Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 22/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea 10/2001
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 22
Ședința publică de la 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul, domiciliat în municipiul V D,-, județul împotriva sentinței civile nr. 1736 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului Suceava (dosar nr. 2494/C/2005).
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică de la 13 februarie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru depunerea concluziilor scrise de părți, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi când, după deliberare,
CURTEA
Asupra apelului de față, constată:
Prin plângerea adresată Tribunalului Suceava, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Municipiul V D - prin primar desființarea dispoziției nr. 302 din 21 noiembrie 2001 emisă de pârât, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul V D,- și a suprafeței de 267, teren aferent construcției, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea pretențiilor sale, reclamantul a susținut că a formulat notificare conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului constând în casă compusă din 4 apartamente și suprafața de teren aferentă, imobil ce a aparținut autorului său și preluată abuziv, fără titlu. În anul 1960, tatăl reclamantului a fost condamnat prin sentința penală nr. 413/1960, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 156/1961 a fostului Tribunal Regional S, la pedeapsa de 15 ani muncă silnică și confiscarea totală a averii, în executarea acestei hotărâri întocmindu-se procesul verbal din 24 februarie 1961 privind preluarea imobilului din Municipiul V D,-.
Prin sentința civilă nr. 783 din 4 decembrie 2002, Tribunalul Suceavaa respins ca nefondată plângerea reclamantului, reținând că imobilul a cărui restituire se solicită a trecut la stat în executarea sentinței penale nr. 413/1960 a Tribunalului Popular al Raionului V D, rămasă definitivă prin decizia nr. 156/18 ianuarie 1061 a Tribunalului Regional S, sentință prin care tatăl reclamantului a fost condamnat pentru delapidare, dispunându-se confiscarea totală a averii. Întrucât infracțiunea pentru care autorul a fost condamnat nu era o infracțiune politică, instanța a reținut că nu sunt date ipotezele prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că instanța nu a observat că prin executarea sentinței penale s-a predat fostului S Popular al Orașului V D un alt imobil, respectiv cel situat în-, deși acest imobil a rămas în posesia familiei sale. În mod efectiv a fost preluat imobilul din-, care nu se afla în proprietatea autorului reclamantului la data condamnării și care nu putea fi supus confiscării, bunul preluat abuziv, fără titlu, fiind închiriat unor terțe persoane.
Prin decizia civilă nr. 89 din 4 noiembrie 2003, Curtea de APEL SUCEAVAa respins apelul reclamantului, ca nefondat, reținând că în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii doar persoanele fizice care erau proprietare ale imobilelor la data preluării abuzive, precum și moștenitorii acestora. Întrucât autorul reclamantului nu era proprietarul imobilului la data preluării de către stat, ci doar un posesor de fapt, reclamantul nu este îndreptățit a beneficia de dispozițiile reparatorii ale acestui act normativ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care a susținut că înscrisurile depuse la dosar au fost greșit interpretate. Din analiza considerentelor sentinței civile nr. 688 din 19 septembrie 2000 a Judecătoriei Vatra Dornei, recurentul a susținut că instanța ar fi trebuit să rețină faptul că autorul lui era proprietarul imobilului preluat de stat încă de la data preluării în posesie, fiind cumpărat de la proprietarii tabulari cu act sub semnătură privată, încheierea actului autentic fiind împiedicată de arestarea tatălui său.
Prin decizia nr. 1062 din 11 februarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Suceava, reținând că instanța nu a stabilit exact imobilul care face obiectul litigiului, respectiv cel situat în- sau-, și care dintre aceste imobile a fost preluat de către stat ori a fost supus confiscării ca urmare a condamnării penale suferită de autorul reclamantului. Cu ocazia rejudecării, în vederea stabilirii identității imobilului revendicat s-a apreciat a fi necesară suplimentarea probatoriului administrat în cauză.
