Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 205/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul - II/c -apel Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 205/2008-
Ședința publică din data de 12 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Aurora Popa | - - | - JUDECĂTOR 2: Florica Roman |
- | - JUDECĂTOR 3: Andrea Blidar | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea apelului civil declarat de apelantul reclamant, domiciliat în O,-,. 4, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SRL, cu sediul în O,-,județul B, SC SA, cu sediul în O,-, județul B și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1, str. -. -, nr. 50, împotriva sentinței civile nr. 63/C din 22 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 19 noiembrie 2008, dată la care părțile prezente au pus concluzii în apel, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 26 noiembrie 2008, 3 decembrie 2008, 10 decembrie 2008 și respectiv 12 decembrie 2008.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 63/C din 22 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului privind capătul de cerere de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC SA -
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
S-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul, împotriva pârâților SC SRL, SC SA și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Reclamantul a fost obligat la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin Decizia nr.21, emisă de către pârâta SC SRL O la data de 18.09.2001, a fost respinsă cererea reclamantului pentru restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF 71759 O, parte nr.top.699/3 reprezentând curte în intravilan în suprafață de 90 mp, parte nr.top.699/4 reprezentând în natură curte în intravilan în suprafață de 54 mp și în CF 71236 O nr.top.696/5 reprezentând în natură curte cu magazie în intravilan în suprafață de 19 mp, nr.top.698/2 reprezentând în natură curte cu în suprafață de 9 mp, nr.top.699/2 reprezentând în natură curte cu în intravilan în suprafață de 200 mp, cu motivația că aceste imobile au fost dobândite de pârâta SC SRL prin cumpărare, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP sub nr. 1322 din 6.10.1999 și că aceste imobile, la data vânzării, se aflau în circuitul civil, fiind proprietatea vânzătorului SC SA, care le-a dobândit în baza 15/1990 și HG 834/1991, în cadrul procesului de privatizare a fostei întreprinderi de stat.
De asemenea, prin decizia mai sus arătată, s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin decizia civilă 1221/A/2000, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar 188/2000, s-a constatat inaplicabilitatea Decretului 218/1960 și nr. 716/1966, în ce privește trecerea în proprietatea Satului a imobilului situat în O,-, înscris în CF 2593 O și apartamentele 3 și 4 din O, str. T,- nr.22, înscris în CF 526 și s-a dispus restabilirea situației anterioare trecerii în proprietatea Statului Român a imobilului.
Prin Încheierea dată în Camera de Consiliu din 12 martie 2001 Tribunalului Bihor, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în 1221/A/2000 și s-a constatat inaplicabilitatea 218/1960 și 716/1966 în ce privește trecerea în proprietatea Satului a imobilului situat în O,-, înscris în CF 2593 O cu nr.top.698 și 699.
Conform situației de carte funciară depusă la dosarul cauzei, nr.top.698 și nr.top. 699, înscrise în CF 2593 O, au constituit proprietatea antecesorului reclamantului, defunctul, de la care imobilul a fost preluat de Statul Român. De asemenea, din situația de carte funciară 1665 O, nr.top.696/1, 696/3, 697/1 și 697/3, rezultă că antecesorii reclamantului au fost întabulați sub 12, 13, 14, de la care imobilele au fost preluate de Stratul Român cu titlu de naționalizare, drept înscris sub 15. De menționat că potrivit înscrisurilor depuse la dosar, CF 1665 Oaf ost inițial reconstituită în baza Încheierii CF 15748/1997, încheiere în baza căreia s-a operat în CF 2593 O și dezmembrarea nr.top.698 și 699 sub 23-26, iar ulterior această carte funciară a fost reconstituită prin Încheierea 18794/2000 a Jud.
Conform înscrierilor de sub 23, nr.top. 698/2 și 699/2 au fost transcrise în CF 71236 în favoarea pârâtei SC SA, precum și parte din nr.top.699/3 și 699/4 au fost transcrise în CF 71759 O în favoarea pârâtei de mai sus, în baza Legii 15/1990 și HG 834/1991.
Conform CF 71236 O, asupra nr.top.696/5, 698/2 și 699/2, sub 1, s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtei SC SA în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0264 eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației în baza 15/1990 și HG 834/1991, iar în CF 71759 O, nr.top.699/3 și 699/4 s-a înscris asupra cotei de parte, sub 2, dreptul de proprietate al pârâtei SC în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0264 eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației, în baza 15/1990 și HG 834/1991.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1322 din 6 octombrie 1999 de BNP, urmare a organizării unei licitații de către pârâta SC SA, așa cum rezultă din acte și recunoașterile reclamantului, aceasta a înstrăinat pârâtei SC SRL întreg dreptul său de proprietate asupra imobilelor situate în O,-, ce consta în clădire producție -, magazie și teren curte intravilan în suprafață de 228 mp, întabualt în CF 71236 O, nr.top.696/5, 698/2, 699/2 și cota de parte (cota indiviză 72/144) din teren fără construcții întabulat în CF 71759 O pentru prețul total de 217.248.000 lei, achitat integral la data autentificării, conform mențiunilor inserate în contract.
Ulterior, pârâta SC, în baza acestui contract, prin Încheierea CF 16897/1999, și-a înscris dreptul său de proprietate, sub 4 în CF 71236 O și sub 3 în CF 71759
Tribunalul, având în vedere 104/2006-A, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar 5215/2005, conform căreia la rejudecare să se analizeze și cererea formulată de reclamant de anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte și reținând că pârâta SC a invocat excepția tardivității acestui capăt de cerere, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție care a fost invocată în cauză atât de către pârâta SC, cât și de către pârâta AVAS B, văzând și disp.art.137 al.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța analizează și se pronunță mai întâi asupra excepțiilor, procedând la examinarea acestora.
Cât privește excepția tardivității capătului de cerere formulat de reclamant de anulare a contractului de vânzare cumpărare, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.45 al.5 din Legea nr.10/2001, "prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 18 luni de la data intrării vigoare a legii". Raportat la disp.acestui text de lege și la precizarea de acțiune pe care reclamantul a înțeles să o formuleze încă prin actul intitulat "răspuns la întâmpinare", înregistrat la data de 22.02.2002 în dosar 7710/C/2001 al Tribunalului Bihor, unde, prin motivele pe larg descrise, contestă valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, instanța apreciind că prin acest script reclamantul a solicitat și anularea acestui act, cerere reiterată și prin notele de ședință depuse la filele 22-23 și 26 din dosarul 6117/2003. De altfel, și prin 104/2006 a Curții de APEL ORADEA, instanța este îndrumată ca la rejudecare să analizeze inclusiv acest capăt de cerere. Prin urmare, avându-se în vedere toate aceste aspecte, tribunalul a apreciat ca neîntemeiată excepția de tardivitate, care a fost respinsă ca atare, reținând totodată, sub acest aspect, că ceea ce este relevant este data completării cererii de către reclamant cu acest capăt de cerere și nerelevant extinderea ulterioară a acțiunii sale.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta SC SA, instanța, de asemenea, a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vedere capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1322 din 6.10.1999, act în care această pârâtă are calitatea de vânzător și care îi conferă și calitate procesuală pasivă în cauză.
Fiind analizată și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta AVAS B, tribunalul a reținut, față de obiectul cererii reclamantului prin care solicită restituirea în natură a imobilelor și de disp.art.26 al.4 din 10/2001 republicată, potrivit căruia entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la aceasta, apreciind excepția ca fiind întemeiată, întrucât decizia contestată de către reclamant în cauză a fost emisă de către pârâta, astfel că pârâta AVAS B nu are calitatea de entitate care a emis această decizie care să-i confer poziție procesuală.
