Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 216/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 216
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului civil formulat de pârâta Primăria Mun. F cu sediul în F, str. - nr. 1, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 71 din 27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimata - domiciliată în F prin mandatar cu domiciliul în F, str. - de la nr. 36,. 8, jud. V și în B, sector 1, str. -. - nr. 35,. 8, în acțiunea civilă formulată în baza Legii 10/2001.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2009 fiind consemnate în încheierea din acea zi, când instanța a avut nevoie de timp pentru a delibera și a amânat pronunțarea cauzei la data de 16.06.2009 și la 19.06.2009 când a pronunțat prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr- reclamanta - prin mandatar a contestat dispoziția nr. 12185/4.40.2008 emisă de Primăria mun. F prin care s-a dispus restituirea în natură numai a suprafeței de 219 mp teren situat în F- pe toate laturile având ca vecin teren pârâta.
S-a susținut în acțiune că restul de teren ce a constituit proprietatea sa este liber, respectiv vechiul amplasament sens în care s-a solicitat restituirea în natură.
La data de 29.09.2008 reclamanta a formulat precizări la acțiune solicitând:
- restituirea în natură în întregime a terenului liber respectiv și a suprafeței de 215 mp;
- restituirea prin echivalent a diferenței de teren până la suprafața totală a imobilului;
- acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul demolat compus din prăvălie, pescărie, birouri, terasă și depozit de zahăr, 7 camere de locuit și beci, imobil care a fost proprietatea autorului reclamantei.
S-a susținut prin precizările formulate că prin dispoziție pârâta nu a dispus nimic cu privire la despăgubirile pentru imobilul demolat precum și faptul că pe vechiul amplasament mai există liberă și suprafața de 215 mp care poate fi restituită în natură.
Prin sentința civilă nr. 71/27.01.2009 Tribunalul Vranceaa admis contestația formulată de contestatoarea - prin mandatar împotriva dispoziției nr. 12185/4.04.2008 a Primăriei Mun.
A modificat în parte dispoziția emisă de pârâtă în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamantă și a suprafeței de 150 mp pe vechiul amplasament în F-.
A dispus restituirea prin echivalent a diferenței în cuantum de 275.701 lei pentru imobilele demolate.
A dispus obligarea reclamantei la restituirea despăgubirilor încasate reactualizate la data de 31.10.2008 în cuantum de 713,22 lei.
S-a reținut în motivarea sentinței că soluția adoptată este în concordanță cu concluziile celor trei expertize instrumentate în cauză ( expertiza topo efectuată de expert, expertiza contabilă efectuată de expert, expertiză de evaluare tehnică a imobilului demolat efectuată de expert ).
S-au reținut ca fiind aplicabile în speță disp. art. 11 din Legea 10/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Primăria Mun.F criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
- s-a acordat în natură suprafața de 369 mp deși din analiza actelor anexate la notificare rezultă o suprafață de 434 mp;
- pentru suprafața de 65 mp ce nu s-a restituit în natură pe vechiul amplasament s-a acordat în compensare o suprafață de 691 mp contestată de apelantă deoarece nu respecta echivalentul zonelor;
- alături de proprietatea revendicată se află o altă proprietate pentru care există notificare a foștilor proprietari situație de fapt nereținută în raportul de expertiză;
Apelul declarat de pârâtă este nefondat.
Pârâta este în eroare cu privire la așa zisa neconcordanță între dispoziția emisă la notificarea formulată și concluziile expertizei topo.
Prin dispoziția contestată s-a dispus restituirea în natură a suprafeței teren de 219 mp situat în F- și acordarea de despăgubiri pentru diferența de teren de 215 mp cu aceeași adresă.
Expertiza efectuată de expert ( filele 181-183 dosar fond) concluzionează că din actul de vânzare cumpărare nr. 3155/7.10.1906 rezultă dimensiunile terenului în suprafață de 741 mp din care i s-a reconstituit prin dispoziția emisă de Primăria Mun. F 219 mp.
Reclamanta a solicitat cu ocazia efectuării expertizei să i se reconstituie și suprafața de 150 mp pe poligonul A-E-D-F-G-A conform schiței anexă ( fila 182 mp dosar fond) teren liber de construcții.
Pârâta nu a formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză astfel că motivul de apel invocat nu este fondat.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel pârâta nu a prezentat documente din care să rezulte că nu s-a respectat echivalența zonelor în care sunt situate fosta proprietate revendicată cât și cea în care s-a dispus acordarea de teren în compensare.
municipiului F cu zonele indicate de pârâtă nu este edificatoare în ceea ce privește susținerea apelantei cu privire la diferența valorică a suprafețelor de teren situate în zone diferite ( cea pe vechiul amplasament și cea în care se află terenul acordat în compensare).
De altfel așa cum s-a mai arătat pârâta nu a formulat obiecțiuni la expertiza efectuată de expert prin care se preciza și valoarea terenului solicitat pe str. - Parc comparativ cu valoarea terenului deținut înainte de demolarea construcției la intersecția străzilor - - cu.
În ceea ce privește al treilea motiv de apel acesta este nefondat întrucât nu s-a făcut nici o dovadă din care să rezulte că terenul acordat în compensare ar face obiectul unor altor notificări depuse de foștii proprietari.
Pentru aceste considerente în conformitate cu disp. art. 296 cod proc.civilă se va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Mun. F împotriva sentinței civile nr. 71/27.01.2009 a Tribunalului Vrancea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Mun. F cu sediul în F, str. - nr. 1, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 71 din 27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR Grefier
- - - - - -
Red.RJ/24.06.2009
Dact.IS/6ex.24.09.2009
Fond.
Președinte:Romeo JirlăeanuJudecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila