Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 202/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 202/A/2009
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Monica Maria Cismaru
Grefier - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului, în rejudecare după casare, formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, împotriva sentinței civile nr. 305/30 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-, având ca obiect legea 10/2001. Procedura de citare legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 03 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față,
Prin cererea înregistrată sub nr. 336/10.08.2001, contestatoarea a solicitat Primăriei comunei restituirea imobilelor situate pe raza localității la nr. 242 și 211, preluate de stat de la antecesorul său,. Pârâtul Primarul comunei a respins cererea pe considerentul că nu a fost transmisă prin executorul judecătoresc în a cărui rază teritorială se află imobilele solicitate.
Prin sentința civilă nr. 1575/2003 pronunțată de Tribunalul Hunedoaraa fost respinsă contestația, sentința fiind menținută prin decizia civilă nr. 396/A/2001 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA, iar ÎCCJ prin decizia nr. 7014/2005, constatând că prin art. 21 din Legea 10/2001 și art. 22 nu s-a stabilit vreo sancțiune pentru nerespectarea obligației de transmitere a notificării de restituire a imobilelor prin executor judecătoresc, a admis recursul, a casat decizia și sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare instanței de fond.
În rejudecare, Tribunalul Hunedoaraa constatat că este fiica proprietarului tabular, condamnat prin sentința penală nr. 1155/1959 a Tribunalului Popular al Raionului la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 14(2) din Legea 284/1947, precum și la pedeapsa complementară a confiscării întregii averi mobile și imobile, sentința rămânând definitivă prin decizia penală nr. 2727/1959.
S-a reținut că prin OUG 190/2000, modificată prin Legea 591/2004 a fost inclusă în categoria actelor normative în temeiul cărora s-au operat preluări abuzive de bunuri proprietate personală și Legea 284/1947, astfel încât confiscările imobiliare dispuse în temeiul acestui act normativ sunt considerate abuzive.
În baza art. 1, 7, 9 din Legea 10/2001 și ținând cont de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză instanța a concluzionat că se impune admiterea contestației și obligarea primarului să emită dispoziție motivată de restituire în natură a imobilelor situate administrativ pe raza localității nr. 242 și 211. A fost obligat Consiliul Local al comunei, în calitate de administrator al bunurilor statului, să despăgubească contestatoarea cu 942.197.230 ROL, reprezentând prețul tehnic al lucrărilor de refacere a construcțiilor, în temeiul art. 46, 41 din Legea 10/2001 și art. 12 din Legea 213/1998.
Curtea de APEL ALBA IULIA, prin decizia civilă nr. 234/A/2007 a respins apelul formulat de Consiliul Local al comunei, obligând apelatul la cheltuieli de judecată de 500 lei către contestatoare. S-a reținut că, în precizare de acțiune, contestatoarea a cerut despăgubiri pentru degradările cauzate imobilelor la care este îndreptățită cauzate din culpa pârâților. Pârâții nu au contestat starea de fapt, doar obligația de a plăti aceste despăgubiri.
Recursul declarat împotriva acestei decizii de pârâtul Consiliul Local al comunei a fost admis prin decizia civilă nr. 2187/1.04.2008 pronunțată de ÎCCJ- Secția civilă, a fost casată decizia Curții de APEL ALBA IULIA și trimisă cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Totodată a fost respins recursul declarat de contestatoarea împotriva aceleiași decizii.
În considerentele deciziei s-a reținut că, la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 Consiliul Local nu avea calitatea de deținător al imobilelor, acestea aflându-se în domeniul privat al statului, și în administrarea Ministerului Sănătății și Familiei, situație care nu exclude calitatea de unitate deținătoare a Consiliului Local deoarece prin protocolul încheiat între Centrul de Sănătate și Primăria Comunei nr. 302/30.06.2003, imobilele au fost trecute, în baza prevederilor 867/2002 în domeniul public al comunei și în administrarea Consiliului Local. Fiind incidente prevederile art. 9.1 din HG 250/2007, a fost respinsă această critică, fiind nefondată, formulată de recurent privind calitatea sa de unitatea deținătoare.
A fost respinsă, de asemenea, critica formulată de recurent referitoare la nelegala extindere a acțiunii de către reclamantă în al doilea ciclu procesual, cu privire la capătul de cerere referitor la despăgubiri, fiind o critică formulată pentru prima dată în recurs.