Prin sentința civilă nr. 1736 din 1 noiembrie 2006, Tribunalul Suceavaa respins ca nefondată contestația reclamantului, reținând că pretențiile reclamantului vizează imobilul situat în municipiul V D,-, imobil care a trecut la stat în executarea sentinței penale nr. 413/1960 a Tribunalului Popular al Raionului V Întrucât infracțiunea pentru care a fost condamnat tatăl reclamantului nu era o infracțiune politică, nu sunt date condițiile prevăzute de art. 2 din Legea 10/2001, reclamantul invocând faptul că în anul 1962 imobilul nu se afla în proprietatea autorului său, astfel că nici calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii nu a fost dovedită. Prin sentința civilă nr. 688/2000 a Judecătoriei Vatra Dornei, s-a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenulului de 267, și prin edificare asupra construcției, hotărâre care însă nu are efecte retroactive și nu face dovada cu privire la calitatea de proprietar a autorului acestuia la data deposedării abuzive, astfel cum a fost invocată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul care a susținut că a solicitat restituirea imobilului din- din municipiul V D, imobil care a fost trecut în posesia statului în mod abuziv întrucât actele de executare efectuate la data respectivă menționau preluarea imobilului din-. Casa ce a fost preluată efectiv, situată pe-, a fost cumpărată de tatăl reclamantului cu puțin timp înainte de declanșarea procesului penal de la familia ce locuia în vecinătatea casei bunicului reclamantului. În măsura în care dobândirea prin act sub semnătură privată nu este considerată valabilă, în sensul că tatăl reclamantului nu ar fi devenit proprietar, preluarea este abuzivă întrucât viza bunul aparținând unei alte persoane decât condamnatul. În cazul în care se apreciază că autorul său a devenit proprietarul casei și terenului încă de la momentul încheierii convenției consemnate în înscrisul sub semnătură privată, preluarea trebuie apreciată tot ca abuzivă deoarece actele de executare au fost întocmite la momentul preluării imobilului prin consemnarea casei din-, deși efectiv a fost preluată casa din-. Deși condamnarea tatălui reclamantului s-a dispus pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, condamnarea acestuia s-a datorat înclinațiilor politice ale familiei, scopul instituțiilor locale fiind acela de a spolia familia de bunurile ce îi aparțineau. Acțiunile formulate de către reclamant după anul 1990 au vizat redobândirea imobilului preluat în mod abuziv, până la acel moment Statul Român și municipiul VDn efăcând nici un demers pentru a obține constatarea dobândirii proprietății, eventual în temeiul executării sentinței penale.
Municipiul VDa formulat întâmpinare prin care a susținut că imobilul situat în- a trecut în proprietatea statului în baza hotărârii judecătorești penale de condamnare a tatălui reclamantului, astfel că nu sunt date condițiile prevăzute de art. 2 din Legea 10/2001, privind situațiile de preluare abuzivă. Din procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la 24 februarie 1961 și adeverința 2682/6.04.1973 a VD rezultă că a fost preluat imobilul din-, executarea neacoperind nici măcar despăgubirile la care condamnatul fusese obligat. Imobilul a fost preluat de drept de la tatăl reclamantului ca efect al deciziei penale, preluarea în fapt având loc la data de 24 februarie 1961. Imobilul aflat încă în construcție la momentul preluării constituia singura avere a condamnatului. Pârâtul intimat a invocat faptul că nu este făcută dovada privind condamnarea din motive politice a autorului reclamantului, susținerile din prezenta cauză privind pierderea posesiei asupra imobilului fiind contradictorii cu cele făcute în dosarul nr. 869/2000, în care s-a invocat dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenului aferent casei.
S-a dispus completarea probatoriului administrat prin solicitarea de relații de la Oficiul Județean de cadastru și Publicitate Imobiliară, prin atașarea pentru consultare a dosarelor nr. 24/2006, 869/2000 și 546/2001 ale Judecătoriei Vatra Dornei, și prin efectuarea unei expertize judiciare topometrice, care să identifice, din punct de vedere cadastral, imobilul a cărui restituire se solicită.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța, constată întemeiat apelul declarat de către reclamant din următoarele considerente:
Prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat desființarea dispoziției nr. 302 din 21 noiembrie 2001 a Municipiului V D și restituirea în natură a imobilului situat în-, imobil constituit din casă și suprafața de 267 teren aferent. S-a invocat preluarea abuzivă a imobilului, în condițiile în care procesul verbal de executare silită a sentinței penale de condamnare a tatălui reclamantului consemnează că a fost preluat un alt imobil, respectiv cel situat în-, al cărui proprietar tabular era bunicul reclamantului.
Primul aspect ce trebuie clarificat în soluționarea prezentei cauze vizează calitatea de proprietar asupra imobilului revendicat a tatălui reclamantului. Reclamantul a avut o poziție oscilantă cu privire la acest aspect, invocând lipsa calității de proprietar tabular al autorului său, în condițiile în care acesta încheiase cu proprietarii tabulari o convenție sub semnătură privată cu privire la terenul în litigiu, iar ulterior a început lucrările de construire ale casei, fără ca transferul dreptului de proprietate asupra terenului să se fi concretizat în formă autentică. Ulterior, reclamantul a susținut că autorul său era proprietarul imobilelor preluate la stat, susținând că transferul dreptului de proprietate avusese loc la data încheierii convenției cu proprietarii tabulari. De asemenea, reclamantul a susținut că sentința civilă nr. 688/2000 a Judecătoriei Vatra Dornei constată dreptul de proprietate asupra acestor imobile în mod retroactiv, încă de la data încheierii convenției ce a fost perfectată prin această hotărâre judecătorească.
