Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 206/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.206/A/2008
Ședința publică din 15 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR 2: Silvia Nicorici
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUN. C-N împotriva sentinței civile nr. 72 din 19.02.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamanții și, având ca obiect plângere împotriva Dispoziției Primarului, emisă în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței, la data de 05.09.2008, de către intimații-reclamanți, întâmpinare în două exemplare, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, împuternicire avocațială și chitanță reprezentând onorariu avocațial.
Instanța apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.72 din 19 februarie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, împotriva pârâtului PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și, în consecință, pârâtul Primarul municipiului C-N a fost obligat la emiterea dispoziției motivate prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul apartament nr. 7, situat în mun. C-N,-, înscris în CF ind. nr. 31238 C, nr. top 23188/S/VII, în favoarea reclamanților.
S-a admis în parte cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor și obligă pe acesta la plata sumei de 500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 26.04.2001, reclamanții au formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 notificare, înregistrată sub nr. 2024/2001 la biroul executorului judecătoresc, prin care au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în C-N,-, corp A,. 7, înscris în CF ind. 31238 C-N, nr. top. 23188/S/VII, trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu plata de despăgubiri.
Dreptul de proprietate al Statului a fost întabulat cu încheierea de cf nr. 3616 din 06.12.1988 în baza adresei nr. 199/22.06.1987 a Comitetului Popular a Județului C - Comitetul Executiv iar ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/76/19.09.1996 încheiat cu SC, a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 în favoarea lui și, aceștia întabulându-și dreptul de proprietate în cartea funciară.
Contractul de vânzare-cumpărare astfel încheiat nu a fost atacat, astfel că apartamentul nu mai constituie un imobil liber în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru a putea fi restituit în natură.
Soluționarea notificării este conform cap. III din Legea nr. 10/2001 de competența Primarului municipiului C-N, având în vedere că unitatea deținătoare a acestui imobil este Municipiul C-
Până în prezent, așa cum rezultă din actele depuse de pârât, notificarea nu a fost soluționată prin emiterea unei dispoziții motivate.
Din dispozițiile cuprinse în capitolul III al Legii 10/2001 rezultă că în termenele prevăzute de art. 25 din Legea 10/2001 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra notificării prin dispoziție sau decizie motivată. În speță, imobilul este deținut de Municipiul C-N, astfel că în sarcina pârâtului subzistă obligația sus menționată.
Termenul prevăzut de art. 25 din Legea 10/2001 în care trebuia emisă dispoziția de soluționare a notificării reclamanților a expirat.
În mod constant practica judiciară s-a pronunțat în sensul că în ipoteza în care termenul pentru soluționarea notificării a expirat, iar dispoziția nu a fost emisă persoana care a formulat notificarea poate să se adreseze instanței cu o cerere prin care să solicite obligarea unității deținătoare la soluționarea notificării, instanța fiind competentă să se pronunțe și asupra măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite.
Reclamanții sunt îndreptățiți la a obține măsuri reparatorii prin echivalent, având în vedere faptul că imobilul apartament a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, măsură pentru care de altfel au și optat, cererea lor fiind întemeiată raportat la dispozițiile art. 1 alin. 2 și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Ei pot beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de norma specială chiar și în condițiile în care imobilul a fost trecut în proprietatea Statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu plata de despăgubiri.
După cum în mod constant s-a statuat în practica judiciară, dispozițiile cuprinse în art. 1.4 lit.B din HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, sunt contrare unor prevederi exprese ale legii în aplicarea căreia au fost date, cum ar fi art. 1 și 2 lit.
Astfel, excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 a persoanelor ale căror imobile au fost preluate în baza Decretului nr. 223/1974, ca urmare a cererii de plecare definitivă din țară, încalcă atât dispozițiile legii cadru care prevăd obligația de restituire a imobilelor preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, cât și pe cel ale legii fundamentale care consacră ierarhia actelor normative și garantează proprietatea privată.
Nu se poate considera că preluarea a fost una cu titlu valabil, în condițiile în care, contrar prevederilor Constituției de la 1965, care ocroteau proprietatea privată, proprietarii au fost obligați să-și înstrăineze construcțiile iar calitatea de dobânditor aparținea în mod obligatoriu Statului Român, acesta neputând justifica un interes public care să permită realizarea unui transfer forțat de proprietate.
Mai mult decât atât, ca urmare a aprobării normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prin HG nr. 250/2007, au fost înlăturate neajunsurile create ca urmare a aplicării dispozițiile art. normative cuprinse în HG nr. 498/2003, prin noile norme prevăzându-se în mod expres faptul că pentru cazul Decretului nr. 223/1974 urmează a se considera că preluarea a fost abuzivă, atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului, cu titlu de sancțiune, cât și în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat în mod obligatoriu locuința sa către stat.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta urmează a fi stabilit în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmând a se deduce cuantumul actualizat al despăgubirilor primite la data preluării imobilului.
