Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 22/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 22/

Ședința publică de la 24 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Petrovici

JUDECĂTOR 2: Monica Costea

Grefier - -

S-a luat în examinare apelul civil formulat de reclamanta cu sediul în C, Bd. - - - D, nr. 194, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL ORAȘULUI, împotriva sentinței civile nr. 1452 din 11.09.2007 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul nr- având ca obiect Legea 10/2001.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 23 ianuarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânarea pronunțării din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 24 ianuarie 2008.

- CURTEA -

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea adresată Tribunalului Constanța reclamanta Cac ontestat Dispoziția nr.221/14.03.2006 emisă de Primarul orașului,solicitând restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 190,50 mp și o magazie sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta C este succesoarea de drept a Uniunii Județene a Cooperației de Consum-, astfel cum prevăd dispozițiile art.190 din Legea nr.109/1996,aceasta din urmă având înființată Întreprinderea Județeană Economică a Cooperativelor de Consum C, potrivit art.9 din Decretul - Lege nr.75/1990.

S-a învederat că imobilul a cărui restituire se solicită a fost preluat abuziv de stat după anul 1973, când au început lucrările la Dunăre -

Marea Neagră.

Prin precizări ulterioare, reclamanta și-a justificat legitimarea procesuală activă prin invocarea calității de succesoare a Uniunii Județene a Cooperației de Consum, care potrivit prevederilor Deciziei nr.66/04.05.1970 a B, adoptată în baza Decretului nr.133/02.04.1949, a înființat, pentru organizarea, coordonarea și conducerea unitară a activităților economice, Întreprinderea Economică Județeană a Cooperativelor de Consum.

Prin întâmpinare, pârâtul Primarul orașului a susținut că dispoziția emisă este legală întrucât reclamanta nu îndeplinește condițiile necesare pentru a fi considerată persoană îndreptățită, în înțelesul Legii nr.10/2001.

A menționat pârâtul că din analiza documentelor anexate de reclamantă notificării nr.535/07.11.2001, nu rezultă că aceasta este persoana juridică continuatoare a activității Întreprinderii Județene Economice a Cooperativelor de Consum C, care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, nefiind depusă hotărârea judecătorească cerută de art.3 lit.c din Legea nr.10/2001 prin care să se constate că este continuatoarea activității persoanei juridice dobânditoare.

S-a susținut că reclamanta nu a depus nici acte doveditoare ale amplasamentului imobilului, acte privind modalitățile de preluare, precum și cele referitoare la deținătorul actual al imobilului.

Prin sentința civilă nr. 1452 din 11 septembrie 2007 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată contestația reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că Întreprinderea Județeană Economică a Cooperativelor de Consum C, cea care a cumpărat imobilul în litigiu în anul 1973, luat ființă în temeiul art. 9 din Legea nr. 6/1970 și a Deciziei nr.66/04.05.1970 a și a avut personalitate juridică proprie.

Reclamanta C, deși este succesoarea de drept a Uniunii Județene a Cooperației de Consum - potrivit art. 190 din Legea nr. 109/1996, nu a făcut dovada că este și succesoarea Întreprinderii Județene Economice a Cooperativelor de Consum C -, nefiind îndeplinite cerințele art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea, care a susținut că instanța a apreciat greșit că C nu este succesoarea în drepturi a Întreprinderii Județene Economice a Cooperativelor de Consum Această întreprindere a fost înființată ca o unitate proprie a fostului UJCC în temeiul art. 87 lit. c și art. 105 lit. j din Legea nr. 6/1970 și cum C este succesoarea întregului patrimoniu a fostului UJCC, justifică calitatea de succesoare în drepturi a Întreprinderii Județene Economice a Cooperativelor de Consum

Apelul nu este întemeiat.

Potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în sensul acestui act normativ, persoanele juridice proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat; beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de lege acele persoane juridice care și-au continuat activitatea până la data intrării în vigoare a legii ori cele care, deși activitatea lor a fost întreruptă sau interzisă, și-au reluat activitatea și, prin hotărâre judecătorească, s-a constatat că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Din economia textului rezultă că legitimarea calității de persoană îndreptățită la restituire decurge din calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, condiție de altfel comună oricărei acțiuni în revendicare, ori de succesor al titularului dreptului, în speță de continuator al persoanei juridice titulară a dreptului de proprietate.

Imobilul în litigiu, situat în Orașul, compus din teren în suprafață de 190,50 mp și o magazie din piatră, a fost dobândit prin cumpărare în anul 1973 de către Întreprinderea Județeană Economică a Cooperativei de Consum

Această întreprindere a fost înființată în temeiul art. 9 din Legea nr. 6/1970 prin Decizia nr. 66 din 4 mai 1970 Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum -, având personalitate juridică proprie, distinctă de cea a unității care a înființat-o ori de aceea care a recunoscut-o, Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum. Dobândirea personalității juridice de către Întreprinderea Județeană Economică a Cooperativei de Consum C s-a realizat prin înregistrarea acesteia potrivit prevederilor art. 9 teza finală din Legea nr. 6/1970, care stabilesc că întreprinderile înființate de către Uniunea centrală a cooperativelor de consum "dobândesc personalitate juridică prin înregistrare, conform legii".

Chiar dacă, potrivit deciziei nr. 66/1970 a, Întreprinderea economică județeană a cooperației de consum înființată, care a preluat activitățile desfășurate de către întreprinderile comerciale, de alimentație publică, de valorificare a produselor agricole și de producție, era subordonată, în sistemul cooperației, față de Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum și de Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum, personalitatea ei juridică distinctă de aceea a unităților supraordonate determină concluzia că patrimoniile acestor unități nu se confundau.

În aceste condiții, pentru ca bunul imobil dobândit de Întreprinderea Județeană Economică a Cooperativei de Consum C să poată fi solicitat de către contestatoare, aceasta trebuia să dovedească fie transmisiunea patrimoniului întreprinderii economice către uniunea județeană a cooperativelor de consum și de credit, al cărei patrimoniu a fost preluat de conform art. 190 din Legea nr. 109/1996, fie că, prin hotărâre judecătorească, s-a constatat că este aceeași persoană juridică cu Întreprinderea Județeană Economică a Cooperativei de Consum Aceste dovezi nefiind administrate de contestatoare, în mod corect prima instanță a stabilit că nu se face dovada, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul din litigiu.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul civil formulat de reclamanta cu sediul în C, Bd. - - - D, nr. 194, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL ORAȘULUI, împotriva sentinței civile nr. 1452 din 11.09.2007 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul nr- având ca obiect Legea 10/2001.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 24 ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

25 Ianuarie 2008

Jud.fond.

Tehnored. PD.24.05.2008

2 com./30.05.2008

Președinte:Daniela Petrovici
Judecători:Daniela Petrovici, Monica Costea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 22/2008. Curtea de Apel Constanta