La dosarul cauzei au fost depuse copii după autorizația de înstrăinare a suprafeței de teren tranzacționată, eliberată proprietarilor tabulari( fila 8 dosar fond) precum și după autorizația de construire nr. 109 din 4 iulie 1956 eliberată tatălui reclamantului (fila 34 dosar fond), din care instanța reține că tatăl reclamantului a intrat în posesia efectivă a terenului și a început edificarea construcției în anul 1956. În anul 1961, când a avut loc executarea silită a dispoziției privind confiscarea totală a averii dispusă prin sentința penală nr. 413/1960, în posesia tatălui reclamantului se aflau atât terenul cât și construcția a cărei restituire se solicită.
Conform dispozițiilor art.24 al. 1 și 2 din Legea 10/2001, "în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării iar persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar". În prezenta cauză, executarea silită a avut loc față de imobilul în litigiu în condițiile în care autoritatea judiciară a apreciat că, atât terenul, cât și construcția, sunt proprietatea tatălui reclamantului.
Față de cuprinsul textului normativ arătat și mențiunile din procesul verbal de executare din 24 februarie 1961, instanța reține că imobilul casă și teren aferent a făcut obiectul executării silite în considerarea calității de proprietar a defunctului a lui, aspect care îi conferă reclamantului calitatea de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea 10/2001.
În ceea ce privește caracterul preluării imobilului, ce a avut loc la 24 februarie 1961, instanța reține că în cuprinsul procesului verbal de predare primire (fila 4 dosar fond) sunt indicate vecinătățile acestuia, menționându-se însă în mod expres că " imobilul și terenul respectiv se găsește în orașul V D-". La data de 20 iulie 1963, administratorii imobilelor deținute de V D au întocmit un proces verbal prin care se precizează că imobilul din- nu a fost confiscat, preluarea realizându-se cu privire la imobilul situat în-, construcție aflată în administrarea VD( fila 58 dosar fond). În condițiile în care la data preluării bunului a fost întocmit procesul verbal de executare silită, instanța apreciază că indicarea unui alt bun în cuprinsul acestui înscris decât cel preluat efectiv atrage reținerea caracterului abuziv a măsurii de preluare, procesul verbal întocmit la data de 24 iulie 1963 neputând înlătura caracterul abuziv al măsurii, întrucât acesta nu a fost întocmit de către persoanele abilitate de lege cu efectuarea executării silite.
Față de aspectele reținute, apreciind că măsura preluării imobilului situat în municipiul V D- identic cu parcelele 2129/10 și 3087 din CF 4543 a Comunei cadastrale VDa fost una abuzivă, tatăl reclamantului fiind prezumat încă de la data luării măsurii ca fiind proprietarul acestui imobil, instanța urmează a face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 1 alin.1 și art. 7 alin.1 din Legea nr. 10/2001.
În consecință, în baza art. 296 Cod procedură civilă, se va admite apelul declarat de către reclamant, va fi schimbată în totalitate sentința civilă nr. 1736 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului Suceava, în sensul admiterii contestației, se va anula dispoziția nr. 302 din 21 noiembrie 2001 a Municipiului V D și se va dispune restituirea în natură a imobilului. Deși în actul de preluare, respectiv procesul verbal de predare-primire din 24 februarie 1961, este consemnată suprafața de 350 teren aferent construcții, instanța va dispune restituirea suprafeței de 267 teren aferent, întrucât aceasta este suprafața pe care reclamantul a solicitat-o atât prin notificare, cât și prin contestația adresată Tribunalului Suceava.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul, domiciliat în municipiul V D,-, județul S împotriva sentinței civile nr. 1736 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului Suceava.
Schimbă în totalitate sentința civilă nr. 1736 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului Suceava, în sensul că:
Admite contestația formulată de reclamant.
Anulează dispoziția nr. 302 din 21 noiembrie 2001 a Tribunalului Municipiului V
Dispune restituirea în natură a imobilului casă și suprafața de 267 teren aferent, identic cu parcele 2129/10 și 3087 din 4543 a comunei cadastrale V D, situat în municipiul V D,-.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
. C
Ex. 4/20.03.2008
Dosar nr. 15/39/2007
Președinte:Timofte CristinaJudecători:Timofte Cristina, Plăcintă Dochița
