Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 211/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 211/
Ședința publică din 26 septembrie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Costea Monica
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelantul reclamant, domiciliată în Cumpăna,-, -.B,.16, împotriva sentinței civile nr. 565, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 13 mai 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, întrucât nu a putut hotărî de îndată, în temeiul dispozițiilor art. 260(1) din Codul d e procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 26 septembrie 2008, pentru când a soluționat astfel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 13 septembrie 2007 reclamantul a chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului C solicitând retrocedarea suprafeței de 1.000 mp situată în C,- și care a fost preluată abuziv în anul 1980, pentru construirea de blocuri. Reclamantul a arătat că a fost despăgubit la acea dată cu suma de 2250 lei.
S-a arătat că în anul 2001 făcut notificare înregistrată sub nr. 2318/9.11.2001, dar că nu a primit nici un răspuns din partea autorității locale.
Cauza a fost înregistrată sub nr- la Judecătoria Constanța, iar prin sentința civilă nr. 13606/9.11.2007 instanța sesizată și-a declinat competența în favoarea tribunalului.
Prin sentința civilă nr. 565 din 13 mai 2008 Tribunalul Constanțaa admis excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Municipiului C și a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei entități fără capacitate procesuală.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că primăria nu are, ca în cazul autorității administrativ-teritoriale, personalitate juridică și patrimoniu propriu, situație față de care nu poate avea nici capacitate procesuală într-un litigiu, capacitatea și calitatea procesuală fiind întrunite numai în persoana comunei, orașului/municipiului ori județului, după caz.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, susținând că instanța nu a observat că a depus notificarea în anul 2001 și că de la această dată nu a primit nici un răspuns din partea autorităților locale. Susține că restituirea în natură sau prin echivalent se face de către Primar conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile formulate prin motivele de apel, instanța constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut, în esență, că Primăria Municipiului C nu poate sta în proces, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă, în raport cu dispozițiile Legii 10/2001 și ale Legii 215/2001, această calitate aparținând numai primarului, nechemat în judecată.
Comunele, orașele, municipiile și județele sunt persoane juridice de drept public, conform art. 19 din Legea 215/2001 și pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, respectiv primarii ori prefecții, conform art. 67 alin. (1) din Legea 215/2001 și art. 87 alin. (1) pct. 2 od procedură civilă.
Este real că legiuitorul, cu ocazia adoptării diverselor acte normative, nu a fost consecvent în folosirea acelorași termeni pentru desemnarea persoanelor juridice de drept public, ori cu privire la reprezentanții legali ai acestora, însă, instanțelor judecătorești, în baza principiului rolului activ prevăzut de art. 129. proc. civ. le revine obligația de a califica, în raport de litigiul dedus judecății și de actele normative apreciate a fi incidente, care este persoana cu calitate procesuală pasivă în cauză.
Este și cazul Legii 10/2001, în care, de exemplu, în cuprinsul art. 20, prin care se reglementează modalitățile în care persoanele juridice sunt obligate la restituire, la alin. (3) se menționează "în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului B" (adică a reprezentanților lor legali).
Or, prin dispoziția legală menționată, legiuitorul a înțeles să folosească noțiunea de "primărie" pentru a desemna "persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului", comuna, orașul sau municipiul, și nu o așa-zisă "structură funcțională".
Această interpretare se impune întrucât persoana juridică de drept public este cea care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosință și, respectiv, un patrimoniu în care se pot găsi bunuri ce cad sub incidența acestui act normativ.
De altfel, din cuprinsul întregului act normativ, rezultă cu evidență, că, în această procedură, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială.
În exercitarea atribuțiilor ce îi revin în această calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită și atribuția stabilită de art. 67 din Legea 215/2001, în sensul că emite o "dispoziție motivată", intenția legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările, în nici un caz de a stabili o obligație în nume propriu.
Ca atare, concluzia instanței de fond în sensul că în litigiile fundamentate pe dispozițiile Legii 10/2001, primăria nu poate avea calitate procesuală pasivă, este greșită.
În consecință, constatând că tribunalul a soluționat în mod greșit cauza prin admiterea excepției lipsei capacității procesuale pasive a Primăriei Municipiului C, în temeiul art. 297 Cod procedură civilă Curtea va admite apelul și va desființa sentința apelată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelantul reclamant, domiciliată în Cumpăna,-, -.B,.16, împotriva sentinței civile nr. 565, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 13 mai 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel: /24.10.2008
Gref.AB/6 ex./28.10.2008
Emis 2 com.
azi, 29.10.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
Vă înaintăm alăturat, apelul civil formulat de apelantul reclamant, domiciliată în Cumpăna,-, -.B,.16, împotriva sentinței civile nr. 565, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 13 mai 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât Curtea, prin decizia civilă nr. 211/C din 26 septembrie 2008, a decis:
" Admite apelul.Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța.Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2008."
Dosarul conține un număr de ___ file și are atașate următoarele dosare: nr- al Tribunalului Constanța (16 file) și, respectiv, nr- al Judecătoriei Constanța (20 file).
PREȘEDINTE DE COMPLET, Grefier,
Judecător - - - -
- 2 ex. -
Președinte:Costea MonicaJudecători:Costea Monica, Daniela Petrovici