Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 22/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 22/A/2008
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ioan Truță
GREFIER - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor, în rejudecare după casare, declarate de reclamanta, pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, și pârâta PRIMĂRIA COMUNEI, împotriva sentinței civile nr.1714 din 14 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr.6159/2004 având ca obiect Legea 10/2001.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din 17, 24 și 28 ianuarie 2008, care fac parte din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1714/2005 Tribunalul Albaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Primarul comunei, Primăria comunei și Agenția Domeniilor Statului și în consecință, a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a mai multor suprafețe de teren (evidențiate cu nr.top. în cartea funciară) având următoarele categorii de folosință: fânaț (suprafețele de 6599 mp; 5762 mp; 107 mp), arător (531 mp), lac (21328 mp), curți- construcții (suprafețele de 1230 mp, 1205 mp, 3778 mp), teren tenis (1125 mp).
A fost respinsă cererea față de Prefectura județului A, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a Protocolului încheiat între Agenția Domeniilor Statului și Primăria comunei, anularea încheierii de întabulare nr.2676/2002 și revenirea la situația anterioară de CF.
Pentru pronunțarea acestei soluții, prima instanță a reținut că reclamanta, în calitate de moștenitoare legal a def., a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001 prin care a solicitat restituirea imobilelor înscrise în CF 74, 320, 1779, 2608 și 2212. Conform probelor administrate, a rezultat că imobilele a căror restituire s-a pretins, au avut ca proprietari tabulari pe și, dar au făcut obiect al înstrăinării către terțe persoane (cel înscris în CF 2212) sau al unor exproprieri anterioare anului 1945(imobilele din CF 1508, 1779) ori construirii dreptului de proprietate, prin uzucapiune, în favoarea unor terțe persoane.
S-a constatat însă că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituire cu privire la imobilul înscris în CF 74 (parcelat și parte din el trecut în CF 3650 ) și anume, cu privire la acele suprafețe de teren rămase în această foaie de proprietate în urma vânzărilor efectuate de proprietari și a exproprierilor efectuate înainte de 1945.
Apreciindu-se că nu există impedimente cu privire la restituirea în natură a terenurilor din CF 74 (parte din ele transcrise în CF 3650 în baza hotărârii Consiliului local nr.20/2002 și a protocolului nr.924/20029, a fost obligată Primăria comunei să emită dispoziție de restituire în natură, în condițiile Legii nr.10/2001.
În privința protocolului atacat de reclamantă ( a cărui anulare aceasta a solicitat-o), s-a apreciat cererea neîntemeiată întrucât, potrivit conținutului actului, aceasta are valoarea unui proces-verbal de predare-preluare și nu de transfer al dreptului de proprietate.
Pentru celelalte imobile a căror restituire în natură nu s-a opus, s-a constatat că o parte din ele a fost atribuită altor persoane, regimul juridic fiind reglementat prin Legea nr.18/1991, Legea nr.169/1997 și Legea nr.1/2000, reclamantei reconstituindu-i-se dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5,36 ha, iar pentru o suprafață de 44,64 ha a fost înscrisă în anexa nr.39 privind acordarea de despăgubiri, astfel că pentru aceste imobile nu sunt incidente dispozițiile Legii nr.10/2001.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta, Agenția Domeniilor Statului și Primăria comunei.
Reclamanta a criticat hotărârea sub aspectul soluției date capătului de cerere privind nulitatea contractului de schimb și a faptului că nu s-a dispus restituirea în natură și a terenului în suprafață de 2500 mp, liber de construcții, a morii și a terenului fânaț (nr.top.415/2/2) de asemenea, neocupat de construcții.
Critica apelantei Agenția Domeniilor Statului a privit neacordarea cheltuielilord e judecată solicitate la fond.
Primăria comunei a susținut caracterul nelegal al soluției întrucât nu este posibilă restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF 74 și a celor înscrise în FC 3650, deoarece construcțiile existente nu aparțin pârâtei, fiind edificate de, că pentru suprafața de 5,36 ha a fost emis titlu de proprietate reclamantei, iar pentru diferența de 44,64 ha urmează a beneficia de despăgubiri.
Prin decizia nr.269/A/29 septembrie 2006 Curtea de APEL ALBA IULIAa admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința, în sensul obligării Primarului comunei să emită dispoziție de restituire în natură și pentru imobilele având nr.top.409/1, iazul morii în suprafață de 562 mp și nr.top.414/2/2/2/3, fânaț în suprafață de 2500 mp. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței și au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâți.
În ce privește apelul Agenției Domeniilor Statului, s-a constatat neîntemeiată critica privind cheltuielile de judecată, în condițiile în care la fond nu a fost formulată cerere în acest sens, așa cum impun dispozițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă.