A fost admisă critica formulată de recurentul Consiliului Local referitoare la obligația de plată a sumei de 94.219,723 lei pentru refacerea imobilelor, cu motivarea că nu a fost pe deplin stabilită situația de fapt. Astfel, prin expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză, s-a stabilit numai cuantumul prețului tehnic de refacere a construcțiilor ca fiind de 942.197.230 lei, însă nu s-a stabilit când au fost aduse aceste degradări construcțiilor, respectiv anterior sau după intrarea în vigoare a Legii 10/2001. De aceea, s-a stabilit ca necesară completarea probatoriului pentru a se stabili perioada în care s-au produs degradările la imobil, iar în măsura în care s-au produs după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, efectuarea unei noi expertize tehnice judiciare.
Contestația în anulare formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia civilă nr. 7490/27.11.2008 pronunțată de ÎCCJ - Secția civilă, în dosar nr-.
În rejudecarea apelului, Consiliului Local a depus "întâmpinare" solicitând respingerea cererii formulate de reclamanta privind prețul tehnic de refacere a construcțiilor degradate, susținând că la data depunerii cererii în baza Legii 10/2001 de către reclamantă imobilul care face obiectul restituirii nu era în proprietatea publică sau privată a comunei, și prin protocolul încheiat între Centrul de Sănătate și Primăria Comunei înregistrat sub nr. 302/30.06.2003 comisia numită de directorul Centrului de Sănătate a procedat la predarea, iar comisia numită de Primarul Comunei, a procedat la primirea imobilelor din folosința Centrului de Sănătate în vederea trecerii acestora din domeniul privat al Statului Român și administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al comunei și administrarea Consiliului Local. Datele de identificare ale imobilelor care au făcut obiectul protocolului de predare primire sunt menționate în anexa 2 care a însoțit protocolul și în care apare la punctul 1 "clădire dispensar " cu o valoare de inventar de 146.300 RON. În aceste condiții, intimatul susține că nu avea calitatea de deținător al imobilului, întrucât acesta se afla în domeniul privat al Statului Român. Oricum, la momentul preluării, imobilele erau deja degradate, nefiind utilizate de Centrul de Sănătate din 1986, motiv pentru care dispensarul funcționa într-o altă locație. Chiar dacă imobilul s-ar fi aflat în proprietatea comunei, nu ar fi fost posibilă dispoziția de restituire întrucât nu s-au respectat prevederile art. 21 alin. 3 din Legea 10/2001 - elocventă fiind sentința civilă nr. 1575/2003 a Tribunalului Hunedoara. Suma stabilită prin expertiza tehnică acoperă cheltuielile necesare refacerii imobilului și aducerea lui la stadiul de imobil nou. Reclamanta a cerut plata contravalorii degradărilor aduse imobilului doar în rejudecarea cauzei. Dacă reclamanta era mai diligentă putea obține restituirea imobilului în baza Legii 112/1995.
În drept se invocă Legea 10/2001, HG 498/2003, 250/2007, art. 299 și urm. cod procedură civilă, Decizia nr. 1215/2007 a Curții Constituționale, Decizia nr. 7490 ICCJ.
Reclamanta prin notele de ședință a arătat că "protocolul " invocat ridică semne de întrebare în sensul că imobilul în litigiu nu face parte din anexele hotărârilor de guvern invocate, transmise și, pe de altă parte, din anul 2002 Ministerul Sănătății purta numele de Ministerul Sănătății și Familiei, iar ștampila aplicată pe "Protocol" este a Ministerului Sănătății. Acest protocol a fost invocat doar în re4curs, iar în motivele de apel s-a menționat că imobilul a fost închiriat unor persoane fizice.
Reclamanta intimată a depus în copie HG 867/2002 și lista anexă cuprinzând imobilele care au trecut din domeniul privat al statului și administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al județelor și administrarea consiliilor județene; copie a HG 165/2003 pentru completarea anexei la HG 867/2002; copia protocolului nr. 302/30.06.2003 încheiat între Centrul de Sănătate și Primăria Comunei, fișa mijlocului fix, situația privind datele de identificare a imobilelor(construcții și terenuri).
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor invocate, raportat la decizia de îndrumare a ICCJ pronunțată în cauză și în temeiul art. 315 cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În apelul înregistrat la data de 3.08.2007 în dosar nr-, apelantul consiliul local a criticat decizia civilă nr. 305/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara prin care a fost obligat la plata sumei de 94.219,7230 RON reprezentând prețul tehnic al reparațiilor la imobilul în litigiu, susținând că potrivit art. 46 din Legea 10/2001 nu au obligația de a achita despăgubirile. În al doilea rând invocă faptul că imobilul de la nr. 211 revendicat de reclamantă a fost folosit de Primăria comunei pe perioada administrării ca și locuință socială, iar familiile care au beneficiat de locuință, (atât anterior, cât și la momentul promovării apelului), au efectuat lucrări de întreținere, evitând degradarea imobilului în litigiu.