Pe fondul cauzei, prima instanță, având în vedere că s-a solicitat de către reclamant anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele SC SA și SC SRL, iar pârâta SC a invocat buna sa credință la încheierea actului, s-a analizat dacă la data încheierii acestui contract cumpărătoarea, respectiv pârâta SC a fost sau nu de bună-credință. Cu privire la buna- credință, reclamantul a arătat că aceasta trebuie analizată atât în ceea ce -l privește pe vânzător, cât și pe cumpărător. Sub acest aspect, tribunalul a reținut că în Codul civil, în cadrul secțiunii care reglementează dobândirea imobilelor prin prescripție achizitivă scurtă, prin art.1898 Cod civil, se definește buna-credință ca fiind credința posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege, spre a-i putea transmite proprietatea, text de lege care are valoarea de principiu, fiind aplicabil oricărui raport juridic în cadrul instituțiilor dreptului civil, și nu numai prescripțiilor și, prin urmare, pornind de la rațiunea textului și de la ideea că salvarea actului interesează mai ales cumpărătorul, rezultă că buna-credință este suficient să existe în persoana achizitorului, acesta fiind singurul interesat să paralizeze acțiunea în nulitatea actului.
Conform art.1899 al.2 cod civil statuează că "buna-credință se presupune întotdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege rea credință", fiind o expresie a regulii actio incumbit probatio, consacrată de art.1169 Cod civil.
Art.45 al.2 din 10/2001 stipulează că "actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat de bună credință", dispozițiile acestui text de lege au făcut și obiectul controlului Curții Constituționale, care, prin Deciziile nr.191/2002, nr.72/2003, a statuat că sunt constituționale.
Din probațiunea administrată în cauză, tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada relei credințe a pârâtei SC SRL la încheierea actului de vânzare-cumpărare, astfel, deși a arătat că a notificat-o pe aceasta, cu privire la procesul de revendicare a imobilului în litigiu, anterior încheierii contractului, că i-a adus la cunoștință și telefonic aceste aspecte, nu au fost dovedite. Într-adevăr, s-a depus la dosarul cauzei notificarea adresată pârâtei SC, prin care i-a comunicat să nu vândă imobilul la licitație, întrucât a pornit un proces de revendicare a imobilului în litigiu, însă, cum buna-credință este prezumată de lege în favoarea cumpărătorului, cu privire la acesta, așa cum s-a reținut și mai sus, nu s-a dovedit că i-ar fi adus la cunoștință acest lucru nici reclamantul și nici vânzătorul, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul contractului, vânzătorul a arătat că nici o persoană fizică sau juridică nu au ridicat pretenții asupra imobilelor care au format obiect al contractului și că îl garantează pe cumpărător împotriva oricăror evicțiuni.
De asemenea, se mai reține că, în colile de carte funciară nr.71236 O și CF 71759 O, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu a fost notat nici un proces de revendicare. Este adevărat că în CF 2593 Oaf ost notat, sub 28, procesul intentat de împotriva Consiliului Local O, Consiliului Județean B, RAGCL B, la data de 23.04.1999, cu Încheierea CF 7417, însă imobilele în litigiu, din anul 1997, au fost transcrise în CF 71236 și 71759
Reclamantul a mai arătat că reprezentantul SC SRL, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a fost de rea credință, deoarece, inclusiv contractul de vânzare-cumpărare al locuinței acestuia, situat la aceeași adresă, a fost anulat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, aspect care într-adevăr rezultă din dosarul acvirat 10774/2002 al Jud. O, însă tot din acest dosar instanța mai reține că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la instanța de fond la data de 12.08.2002, după data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
De menționat este și faptul că la data încheierii acestui contract, dreptul de proprietate al vânzătorului SC SA era întabulat în cartea funciară, în baza unui certificat de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, precum și a Legii 15/1990 și HG -.