Referitor la cuantumul despăgubirilor primite s-a constatat că acesta se ridică la suma de 40.000 lei potrivit precizărilor reclamanților din acțiune și în conținutul notificării, însă potrivit declarației autentificate sub nr. 1140/14.04.2007 de BNP, reclamanții au primit cu titlu de despăgubiri potrivit propriilor precizări suma de 80.000 lei, urmând a se lua în considerare această din urmă sumă.
Așa fiind, raportat la considerentele și dispozițiile legale mai sus menționate, în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, tribunalul a admis acțiunea civilă formulată de reclamanți, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
În temeiul dispozițiilor art. 274 pr.civ. pârâtul a fost obligat la plata în favoarea reclamanților a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocațial.
Tribunalul a admis astfel în parte cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată reținând poziția procesuală a pârâtului, potrivit căreia acesta a fost de acord în parte cu admiterea acțiunii.
Totodată s-a reținut faptul că pârâtul nu poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată având în vedere culpa sa procesuală prin raportare la dispozițiile art. 274 pr.civ. volumul mare de activitate în materia notificărilor înregistrate în temeiul Legii nr. 10/2001 nefiind de natură a exclude culpa sa având în vedere timpul îndelungat care a trecut de la data înregistrării notificării și până în prezent, în care pârâtul a stat în pasivitate.
Împotriva acestei sentințe pârâtul Primarul mun.CNa declarat apel în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul exonerării pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
În motivarea apelului pârâtul a arătat că instanța de fond, în mod greșit a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată deoarece în mun.C N s-au formulat peste 4000 dosare de revendicare care au fost verificate de Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001, fapt ce a contribuit la încetinirea considerabilă a emiterii dispoziției.
În sensul art.274 pr.civ. pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată aceasta trebuie să fie în culpă procesuală, ori în speță, pârâtul nu s-a opus admiterii acțiunii reclamantului.
Reclamanți intimați și prin întâmpinare au solicitat respingerea apelului, menținerea hotărârii criticate ca fiind legală și temeinică, precum și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată (8-9).
În susținerea poziției procesuale intimații au arătat că instanța de fond deși a cenzurat onorariul avocațial a reținut în mod corect că pârâtul se află în culpă procesuală pentru neemiterea în termenul prevăzut de lege a dispoziției ca răspuns la notificarea formulată de reclamanți.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, art.274 alin.1 pr.civ. statuează că, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții, culpă dovedită prin aceea că ea a pierdut procesul.
În mod legal, instanța de fond a stabilit că pârâtul Primarul mun.C N este în culpă procesuală prin neîndeplinirea obligației legale de a emite dispoziția motivată în baza Legii nr.10/2001 ca urmare a notificării formulate de reclamanți.
Împrejurarea invocată de apelant referitoare la faptul că în mun.C N s-au formulat peste 4000 de dosare de revendicare care au fost verificate de Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001, fapt care a contribuit la încetinirea considerabilă în soluționarea notificării reclamanților nu constituie o cauză obiectivă de înlăturare a culpei procesuale a pârâtului.
Potrivit art.275 pr.civ. pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Aceste prevederi legale exoneratorii nu sunt aplicabile în speță deoarece recunoașterea pretențiilor reclamanților nu a avut loc la prima zi de înfățișare de la termenul de judecată din 20.11.2007, ci ulterior, la ultimul termen de judecată când reprezentanta pârâtului, consilier juridic, a arătat cu ocazia concluziilor pe fond că, în principiu nu se opune admiterii acțiunii reclamanților în ceea ce privește obligarea pârâtului de a emite o nouă dispoziție privind acordarea de despăgubiri însă se opune acordării cheltuielilor de judecată apreciind că pârâtul nu este în culpă întrucât dosarele se soluționează după numărul de ordine.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.296 pr.civ. va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul mun.C N și, în consecință, va menține hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
În conformitate cu dispozițiile art.298 raportat la art.274 alin.1.civ. Curtea va obliga apelantul Primarul mun. C N, aflat în culpă procesuală, sa plătească intimaților și suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul mun. C-N împotriva sentinței civile nr. 72 din 19.02.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul apelant să plătească intimaților și suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
--- - - - - -
Transferat la.
Semneaza prim grefier
RED./
24.09.08/2 EX.
Dact.29.09.2008
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Silvia Nicorici