Așadar, în rejudecarea apelului se va ține seama atât de aspectele invocate la data de 3.05.2007, cât și de susținerile din așa-zisa "întâmpinare" și de indicațiile din decizia de casare.
Din examinarea HG 867/2002 și a listei anexe la hotărâre, a HG 165/2003 nu rezultă că imobilul în litigiu, situat în comuna, ar fi fost inclus în această categorie de imobile trecute în administrarea consiliilor județene. Apoi, în protocolul nr. 302/30.06.2003 încheiat între Centrul de Sănătate și Primăria Comunei, s-a prevăzut că în baza HG 867/2002 comisiile au efectuat predarea primirea imobilelor din folosința Centrului de Sănătate pentru trecerea acestora din domeniul privat al statului și administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al comunei și administrarea Consiliului Local, situația imobilelor predate fiind prevăzută în anexa 3 la protocol. La punctul 1 al anexei 3 din situație este menționat clădire dispensar, valoare de 146,3 mii lei.
La solicitarea apărătorului reclamantei, Direcția de Sănătate Publică Hac omunicat că imobilul fostului dispensar comunal a fost preluat, sau trebuia preluat de Consiliul Local, în baza OG 70/2002, a instrucțiunilor MSF și nr. DB/337/16.01.2003, a 866/2002, 867/2002 emise în aplicarea Legii 213/1998.
Art. 1 din OG 70/2002 prevede că terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile sanitare publice de interes județean sau local, se află în administrarea consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor
Așadar, în baza OG 70/2002, s-a făcut trecerea imobilului din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în administrarea Consiliului Local, încheindu-se protocolul menționat anterior.
Martorii audiați de instanță (fila 72,74) au declarat că imobilul a fost folosit ca dispensar în perioada 1961-1987, când, din cauza degradărilor produse în imobil, a fost schimbată locația dispensarului. Din acel an, imobilul a mai fost închiriat unor muncitori care lucrau în construcții și în 2003 s-a încheiat protocolul de predare primire imobil, menționat.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a stabilit un preț tehnic de refacere a lucrărilor, a construcțiilor, menționând că nu se poate face o evaluare a degradărilor produse la imobil până în 2001, sau din 2001 la zi.
Prin hotărârea nr. 142/1997 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii 112/1995, a fost respinsă cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului. Deci, reclamanta a uzat de Legea 112/1995, însă fără a obține rezultatul scontat, deci susținerea apelantului în acest sens va fi înlăturată ca nefondată.
Nu poate fi supusă analizei problema calității pârâtei de unitate deținătoare a imobilului prin prisma Legii 10/2001, sau a obligației sale de a emite dispoziție de răspuns la notificare, aceste aspecte fiind tranșate de decizia ICCJ, care are forță obligatorie, potrivit art. 315 cod procedură civilă.
Singurul aspect care trebuie clarificat se referă la obligarea pârâtei de a plăti despăgubirile. Din chiar susținerile apelantului, confirmate de martorii audiați, rezultă că acesta a închiriat imobilul unor terțe persoane, chiar înainte de a se încheia protocolul de primire cu Centrul de Sănătate pentru imobilul în litigiu. Expertiza efectuată în cauză nu a lămurit această problemă în condițiile în care dispensarul nu a mai funcționat în acea locație din 1987, și a fost locuit doar sporadic de la acea dată, în prezent fiind de neutilizat.
Din aceste probe rezultă că pârâtul chiar dacă a intrat în posesia imobilului în 2003, și prin prisma Legii 10/2001 și are calitatea de unitate deținătoare, a dispus de construcție și anterior acestei date, motiv pentru care este justificat a răspunde, în temeiul art. 41 din Legea 10/2001 rep. de prejudiciile cauzate edificiului. Cert este că imobilul a fost în permanență în proprietatea Statului Român, indiferent de instituția care a administrat imobilul sau care a dispus de imobil.
În aceste condiții, față de aspectele de fapt și de drept reținute, se va respinge ca nefondat apelul pârâtului, în temeiul art. 296 cod procedură civilă, menținând sentința atacată.
În temeiul art. 274 cod procedură civilă ca fi obligat pârâtul la cheltuieli de judecată de 1100 lei în apel, reprezentând onorariu de expert și onorariu de avocat.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâtul Consiliul Local al com. împotriva sentinței civile 305/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Obligă apelantul să plătească intimatei cheltuieli de judecată de 1100 lei în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
.
Tehn.
8 ex/01.02.2010
Jud. fond -
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Monica Maria Cismaru