Instanța a mai reținut că prin sentința nr.20/CA/2007, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar -, a fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâților SC SA, SC SRL și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, pentru constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0264, emis pe seama pârâtei SC SA, reținându-se că eliberarea acestui titlu de proprietate s-a făcut cu respectarea tuturor dispozițiilor legale existente și în vigoare și azi, hotărâre judecătorească care, potrivit susținerilor reprezentantului reclamantului, nu a fost recurată, rămânând definitivă și irevocabilă.
Apoi, cât privește contestarea de către reclamant a calității de vânzător a pârâtei SC SA la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, tribunalul a reținut că acest contract de vânzare cumpărare a fost autentificat sub nr. 1322/6.10.1999 de BNP, iar constatările personale ale notarului fac dovada deplină, pânăla înscrierea în fals.
Referitor la incidența dispozițiilor art.5 din Legea nr.15/1990, invocate de către reclamant, prima instanță a reținut că dispozițiile acestui text de lege reglementează și se referă în mod expres la regiile autonome.
În contextul tuturor acestor considerente și reținând că nu s-a dovedit în cauză motive de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele SC SA și SC SRL, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant privind anularea contractului de vânzare-cumpărare mai sus arătat și drept consecință, a respins ca neîntemeiate și capetele de cerere privind anularea deciziei nr.21, emisă de pârâta SC SRL la data de 18.09.2001, restituirea în natură a imobilului în litigiu și evacuarea pârâtei de mai sus.
În condițiile art.274 al.3 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere munca depusă de avocat și cuantumul cheltuielilor de judecată precizate în concluziile scrise de pârâta SC SRL, a dispuse reducerea onorariului de avocat la suma de 1.200 lei și, în condițiile art.274 al.1 Cod procedură civilă, obligând reclamantul, în favoarea pârâtei SC SRL, la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de ceilalți pârâți.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, solicitând admiterea apelului și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii cererii de restituire în natură a imobilului, care a constituit brutăria antecesorilor săi.
Apelantul invocă eroarea instanței și greșita interpretare a dispozițiilor legale în ceea ce privește buna-credință, raportat atât la dispozițiile Codului civil cât și a Legii nr. 10/2001.
Astfel, raportat la prevederile art. 1898 Cod civil, apelantul arată că nu proprietarul vânzător SC SA era în dubiu, aceasta fiind întabulată în cartea funciară, cât îndreptățirea și apoi volatilizarea proprietății sale aparente în condițiile în care exista un proces purtat de apelant pentru constatarea nevalabilității actelor de preluare de către stat al imobilului.
Cu privire la sarcina probei, apelantul susține că având în vedere prevederile art. 45 al. 2 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care s-a constatat că preluarea de către stat a fost fără titlu, se inversează sarcina probei, părțile contractului de înstrăinare trebuind să dovedească buna- credință și nu proprietarul. Oricum, din probele administrate apelantul susține că dovedit reaua-credință pârâtelor, care nu a fost combătută de către acestea prin nici o probă. Astfel, deși instanța reține că decizia nr. 1221 este din anul 2002, iar contractul a fost încheiat în anul 1999, apelantul arată că la data de 2.04.1999 prin notificarea executorului judecătoresc a făcut cunoscută vânzătoarei decizia nr. 483/A/1999 prin care se constată nevalabilitatea titlului statului la preluarea imobilului din CF nr. 2593
Apelantul critică hotărârea instanței în condițiile în care aceasta reține că SC SA era îndreptățită la vânzare, fiind întabulată în baza unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, ori, s-a constatat inexistența titlului de preluare în acest sens și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Faptul că vânzătoarea a declarat în contractul de înstrăinare că imobilului nu a fost revendicat, nu este prin el însuși un argument în sprijinul bunei-credințe al cumpărătorului.