Susținerile apelantei Primăria comunei asupra imposibilității restituirii în natură a imobilelor au fost înlăturate, considerându-se că instanța nu a făcut decât să dea eficiență principiului restituirii în natură înscris în Legea nr.10/2001.
Împrejurarea că pe o parte din teren s-ar afla o bază de agrement sau ruinele clasificată ca monument istoric, nu se poate constitui într-un impediment la restituirea în natură, față de dispozițiile art.16 din Legea nr.10/2001, care impun numai obligația proprietarului de a-i păstra afecțiunea pe o anumită perioadă.
Cu privire la apelul reclamantei a fost găsită neîntemeiată critica acesteia referitoare la nulitatea unui contract de schimb, în condițiile în care nu a fost investită instanța de fond cu o astfel de cerere, astfel încât din perspectiva art.294 Cod procedură civilă apare ca o cerere nouă, inadmisibilă în apel.
S-a apreciat însă, ca fiind fondată susținerea reclamantei apelante privind posibilitatea restituirii în natură și a altor terenuri.
Astfel, potrivit raportului de expertiză efectuat în primă instanță, a rezultat că imobilul cu nr.top.414/2/2/2/3, în suprafață de 2500 mp, este teren liber de construcții, putând a fi restituit în natură, tribunalul omițând să-l includă în lista imobilelor a căror restituire a dispus-o.
De asemenea, expertiza efectuată în faza apelului a relevat faptul că poate fi restituit în natură reclamantei și imobilul cu nr.top.409/1, iazul morii în suprafață de 562 mp.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria comunei, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
-Judecata cauzei în apel s-a făcut cu încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului de apărare, având în vedere că instanța a nesocotit cererea apelantei pârâte de amânare a judecății și acordarea unui nou termen.
-Soluția instanțe de restituire în natură a imobilelor este nelegală, având în vedere că prin lucrările efectuate, imobilul a fost transformat, fiind altul decât cel existent la momentul preluării.
Astfel, între anii 1981-1986 fost construită o bază de agrement, care a presupus investiții importante, vechile construcții preluate de stat fiind demolate în anii 1950-1960.
De asemenea, în perimetrul bazei de agrement există ruinele, clasată ca monument istoric prin Ordinul nr.2314/2004 al Ministerului Culturii și cultelor, situație în care restituirea în natură este prohibită.
În plus, pentru terenul situat în perimetrul bazei de agrement, reclamanta a formulat cerere de retrocedare și în temeiul Legii nr.169/1997, fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate pentru parte din teren, iar pentru diferență urmând să beneficieze de măsuri reparatorii.
Față de situația de fapt insuficient determinată s-a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin întâmpinarea formulată, intimata reclamantă a susținut respingerea recursului arătând, în esență, că terenurile pentru care a obținut reconstituirea conform legilor fondului funciar sunt altele decât cele a căror retrocedare a cerut-o în baza Legii nr.10/2001; că amenajarea unor construcții pe teren (în fapt o cabană de agrement) nu prezintă relevanță din punct de vedere al aplicării Legii nr.10/2001, al cărei scop îl reprezintă tocmai revenirea imobilelor în patrimoniul foștilor proprietari. În privința pretinsei cetăți istorice, nu s-a probat că ruinele acesteia s-ar afla pe terenul retrocedat.
Prin decizia civilă nr.3942/16.05.2006 Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul Primăriei comunei împotriva deciziei civile nr.269/A/29.09.2006 a Curții de APEL ALBA IULIA, casând această decizie cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea căii de atac a apelului.
S-a invocat în considerentele deciziei că instanța de apel pentru a stabili în ce măsură sunt incidente dispozițiile art.16 din Legea 10/2001, trebuia să se preocupe de lămurirea stării de fapt și nu să se limiteze la a constata că oricum norma legală invocată nu constituia un impediment la retrocedarea în natură a imobilului.
S-a mai stabilit prin aceeași decizie că în mod greșit instanța nu a verificat apărarea pârâtei apelante în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei în condițiile Legii 18/1991 pentru suprafața de 5,36 ha, restituirea făcându-se în natură, pentru diferența de 44,64 ha, propunându-se restituirea în echivalent, prin menținerea în anexa nr.39 a Legii 18/1991. Atari verificări se impuneau față de dispozițiile art.8 ale Legii 10/2001 R și de natura imobilelor a căror restituire s-a solicitat în condițiile acestui act normativ (arabil,fânaț, lacuri, iazuri).
