calificate ca atare de art.2 alin.1 din Legea nr. 10/2001, și care deschid calea măsurilor reparatorii distincte cuprinse în acest act normativ.
Or, astfel cum a arătat însăși apelanta, domeniile de aplicare ale celor două acte normative se exclud reciproc, deci pentru terenurile cooperativizate pentru care se poate dispune, la cerere, reconstituirea, nu sunt aplicabile și măsurile cuprinse în Legea nr. 10/2001, care, la rândul său, privește imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel cum sunt definite sau enumerate de art.2.
Lăsând la o parte aceste considerații, devine evidentă netemeinicia argumentului apelantei în sensul că nu sunt îndeplinite cerințele pentru a considera preluarea ca abuzivă, câtă vreme terenurile au fost expropriate de la autorul intimatului contestator (potrivit chiar atestărilor emise de apelantă), iar în regimul juridic configurat prin art.6 din Legea nr. 213/1998, o astfel de preluare apare ca abuzivă față de art.2 lit.h din Legea nr. 1/2001, mai sus amintit.
Va fi înlăturată și susținerea în sensul că borderoul anexă la Decretul nr.338/1958 nu cuprinde suprafața de teren expropriată și nici elemente care să identifice terenurile preluate ca fiind cele ocupate de obiectivele petroliere ale apelantei, aspectul fiind deja analizat mai sus în cadrul celorlalte motive de critică.
A mai susținut apelanta că terenurile reprezintă "drumuri publice" și, în consecință, nu poate fi obligată acorda măsuri reparatorii pentru acestea.
Or, din mijloacele de probă administrate nu a rezultat o asemenea calificare a terenurilor în discuție, unul dintre acestea fiind destinat în prezent "drumului de acces la 612 ", însă fără vreun indiciu că un astfel de drum reprezintă drum public, deci aflat în proprietatea publică a statului sau a autorităților administrației publice locale.
În consecință, simplul fapt că terenurile au în prezent destinația de drum de acces către obiectivele petroliere aflate în proprietatea apelantei intimate nu califică aceste suprafețe ca făcând parte din domeniul public.
Au fost deja analizate susținerile referitoare la insuficiența și netemeinicia concluziilor raportului de expertiză, iar în privința susținerii cu privire la încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor deciziei de casare cu privire la necesitatea administrării probei cu expertiză, curtea reține că această îndrumare a fost respectată întocmai de tribunal, iar nemulțumirea apelantei legată de concluziile lucrării nu poate constitui fundament pentru reținerea încălcării art.315 Cod Proc.Civ.
Dimpotrivă, prima instanță a respectat dispozițiile instanțelor superioare, atât sub aspectul administrării probei cu expertiză, cât și în privința examinării fondului cauzei, analizând toate înscrisurile relevante pentru soluționarea pretențiilor deduse judecății.
Pentru ansamblul acestor considerente, văzând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, curtea va respinge apelul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.299 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-intimată - SA, cu sediul în B, nr.239, Sector 1,împotriva sentinței civile nr. 697/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în M,-, Jud. B, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored. AP,
4 ex. /
Secția a V-a civilă - Jud.
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta Stegaru