Cu privire la buna-credință a cumpărătoarei, nu se poate reține motivarea instanței că anularea contractului de cumpărare la Legea nr. 112/1995, nu are valoarea în aprecierea relei-credințe, acțiunea fiind înregistrată după cumpărarea i, ori, în condițiile în care proprietarul reclamant s-a mutat într-un din apartamentele retrocedate din curtea vecină, îl cunoșteau și cunoșteau și demersurile făcute pentru redobândirea proprietății antecesorilor lor, așadar, nu se poate susține buna-credință a cumpărătorilor; cu privire la notarea procesului în cartea funciară din care s-au desprins apoi celelalte cărți funciare ale, în această carte funciară era notat procesului și cu minimă diligență cumpărătorul putea să observe toate operațiunile, inclusiv notarea procesului, care dovedește că imobilul este revendicat.
Întrucât revendicarea în baza Legii nr. 10/2001 este una de tip special, apelantul invocă compararea titlurilor părților, sens în care arată că antecesorii săi au cumpărat imobilul în 1930, întabulându-se ca atare în cartea funciară, pe când cealaltă parte a cumpărat de la un proprietar aparent, întrucât preluarea imobilului de către stat nu are la bază nici un titlu valabil, și din moment ce s-a restabilit situația anterioară după acest aspect nici nici nu mai pot să invoce vreun titlu asupra imobilului.
De altfel, susține apelantul, clădirea i este prăbușită și practic ceea ce a rămas de restituit, în principal, ar fi terenul la care este îndreptățit conform probelor administrate în cauză.
Prin întâmpinare SC SA a solicitat respingerea apelului ca nefondat, aceleași concluzii fiind susținute și de către reprezentantul SC SRL
Cât privește intimata AVAS B, aceasta prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat și aceasta respingerea apelului.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate se apreciază că aceasta este nelegală și netemeinică, sens în care în baza art. 296 al. 1 Cod procedură civilă, va fi admis apelului, schimbată sentința, în sensul anulării deciziei de respingere a notificării emise de intimata SC SRL și obligată aceasta la restituirea în natură a imobilului revendicat.
Conform probațiunii administrate în cauză, inclusiv situației de carte funciară, imobilul a constituit proprietatea antecesorilor reclamantului, de la care imobilul a fost preluat de Statul Român abuziv, astfel cum s-a reținut prin decizia civilă nr. 1221/A/2000 al Tribunalului Bihor.
O pare din imobilele respective au fost restituite în baza Legii nr. 112/1995, acestea constituind apartamente de locuit, iar o altă parte prin hotărâre judecătorească irevocabilă, rămânând în discuție doar imobilul reprezentând brutăria cu terenul aferent.
Din ampla probațiune administrată în cauză reiese că reclamantul a făcut demersuri după 1990 pentru restituirea proprietății. Mai mult, a și atacat actele administrative și apoi contractul de vânzare- cumpărare prin care inițial SC SA s-a întabulat în cartea funciară pe această proprietate și apoi a înstrăinat- celeilalte pârâte SC SRL O, care deține în momentul de față imobilul. De altfel, a notificat încă din anul 1995 pârâta că imobilul a fost preluat abuziv de către stat și face obiectul retrocedări, iar în 1999 când pârâta SC SA intenționa să înstrăineze imobilul a notificat-o din nou pe aceasta. Nu putea să notifice la acea dată pe pârâta cumpărătoare întrucât nu a cunoscut acest lucru la acea dată.
Nu se poate reține însă buna-credință a pârâtelor la înstrăinarea și respectiv la cumpărarea imobilului din litigiu față de aspectele mai sus relevate și față de faptul că imobilele din vecinătatea acestei brutării au fost retrocedate proprietarului reclamant prin decizia Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995, iar altă parte din hotărâre judecătorească și cumpărătorii cunoșteau demersurile făcute de proprietar privind retrocedarea imobilelor, inclusiv a celui de față care a constituit unitate de panificație.
Conform art. 45 din Legea nr. 10/2001 actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcut în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, înafară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.
Ori, din toate actele și lucrările de la dosar rezultă reaua-credință a pârâtei, care, pe de o parte, a schimbat destinația spațiului, ceea ce era interzis de lege, iar pe de altă parte, nu au respectat nici dispozițiile legale privind înstrăinarea bunurilor cu anumită valoare, în care se impunea avizul ministerului d e resort și, nu în ultimul rând, procesul a fost notat în cartea funciară inițială din care s-au făcut apoi dezmembrările și cu minima diligență puteau fi verificate de către viitorii cumpărători ai imobilului.
Câtă vreme s- constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului urmează ca în consecință și constatarea nulității actelor ulterioare de înstrăinare, vânzătorul nefiind proprietarul de drept al unui astfel de imobil, conform principiuluiaccesorium sequitur principale.
Pârâtele pe tot parcursul procesului nu au putut face dovada bunei lor credințe, care se impune având în vedere chiar prevederile actului normativ sus-menționat, respectiv art. 45 din Legea nr. 10/2001, în care nu se vorbește de reaua-credință ci de buna credință, care trebuie dovedită așadar de către cumpărător, nicidecum de către fostul proprietar.
Și practica constantă a instanțelor, inclusiv a instanței supreme cere dobânditorului unui imobil verificarea situației juridice a acestuia dacă a format obiect legilor de retrocedare sau a unei acțiuni în revendicare din partea fostului proprietar, statuându-se că lipsa de informare și pasivitatea cumpărătorului nu-i poate scuza eroarea și nu poate constitui în sine apărare în sensul reținerii bunei sale credințe; mai ales s-a pus această problemă după numeroasele hotărâri obținute împotriva României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ori, în anul 1999 când intimatele invocă buna-credință, existau nenumărate condamnări împotriva României în acest sens și se cunoștea că aproape toate imobilele au fost revendicate de foștii proprietari, iar în cazul de față s-au retrocedat inclusiv imobilele care s-au vândut chiriașilor, care le dețineau cu contract dinainte de anul 1990.
În atare situație decizia emisă de pârâtă, de respingere a notificării, apare ca nelegală, urmând a fi anulată și obligată intimata la restituirea imobilului în cauză, sens în care se va schimba în parte hotărârea, urmând a fi menținute dispozițiile privind respingerea excepțiilor de prescripție și lipsă calitate procesuală pasivă a SC SA O și respectiv, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a AVAS B, care nu au făcut, de altfel, obiectul vreunui motiv de apel.
Totodată, având în vedere prevederile art. 274 Cod procedură civilă, intimatele SC SA și SA, față de car s-a admis acțiunea, vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.800 lei, în favoarea apelantului, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Admite ca fondat apelul civil declarat de apelantul reclamant, domiciliat în O,-,. 4, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SRL, cu sediul în O,-,județul B, SC SA, cu sediul în O,-, județul B și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1, str. -. -, nr. 50, împotriva sentinței civile nr. 63/C din 22 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Admite contestația formulată de contestatorul, precizată ulterior, împotriva pârâților SC SRL, SC SA și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și pe cale de consecință:
Dispune anularea Deciziei nr. 21 din 18 septembrie 2001 emisă de SC SRL O și obligă pârâta la restituirea în natură a imobilului situat în O- înscris în CF nr. 2593 O top. 698, 699, reprezentând construcție (fostă ) și teren în suprafață de 1189, 44 mp.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă părțile intimate SC SA și SA să plătească părții apelante, suma de 1.800 lei cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 12 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - -
- judecător fond -
- redactat decizie - judecător -08.01.2009
- dactilografiat grefier -08.01.2009-6 ex.
- comunicat 12.01.2009-4 ex.
-, domiciliat în O,-,. 4, județul
- SC SRL, cu sediul în O,-,județul
- SC SA, cu sediul în O,-, județul
- AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1, str. -. -, nr. 50
Președinte:Aurora PopaJudecători:Aurora Popa, Florica Roman, Andrea Blidar
