Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 213/A/2008

Ședința publică de la 12 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Augustin Mândroc

JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean

Grefier -

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de intimata Comisia locală de aplicare a Legii 10/2001 de pe lângă Primăria împotriva sentinței civile nr. 413/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru intimații reclamanți, și, lipsă fiind aceștia și apelanta intimată Comisia locală de aplicare a Legii 10/2001 de pe lângă Primăria.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită și împrejurarea că pricina a fost repusă pe rol din oficiu potrivit art. 151 Cod pr. civ. în cauză fiind necesare noi lămuriri.

Instanța acordă cuvântul asupra calității procesuale a reclamanților și a pârâtei apelante, precum și asupra fondului.

Având cuvântul, apărătorul intimaților reclamanți susține că reclamanții au calitate procesuală activă, fiind împuternicitul mamei sale și a reclamantei, cu procură în acest sens la dosar, iar acea cerere pentru restituire a fost făcută în numele lor, nu în nume propriu. a făcut cerere în nume propriu considerându-se moștenitor față de părinții săi. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Comisiei locale de aplicare a Legii 10/2001 de pe lângă Primăria, arată că aceasta nu avea calitate de a declara apelul. În mod corect instanța de fond a dispus că obligată la restituire este Instituția Primarului.

Pe fondul cauzei, arată că păstrează concluziile expuse la termenul anterior.

Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 413/9 aprilie 2008 Tribunalului Alba,

pronunțată în dosar nr-, a fost admisă contestația formulată de contestatorii, căsătorită prin împuterniciții și, în contradictoriu cu Primarul comunei și a fost anulată Dispoziția nr. 1130/2005 a Primarului Comunei.

S-a constatat că petenții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcții înscris în CF 1778, nr. top. 457, 458, 459/1, 459/2 moară și casă de locuit și a fost obligat intimatul să emită dispoziție de restituire în echivalent la suma de 66870 lei, pentru imobilul identificat mai sus.

In motivarea hotărârii s-a reținut că imobilul moară și casă de locuit au fost preluate abuziv în anul 1960, astfel încât regimul retrocedării este supus dispozițiilor art. 2 lit. "i" din Legea nr. 10/2001.

In această calitate, petenții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile art. 10 alin. 6 din Legea nr. 10/2001, avându-se în vedere valoarea de piață stabilită prin raportul de expertiză la suma de 66.870 RON ( fila 36 dosar fond).

Împotriva sentinței a declarat apel intimata, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

In motivarea apelului, a susținut în esență că în speță au fost încălcate dispozițiile art. 22 din Legea 10/2001, reclamantele și nu au depus în termenul legal notificarea, ci aceasta a fost făcută în nume propriu de terțe persoane.

Pe de altă parte, imobilul a făcut obiectul Legii 18/1991, finalizat prin emiterea Titlului de proprietate, astfel că în speță nu mai sunt aplicabile dispozițiile Legii 10/2001.

Intimații au depus la dosar o întâmpinare, nesemnată, prin care au solicitat respingerea apelului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu în baza art. 295 cod procedură civilă, se constată că Tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală.

In mod corect Primarul comunei a respins notificările făcute prin executorul judecătoresc de și pentru restituirea în natură a imobilului înscris în CF 1778, nr. top. 457, 458 și 459 compus din canalul morii, intravilan, moară, casă și grădină, cu motivarea că imobilul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 și că notificatorii nu au calitatea de persoane îndreptățite.

Din cuprinsul notificării rezultă că aceasta a fost depusă la 15 noiembrie 2001 la Primăria de către și, în nume propriu ( fila 24 dosar fond).

Din extrasul de CF ( fila 25 dosar fond) nu rezultă ca aceștia să fi avut vreodată în proprietate imobilul din litigiu.

Procura judiciară dată de reclamantul în favoarea lui poartă data de 1 februarie 2008 și efectele acesteia sunt numai pentru viitor și nu retroactivează, astfel că acesta nu are nici calitatea de a porni prezenta contestație înregistrată la 7 noiembrie 2007. nu are nici măcar o astfel de procură.

In aceste condiții, notificatorii nu au calitate procesuală activă, iar antecesoarele acestora nu au calitate procesuală activă întrucât nu au depus notificare în nume propriu și în termenul legal.

Nici intimata Comisia Locală de aplicare a Legii 10/2001 de pe lângă Primăria nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu există o astfel de comisie, iar calitatea procesuală pasivă o are Primarul, instituția ținută să emită dispoziție în condițiile Legii 10/2001. Or, în speță reclamanții au chemat în judecată această Comisie în calitate de pârâtă, chiar dacă instanța de fond a pronunțat o hotărâre împotriva Dispoziției Primarului.

Or din întâmpinarea depusă la fila 17, rezultă că notificatorul este fiul și respectiv nepotul lui și care nu au dat acestuia împuternicire să facă notificarea și să pornească procesul.

Față de aceste considerente, apelul se privește a fi întemeiat urmând ca în baza art. 296 cod procedură civilă, să fie admis, să fie schimbată în tot sentința atacată în sensul respingerii contestației.

Pentru aceste motive:

In numele legii

DECIDE

Admite apelul declarat de intimata Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria împotriva sentinței civile nr. 413/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- și în consecință:

Schimbă hotărârea atacată în sensul că respinge contestația formulată de contestatorii, împotriva intimatei Comisia locală de aplicare a Legii 10/2001 ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12.12.2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

.

Tehn.

6 ex/24.12.2008

-

Președinte:Augustin Mândroc
Judecători:Augustin Mândroc, Daniela Mărginean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Alba Iulia