Față de cadrul legal în care a fost investită instanța și pretențiile deduse judecății, stabilirea de persoană îndreptățită la restituire în contextul Legii 10/2001, instanța de apel avea obligația să determine și să verifice în ce măsură solicitările intimatei se încadrează în temeiurile juridice care au constituit cauza cererii de chemare în judecată. Legea 10/2001, a conchis instanța de recurs, nu este una de complinire în sensul că terenul a cărui restituire nu a fost posibilă și obținută în temeiul Legii 18/1991 pentru că depășea limita maximă permisă, se poate restitui conform Legii 10/2001, apărută ulterior. Caracterul complementar al acestei din urmă legi, față de legile de reparație anterioare, constă dimpotrivă, în posibilitatea de a obține retrocedarea cu privire la alte imobile decât cele asupra cărora exista deja o reglementare anterioară (potrivit art.1, 6 și 8 din Legea 10/2001).
Reanalizând apelurile cu care Curtea de Apel a fost investită, ca o consecință a admiterii recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția civilă și de proprietate intelectuală, în raport de dispozițiile art.315cod procedură civilă care stipulează expres că în caz de casare hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate ca și asupra necesității administrării unor probe noi sunt obligatorii pentru judecata fondului (apelului care are evident un caracter devolutiv) se reține după cum urmează:
, independența judecătorului instanței inferioare nu este știrbită prin faptul că rejudecând cauza, adoptă rezolvarea în drept stabilită de instanța de control judiciar, deoarece prin aceasta, el nu se supune voinței unei autorități lipsite de competență jurisdicțională în cauză, ci se conformează îndrumărilor obligatorii date de instanță în aceeași cauză și în limitele competenței stabilite prin lege.
Conformându-se acestor îndrumări date prin decizia de casare de Înalta Curte de Casație și Justiție este cert că determinarea regimului juridic al imobilelor este imperativă, tocmai pentru a stabili actul normativ aplicabil, în raport de obiectul cauzei.
Sub acest aspect este de observat că apelantei contestatoare i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii fondului funciar nr.18/1991 pentru suprafața de 5,36 ha teren în natură, iar pentru diferența de 44,64 ha propunându-se restituirea prin echivalent, prin trecerea acesteia în anexa nr.39 a aceluiași act normativ.
Prin urmare, instanța de fond trebuia să verifice și să stabilească în ce măsură pretențiile formulate de apelantă se încadrează în temeiurile juridice care constituie de fapt cauza cererii cu care a fost investită instanța. Trebuia avut în vedere acest context și nu în ultimul rând amplasamentul acelor terenuri înscrise în CF 74, 320, 1779, 1508 și respectiv 2212 deoarece în situația că se află în extravilanul localității devin operabile art.8 alin.1 din Legea 10/2001 și art.81 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ cu caracter special aprobate prin HG nr.498/2003, notificarea fiind respinsă ca inadmisibilă pentru atari terenuri pe această cale.
Pe de altă parte se impune a se reține că Legea 10/2001 cu toate modificările sale, deși are un caracter special - reparatoriu, nu este un act normativ de complinire în sensul că suprafața de teren a cărei restituire nu s-a realizat și obținut în temeiul Legii nr.18/1991 - privind fondul funciar pentru că depășea limita maximă permisă de aceasta, trebuie restituită sau s-ar putea realiza conform Legii 10/2001.
Caracterul complementar al acestui act normativ, așa cum în mod judicios a reținut și instanța de casare, constă dimpotrivă în posibilitatea de a obține retrocedarea pentru alte imobile decât cele asupra cărora a existat o reglementare anterioară (conform art.1, 6 și 8 din Legea 10/2001).
Prin urmare, nu pot crea două regimuri juridice diferite aceleași imobile, așa cum de altfel încearcă contestatoarea să susțină.
În considerarea acestor aspecte, retrocedarea solicitată nu poate fi pretinsă invocându-se ca temei juridic dispozițiile art.10/2001, care evident nu sunt aplicabile speței de față.
Prin urmare, în considerarea dispozițiilor art.296 cod procedură civilă se impune admiterea apelului declarat de Primarul comunei în sensul schimbării sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei .
Se va menține sentința instanței de fond cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Prefectura județului A și respectiv Agenția Domeniilor Statului.
Pe cale de consecință, vor fi exonerați pârâții de plata cheltuielilor de judecată la instanța de fond.
Pe cale de consecință se vor respinge apelurile declarate de Agenția Domeniilor Statului și reclamanta împotriva aceleiași sentințe.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată în apel.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul Primarul comunei împotriva sentinței civile nr.1714/2005 a Tribunalului Alba - Secția civilă, pronunțată în dosarul civil nr.6159/2004 și în consecință:
Schimbă în totalitate sentința apelată și judecând cauza:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâților Primăria comunei, Primarul comunei și
Menține sentința instanței d fond cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Prefectura județului A și respectiv Agenția Domeniilor Statului.
pârâții de plata cheltuielilor de judecată la instanța de fond.
Respinge apelurile declarate de Agenția Domeniilor Statului și reclamanta împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.01.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.6ex/19.03.2008
Jud.fond
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță
